ȘEFA TRIBUNALULUI TIMIȘ EXPLICĂ DE CE DUMNEZEU S-A SUPĂRAT PE OAMENI ȘI FACE O RADIOGRAFIE LUCIDĂ A SOCIETĂȚII ROMÂNEȘTI

JUDECATOR ADRIANA STOICESCU - PRESEDINTE TRIBUNAL TIMIS

Judecătoarea Adriana Stoicescu, șefa Tribunalului Timiș, a postat un text pe Facebook în care spune de ce crede că anul acesta Dumnezeu a ales să nu-l mai viziteze pe om. „De ce ar mai veni? De ce ne-ar mai crede? Îl luăm în derâdere de sute de ani. L-am scos din case și din școli. L-am alungat și din biserici și am pus în locul Lui tarabe. Ne folosim de El doar când ne e greu”, scrie judecătoarea într-o radiografie lucidă a vremurilor noastre, în care sărbătorile Nașterii și Învierii Domnului s-au transformat în pretexte pentru orice altceva.

Acesta este textul:

„Supărat pe om, Dumnezeu a ales anul acesta să nu îl viziteze de Paști.
De ce ar face-o?

De ani buni am transformat Crăciunul într-o petrecere cu rochițe roșii și scurte.
O alergătură disperată după cadouri inutile, doar pentru a bifa încă o sărbătoare petrecută cum se cuvine, nu-i așa, în familie.

De cele mai multe ori, în spatele ușilor închise, dincolo de beculețe și ornamente, oamenii se regăsesc în aceeași minciună, pigmentată cu certuri, cu violență și ură. Sau multă, infinită, dureroasă indiferență. Acolo nu e loc pentru El.

Paștele a devenit un necesar pretext al unor petreceri zgomotoase, cu și mai puține haine decât de Crăciun. Dudui pline de pioșenie ne învață să ținem postul corect, să trăim cu Dumnezeu în suflet; apoi ne mărturisesc, pline de evlavie, clipind din genele false, cum vor petrece ele Sfintele sărbători, în cluburi de fițe, cu șampanie de 2000 de euro, după ce au dat o fugă să ia nițică Lumină, fără să le treacă măcar prin cap ce ar putea însemna asta.

Crăciun sau Paște, le-am transformat în orgii alimentare, cu mâncăruri udate din belșug cu alcool, totul culminând cu vizite la urgență sau un cuțit înfipt într-un comesean care ne-a furat, în urmă cu jde ani, caii de la bicicletă. Printre mese întinse și pline, simbol de netegăduit al fibrei creștine tradiționale, ne prefacem că înțelegem. Că simțim. Că trăim.

De ce ar mai veni? De ce ne-ar mai crede? Îl luăm în derâdere de sute de ani. L-am scos din case și din școli. L-am alungat și din biserici și am pus în locul Lui tarabe. Ne folosim de El doar când ne e greu. Îi batjocorim pe cei care cred. Credința este desuetă, iar lumea are azi alte preocupări și alți idoli.

De fapt, Și-a dat seama de mult că jucăm la cacealma. A acceptat că, în tot timpul asta, am trișat. E firea umană, Și-a spus. A sperat mereu că vom înțelege, doar suntem creați dupa Chipul Său. Dar, în final, a obosit, probabil să ne mai aștepte.

Să nu ne amăgim! Virusul nu va schimba nimic. Vom mai fi pioși o lună-două. Ne vom ruga mai abitir acum, pentru ca la anul, pe vremea asta, să râdem iar de cei care își fac cruce când trec pe lângă o biserică. Vom mai fi darnici o lună-două, făra a uita, însă, să precizăm suma, că doar nu o sa ratăm prilejul de a arăta cât de buni și generoși suntem. Vom citi sau cel puțin vom posta coperți de carți la modă. La anul pe vremea asta vom fi iar la gratar și mici și bere și orice altceva pentru că, nu-i așa, cărțile sunt o pierdere de timp.

În timpul ăsta, supărarea Lui e infinit mai mare decât a noastră.
E mult mai îndurerat decât noi acum.
Suferința Crucii se repetă iar și iar, fără ca cei pentru care a fost acolo să înțeleagă că nu putem exista fără El.
Că dincolo de dogme și teorii, de doctrine și filozofii, singurul mare adevăr care va rămâne este imensa Lui iubire față de micile vietăți care se cred și se proclamă stăpânii Universului, care cred că pot muta munții și schimba cursul apelor, care cred că pot ajunge pe alte stele, dar care se prăbușesc ca un castel de cărți de joc în fața suferinței reale”.

SURSA:
https://www.facebook.com/adriana.stoicescu.9/posts/2826690380714197

https://www.activenews.ro/stiri/Adriana-Stoicescu-sefa-Tribunalului-Timis-Suparat-pe-om-Dumnezeu-a-ales-anul-acesta-sa-nu-il-viziteze-de-Pasti.-De-ce-ar-mai-veni-Il-luam-in-deradere-de-sute-de-ani.-L-am-scos-din-case-si-din-scoli-L-am-alungat-din-biserici.-Lumea-are-azi-alti-idoli-160773

Tagged with:

3 thoughts on “ȘEFA TRIBUNALULUI TIMIȘ EXPLICĂ DE CE DUMNEZEU S-A SUPĂRAT PE OAMENI ȘI FACE O RADIOGRAFIE LUCIDĂ A SOCIETĂȚII ROMÂNEȘTI”

  • Vă mulțumim! Așa este.

    O observație totuși:

    Eu nu mi-am permis niciodată să râd de “cei care își fac cruce când trec pe lângă o biserică”!
    Însă cei mai mulți dintre aceștia mă “scuipă în față” cu un: “Sectanto!…” și cu un: “NU MĂ INTERESEAZĂ, NU VREAU SĂ ȘTIU!” când obișnuiam să le înmânez un petic de hârtie mic cât podul palmei pe care am tipărit din banii mei: “BIBLIA, 10 minute = 1 capitol/zi”

    Acei oameni bisericoși HABAR NU AU la ce/cine se închină! Știu pentru că LA FEL am fost și eu!!! Până NU studiem BIBLIA toată, cu o inimă deschisă, complet deschisă să primim CUVÂNTUL SCRIS al Lui DUMNEZEU, vom trăi și vom muri în ÎNTUNERIC.

    Lumânările, pomenile, icoanele, moaștele, sfinții și nici chiar îngerii NU NE SALVEAZĂ VIAȚA de la IAD-ul ce-l trăim veșnic.

    • @ I.R.

      Sunt perfect de acord cu dvs dar totuși (știu că nu vă vine să credeți) ne vom trezi că în Rai vor intra (culmea! am putea spune…) și unii ortodocși care totuși au avut o inimă sinceră înaintea lui Dumnezeu chiar dacă au urmat niște învățături greșite ale preoților. Însă despre aceștia din urmă, ei NU AU NICIO SCUZĂ ÎNAINTEA DOMNULUI pentru că un teolog n-are voie să ignore litera și spiritul Evangheliei, n-are voie să nu țină cont de adevărul Cuvântului Sfânt chiar dacă acesta nu este acceptat în Biserica Ortodoxă din care face parte.

      Discuția e complexă și necesită timp. Ar fi multe de spus pe această temă dar mă opresc aici. Le recomand, tuturor românilor, citirea online a cărții CREDINȚA ADEVĂRATĂ scrisă de pastorul Iosif Țon:

      https://www.tomthecat.ro/credinta-adevarata-iosif-ton/

  • Bravo! Ai pus punctul pe i dar cum spuneai… cine ia seama?!? Oricum… Apocalipsa 22:11-12

    „Cine este nedrept să fie nedrept şi mai departe; cine este întinat să se întineze şi mai departe; cine este fără prihană să trăiască şi mai departe fără prihană! Şi cine este sfânt, să se sfinţească şi mai departe! Iată, Eu vin curând şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

REGULI OBLIGATORII PENTRU POSTAREA COMENTARIILOR PE BLOGUL LUI TOM THE CAT:

Vă rugăm să comentaţi la obiect, referindu-vă strict la conţinutul prezentat în articol. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene sau “epitete”, atacurile de orice fel la persoana autorului articolului, afişarea de anunţuri publicitare sau linkuri prin care sunt promovate ateismul, satanismul, anticreştinismul, rasismul, fascismul, comunismul, precum şi jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori care au scris un comentariu, se vor sancţiona drastic prin cenzurarea parţială a comentariului, ştergerea integrală a comentariului sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului celui care şi-a permis să încalce acest Regulament!

Blogul lui Tom the Cat nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora, revenind, integral, autorului comentariului!

error: Content is protected !!
UN POPOR CARE ALEGE POLITICIENI CORUPTI SI TRADATORI NU ESTE VICTIMA CI COMPLICE
PARIUL LUI PASCAL
HRISTOS NU NE-A CERUT NICIODATA SA FIM PROSTI SAU TAMPITI
TITU MAIORESCU - EU NU VOI PERMITE CA ULITA SA NE FACA LEGI
SPUNE NU, IDEOLOGIEI DE GEN!
ISAAC NEWTON - OAMENII SUNT SINGURI PENTRU CA IN LOC DE PODURI CONSTRUIESC ZIDURI
UN POPOR CARE ALEGE POLITICIENI CORUPTI SI TRADATORI NU ESTE VICTIMA CI COMPLICE
PARIUL LUI PASCAL
HRISTOS NU NE-A CERUT NICIODATA SA FIM PROSTI SAU TAMPITI
TITU MAIORESCU - EU NU VOI PERMITE CA ULITA SA NE FACA LEGI
SPUNE NU, IDEOLOGIEI DE GEN!
ISAAC NEWTON - OAMENII SUNT SINGURI PENTRU CA IN LOC DE PODURI CONSTRUIESC ZIDURI
PlayPause
previous arrow
next arrow