(foto: evz.ro)
Mii de comentarii au fost deja scrise în toată lumea privind trecerea în veșnicie a Reginei Elisabeta a II-a. La scurt timp vor urma și cărțile scrise din perspective diverse.
M-a frapat însă absența comentariilor privind decesul Reginei în presa conservatoare de dincolo de Atlantic. Conservatorii și republicanii sunt, în general și prin definiție, fie neutri, fie indispuși față de monarhii și titluri nobiliare. Gândindu-mă la un comentariu personal privind Regina, inevitabil mi-au venit în minte evenimentele și mutațiile valorice care s-au petrecut pe parcursul vieții ei lungi: 70 de ani pe tron este o viață de om. Majoritatea ființelor umane de pe planetă nu ajung la 70 de ani.
Evaluând Marea Britanie din ultimii 70 de ani, mi-a venit în minte și Marea Britanie a Reginei Victoria din Secolul 19. Domnia Reginei Victoria a fost și ea lungă. Dar cele două domnii sunt cât se poate de contradictorii. Pe vremea Reginei Victoria, Imperiul Britanic a atins apogeul. Pe durata domniei Reginei Elisabeta, Imperiul Britanic s-a prăbușit și a devenit din nou Marea Britanie.
În vremea Reginei Victoria, creștinismul s-a extins puternic în toată lumea. Traducerea King James Version (KJV) a Bibliei a ajuns în cele mai îndepărtate colțuri ale lumii, fiind dusă și propovăduită până la „marginile pământului” de misionarii britanici. David Livingstone este un exponent bine cunoscut al acestei realizări extraordinare iar numirea de către el a lacului Victoria din inima Africii în cinstea Reginei Victoria atestă apogeul pasiunii pentru evanghelizare globală a britanicilor în vremea lui Pax Britannica.
Misionarii britanici au ajuns până în inima Africii, India, China și chiar în România. Creștinismul a fost influent și în Marea Britanie a Secolului 19. Armatele britanice scontau victorii din sudul Africii până în India și alte țări ale lumii. În paralel cu extinderea creștinismului, Imperiul Britanic pe vremea Reginei Victoria a abolit sclavia în posesiunile britanice și a stopat comerțul internațional cu sclavi.
Pe de altă parte, însă, domnia Reginei Elisabeta a II-a a fost în întregime diferită. Dacă creștinismul și valorile creștine au fost globalizate pe vremea Reginei Victoria, creștinismul britanic a scăzut vertiginos sub Elisabeta a II-a. Doar o majoritate relativă de britanici se mai consideră creștini astăzi. Procentul ateilor a crescut enorm și e undeva la o treime dintre britanici. Declinul spiritual al Marii Britanii din ultimii 70 de ani e incontestabil. Are Elisabeta a II-a ceva de-a face cu asta? În teorie, ea a fost liderul Bisericii Anglicane. Biserica Anglicană a cunoscut un declin vertiginos în ultimii 70 de ani, azi cochetând cu căsătoriile unisex, parteneriatele civile, certificatele de botez noi pentru persoanele care își schimbă sexul, sprijin pentru avort. Cu alte cuvinte, Biserica Anglicană sub tutela Reginei Elisabeta a II-a a contribuit la instituționalizarea revoluției sexuale în Marea Britanie. Adică a imoralității!
Comentatorii spun că Elisabeta a II-a a fost o creștină autentică, o creștină practicantă care și-a scris propriile omilii prilejuite de Crăciun. Un lucru admirabil fără îndoială, iar creștinii britanici se pot mândri cu asta. Din nefericire, însă, Elisabeta a II-a nu s-a pronunțat niciodată împotriva flagelurilor imoralității din Marea Britanie. Sub tutela ei, Marea Britanie s-a transformat într-una dintre cele mai depravate civilizații din lume, iar imoralitatea a devenit una dintre produsele principale de export britanic.
Nu este intenția mea de a fi ireverențios ori de a denigra. Însă, când refuzi să te pronunți împotriva avalanșei imoralității, devii, indirect, părtaș la facilitarea ei. Din acest motiv, când mă gândesc la Elisabeta a II-a, mă gândesc inevitabil nu doar la personalitatea ei de creștină autentică și profund pioasă. Mă gândesc și la Regina care nu a vegheat asupra moralității și virtuții în Regatul ei. Și, în final, asta contează: la ce folosește unui politician sau monarh creștin să atingă apogeul politic, dacă nu își folosește poziția pentru a se îngriji de sănătatea morală și spirituală a cetățenilor cetății?!?
Alătură-te Alianței Renașterea Națională! Vă rugăm să alocați câteva secunde pentru a completa formularul de contact ARN
AUTOR: PETER COSTEA – Președinte Alianța Renașterea Națională
SURSA:
https://www.facebook.com/PeterCosteaEuroparlamentar/posts/631241351706056
ACEST VIDEO ILUSTREAZĂ FOARTE BINE DECADENȚA SOCIETĂȚII BRITANICE SUB CONDUCEREA REGINEI ELISABETA A DOUA CARE N-A LUAT O ATITUDINE CLARĂ ȘI FERMĂ AȘA CUM TREBUIA SĂ FACĂ UN BUN CREȘTIN MAI ALES CĂ DÂNSA ERA CAPUL BISERICII ANGLICANE:
REGULI OBLIGATORII PENTRU POSTAREA COMENTARIILOR PE BLOGUL LUI TOM THE CAT:
Vă rugăm să comentaţi la obiect, referindu-vă strict la conţinutul prezentat în articol. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene sau “epitete”, atacurile de orice fel la persoana autorului articolului, afişarea de anunţuri publicitare sau linkuri prin care sunt promovate ateismul, satanismul, anticreştinismul, rasismul, fascismul, comunismul, precum şi jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori care au scris un comentariu, se vor sancţiona drastic prin cenzurarea parţială a comentariului, ştergerea integrală a comentariului sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului celui care şi-a permis să încalce acest Regulament!
Blogul lui Tom the Cat nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora, revenind, integral, autorului comentariului!