(foto: vannormanlaw.com)
Secularismul își asumă marile realizări ale omenirii cu care ne-am obișnuit, inclusiv statul de drept. Secularismul nu merge după principiul „Dați cinstea, cui datorați cinstea!” O mare realizare a omenirii, statul de drept, nu este o invenție a secularismului, ci o invenție miraculoasă a creștinilor. Istoria mărturisește despre acest lucru, dar secularismul refuză să ne dea credit.
PURITANII – ÎNAINTEMERGĂTORII STATULUI DE DREPT
Puțini dintre noi au auzit despre prima codificare a legilor din America de Nord, făcută de puritani și publicată în 1641 cu titlul „Body of the Laws of Massachusetts” (Corpul Legilor din statul Massachusetts) A fost prima încercare coerentă din partea creștinilor dizidenți de a crea o societate civilă diferită de cea din Europa. Majoritatea puritanilor erau dizidenți protestanți, “sectanți”, am putea spune, care nu acceptau autoritatea Regelui în materie de religie și conștiință, dar nici pe cea a Vaticanului. Obstinați, într-un sens, singura carte care le ghida acțiunile civile era Biblia. Nu este o exagerare că statul de drept își are originile moderne în acest document al puritanilor britanici împământeniți în Noua Anglie. Istoricii agreează cu această ipoteză:
Plecați din Europa pentru a nu mai fi siliți să accepte autoritatea Regelui în materie de religie, puritanii au creat o societate civilă inspirată aproape exclusiv din Sfintele Scripturi. Blackstone și Locke nu apăruseră încă pe scena istoriei la vremea aceea, iar singurul izvor de inspirație pentru crearea unei societăți civile a fost Sfânta Scriptură.
CLAUZELE MAJORE
Primul paragraf interzicea pedepsirea sau întemnițarea cetățenilor fără a fi judecați sau în absența unor legi care în mod specific interziceau comportamentul cu pricina.
– Cetățenii și străinii erau egali în fața legii și în drepturi.
– Persoanele incompetente mintal nu puteau fi întemnițate.
– Statul nu putea confisca proprietatea privată decât cu mandat judecătoresc și prin compensarea justă a proprietății confiscate.
– Toți cetățenii aveau dreptul egal de a vorbi liber și fără a fi intimidați în adunările publice.
– Titlurile nobiliare erau interzise.
– Plata datoriilor cetățenilor nu putea fi constrânsă prin întemnițare.
– Acuzații aveau dreptul la apărare în tribunal, fie individual ori prin intermediul avocaților.
– Pedeapsa corporală era limitată la nu mai mult de 40 de lovituri.
– Pedeapsa capitală putea fi aplicată doar prin mărturia a doi sau trei martori.
– Cetățenii aveau acces egal la documentele publice.
– Alegerile pentru funcțiile publice se țineau anual, iar candidaturile erau deschise fiecărui cetățean de la vârsta de 21 de ani în sus.
– Violența domestică era interzisă pentru ambii soți.
– Violența împotriva angajaților era interzisă.
– Statul Massachusetts acorda egalitate tuturor confesiunilor religioase. Creștinii din toată lumea puteam primi azil și ajutor în comunitatea puritanilor.
– Sclavia era interzisă. Sclavii care ajungeau în stat erau declarați liberi.
– Violența împotriva animalelor era interzisă.
– Pedeapsa cu moartea era îngăduită din motivele cunoscute în Sfintele Scripturi, printre ele și sodomia.
– Libertatea religioasă era garantată pentru fiecare cetățean.
– Amestecul statului în treburile bisericești era interzis.
CONCLUZIE
Realizarea puritanilor în materie de drepturi civile este remarcabilă. Unii comentatori de fapt chiar argumentează că libertățile listate în acest document au inspirat pe cei care au scris Constituția Americană după 1776.
Cei interesați de subiect pot citi mai multe detalii aici:
SURSA: ALIANȚA FAMILIILOR DIN ROMÂNIA
REGULI OBLIGATORII PENTRU POSTAREA COMENTARIILOR PE BLOGUL LUI TOM THE CAT:
Vă rugăm să comentaţi la obiect, referindu-vă strict la conţinutul prezentat în articol. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene sau “epitete”, atacurile de orice fel la persoana autorului articolului, afişarea de anunţuri publicitare sau linkuri prin care sunt promovate ateismul, satanismul, anticreştinismul, rasismul, fascismul, comunismul, precum şi jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori care au scris un comentariu, se vor sancţiona drastic prin cenzurarea parţială a comentariului, ştergerea integrală a comentariului sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului celui care şi-a permis să încalce acest Regulament!
Blogul lui Tom the Cat nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora, revenind, integral, autorului comentariului!