Nu există cuvinte suficiente prin care să ne exprimăm mulțumirea și recunoștința pentru ceea ce a făcut Dumnezeu pentru noi, trimițându-L pe acest pământ pe Fiul Său preaiubit ca să ne elibereze din felul nostru deșert de viețuire, din păcatele grele în care trăiam odinioară. Prin credința sinceră în ceea ce a făcut Dumnezeu prin Domnul Iisus Hristos pentru noi, putem fi așezați într-o stare de neprihănire pe care nu o merităm, putem fi considerați copii ai lui Dumnezeu, curățiți, sfințiți și răscumpărați prin sângele Mielului Preasfânt, fără cusur și fără pată.
Pe de altă parte, trebuie să spun foarte clar că deși Domnul Iisus Hristos a murit pentru fiecare suflet omenesc, totuși nu oricine se poate bucura de mântuirea oferită de Dumnezeu. Mântuirea nu poate fi aplicată cu forța ci numai atunci când omul consimte să o primească din mâna Domnului. Ca să poți beneficia de efectele salvatoare ale sacrificiului Mântuitorului, TREBUIE SĂ CREZI DIN TOATĂ INIMA CĂ EȘTI UN OM PĂCĂTOS PIERDUT (chiar dacă aparent ești un om de treabă) ȘI CĂ DOMNUL IISUS HRISTOS A MURIT INCLUSIV PENTRU TINE! Degeaba a murit Hristos pentru alții dacă eu nu cred că A MURIT PENTRU UN PĂCĂTOS CA MINE! Degeaba recunosc că „suntem răi, suntem păcătoși” dacă nu recunosc că SUNT UN OM PĂCĂTOS, UN OM SUPUS GREȘELII, UN OM PIERDUT FĂRĂ HRISTOS ȘI FĂRĂ DUMNEZEU!
Indiferent că suntem baptiști, creștini după Evanghelie, tudoriști, ortodocși, catolici, penticostali, adventiști, etc, AVEM CÂTEVA LUCRURI ÎN CARE CREDEM CU TOȚII ȘI CARE AR TREBUI SĂ NE UNEASCĂ PE TOȚI!
Iată care sunt aceste aspecte pe care le voi prezenta punctual mai jos:
1. Credem într-unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, făcătorul Cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor, Cel fără început și fără sfârșit, Cel ce zice: „Eu sunt Cel ce sunt!”
2. Credem într-unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu unul născut, care din Tatăl s-a născut mai înainte de toți vecii. Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat; născut, nu făcut, cel de-o ființă cu Tatăl, prin care toate s-au făcut. Care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din Ceruri și S-a intrupat de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria și S-a făcut om.
3. Credem în Duhul Sfânt, Domnul de viață făcătorul, care din Tatăl purcede, Acela ce împreună cu Tatăl și cu Fiul, este închinat și slăvit, care a grăit prin prooroci, care ne este Mângâietor și Apărător, care ne convinge de starea de păcat, ne schimbă inimile, ne transformă viețile, ne dă O VIAȚĂ NOUĂ, ca să putem fi eliberați din robia păcatului și să fim mântuiți.
4. Credem că Domnul Iisus Hristos a fost răstignit pentru noi.
5. Credem că Domnul Iisus Hristos a biruit moartea și a înviat.
6. Credem că Domnul Iisus Hristos se va întoarce pe acest pământ ca să judece viii și morții.
7. Credem întru una sobornicească și apostolească Biserică (credem că Biserica Creștină Universală este un organism viu al cărui Cap este Hristos Domnul și mai credem că ÎN FIECARE BISERICĂ CREȘTINĂ, indiferent de cult, EXISTĂ CEL PUȚIN UN GRUP DE CREDINCIOȘI care Îl urmează cu adevărat pe Domnul nostru Iisus Hristos și care vor fi mântuiți și vor ajunge în Împărăția lui Dumnezeu)
8. Mărturisim un botez întru iertarea păcatelor.
9. Așteptăm învierea morților și viața veacului ce va să vie. Amin.
Cu alte cuvinte, TOȚI CREȘTINII credem în cele de mai sus, iar cei care nu acceptă declarațiile de credință de mai sus (CREZUL), în nici un caz nu pot fi considerați creștini, ci orice altceva.
În aceste zile sfinte, tuturor cititorilor blogului meu, vă doresc din toată inima să vă bucurați împreună cu cei dragi de Învierea Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos care a murit la cruce pentru fiecare dintre noi!
UN PAȘTE FERICIT ȘI BINECUVÂNTAT!
ÎNVIEREA LUI HRISTOS SĂ VĂ FIE DE FOLOS!
Cu drag,
Tom the Cat – Blogger evanghelic
CÂTEVA CADOURI MUZICALE DEOSEBITE PENTRU TOȚI CITITORII BLOGULUI MEU:
Frumos și adevărat blog… mulțumesc mult.
Îți doresc un Paște binecuvântat cu toate binecuvântările cerești și pământești, împreună cu cei dragi sufletului tău!
Hristos Iisus a înviat și este viu în veci vecilor!
ÎNVIEREA DOMNULUI ESTE UN ÎNCEPUT DE ERĂ, O ERĂ A HARULUI, O ERĂ A IERTĂRII PRIN CREDINȚĂ ȘI RECUNOAȘTERE A VINOVĂȚIEI.
ESTE O VESTE REA PENTRU CEI CE RESPING ACEST FAVOR, CREZÂNDU-SE FIE NEVINOVAȚI, FIE CONSIDERÂND CĂ DUMNEZEU ARE O BALANȚĂ ÎN CARE FAPTELE BUNE AR ATÂRNA MAI GREU…
Hristos a înviat!
Adevărat a înviat și ESTE VIU acum și pururea și-n vecii vecilor și stă la dreapta Tatălui, amin!
Îți doresc un Paște fericit în continuare!
Fii binecuvântat!
P.S. Profită de aceste zile liniștite și începe să citești o carte excelentă numită CREDINȚA ADEVĂRATĂ. Un capitol îți ia cam 10 minute.
Click pe link și la fiecare capitol citit, te rog să postezi un comment cu opiniile tale, cu întrebări pe care le ai, etc.
Lectură plăcută!
https://www.tomthecat.ro/credinta-adevarata-iosif-ton/
„Căci nu este stăpânire care să nu vină de la Dumnezeu. Și stăpânirile care sunt, au fost rânduite de Dumnezeu.” (Romani 13:1)
„Veți cunoaște adevărul, și adevărul vă va face slobozi!” (Ioan 8:32)
Iisus i-a zis: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața! Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine! (Ioan 14:6)
PE PĂMÂNT NU ESTE ADEVĂRATA FERICIRE, PACE, BUCURIE, LIBERTATE, NUMAI ÎN DOMNUL IISUS HRISTOS… TOATE CELELALTE SUNT TRECĂTOARE, DUREAZĂ CÂTEVA CLIPE ȘI TREC LA FEL CA UMBRA.
DOMNUL SĂ AJUTE ROMÂNII SĂ AFLE ADEVĂRATA LIBERTATE ȘI VOR FI LIBERI ȘI BINECUVÂNTĂRILE VOR VENI CU SIGURANȚĂ DIN PARTEA DOMNULUI…
VORBESC DIN EXPERIENȚĂ.