În ultimele săptămâni, am primit din partea cititorilor noștri un număr mare de comentarii privind subiectele discutate de noi în ultimele luni, în special declinul Europei, fragmentarea Uniunii Europene și islamizarea Europei. Majoritatea comentariilor au accentuat situația precară a României, tendința spre pierderea identității naționale, globalizarea și efectele ei asupra limbii, civilizației și identității latine a românilor, și ingrijorările cetățenilor țării față de indiferența factorilor politici privind remedierea acestor realități neplăcute cu care ne confruntăm și care se intensifică de la zi la zi. Comentariile cititorilor noștri sunt, fără îndoială, de actualitate și în întregime corecte. Împărtășim și noi îngrijorările lor și ale tuturor cetățenilor țării dar ne gândim și la factorii care ar putea remedia situația precară în care ne aflăm la acest început de Mileniu III. Nu ne este indiferent dacă de-acum într-o mie de ani se va mai vorbi românește pe planetă, ori, o spunem cu îngrijorare, într-o sută de ani. O sută, pentru că, după datele statistice publicate de ONU cu câțiva ani în urmă, privind viitorul demografic al țărilor lumii, e foarte posibil ca în 2080 ceasul biologic al României să înceteze să mai bată. Într-adevăr, cea mai acută problemă cu care se confruntă România la ora actuală este cea demografică – declinul ei demografic fără precedent. După Primul Război Mondial ne-am revenit. La fel, după al Doilea Război Mondial, când sute de mii de tineri bărbați români în floarea vârstei au murit onorabil pentru a întregi țara. Dar după măcelul continuu care ni-l săvârșim noi înșine prin avort, șansele de a ne mai reveni demografic devin tot mai mici, mai ales, având în vedere că uciderea copiilor nu are în vedere un scop nobil. Singura speranță este ca românii să înceteze să-și mai avorteze copiii și să îmbrățișeze o cultură a vieții.
România și Japonia – aceeași dilemă
Toți am citit cu oroare zilele trecute vestea că în anul 2016 mai mulți copii români s-au născut în afara României decât înlăuntrul granițelor. Cine ar fi putut anticipa acest dezastru demografic? De la naștere, acești copii sau majoritatea dintre ei, au cetățenie dublă, ceea ce înseamnă că vor locui permanent în alte țări decât cea de origine. România îmbătrânește și tot mai puțini copii se nasc înlăuntrul granițelor ei. Începem să ne asemănăm tot mai mult Japoniei, gigantul Orientului care e pe o pantă demografică ireversibilă și ale cărei virilitate și vitalitate biologică și economică sunt și ele, în consecință, în declin ireversibil. Conform unor date statistice publicate în Japan Times la începutul lunii, la 1 aprilie 2017 Japonia avea doar 15,7 milioane de copii sub vârsta de 14 ani, cu 170000 mai puțin ca în 2016. Japonia a început să documenteze raportul între grupele de vârstă în 1950, iar numărul copiilor japonezi a continuat să scadă în fiecare an, consecutiv, în ultimii 36 de ani. Procentul copiilor sub 14 ani în Japonia a ajuns la 12,4% din întreaga populație, cel mai mic procent din ultimii 43 de ani. În 1997, pentru prima dată în istoria Japoniei, numărul persoanelor de peste 65 de ani a întrecut numărul persoanelor de până la 14 ani, iar numărul celor dintâi continuă să crească de la an la an în detrimentul numărului copiilor sub 14 ani. Se anticipează că până în 2053 populația Japoniei va scădea sub 100 de milioane, iar până în 2065 va ajunge la 88 de milioane.
Împărtășește România aceeași soartă cu a Japoniei? Ori cu a Germaniei, unde doar 13,2% din populația țării e sub 14 ani? E greu de spus, dar tendințele actuale tind să ne convingă că și noi, românii, ne îndreptăm în aceeași direcție. Pentru că un lucru e clar: experiența umană denotă că țările lumii nu se golesc de locuitori. Locuitorii lor se înlocuiesc și civilizațiile se succed unele pe altele. Când o națiune își pierde vitalitatea biologică ori dorința de a se perpetua biologic, dispariția acelei națiuni e practic inevitabilă.
Ideologii și practici destructive
Din nefericire, trăim într-o epocă și într-un continent în care tot felul de ideologii anti-umane și anti-viață se proliferează de la zi la zi și se extind în mințile oamenilor extrem de rapid. Europa veacului trecut a dat naștere acestor ideologii toxice care de atunci au făcut înconjurul pământului și sunt promovate de europeni și, într-o oarecare măsură, de America de Nord, în special Canada. Avortul, eutanasia, suicidul, infanticidul, disprețul față de femeile ori familiile care nasc mulți copii, ideologia modificărilor climaterice, suprapopularea planetei, controlul populației, noțiunea că sunt prea multe guri de hrănit și că ceva trebuie făcut – toate aceste ideologii fac ravagii în mințile occidentalilor și efectele lor se văd sub ochii noștri. Zilnic.
Cu câțiva ani în urmă, presa britanică îl atacase pe Beckham, vedeta fotbalului britanic, pentru că el și soția lui au adus pe lume mulți copii. Mințile intoxicate ale intelectualilor și academicienilor occidentali propun măsuri absurde pentru a preveni procrearea umana. Demarată în Australia cu ani în urmă de un profesor universitar din Perth, noțiunea că „fiecare familie nu poate avea mai mult de un singur copil” a devenit la modă în cercurile intelectuale europene. Și tot el și-a modificat teoria recent, afirmând că fiecare familie care vrea mai mult de un copil ar trebui să plătească o taxă specială, pe care el o numește „carbon tax”, adică taxa pentru bioxidul de carbon pe care al doilea copil l-ar cauza pe timpul vieții lui, contribuind astfel, zice profesorul, la distrugerea mediului. După cum se vede, acești „gânditori” caută să impună statului să ia măsuri coercitive pentru prevenirea înmulțirii ființelor umane.
Din nefericire, România e captivă acestor ideologii care străbat continentul nostru de la apus la răsărit și de la miazănoapte la miazăzi. E imposibil să nu ne afecteze, în ciuda atașamentului deosebit al românilor față de tradiție, creștinism, și învățăturile creștine. Și atunci CE-I DE FĂCUT? PROPUNEM CÂTEVA REMEDII:
Familia, familia, familia!!!
Primul și cel mai important remediu pentru rectificarea tuturor problemelor fundamentale cu care se confruntă România (și Europa, adăugăm noi), e familia naturală. Totul începe de la familie și căsătorie. Acestea sunt, de fapt, cuvintele și noțiunea de bază cu care Aristotel își începe eminenta lui carte „Politica”. Familia, formată din atașamentul natural între bărbat și femeie, constituie elementul natural și fundamental pe care întreaga societate e clădită, fie social, economic ori politic. Învățăm multe din „Politica” lui Aristotel privind familia și căsătoria. Printre altele, învățăm că anumite insule și grupuri grecești din vremea lui ori dinaintea lui, au fost depopulate ori au dispărut, tocmai pentru că oamenii au încetat să mai facă copii. Satele au îmbătrânit, pământul a încetat să mai fie cultivat, satele s-au transformat în ruine și au fost ocupate de alte grupuri umane cu o vitalitate biologică și natalitate mai ridicate. Și tot Aristotel, și pe lângă el, Herodot, descriu declinul demografic al Egiptului antic care încetul cu încetul a dus la prăbușirea lui. Herodot, de exemplu, descrie în „Istoria” lui că cu câteva sute de ani înainte de cucerirea Egiptului de europenii mediteraneeni, vitalitatea biologică a egiptenilor a slăbit, multe așezăminte egiptene din Egipt au dispărut și străinii au început să se așeze în țara lor. A fost o epocă a prosperității economice pentru egipteni, o epocă a hedonismului în care familia a intrat în declin, natalitatea a scăzut, egiptenii au abolit pedeapsa cu moartea și au început să disprețuiască serviciul militar. Au apelat la mercenari să le poarte războaiele, și asta explică numărul mare de așezăminte din Egipul antic cu nume grecești. Pe lângă greci, Egiptul a început să fie locuit de evrei, migranți din Nubia, persani și triburi din Peninsula Arabiei.
Familia, familia și familia! Acesta e remediul principal al problemelor cu care ne confruntăm ca țară și civilizație în zilele acestea haotice în care trăim, caracterizate de migrația musulmană masivă din Europa și dezorientarea politică a liderilor unionali. România are nevoie de o cultură a vieții, o cultură a virtuții, o reînnoire a valorilor și a dedicației noastre față de valorile tradiționale și creștine. O reevaluare înspre pozitiv a dedicației noastre față de creștinism și viața de familie și căsnicie. România și neamul românesc s-au născut în familie, în căsătoria creștină, și fără ele nu există și nu va exista Românie ori neam românesc.
Statul român are obligații imediate în acest sens. Articolul 16 din „Declarația Universală a Drepturilor Omului” consfințește rolul extrem de important al familiei în societate ca factor esențial al civilizației și progresului social, politic și economic. El afirmă că începând cu vârsta majoratului, bărbatul și femeia au dreptul să se căsătorească, să formeze o familie, și că familia e unitatea naturală și fundamentală a societății și că are dreptul la protecție și sprijin din partea societății. Statul român pare în întregime indiferent față de familia română. Ideologii lui, împreună cu Domnul Președinte și consilierii lui, refuză să confrunte problema cea mai acută cu care se confruntă România zilelor noastre: declinul familiei, declinul natalității, problema avortului, necesitatea protejării căsătoriei naturale. Ei preferă să-și alinieze vederile și practicile politice cu ale ideologilor vasali Uniunii Europene care promovează o doctrină a morții și autodistrugerii. Și asta nu se vede mai concret ca în tergiversările și indiferența dovedită de Parlament față de proiectul constituțional de protejare a căsătoriei naturale în Articolul 48 din Constituția României. Mai mult chiar, în protestul și mesajele pro-viață ale celor peste 100 de mii de cetățeni ai țării care au descins în străzile României pe 25 martie 2017, cerând autorităților să promoveze o cultură a vieții în România, una care să ne asigure supraviețuirea biologică. Comentariile sarcastice ale unor parlamentari, lideri de partide politice ori consilieri ai Domnului Președinte, privind cultura vieții și mișcarea pro-familie din România, ne dau de gândit și întărește suspiciunea noastră că ei nu sunt de partea noastră ci de partea forțelor destructive care promovează moartea și destrămarea familiei.
Să învățăm și de la alții!
Să nu ne socotim singuri înțelepți! E important ca România și statul să învețe și din experiențele altor țări care nu doresc să piară ori să fie înghițite de monstrul globalizării. Avortul pierde teren în Statele Unite. Motivul principal sunt cele peste o mie de clinici de prevenire a avortului care există în Statele Unite. Toate finanțate din fonduri private, nu din fonduri de stat. Centrele de avort sunt finanțate din fonduri publice (ori au fost până acum o lună sau cam așa ceva, când Administrația Trump a sistat fondurile publice pentru clinicile de avort) ori de companiile gigantice ale Occidentului și de multimiliardarii de tipul lui Bill și Melinda Gates. Dar creștinii americani au contracarat cu măsuri reciproce. La ora actuală, în America sunt mai puțin de 1000 de clinici de avort, dar peste 1000 de clinici care caută să prevină avortul. Numite „crisis pregnancy centers”, aceste centre consiliază tinerele fete însărcinate care se gândesc să-și avorteze copiii nenăscuți. Și în România există astfel de clinici pro-vita, dar puține, din motive financiare. Ar fi de dorit ca statul român să aloce fonduri masive pentru consilierea tinerelor care văd sarcina ca o problemă și avortul ca mijloc de eliminare a problemei. În plus, românii trebuie să dezvolte o cultură a adopțiilor copiilor care scapă de avort. Sunt copiii noștri, ai tuturor. Este datoria noastră creștină să asigurăm că ei văd lumina lumii și cresc într-o familie normală. De asemenea, e nevoie de mult mai multe centre pentru creșterea copiilor abandonați ori fără părinți. Așezământul de la Valea Plopului e un început și un exemplu bun, dar el ar trebui multiplicat în cât mai multe județe din România. Notăm că astfel de centre există și la Arad, Beiuș, Oradea, și în alte părți ale României, dar aceste centre pot acomoda un număr mic de copii în comparație cu numărul mare de copii care au nevoie de o viață de familie autentică. Aceste centre sunt finanțate din fonduri private. E datoria statului să finanțeze aceste centre și multe altele ca ele.
Tot din experiența altor țări învățăm că statul și organizațiile neguvernamentale creștine pot forma parteneriate avantajoase în promovarea unei culturi pro-familie și pro-viață. Președintele Bush, de exemplu, a lansat un proiect de parteneriat prin care statul federal a finanțat programe speciale ale Bisericilor pentru ajutorarea femeilor în criză ori a centrelor care cresc copii abandonați ori fără părinți. Majoritatea celor care lucrează în aceste centre sunt voluntari creștini și de aici statul are doar de câștigat. Cum scriam mai sus, și în România sunt astfel de centre (Arad, Beiuș, Oradea) dar finanțate de organizații creștine din străinătate.
Copiii, copiii, copiii!!!
Pe lângă familie și căsătorie, nici România, nici neamul românesc, nu pot dăinui fără copii. Copiii, copiii, copiii! Trebuie aduși pe lume și prețuiți. Trebuie educați într-un spirit al unei culturi pentru viață. Al respectului pentru dreptul la viață al fiecărei ființe umane, din momentul concepției până la moartea naturală. Al respectului reciproc ca ființe umane cu o doză egală de demnitate umană, ca ființe create după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. O educație care revine părinților ca o responsabilitate și, în același timp, drept fundamental. Drepturile parentale trebuie și ele respectate și promovate. Statul secular e în competiție cu părinții, privind copiii. Statul îi dorește cu gelozie să-i creeze ori să-i reconfigureze după chipul și asemănarea lui, nu după chipul și asemănarea părinților lor. Statul secular își are agenda lui, valorile lui și prioritățile lui, care în marea lor majoritate sunt în conflict cu ale părinților. Statul ne spune că are obligația să formeze cetățeni responsabili cu un comportament democratic care să asigure supraviețuirea democrației. Inculcarea valorile seculare și cetățenești, ne spune statul, e un obiectiv imperios pentru atingerea acestui deziderat.
Părinți, nu lăsați statul să vă confiște copiii! Opuneți-vă statului și încercărilor lui de a vă transforma copiii în adulți care disprețuiesc valorile tradiționale. Educați-vă copiii într-un spirit creștin! Învățați-i moralitatea! Datoria noastră este să le creăm un spațiu adecvat pentru creșterea lor morală și spirituală.
Să nu uităm că banii, oricâți ar fi ei, nu vor putea rezolva problemele cu care se confruntă România ori să-i asigure supraviețuirea. Doar o cultură a vieții și a familiei o pot face.
Camera Deputaților și Articolul 48 din Constituția României
MARȚI 9 MAI 2017, Camera Deputaților A APROBAT, cu un vot de 232 la 22, amendamentul constituțional inițiat de cetățeni pentru definirea căsătoriei naturale în Constituție. Ne exprimăm aprecierea pentru cei 232 de deputați care au votat pentru, dar și dezamăgirea profundă față de cei 22 de deputați care au votat împotrivă. Lista voturilor o aflați aici. Lecturarea listei lasă câteva impresii. Lidera interimară a PNL, Raluca Turcan, S-A ABȚINUT DE LA VOT!!! Spunem, cu regret, că e vremea ca doamna Raluca Turcan să se retragă din politică. S-a abținut de la cel mai important vot posibil din cariera ei ca politician. Am apreciat și am menționat deseori pozițiile ei pro-familie, dar în conjunctura când trebuia să dea dovadă de tenacitate, a eșuat. La fel, VOTURILE NEGATIVE DATE DE USR NE ÎNGRIJOREAZĂ. Am avut suspiciuni anterioare care acum au fost confirmate: USR NU ESTE UN PARTID TRADIȚIONAL, PRO-FAMILIE SAU PRO-VIAȚĂ! E un partid de inspirație occidentală a stângii europene globalizante. Nu dorim să fim prea critici și ne exprimăm totuși aprecierea față de membrii USR care au votat PENTRU amendament. Cu toate acestea, marea dezamăgire a fost absența de la vot a domnului Nicușor Dan. Cu ani în urmă, dânsul a candidat la Primăria Bucureștiului. Unii din cititorii noștri ne-au cerut atunci să-l recomandăm la vot. NU AM FĂCUT-O! Pe bună dreptate, pentru că am fost informați că DOMNUL NICUȘOR DAN ERA PENTRU PARTENERIATELE CIVILE! Absența lui de la cel mai important vot al carierei sale politice ne dă de gândit și ne confirmă suspiciunea că DOMNUL NICUȘOR DAN NU DEȚINE POZIȚII PRO-FAMILIE SAU PRO-VIAȚĂ.
Post și Rugăciune după părerea mea
(Dragoste față de Aproapele nostru)
România are nevoie de Dumnezeu…
Da, trist dar adevărat… Chiar și președintele Klaus Iohannis pe care neoprotestanții l-au votat cu entuziasm pentru că se presupunea că e „evanghelic”, s-a dovedit că este în tabăra opusă normalității. Luteranii din păcate, nu sunt de-ai noștri, sunt de partea întunericului.