VIRUSUL SARS-COV-2 POATE AFECTA GRAV SAU CHIAR DISTRUGE ORGANELE INTERNE CHIAR ȘI LA PACIENȚII FĂRĂ ALTE BOLI, SPUNE DOAMNA PROF.UNIV. DOCTOR SABINA ZURAC

CORONAVIRUSUL SARS-COV-2 PRODUCE BOALA COVID 19

„Chiar și pacienții cu boli grave, ar mai fi trăit 20-30 de ani dacă n-ar fi fost infectați cu noul tip de coronavirus!” (Prof.Dr. Sabina Zurac)

Așa cum știți, pandemia produsă de noul tip de coronavirus SARS-COV-2 a împărțit lumea în două: REALIȘTI numiți „PRECAUȚI” de președintele Iohannis (cei care sunt conștienți de existența acestui virus și înțeleg cât de parșiv și periculos este acest agent patogen) și CONSPIRAȚIONIȘTI numiți „PROȘTI” de președintele Iohannis (cei care nu sunt nici medici specialiști, nici microbiologi și nici geneticieni dar totuși își permit să creadă în cai verzi pe pereți, să-și imagineze tot felul de scenarii izvorâte din imaginația lor și să se pronunțe public într-un domeniu în care nu se pot exprima decât oamenii de știință care sunt bine pregătiți și specializați în studiul agenților patogeni).

Pentru cei care vă aflați în a doua categorie, vă rog să rețineți câteva lucruri care ar putea să vă dea de gândit dar ar fi bine să vă grăbiți să vă gândiți până nu va fi prea târziu:

1. Faptul că acest virus a fost produs CU INTENȚIE sau FĂRĂ INTENȚIE într-un anumit laborator din China, ESTE PREA PUȚIN IMPORTANT ȘI NU TE AJUTĂ CU NIMIC! Indiferent că ai afla că acest virus a fost conceput ca armă biologică, indiferent care ar fi adevărul, DACĂ IEI ACEASTĂ INFECȚIE, AI ȘANSE SĂ TE TĂVĂLEȘTI ÎN CHINURI, SĂ TE SUFOCI LENT CA PEȘTELE PE USCAT ȘI SĂ MORI FĂRĂ ROST, chiar dacă ai aflat locația exactă unde a fost produs acest virus, respectiv numele, prenumele, adresa și numărul de telefon al celui care l-a produs! În concluzie, aceste informații „vitale” și „esențiale” nu te vor salva de la moarte sau de la suferința cumplită prin care va trebui să treci atunci când te vei afla intubat traheal și ventilat mecanic într-o secție de Anestezie Terapie Intensivă (ATI – Reanimare) a unui spital.

2. Cea mai mare nenorocire cu acest nou tip de virus corona este faptul că NU SE CUNOSC DECÂT FOARTE PUȚINE LUCRURI DESPRE MODUL CUM ATACĂ ORGANISMUL UMAN. Cu alte cuvinte, odată ce un om este infectat, POATE SĂ FACĂ NIȘTE COMPLICAȚII CUMPLITE, CHIAR DACĂ ESTE APARENT SĂNĂTOS (FĂRĂ COMORBIDITĂȚI) ȘI POATE SĂ MOARĂ CU ZILE!!! Cele mai mari pericole în această infecție sunt Sindromul CID (coagulare intravasculară diseminată) și Sindromul MODS (disfuncție multiplă de organe). Eventual, chiar dacă scapi cu viață, mai există o variantă foarte neplăcută (eu, unul, aș prefera să mor decât să trăiesc așa!) adică POȚI SĂ RĂMÂI CU NIȘTE LEZIUNI ORGANICE IREVERSIBILE DIN CAUZA CĂRORA VEI SUFERI TOATĂ VIAȚA CÂT VEI MAI TRĂI PE ACEST PĂMÂNT!
Să vă dau doar două exemple: poți rămâne pentru toată viața cu o fibroză pulmonară destul de urâtă care nu se va mai vindeca niciodată; poți să rămâi cu alte organe grav afectate sau chiar distruse și astfel să suferi enorm pentru restul zilelor cât vei mai trăi pe acest pământ.

3. Nu știm și nu înțelegem DE CE (de „buni” ce suntem!) dar Domnul îngăduie în viața noastră această pandemie și am văzut cu ochii noștri (nimeni nu poate contesta!) că în această grea încercare AU MURIT CHIAR ȘI COPII AI LUI DUMNEZEU, CREDINCIOȘI SINCERI ȘI SERIOȘI, CHIAR ȘI SLUJITORI AI DOMNULUI (PASTORI/PREOȚI) adică acest microb ucigaș nu face distincție între oamenii fără Hristos și cei ai lui Hristos, nu face deosebirea între atei și creștini (indiferent de confesiunea din care fac parte aceștia din urmă) și este extrem de clar că deocamdată aceasta este voia lui Dumnezeu pentru omenire. Viața noastră nu va mai fi la fel!

În încheiere, îi invit pe conspiraționiști și pe toți cei care cred că virusul SARS-COV-2 este „o vrăjeală” sau „o simplă răceală” să vadă mai jos la ce concluzie a ajuns doamna profesor doctor Sabina Zurac (specialist anatomopatolog și histopatolog) care se ocupă cu examinarea țesuturilor umane prelevate în cadrul autopsierii celor care au murit infectați de SARS-COV-2. Materialul video excelent realizat de televiziunea DIGI24 durează aproape 13 minute dar merită să fie vizionat de toți românii care au un pic de creier în cap (o specie rară pe cale de dispariție)… Dumnezeu să ne păzească și să se îndure de noi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

REGULI OBLIGATORII PENTRU POSTAREA COMENTARIILOR PE BLOGUL LUI TOM THE CAT:

Vă rugăm să comentaţi la obiect, referindu-vă strict la conţinutul prezentat în articol. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene sau “epitete”, atacurile de orice fel la persoana autorului articolului, afişarea de anunţuri publicitare sau linkuri prin care sunt promovate ateismul, satanismul, anticreştinismul, rasismul, fascismul, comunismul, precum şi jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori care au scris un comentariu, se vor sancţiona drastic prin cenzurarea parţială a comentariului, ştergerea integrală a comentariului sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului celui care şi-a permis să încalce acest Regulament!

Blogul lui Tom the Cat nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora, revenind, integral, autorului comentariului!

error: Content is protected !!
UN POPOR CARE ALEGE POLITICIENI CORUPTI SI TRADATORI NU ESTE VICTIMA CI COMPLICE
PARIUL LUI PASCAL
HRISTOS NU NE-A CERUT NICIODATA SA FIM PROSTI SAU TAMPITI
TITU MAIORESCU - EU NU VOI PERMITE CA ULITA SA NE FACA LEGI
SPUNE NU, IDEOLOGIEI DE GEN!
ISAAC NEWTON - OAMENII SUNT SINGURI PENTRU CA IN LOC DE PODURI CONSTRUIESC ZIDURI
UN POPOR CARE ALEGE POLITICIENI CORUPTI SI TRADATORI NU ESTE VICTIMA CI COMPLICE
PARIUL LUI PASCAL
HRISTOS NU NE-A CERUT NICIODATA SA FIM PROSTI SAU TAMPITI
TITU MAIORESCU - EU NU VOI PERMITE CA ULITA SA NE FACA LEGI
SPUNE NU, IDEOLOGIEI DE GEN!
ISAAC NEWTON - OAMENII SUNT SINGURI PENTRU CA IN LOC DE PODURI CONSTRUIESC ZIDURI
PlayPause
previous arrow
next arrow