REFERENDUMUL ESTE AL TUTUROR ACELORA CARE VOR VENI LA VOT PENTRU APARAREA COPIILOR LOR

APARA COPIII ROMANIEI SI CASATORIA NATURALA DINTRE UN BARBAT SI O FEMEIE!

COMUNICAT DE PRESĂ

Votul de ieri, 11 septembrie 2018, din Senatul României, pune capăt unei îndelungi așteptări din societatea românească. Mulțumim tuturor senatorilor care au votat pentru ca poporul român să-și poată exprima opinia, să-și poată exercita suveranitatea prin Referendum.

Am ajuns, astfel, în fața ultimei etape a lungului nostru drum pentru apărarea minților și sufletelor copiilor noștri de intruziunea minciunii și falsului unei ideologii radicale care vrea să îi învețe că naturalul și firescul sunt doar expresia unei așa-zise prejudecăți, și nu fundamentul vieții noastre ca ființe umane libere și demne, capabile de frumusețe și dragoste, de demnitate și moralitate.

Coaliția pentru Familie și Platforma Împreună vor continua implicarea până la Referendum, îndeplinind mandatul conferit de cele 3 milioane de români semnatari ai inițiativei cetățenești. Au trecut trei ani grei, plini de nedreptăți comise împotriva noastră, a tuturor.

Referendumul care se va organiza este șansa noastră istorică, acum, la o sută de ani de la Marea Unire, să ne reunim într-o imensă afirmare a libertății, demnității și suveranității noastre ca popor, în concertul popoarelor europene. Referendumul nu este al niciunui partid, al niciunui lider politic, este al tuturor acelora care vor veni la vot pentru apărarea copiilor lor, pentru ca viața lor să fie scutită de minciuna ideologică a revoluției sexuale, de minciuna acelora care vor să ne reeduce pe toți, părinți și copii.

Trebuie acum ca noi să înțelegem cât de multă nevoie este de votul nostru, de prezența noastră, cât de multă nevoie au copiii și nepoții noștri de protecția noastră și de mobilizarea noastră pentru a le apăra drepturile și viitorul.

Definirea căsătoriei ca uniunea dintre un bărbat și o femeie în Constituția României va face ca lumea noastră, societatea noastră, viața noastră să poată prezerva adevărul civilizației noastre creștine. Să facem acest lucru posibil prin votul nostru!

Pentru a reuși în încercarea noastră, trebuie să fim cel puțin 6 milioane de cetățeni la vot. Dacă nu ne vom lăsa păcăliți de furia și zgomotul din jurul nostru, dacă vom discerne adevărul cum se cuvine printre toate minciunile care ni se servesc, dacă vom reuși să ne deschidem sufletul pentru mesajul simplu și direct al acestei inițiative, vom izbândi.

Dumnezeu să ocrotească România!

Coaliția pentru Familie
Platforma Împreună

SURSA:
coalitiapentrufamilie.ro/2018/09/12/referendumul-este-al-tuturor-acelora-care-vor-veni-la-vot-pentru-apararea-copiilor-lor

https://www.facebook.com/referendumpentruromania/videos/229233737769971/

2 thoughts on “REFERENDUMUL ESTE AL TUTUROR ACELORA CARE VOR VENI LA VOT PENTRU APARAREA COPIILOR LOR”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

REGULI OBLIGATORII PENTRU POSTAREA COMENTARIILOR PE BLOGUL LUI TOM THE CAT:

Vă rugăm să comentaţi la obiect, referindu-vă strict la conţinutul prezentat în articol. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene sau “epitete”, atacurile de orice fel la persoana autorului articolului, afişarea de anunţuri publicitare sau linkuri prin care sunt promovate ateismul, satanismul, anticreştinismul, rasismul, fascismul, comunismul, precum şi jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori care au scris un comentariu, se vor sancţiona drastic prin cenzurarea parţială a comentariului, ştergerea integrală a comentariului sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului celui care şi-a permis să încalce acest Regulament!

Blogul lui Tom the Cat nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora, revenind, integral, autorului comentariului!

error: Content is protected !!
UN POPOR CARE ALEGE POLITICIENI CORUPTI SI TRADATORI NU ESTE VICTIMA CI COMPLICE
PARIUL LUI PASCAL
HRISTOS NU NE-A CERUT NICIODATA SA FIM PROSTI SAU TAMPITI
TITU MAIORESCU - EU NU VOI PERMITE CA ULITA SA NE FACA LEGI
SPUNE NU, IDEOLOGIEI DE GEN!
ISAAC NEWTON - OAMENII SUNT SINGURI PENTRU CA IN LOC DE PODURI CONSTRUIESC ZIDURI
UN POPOR CARE ALEGE POLITICIENI CORUPTI SI TRADATORI NU ESTE VICTIMA CI COMPLICE
PARIUL LUI PASCAL
HRISTOS NU NE-A CERUT NICIODATA SA FIM PROSTI SAU TAMPITI
TITU MAIORESCU - EU NU VOI PERMITE CA ULITA SA NE FACA LEGI
SPUNE NU, IDEOLOGIEI DE GEN!
ISAAC NEWTON - OAMENII SUNT SINGURI PENTRU CA IN LOC DE PODURI CONSTRUIESC ZIDURI
PlayPause
previous arrow
next arrow