Cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu voia Sa, a mai trecut un an din viaţa noastră.
Pentru unii, anul acesta a fost un an deosebit de bun iar pentru alţii a fost un an greu. Cine priveşte problema din punct de vedere strict material, ar putea spune că în acest an, unii s-au pricopsit şi mai mult iar alţii au sărăcit şi mai mult. E clar că aceasta este realitatea. Cu toate acestea, este o gravă eroare să privim lucrurile exclusiv din punct de vedere material şi indiferent de situaţia în care ne-am aflat în acest an, rămân nişte întrebări pe care trebuie să ni le punem fiecare dintre noi. Aceste întrebări aşteaptă un răspuns sincer din partea fiecăruia dintre noi.
Eu nu am fost şi nu voi fi niciodată un adept al lui Jean Calvin şi nu cred în predestinare ci în liberul arbitru. Sunt de acord cu teologul Jacobus Arminius adică am convingerea că Dumnezeu nu trece peste LIBERTATEA OMULUI DE A DECIDE deşi mai cred că în suveranitatea Sa, Dumnezeu ar putea să facă acest lucru dacă ar vrea. Dar nu asta a intenţionat Domnul, atunci când a creat omul. Dumnezeu nu a dorit şi nu doreşte să fim nişte roboţi sau nişte „maşini de închinare”. Dumnezeu doreşte să ne închinăm în duh şi în adevăr iar acest lucru se poate realiza doar atunci când omul decide să-L primească şi să-L urmeze de bunăvoie pe Domnul nostru Iisus Hristos.
Spuneam că acum la sfârşit de an, rămân totuşi nişte întrebări.
Să vedem despre ce întrebări este vorba în materialul video de mai jos iar apoi este bine ca fiecare dintre noi să răspundem (în forul nostru interior) la aceste întrebări…
REGULI OBLIGATORII PENTRU POSTAREA COMENTARIILOR PE BLOGUL LUI TOM THE CAT:
Vă rugăm să comentaţi la obiect, referindu-vă strict la conţinutul prezentat în articol. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene sau “epitete”, atacurile de orice fel la persoana autorului articolului, afişarea de anunţuri publicitare sau linkuri prin care sunt promovate ateismul, satanismul, anticreştinismul, rasismul, fascismul, comunismul, precum şi jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori care au scris un comentariu, se vor sancţiona drastic prin cenzurarea parţială a comentariului, ştergerea integrală a comentariului sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului celui care şi-a permis să încalce acest Regulament!
Blogul lui Tom the Cat nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora, revenind, integral, autorului comentariului!