ROMÂNII ȘI CELE TREI PĂCATE NAȚIONALE

ACCIDENT DE MASINA

”Să se lase cel rău de calea lui, şi omul nelegiuit să se lase de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru care nu obosește iertând !”
(Isaia 55:7 – Sfânta Scriptură)

De-a lungul timpului, mi-a fost dat să văd pe Internet nenumărate materiale video care m-au determinat să trag câteva concluzii pe cât de triste și șocante, pe atât de realiste. În ciuda faptului că ne batem cu pumnul în piept că suntem creștini, observăm stupefiați ce înseamnă să trăiești fără Hristos în inima ta, fără pic de teamă de Dumnezeu, fără conștiință, fără nici o umbră de remușcare, fără nici un regret, chiar și atunci când ar fi cazul să vii cu o inimă sinceră și zdrobită înaintea lui Dumnezeu și să îți recunoști păcatul.

Oare la ce ne folosește faptul că mergem de două ori pe an la Biserică
(de Paște și de Crăciun)?!? La ce ne folosește faptul că după ce ne spovedim și după ce ne împărtășim, CONTINUĂM ACELAȘI STIL DE VIAȚĂ, fără ca în inima noastră să survină acea întâlnire personală cu Domnul nostru Iisus Hristos, așa cum s-a întâmplat cu Saul din Tars (Sfântul Apostol Pavel) pe drumul Damascului ??? Cum e posibil ca viața noastră să nu sufere NICI O TRANSFORMARE, NICI O SCHIMBARE DE NICIUN FEL?!? Cum e posibil să trăim mai departe în același mod ? Oare asta înseamnă să fii creștin ??? Să intri pe ușa Bisericii iar apoi să ieși din Biserică exact așa cum ai venit? Neafectat în niciun fel de Cuvântul Sfânt al Domnului? Insensibil la glasul Duhului Sfânt care încearcă să-ți cerceteze în profunzime inima? Orb și surd la lucrarea lui Dumnezeu care se produce în fiecare zi în viața ta???

Mă duc la Biserică pentru a asculta Cuvântul Domnului și în timpul slujbei ies afară în curtea Bisericii și îmi aprind țigara? Păi, preotul acela ortodox predică pentru el?!? NU PREDICĂ PENTRU MINE??? La ce îmi folosește că am venit la Biserică? Doar ca să fiu bine văzut în societate (printre vecinii din cartier) că merg la Biserică? Doar ca să le arăt tuturor că sunt creștin?

Merg la Biserică și după terminarea slujbei mă opresc la prima cârciumă pe care o întâlnesc în drum?!? Merg la Biserică iar apoi, pe drumul spre casă, ”uitând” complet de Dumnezeu, întorc capul după diverse femei pe care diavolul le folosește la maximum pentru a distruge tot ce se poate distruge? (relații sincere de prietenie și logodnă, tineri fericiți până în acel moment, uneori chiar căsnicii care sunt spulberate din cauza geloziei distrugătoare)

Cei care am urmărit materialele video de mai sus, am putut vedea cu ochii noștri CARACTERUL FOARTE URÂT AL ROMÂNULUI SECOLULUI 21… Chestia aia cu ”românul este un om bun, primitor de oaspeți, altruist, generos, dăruitor, jertfitor” a fost odată, pe vremuri dar s-a terminat… Realitatea de astăzi este cu totul alta, tristă, crudă, dureroasă, urâtă, greu de înțeles și de acceptat. Românul anului 2013 este NEPĂSĂTOR, este LAȘ, este FĂRĂ FRICĂ DE DUMNEZEU!!! Iată care sunt consecințele promovării sălbatice sistematice a ateismului / secularismului, în societatea românească: NEPĂSAREA, LAȘITATEA ȘI HOȚIA SUNT CELE TREI PĂCATE NAȚIONALE (nu vreau să generalizez și nu vreau să mă refer la toți românii pentru că nu vreau să greșesc; există și oameni cu mult bun simț, cu teamă sfântă de Domnul, oameni cu adevărat credincioși care se luptă să trăiască în neprihănire și ascultare de Dumnezeu).

Aș mai adăuga (n-am încotro) nesinceritatea, ipocrizia fără margini, prefăcătoria, viclenia, într-un cuvânt: ”românii e jmecheri”. Și cum altfel ar putea să fie atunci când DUMNEZEU ESTE ELIMINAT COMPLET DIN ECUAȚIA EXISTENȚEI OMULUI?!? Oare ar trebui să ne mai mirăm?

CUM E POSIBIL SĂ IZBEȘTI CU MAȘINA O MĂMICĂ ȘI UN BEBELUȘ PE TRECEREA DE PIETONI?!? CUM E POSIBIL SĂ N-AI UN STROP DE CONȘTIINȚĂ ȘI SĂ ACCELEREZI, FUGIND DE LA LOCUL UNUI ASEMENEA ACCIDENT??? CUM E POSIBIL, ROMÂNULE ORTODOX ”CREȘTIN DE 2000 DE ANI” SĂ ACȚIONEZI CA UN OM FĂRĂ MINTE, FĂRĂ HRISTOS ȘI FĂRĂ DUMNEZEU ÎN INIMA TA??? La ce îți folosește să zici că ești creștin? Pentru ce te mai duci de două ori pe an, de Paște și de Crăciun, la Biserică?!? NU ȚI-E FRICĂ, OMULE, DE MÂNIA LUI DUMNEZEU CARE SE VA ABATE CA UN TRĂZNET ASUPRA TA PENTRU CĂ ÎȚI BAȚI JOC DE VIAȚA TA ȘI DE A ALTORA, PRODUCÂND ATÂTA DURERE ȘI SUFERINȚĂ FĂRĂ SĂ-ȚI PESE?!?

Eu aș fi curios cum dorm noaptea acești șoferi care omoară oamenii nevinovați pe trecerea de pietoni? Mă întreb, oare cum pot ei să mai aibă liniște după ce au făcut nenorocirile pe care le-au făcut?!? Oare cum pot acești oameni să mai trăiască liniștiți??? Oare cum pot să se mai privească în oglindă?

Ar trebui ca toți românii să citească romanul MIZERABILII de Victor Hugo. Să reînvățăm să fim buni și generoși, să ne pese de cel de lângă noi!
Dar cel mai folositor lucru ar fi să citim BIBLIA – SFÂNTA SCRIPTURĂ – CUVÂNTUL DOMNULUI (mai ales Noul Testament) hrana sufletelor noastre.

https://www.tomthecat.ro/mizerabilii-cele-mai-impresionante-secvente-ale-filmului/

https://www.tomthecat.ro/biblia-cuvantul-sfant-al-lui-dumnezeu/

Tagged with:

4 thoughts on “ROMÂNII ȘI CELE TREI PĂCATE NAȚIONALE”

  • Doar trei păcate naționale? Ce spui de trăirea în concubinaj (pt că „o hârtie nu contează!”), de divorț și recăsătorire de 2-3-4 ori (dar cu preot și nași – mulți aflați în aceeași situație!), de avorturi, de uciderea părinților sau a copiilor, de jefuirea bătrânilor pentru sume derizorii, de sodomie și câte încă altele?!? Unele le-am exportat iar altele ne vin de la popoare „civilizate” dar la fel de lipsite de teama de DUMNEZEU… Unde sunt păstorii neamului? Ce au de spus în fața evidenței toți aceștia că nu e suficient să te lauzi că „suntem un popor creștin”? Dacă până și cei ce ne conduc fac la fel, la ce să te mai aștepți? ”PÂNĂ CÂND, DOAMNE?!?” întreba un prooroc din vechime… DUMNEZEU îi răspunde: „stai liniștit că va fi mai rău, vor veni armatele caldeenilor”!!!

    Fără întoarcere la DUMNEZEU nu avem nici o șansă! Avem nevoie de HRISTOS, spunea în urmă cu vreo 20 de ani poetul Ioan Alexandru…

    • Dr.Wagner,

      Articolul meu se referea cu precădere la cele trei PĂCATE naționale. Trăirea în concubinaj, divorțurile, recăsătoririle de 2,3 sau 4 ori și avorturile sunt… SPORTURI NAȚIONALE!!! (Sper că ai sesizat diferența, e o chestiune de nuanță…)

      ”UNDE SUNT PĂSTORII NEAMULUI? CE FAC PREOȚII ORTODOCȘI?!?”

      Păi… fac foarte bine… își cumpără jeep-uri, își fac vile… că doar sunt și ei oameni, nu-i așa, n-au și ei dreptul?!?

      ”Fără întoarcere la DUMNEZEU nu avem nici o șansă! Avem nevoie de HRISTOS!”

      Cât de multă dreptate avea regretatul poet și senator Ioan Alexandru! Păcat că poporul român nu dă două parale chioare pe cuvintele pline de înțelepciune ale acestui minunat om al lui Dumnezeu. Astăzi, România ar fi putut fi departe…

  • Da, este trist dar adevărat… Aș plânge și aș spune și la pietrele de pe drum prin ce poți trece când ești contra curentului într-o biserică. Îmi trebuie mult timp ca să-mi revin din depresie dar lăudat să fie Domnul care mă iubește și mă vindecă! Totuși El are ultimul cuvânt.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

REGULI OBLIGATORII PENTRU POSTAREA COMENTARIILOR PE BLOGUL LUI TOM THE CAT:

Vă rugăm să comentaţi la obiect, referindu-vă strict la conţinutul prezentat în articol. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene sau “epitete”, atacurile de orice fel la persoana autorului articolului, afişarea de anunţuri publicitare sau linkuri prin care sunt promovate ateismul, satanismul, anticreştinismul, rasismul, fascismul, comunismul, precum şi jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori care au scris un comentariu, se vor sancţiona drastic prin cenzurarea parţială a comentariului, ştergerea integrală a comentariului sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului celui care şi-a permis să încalce acest Regulament!

Blogul lui Tom the Cat nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora, revenind, integral, autorului comentariului!

error: Content is protected !!
UN POPOR CARE ALEGE POLITICIENI CORUPTI SI TRADATORI NU ESTE VICTIMA CI COMPLICE
PARIUL LUI PASCAL
HRISTOS NU NE-A CERUT NICIODATA SA FIM PROSTI SAU TAMPITI
TITU MAIORESCU - EU NU VOI PERMITE CA ULITA SA NE FACA LEGI
SPUNE NU, IDEOLOGIEI DE GEN!
ISAAC NEWTON - OAMENII SUNT SINGURI PENTRU CA IN LOC DE PODURI CONSTRUIESC ZIDURI
UN POPOR CARE ALEGE POLITICIENI CORUPTI SI TRADATORI NU ESTE VICTIMA CI COMPLICE
PARIUL LUI PASCAL
HRISTOS NU NE-A CERUT NICIODATA SA FIM PROSTI SAU TAMPITI
TITU MAIORESCU - EU NU VOI PERMITE CA ULITA SA NE FACA LEGI
SPUNE NU, IDEOLOGIEI DE GEN!
ISAAC NEWTON - OAMENII SUNT SINGURI PENTRU CA IN LOC DE PODURI CONSTRUIESC ZIDURI
PlayPause
previous arrow
next arrow