(foto: rodiagnusdei.wordpress.com)
PASTORUL VIOREL IUGA A BĂTUT „ȘAUA” CA SĂ PRICEAPĂ „IAPA”!
Președintele Alianței Evanghelice din România, pastorul baptist Viorel Iuga,
a susținut un discurs puternic la Arad, în ziua de 25 martie 2017 cu ocazia Marșului pentru Familie și Viață 2017. Domnia sa a făcut un apel public atât către președintele României, cât și către toți oamenii politici români, atrăgând atenția asupra gravității tergiversării organizării referendumului prin care populația României urmează să fie consultată cu privire la definirea CLARĂ a familiei și căsătoriei în Constituția României. Așa cum știți, este vorba de inițiativa cetățenească a Coaliției pentru Familie, respectiv, revizuirea articolului 48, alineatul 1 din Constituție, un deziderat care este APARENT susținut de aproape toate partidele politice parlamentare. Din păcate, politicienii români se declară în unanimitate „creștini” dar una spun și alta fac, trădându-i pe creștinii români și amânând organizarea acestui referendum deosebit de important pentru viitorul copiilor și nepoților noștri, pentru soarta națiunii române.
Să urmărim împreună cele mai importante secvențe ale discursului excelent al pastorului baptist Viorel Iuga și să ne rugăm Domnului ca acest apel public să ajungă atât la urechile președintelui Klaus Werner Iohannis, cât și la inimile oamenilor politici români care sunt responsabili pentru destinul acestei țări.
– – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – –
[…] „De când ne știm, am știut de la bunicii și străbunicii noștri, am învățat foarte devreme în viață că Dumnezeu este Stăpânul vieții, că El dă viața și El curmă viața și că FAMILIA ÎNSEAMNĂ UNIREA BENEVOLĂ A UNUI BĂRBAT ȘI A UNEI FEMEI și că toți copiii trebuie să se nască în familie, să crească în familie, CU RESPECT PENTRU DUMNEZEU ȘI CU RESPECT PENTRU ȚARA ÎN CARE DUMNEZEU A HOTĂRÂT SĂ SE NASCĂ!
Am crezut multă vreme că ceea ce știm noi, știu toți semenii noștri… De aceea, nu ne-am făcut mari probleme să creăm ocazii publice în care să transmitem un astfel de mesaj… Numai că, nu cu foarte mult timp în urmă, ne-am dat seama că există foarte puțini oameni, un procent extrem de mic în societate care în tăcere, în ascuns, AU PLĂNUIT O LUPTĂ APRIGĂ ÎMPOTRIVA FAMILIEI! S-au adunat, au adunat oameni, finanțe, au făcut conexiuni… și când au crezut că noi „am adormit”, au început să iasă puțin la iveală, SĂ DEVINĂ AGRESIVI ȘI SĂ ÎNCERCE SĂ ÎNVEȚE NAȚIUNEA ROMÂNĂ CĂ EXISTĂ UN ALT STĂPÂN AL VIEȚII ȘI CĂ EXISTĂ O ALTĂ NORMĂ ȘI O ALTĂ NORMALITATE PENTRU VIAȚA DE FAMILIE!
La început, am crezut că fiind într-o societate democratică, vom face niște pași în mod democratic, lumea va înțelege, vom schimba un articol din Constituție ca să-l facem mai clar […] și problemele vor fi rezolvate în mod simplu. NE-AM ÎNȘELAT!!! Pentru că în momentul în care am hotărât să deschidem gura și să spunem ce credem și cum vedem normalitatea, cum bine știți, pe toate fronturile și pe toate planurile, am fost etichetați, am fost batjocoriți, am fost marginalizați, suntem făcuți „retrograzi”, suntem „împotriva națiunii”, suntem „împotriva” semenilor noștri… NU-I ADEVĂRAT, DRAGII MEI!!! NU SUNTEM „RETROGRAZI”, NU SUNTEM „TĂNTĂLĂI”, NU SUNTEM „FANATICI”, DAR SUNTEM ROMÂNI, IUBITORI DE DUMNEZEU ȘI IUBITORI DE NEAM! De aceea suntem încă în România pentru că iubim România și credem că singurul care ne poate binecuvânta este Dumnezeul nostru și al părinților noștri!!!
Și-acum… pentru că alții ne-au forțat… mi-am adus aminte de ceva… Știți ce ne-a învățat Mântuitorul foarte simplu? Ne-a dat exemplul unei văduve care se ducea la judecător și-l ruga în mod liniștit și normal, SĂ-I FACĂ DREPTATE! Numai că „JUDECĂTORUL” S-A FĂCUT CĂ NU AUDE PENTRU CĂ „VĂDUVA” NU ARE NICIO IMPORTANȚĂ POLITICĂ, SOCIALĂ SAU FINANCIARĂ PENTRU EL! Dar știți ce-a făcut „văduva” înțeleaptă? A PERSEVERAT! Și într-o zi, un judecător spune: „de Dumnezeu nu mă tem, de oameni nu mi-este rușine DAR VĂDUVA ACEASTA, PRIN PERSEVERENȚA EI, M-A DETERMINAT SĂ-I FAC DREPTATE!!!” […] Mesajul nostru este cu tot respectul pentru președintele României, pentru parlamentari, pentru cei înălțați în dregătorii și cu atât mai mult, pentru partenerii noștri europeni.
[…] Pentru noi, pentru cetățenii României, FAMILIA NU ESTE UN MOFT!!!
Ascultați-ne bine, cei din Europa! Am intrat cu bucurie în familia europeană și-I mulțumim lui Dumnezeu că am intrat în familia aceasta și suntem în ea dar dacă ați crezut că ne veți avea în familia europeană ca robi și ca unii care vom băga capul în nisip și vom înghiți orice, V-AȚI ÎNȘELAT!!! Să știți că am suportat o vreme să ne luați pădurile, am suportat o vreme să ne luați medicii, am suportat o vreme să ne luați tinerii, am suportat o vreme să ne luați fabricile DAR ACUM AȚI AJUNS PREA DE TOT! ACUM VREȚI SĂ NE LUAȚI FAMILIA ȘI IUBIREA DE DUMNEZEU! NICIODATĂ!!! NICIODATĂ!!!
Sperăm ca și președintele Klaus Iohannis și cei de-acolo [politicienii] să fie alături de poporul român!
Am o rugăminte pentru domnul președinte Klaus Iohannis! Am o rugăminte pentru ceilalți [oameni politici români]: Faceți-vă timp astăzi, dvs și consilierii dvs și urmăriți sutele de orașe din România, unde sunt astfel de întâlniri! Mesajul nostru este unic: Îl iubim pe Dumnezeu, ne iubim țara dar LA FAMILIE ȘI LA COPIII NOȘTRI, NU RENUNȚĂM ȘI NU VOM RENUNȚA NICIODATĂ!!!
Știți ce-am văzut că este la modă? Am văzut că este la modă să spui: „REZIST!” Astăzi de la Arad, transmitem un alt mesaj: Noi nu „rezistăm” și nici nu ne propunem să „rezistăm”! NOI NE PROPUNEM SĂ MĂRȘĂLUIM ȘI SĂ ÎNVINGEM!!!
Cu câtva timp în urmă, eram împreună în locul acesta ca să susținem familia Bodnariu… Unii v-ați gândit că poate n-are niciun rost întâlnirea noastră… De la Arad am plecat la Oradea… Și la întâlnirea de la Oradea le-am spus un lucru, celor adunați acolo: oameni buni, în cazul acesta [Bodnariu] nu este valabilă vorba românului „orice minune ține doar 3 zile!” N-așteptați să ne treacă, CĂ NU NE VA TRECE!!! Și Dumnezeu să fie slăvit că nu ne-a trecut și copiii familiei Bodnariu s-au întors acasă! Slăvit să fie Dumnezeu!
[…] Astăzi vă spunem de-aici de la Arad: Noi nu „rezistăm” pentru că NU STĂM CU MÂINILE ÎN SÂN SĂ NE LOVEASCĂ ALȚII! Asta ar însemna să „rezistăm” iar alții să ne lovească și noi să primim! NU!!! NOI ÎNAINTĂM, NOI MERGEM PAS CU PAS ȘI ÎN PUTEREA LUI DUMNEZEU, VOM BIRUI! El este Creatorul familiei, El este Dumnezeu care susține viața și cu Dumnezeu suntem biruitori!
[…] Suntem convinși că Dumnezeu ne va da biruința pentru că încrederea noastră este în Dumnezeu. Vreau să le mai spun ceva, oficialităților române: dacă unii veți vedea că suntem aici doar câteva mii, SĂ NU CREDEȚI CĂ SUNTEM DOAR ATÂȚI! Probabil, v-ați uitat în istorie că niciodată la luptă nu ieși cu toți oștenii, până când vine momentul important. Noi „ne rotim” la câte o manifestație și AȘTEPTĂM SĂ VINĂ ZIUA REFERENDUMULUI! ATUNCI VA VEDEA TOATĂ LUMEA ȘI VOR VEDEA ȘI CEI CE NE CONDUC, CINE SUNT ROMÂNII, CARE SUNT VALORILE ROMÂNILOR ȘI PENTRU CE SUNTEM GATA SĂ TRĂIM ȘI SĂ PLĂTIM!”
Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru binecuvântare. Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru Iisus Hristos, dătătorul și susținătorul vieții de-aici și al vieții veșnice.”
Viorel Iuga – Marșul pentru Familie și Viață – Arad – 25 martie 2017
REGULI OBLIGATORII PENTRU POSTAREA COMENTARIILOR PE BLOGUL LUI TOM THE CAT:
Vă rugăm să comentaţi la obiect, referindu-vă strict la conţinutul prezentat în articol. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene sau “epitete”, atacurile de orice fel la persoana autorului articolului, afişarea de anunţuri publicitare sau linkuri prin care sunt promovate ateismul, satanismul, anticreştinismul, rasismul, fascismul, comunismul, precum şi jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori care au scris un comentariu, se vor sancţiona drastic prin cenzurarea parţială a comentariului, ştergerea integrală a comentariului sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului celui care şi-a permis să încalce acest Regulament!
Blogul lui Tom the Cat nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora, revenind, integral, autorului comentariului!