TITUS CORLĂȚEAN: CE ESTE FAMILIA PE CARE NOI VREM SĂ O PROTEJĂM PRIN CONSTITUȚIE?

TITUS CORLATEAN SI FAMILIA SA BINECUVANTATA DE DUMNEZEU

Întotdeauna am avut o simpatie și un respect deosebit pentru domnul senator Titus Corlățean, fost ministru al afacerilor externe în Guvernul României și actual vicepreședinte al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE). Domnia sa este doctor în Drept (Universitatea București) și un puternic apărător al valorilor și principiilor fundamentale creștine, având o atitudine fermă în ceea ce privește definirea clară și neinterpretabilă a Căsătoriei în Constituția României. Dacă în Parlamentul României ar exista măcar câteva zeci de oameni de calitatea morală (nu mai zic de nivelul intelectual) a domnului senator Titus Corlățean, românii ar avea numai de câștigat și această țară ar ajunge foarte departe adică acolo unde merită. Dacă în locul lui Klaus Werner Iohannis „Evanghelicul” ar fi fost Titus Corlățean președintele României, sunt sută la sută convins că Referendumul pentru definirea clară a Căsătoriei în Constituția României (revizuirea articolului 48 alineatul 1 din Constituție) ar fi fost de mult aprobat și organizat, urmând ca poporul român să se exprime ulterior prin vot în maximum 30 de zile cu privire la definirea clară a Căsătoriei în Constituția României. Din nefericire, „dacă” și cu „parcă” se plimbau în barcă… „Orice naţiune îşi are conducătorii pe care îi merită”, scria contele Joseph de Maistre în „Consideraţii despre Franţa” (1796). Prin contrast cu președintele României care a stat cu brațele încrucișate fără să facă nimic, este suficient să ne amintim modul în care senatorul Titus Corlățean a luptat cu toată ființa sa pentru soluționarea favorabilă a cazului Bodnariu și imediat putem să tragem concluziile care se impun. Senatorul Titus Corlățean este un om dedicat cauzelor nobile, un om deosebit de serios, un om de cuvânt pe care te poți baza, un om care nu bate câmpii atunci când vorbește, un om sincer care nu spune una ca să facă alta, precum majoritatea politicienilor români care ne dezamăgesc profund.

Vă invit să urmărim împreună prelegerea intitulată „Ce este familia pe care noi vrem să o protejăm prin Constituție?” pe care senatorul Titus Corlățean a susținut-o în Biserica Creștină Baptistă din Sibiu. Domnul să-l binecuvânteze!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

REGULI OBLIGATORII PENTRU POSTAREA COMENTARIILOR PE BLOGUL LUI TOM THE CAT:

Vă rugăm să comentaţi la obiect, referindu-vă strict la conţinutul prezentat în articol. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene sau “epitete”, atacurile de orice fel la persoana autorului articolului, afişarea de anunţuri publicitare sau linkuri prin care sunt promovate ateismul, satanismul, anticreştinismul, rasismul, fascismul, comunismul, precum şi jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori care au scris un comentariu, se vor sancţiona drastic prin cenzurarea parţială a comentariului, ştergerea integrală a comentariului sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului celui care şi-a permis să încalce acest Regulament!

Blogul lui Tom the Cat nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora, revenind, integral, autorului comentariului!

error: Content is protected !!
UN POPOR CARE ALEGE POLITICIENI CORUPTI SI TRADATORI NU ESTE VICTIMA CI COMPLICE
PARIUL LUI PASCAL
HRISTOS NU NE-A CERUT NICIODATA SA FIM PROSTI SAU TAMPITI
TITU MAIORESCU - EU NU VOI PERMITE CA ULITA SA NE FACA LEGI
SPUNE NU, IDEOLOGIEI DE GEN!
ISAAC NEWTON - OAMENII SUNT SINGURI PENTRU CA IN LOC DE PODURI CONSTRUIESC ZIDURI
UN POPOR CARE ALEGE POLITICIENI CORUPTI SI TRADATORI NU ESTE VICTIMA CI COMPLICE
PARIUL LUI PASCAL
HRISTOS NU NE-A CERUT NICIODATA SA FIM PROSTI SAU TAMPITI
TITU MAIORESCU - EU NU VOI PERMITE CA ULITA SA NE FACA LEGI
SPUNE NU, IDEOLOGIEI DE GEN!
ISAAC NEWTON - OAMENII SUNT SINGURI PENTRU CA IN LOC DE PODURI CONSTRUIESC ZIDURI
PlayPause
previous arrow
next arrow