RELEVANTA SCRIPTURII PENTRU OMUL MILENIULUI III – ABORDARE TEOLOGICA INTERCONFESIONALA

BIBLIA SFANTA SCRIPTURA ESTE CUVANTUL VIETII

Foarte rar vezi o emisiune televizată în care se reunesc slujitori ai Domnului din mai multe confesiuni creștine cu doctrine teologice care diferă destul de mult. Eu zic că asemenea întâlniri între „fețele bisericești” ar trebui să continue nu numai la postul de televiziune SPERANȚA TV ci la toate televiziunile de stat și private din România astfel încât românii să poată înțelege mult mai bine care sunt aceste diferențe doctrinare și care dintre invitați sunt mai aproape de litera și spiritul Evangheliei Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Toți românii spunem că suntem creștini dar una e să zici că crezi în Dumnezeu și alta e SĂ ASCULȚI de Dumnezeu. Diferența este ca de la Cer la pământ.

O primă variantă (GREȘITĂ dar cea mai des întâlnită la ora actuală) este cam aceasta: „Doamne, eu cred în Tine dar vreau să-mi trăiesc viața AȘA CUM CRED EU, așa cum am chef, nu așa cum spui Tu în Sfânta Biblie! Nu vreau să am probleme și să râdă lumea de mine, nu vreau să-mi pierd „prietenii”, vreau să am o religie așa cum are toată lumea chiar dacă viața mea nu se schimbă cu nimic. Cel mai important e că sunt un om de treabă, că ajut și fac numai bine în jurul meu, n-am spart casa nimănui, n-am omorât pe nimeni. M-am născut și m-am botezat creștin, merg la Biserică de Paște și de Crăciun, mă spovedesc și mă împărtășesc deci mi-am făcut datoria, pot să stau liniștit, n-are rost să-mi fac probleme cu mântuirea, de asta se ocupă preotul meu duhovnic, de-aia dau bani la Biserică. Dacă voi muri la noapte, oi vedea eu ce-oi face! Ceva totuși o fi dincolo după moarte dar nu știm sigur, nu s-a întors nimeni de-acolo dar important e să credem în Maica Domnului și-n sfinți! Mai drăcui, mai înjur, mai mint, mai fur, mai curvesc, mai beau, mai fumez, mai trag pe nas, mai dau o palmă dar nu-i nicio problemă, merg și mă spovedesc la părintele preot și gata, s-a rezolvat, păcatele îmi sunt iertate, pot să dorm noaptea! Maica Domnului și sfinții se ocupă de toate, mai ales că eu n-am timp să citesc Biblia și nici nu-mi permit să apelez la Domnul Iisus! Viața merge înainte ca și până acum. Pot să mă mai duc și la cârciumă din când în când. Un șpriț pe zi nu face rău nimănui, nu renunț la micile plăceri ale vieții! Și Domnul Hristos a băut vin la nunta din Cana Galileii deci de-aia îmi plac mie nunțile, petrecerile și mai ales manelele și șprițurile! Nu știu unde voi ajunge după moarte, asta numai Dumnezeu știe! S-ar putea să existe pe undeva un loc cu verdeață dar unii spun că aici e raiul, aici e iadul, nici nu știu ce să mai cred! Am viața înainte, n-am timp să mă gândesc la chestiile astea religioase. Când voi ieși la pensie, mai discutăm!”

A doua variantă (CORECTĂ dar foarte rar întâlnită în ziua de azi) este cam aceasta: „Doamne, eu cred în Tine și vreau să-mi trăiesc viața AȘA CUM DOREȘTI TU după sfântă voia Ta, așa cum ne-ai lăsat scris în Sfânta Biblie! Vreau să Te urmez fără să-mi pese că voi avea probleme, fără să mă mai intereseze batjocura lumii, indiferent că-mi voi pierde toți așa zișii „prieteni”.
Nu am nevoie de o religie ci am nevoie de O RELAȚIE cu Tatăl Ceresc prin mijlocirea Domnului Iisus Hristos care mă va ajuta ca viața mea să se schimbe din toate punctele de vedere. Nu am nevoie de o mănăstire sau de o catedrală ci doar caut o biserică micuță și curată în care să găsesc măcar trei-patru credincioși plini de bunătate, dragoste și credință care doresc să îngenuncheze împreună cu mine înaintea lui Dumnezeu și să umblăm călăuziți de Duhul Sfânt, străduindu-ne să împlinim Cuvântul Evangheliei, trăind zilnic o viață nouă schimbată de Hristos. N-am nevoie de bogățiile și nimicurile acestei lumi. Am nevoie doar de îndurarea și mântuirea Ta. Am credință că în clipa morții vei fi cu mine și mă vei lua de mână, Doamne Iisuse Hristoase, Mântuitorul meu iubit care ai murit la cruce pentru păcatele mele ca astăzi să fiu răscumpărat și salvat prin harul Tău! Știu că mai greșesc din când în când dar de fiecare dată vin cu umilință la Tine pentru că ești singurul Mijlocitor între mine păcătosul și Dumnezeu Cel de trei ori sfânt! Știu sigur că mi-ai pregătit și mie un loc în Rai ca acolo unde ești Tu să fiu și eu împreună cu Tine, cu sfinții, cu îngerii și cu Tatăl Ceresc! Doamne Iisuse, ai milă de mine, păcătosul, iartă-mă că uneori Te-am dezamăgit, nu mă lăsa și nu mă părăsi niciodată chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morții, păzește-mă de cel rău și ajută-mă să fac voia lui Dumnezeu Tatăl până la sfârșitul vieții mele! Amin!”

Vă invit cu drag să urmărim împreună două ediții de dezbateri teologice pe tema relevanței Sfintei Scripturi pentru omul mileniului III. Vizionare plăcută!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

REGULI OBLIGATORII PENTRU POSTAREA COMENTARIILOR PE BLOGUL LUI TOM THE CAT:

Vă rugăm să comentaţi la obiect, referindu-vă strict la conţinutul prezentat în articol. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene sau “epitete”, atacurile de orice fel la persoana autorului articolului, afişarea de anunţuri publicitare sau linkuri prin care sunt promovate ateismul, satanismul, anticreştinismul, rasismul, fascismul, comunismul, precum şi jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori care au scris un comentariu, se vor sancţiona drastic prin cenzurarea parţială a comentariului, ştergerea integrală a comentariului sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului celui care şi-a permis să încalce acest Regulament!

Blogul lui Tom the Cat nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora, revenind, integral, autorului comentariului!

error: Content is protected !!
UN POPOR CARE ALEGE POLITICIENI CORUPTI SI TRADATORI NU ESTE VICTIMA CI COMPLICE
PARIUL LUI PASCAL
HRISTOS NU NE-A CERUT NICIODATA SA FIM PROSTI SAU TAMPITI
TITU MAIORESCU - EU NU VOI PERMITE CA ULITA SA NE FACA LEGI
SPUNE NU, IDEOLOGIEI DE GEN!
ISAAC NEWTON - OAMENII SUNT SINGURI PENTRU CA IN LOC DE PODURI CONSTRUIESC ZIDURI
UN POPOR CARE ALEGE POLITICIENI CORUPTI SI TRADATORI NU ESTE VICTIMA CI COMPLICE
PARIUL LUI PASCAL
HRISTOS NU NE-A CERUT NICIODATA SA FIM PROSTI SAU TAMPITI
TITU MAIORESCU - EU NU VOI PERMITE CA ULITA SA NE FACA LEGI
SPUNE NU, IDEOLOGIEI DE GEN!
ISAAC NEWTON - OAMENII SUNT SINGURI PENTRU CA IN LOC DE PODURI CONSTRUIESC ZIDURI
PlayPause
previous arrow
next arrow