(foto: dininimapentrutine.com)
Sunt siderat să observ că unele persoane care vădesc o cunoaștere limitată (încerc să fiu elegant) a istoriei din ultimul secol, au redus toată discuția la un simplu conflict între apărătorul creștinismului – Marele Putin – și promotorul stilului de viață decadent – Zelenski.
Realitatea este că Putin este unicul lider politic european care mimează cu mare succes lupta pentru valorile creștine. Doar atât. Este mai mare actor decât Zelenski!
– Putin a reușit să facă din Biserica Ortodoxă Rusă jucăria lui personală, iar pentru a-i ademeni pe enoriași să-l susțină, a adoptat cu succes un discurs religios pro-familie.
– Putin a închis o grămadă de biserici evanghelice. Păstorii trebuie să raporteze cine predică în bisericile lor, exact așa cum era pe vremea comuniștilor. Am buni prieteni slujitori în Rusia și știu cum li s-au limitat drepturile tot mai mult în ultimul deceniu. Pe frații din Armata Salvării i-a trecut în ilegalitate. La fel și alte grupări religioase. El nu crede în libertatea religioasă, ci doar într-o biserică aservită statului totalitar.
– Este o gravă eroare să-l considerăm un apărător al valorilor creștine pe cel care își trimite spionii în Occident să-i omoare pe opozanții lui politici. Pe alții îi otrăvește chiar în țara sa, cu substanțe interzise prin tratate internaționale.
– Cum ar putea să fie un om al lui Dumnezeu un criminal care laudă URSS, unul dintre cele mai brutale și criminale imperii pe care le-a cunoscut Europa?!? Putin a refuzat să condamne crimele comunismului, Gulagul, foametea provocată intenționat de Stalin în Ucraina (cu două milioane de victime!), distrugerea bisericilor și ateismul impus cu forța în țările pe care le-au controlat în Europa și Asia.
– Cum ar putea avea ceva de-a face cu valorile creștine, cel care îl consideră pe Stalin cel mai mare erou al Rusiei și care aduce un comando musulman să lupte în Ucraina?!?
– Putin a întreținut conflictele militare în toate fostele republici sovietice și nu a avut nicio reținere să apeleze la forță pentru a reprima în mod sângeros manifestațiile, inclusiv din alte țări.
Războiul din Ucraina este o invazie asupra unui stat suveran. Punct. Dacă în fruntea Ucrainei era cel mai păcătos lider sau cel mai sfânt apostol, asta nu ar fi schimbat cu nimic realitatea: Ucraina este invadată de un dictator care și-a pierdut de mult mintea și seamănă în jurul său moarte.
Iisus ne-a cerut să fim vigilenți și să nu ne lăsăm seduși de cei care ar veni în Numele Său. Este adevărat că în istorie au existat învățători și lideri care și-au confecționat o aură de oameni evlavioși și i-au amăgit pe mulți. Dar nu mi-am imaginat nicio clipă că unii credincioși vor fi seduși și vor ajunge să-l considere apărător al credinței pe unul care nu seamănă în niciun aspect al gândirii și faptelor cu Iisus!
Pastor Vasilică Croitor
SURSA:
https://www.facebook.com/vasilica.croitor/posts/10223600418772540
REGULI OBLIGATORII PENTRU POSTAREA COMENTARIILOR PE BLOGUL LUI TOM THE CAT:
Vă rugăm să comentaţi la obiect, referindu-vă strict la conţinutul prezentat în articol. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene sau “epitete”, atacurile de orice fel la persoana autorului articolului, afişarea de anunţuri publicitare sau linkuri prin care sunt promovate ateismul, satanismul, anticreştinismul, rasismul, fascismul, comunismul, precum şi jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori care au scris un comentariu, se vor sancţiona drastic prin cenzurarea parţială a comentariului, ştergerea integrală a comentariului sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului celui care şi-a permis să încalce acest Regulament!
Blogul lui Tom the Cat nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora, revenind, integral, autorului comentariului!