RĂZBOIUL PSIHOLOGIC ÎMPOTRIVA ARTICOLULUI 48 DIN CONSTITUȚIA ROMÂNIEI

POPORUL ROMAN CRESTIN ESTE IMPOTRIVA LEGALIZARII PACATULUI

Validarea de către Camera Deputaților, pe 9 mai 2017, a amendamentului constituțional de protejare a căsătoriei naturale în Articolul 48 din Constituție, a făcut valuri în Europa și America de Nord. În cele 30 de zile care s-au scurs de atunci, reacțiile presei interne și externe au fost numeroase, unele pozitive, dar majoritatea negative. Începem, de fapt, să fim contactați și de ziariști ai unor ziare de largă circulație din Occident care vor să scrie despre amendament și despre cei care îl promovează. E de înțeles. Subiectul e de actualitate și suscită mult interes. Între timp, Parlamentul European a luat și el notă de posibilitatea tot mai reală că probabil, românilor li se va îngădui să voteze căsătoria naturală prin referendum chiar anul acesta. Iar dacă referendumul va trece, și nădăjduim să treacă, el va complica lucrurile în Europa și chiar la nivel mondial. Marșul spre europenizarea ori globalizarea căsătoriilor homosexuale va încetini ori va fi stopat, chiar dacă pentru o vreme. Miza e mare, iar dușmanii noștri din străinătate o înteleg chiar mai bine decât cetățenii de rând ai României. Agresivitatea cu care se scrie, atât în Romania cât și în afara ei, privind amendamentul, dovedește concret că realmente ne confruntăm cu începutul unui război psihologic împotriva României, a clasei politice din România, și a tuturor cetățenilor țării care doresc binele familiei și protejarea căsătoriei naturale.

PARLAMENTUL EUROPEAN

În martie, anul curent, v-am informat că la sfârșitul lui februarie, 38 de congressmeni americani, toți democrați, au remis o notă, Guvernului României, liderilor Parlamentului și liderilor partidelor politice din România, cerând ca ei să blocheze proiectul. Presiunile Ambasadorului american de la București, domnul Klem, sunt și ele deja bine cunoscute. Ceea ce presa din România însă nu mentionează, este că domnul Klem își pierde prietenii de la Washington, iar Administrația Trump îi este ostilă. Din nefericire, rechemarea domnului Klem va lua ceva efort și timp, deoarece dânsul e diplomat de carieră și din acest motiv e mai greu de demis din funcție decât alți diplomați cu rang inferior.

Pe 17 mai 2017, un grup de 28 de membri ai Parlamentului European au lansat și ei o Scrisoare Deschisă, adresată Guvernului Romaniei și liderilor politici din România, cerând, la fel ca și colegii lor democrați americani, „să nu sprijine referendumul pentru definirea familiei”.

Scrisoarea Deschisă e semnată de unii dintre cei mai extremiști europarlamentari. Unele nume ne sunt deja foarte bine cunoscute după rezoluțiile care le-au propus de-a lungul anilor și asupra cărora v-am informat la vremea potrivită: Ulrike Lunacek, Maria Noichl și Sophie in ‘t Velt. Scrisoarea are un ton agresiv și ireverent la adresa României și a românilor, acuzându-ne pe toți de discriminare, incitare la violență împotriva homosexualilor, că nu suntem în pas cu valorile europene și că încercăm să impunem în România o definiție a familiei și căsătoriei care nu e în pas cu lumea post-moderna și care vatămă „minoritățile sexuale”.

Pe 29 mai 2017, Asociația Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului („AEDH”) a făcut la fel. A emis un Comunicat de presă care critică foarte aspru România și Europa de Est pentru pozițiile lor pro-familie.

Obiectul principal al atacurilor virulente din comunicatul de presă e România și noi, cei 3 milioane de cetățeni responsabili care am semnat pentru amendamentul constituțional. Spre deosebire de Scrisoarea Deschisă a celor 28 de europarlamentari, însă, comunicatul AEDH e mult mai vitriolic și, am îndrăzni să spunem, nesimțit. Cei 3 milioane de semnatari sunt numiți, în grup, „ultraconservatori”, „militanți religioși”, „incitatori la ură”, care n-au nimic mai bun de făcut cu timpul lor decât să incite la ură întreaga populație a țării impotriva femeilor, a homosexualilor și împotriva tuturor celorlalți cetățeni ai României care sprijină drepturile civile și politice. Și asta ca și când cei 3 milioane de semnatari care își exercită drepturile constituționale, politice și civile nu sprijină drepturile civile ori politice. Ba mai mult, comunicatul AEDH afirmă că, datorită celor 3 milioane de semnături și a amendamentului cerut de ei, Europa e la o încrucișare de drumuri. Adică, miza e mare: fie că cei 3 milioane de semnatari și amendamentul vor duce Europa în urmă și chiar vor distruge „proiectul european,” fie că restul Europei se va ralia împotriva acestor români „înguști la minte” să-și salveze civilizația. Redăm cuvintele exacte ale comunicatului: „The AEDH calls on the European institutions to question the political actors in Romania and the region regarding their democratic commitments. The AEDH considers that the European project is at crossroads and that we must reaffirm the commitment to its vitality and foundations, to democracy, solidarity and human rights”. („AEDH solicită instituțiilor europene să tragă la răspundere factorii politici din România și din regiune, privind loialitatea lor față de democrație. AEDH consideră că proiectul european se află la o încrucișare de drumuri și că e nevoie să reafirmăm loialitatea față de vitalitatea și fundațiile lui, față de democrație, solidaritate și drepturile omului”)

FRONTUL MEDIATIC INTERN ANTI-FAMILIE

Frontul mediatic intern ne este cunoscut tuturor. Nu trece o zi fără ca ceva să nu fie menționat în presă, dezbateri televizate ori bloguri sau care să nu discute Coaliția pentru Familie și amendamentul constituțional. Majoritatea comentariilor ne sunt ostile. Curios, comentatorii vorbesc despre noi, dar nu cu noi. Împărtășesc comentarii ieftine, puerile, baliverne, fac afirmații doar de dragul de a face afirmații, scriu fără a fi în temă. Pe scurt, își expun ignoranța în publicațiile de largă circulație ale României, privind subiectul căsătoriei, familiei, de ce proiectul acesta a pornit și care sunt obiectivele lui adevărate. Atacurile la adresa Bisericii, a cultelor religioase, și, în special, a Bisericii Ortodoxe Române, sunt frecvente și virulente. Atacuri similare sunt făcute și la adresa persoanelor mai cunoscute care sunt asociate ori atașate, proiectului constituțional. Spicuirea presei ne indică faptul că în capul publicațiilor ostile proiectului constituțional se află ziarele de mare circulație

E practic imposibil să citești în aceste ziare, începând din anul acesta, ceva pozitiv la adresa Coaliției pentru Familie și a amendamentului. Se pare că principiul imparțialității presei nu se aplică celor 3 milioane de semnatari ori la mișcarea pentru viață ori pro-familie. Dăm câteva exemple.

Pe 31 mai 2017, domnul Cătălin Prisăcariu a publicat comentariul „Coaliția pentru famiglie | Opinie” în România Liberă. Un comentariu de jumătate de pagină. Scurt, pentru că autorul dovedește că nu se pricepe la subiect decât să critice 3 milioane de cetățeni responsabili. El dă două motive pentru care e împotriva amendamentului. El numește proiectul pro-familie un „populism inutil”. Aici, comentatorul împrumută o idee ieftină din presa occidentală: tot ce cetățenii Europei demarează spre binele lor, e numit, denigrant, „populism.” El pune această etichetă pe întreaga mișcare pro-familie și pro-viață din România care, după cum se vede, are peste 3 milioane de fani. Mai mulți decât are Romania Liberă ori domnul Prisăcariu. Aici, domnul Prisăcariu și cei care gândesc ca el, își dovedesc ignoranța. Proiectul constituțional aprobat de Camera Deputaților pe 9 mai 2017 a început în 2006, acum 11 ani, când în Europa încă nici nu se vântura noțiunea de „populism”, așa cum e la modă astăzi în presa noastră și în cea occidentală.

Domnul Prisăcariu și cei care gândesc ca el, dovedesc chiar și mai multă ignoranță când vorbesc despre familia naturală ca despre o instituție ostilă, copiilor și femeilor. E evident că nici domnul Prisăcariu, nici comentatorii care scriu ca el, nu citesc literatura de specialitate. Cel puțin de 2 sau 3 ori pe an, AFR a dedicat ediții săptămânale speciale, ultimelor studii sociologice care dovedesc FĂRĂ ÎNDOIALĂ toxicitatea căsătoriilor homosexuale. Ele sunt nocive în primul rând pentru copiii care sunt forțați să trăiască în ele, cât și pentru parteneri. Doar luna trecută am comentat privind cartea lui Messinger, un autor care simpatizează cu mișcarea homosexuală, în care el discută flagelul violenței domestice la homosexuali, cu mult mai ridicat ca în familiile naturale unde există compatibilitate între parteneri.

Încercăm din nou astăzi. Le oferim comentatorilor presei din România care scriu despre proiectul constituțional, cartea „No Differences? How Children in Same-Sex Households Fare? – Studies from Social Sciences” („Nicio diferență? Cât de bine trăiesc copiii din căminele cu parteneri de același sex?”) publicată în 2014 de Witherspoon Institute, vezi thepublicdiscourse.com/2016/10/18033

Ar fi util, în spiritul informării publicului larg din România, ca ziarele și comentatorii să citeze și aceste studii și date statistice.

Domnul Prisăcariu dă încă un motiv pentru care se împotrivește amendamentului: a devenit un act politic. Demersurile Coaliției, zice el, „sunt politizate cu foarte mult succes”. „Pericolul inventat de Coaliție, adaugă el, este, pur și simplu, o manipulare politică de manual”. Ne întrebăm, când citim astfel de afirmații ieftine, dacă comentatorii își dau seama ce zic. Căci vorbesc fără a fi în temă. Coaliția, zice dânsul, a „inventat” un „pericol”.

Dacă comentatorii ar studia Constituția României, așa cum au studiat-o juriștii care sprijină Coaliția pentru Familie, ar înțelege că în România, o inițiativă constituțională cetățenească nu poate merge înainte fără avizul Parlamentului. În acest sens, AFR vă recomandă articolul doamnei avocat Ana Corina Săcrieru. Și asta spre deosebire de inițiativele constituționale din alte țări. Constituția României este foarte rigidă în acest sens și face aproape imposibilă revizuirea Constituției prin inițiativa legislativă cetățenească. În majoritatea țărilor lumii, guvernele au obligația să supună la referendum, ipso facto, un proiect constituțional inițiat de cetățeni dacă el împlinește condiții minime:
(1) un număr de semnături minime valabile; și (2) avizul favorabil al Curții Constituționale din țara respectivă. România, însă, este o excepție anti-democrație. Pe lângă cei doi factori întâlniți în toată lumea, România cere ca oricare amendament să fie aprobat, în plus, și de ambele Camere ale Parlamentului cu o majoritate covârșitoare de voturi. Dacă domnul Prisăcariu ar fi comentat asupra proiectului constituțional din această perspectivă, am fi fost de acord cu dânsul și ar fi meritat aplauzele noastre. Politizarea revizuirii Constituției prin inițiativa cetățenească poate fi ușor remediată prin eliminarea din Constituție a articolelor care alocă Parlamentului un rol în inițiativele cetățenești de revizuire a Constituției.

REVOLUȚIA SEXUALĂ SCINDEAZĂ USR

Revoluția sexuală scindează peste tot unde ea este instituționalizată. A divizat chiar și Biserica, în special bisericile occidentale. Biserica Anglicană e și ea pe pragul de a fi divizată, la fel ca Biserica Episcopală din America. Revoluția sexuală a divizat politica americană, democrații având în platforma lor, căsătoriile homosexuale și avortul, pe când republicanii, căsătoria naturală și dreptul la viață al copiilor nenăscuți.

Mai devreme, anul acesta, s-a produs și în România, prima fracturare politică cauzată de revoluția sexuală, când PNL era pe cale să se scindeze din cauza amendamentului constituțional. Rămâne de văzut ce se va întâmpla la congresul PNL din vară. Iar pe 31 mai 2017, după cum se știe deja, Biroul Național a Uniunii Salvați România, a votat, cu 11 la 8 și 2 abțineri, ca USR să se opună, în mod oficial, amendamentului de revizuire a articolului 48 din Constituție. În urma acestui act, pe care noi îl socotim negândit, domnul Nicușor Dan a demisionat din funcția de Președinte al USR, cât și ca membru al partidului. Domnul Dan și-a afirmat poziția în favoarea amendamentului constituțional și îi apreciem integritatea morală. Privind USR, repetăm astăzi ce am mai scris cu câteva săptămâni în urmă: acest partid „Uniunea Salvați România” (USR) nu-și are rădăcinile înfipte în tradiția românească, credința creștină, ori valorile tradiționale, ori moral creștine. E un partid de stânga, plămădit după chipul și asemănarea partidelor seculare de stânga occidentale. Înțelegem că USR începe să-și poziționeze candidați pentru alegeri la nivel local în diferite orașe și municipii din România. Sugerăm întregii mișcări pro-familie și pro-viață din România, și tuturor celor 3 milioane de cetățeni care au semnat pentru inițiativa cetățenească să NU voteze candidații USR la aceste alegeri, ori la alegerile viitoare.

DESPRE ATITUDINEA LUI ANDREI PLEȘU

Ne apropiem acum de un subiect mai delicat – mișcarea intelectuală conservatoare din România și absența ei mai totală din proiectul constituțional. Intelectualii conservatori din România au dovedit timiditate privind articolul 48. Doar după 9 mai 2017 am început să dibuim ici și colo câțiva intelectuali conservatori care fac afirmații, încă timide, în sprijinul revizuirii Constituției. Câtă vreme mișcarea autentic conservatoare din România, adică pro-viață și pro-familie, din 2006 până în 2017, a muncit din greu să asigure protejarea căsătoriei în Constituție, EI AU TĂCUT CHITIC! E greu de găsit comentarii, ori afirmații publice venite din partea intelectualilor conservatori din România dinainte de 2017 în sprijinul protejării căsătoriei în Constituție, ori în apărarea Bisericii ori a persoanelor care au muncit de ani de zile, și continuă să muncească, zi si noapte, la acest proiect. Acești intelectuali nu pot fi numiți decât OPORTUNIȘTI.

Ceea ce aduce în discuție comentariul lui Andrei Pleșu făcut în ultima săptămână a lunii mai la emisiunea Cooltura. Conform ActiveNews, dânsul sprijină din plin căsătoria naturală, dar e de acord și cu „parteneriatul civil”.

„Sunt de acord cu parteneriatul civil. Este vorba de soluții de viață pragmatică. Oamenii se îmbolnăvesc, mor… E o diferență între căsătorie și parteneriat civil”. (Andrei Pleșu)

Dacă ar fi așa cum zice domnul Pleșu ar fi bine. Dar din nefericire, nu e așa. Intelectualii nu sunt juriști, nici nu gândesc cum gândesc juriștii ori judecătorii, mai ales cei de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Intelectualii care gândesc ca domnul Pleșu, bine intenționați, dovedesc și ei că nu sunt în temă. Ei ignoră toxicitatea parteneriatelor civile pentru copii și parteneri, și faptul că subminează demnitatea și integritatea căsătoriei naturale ca instituție în societate. Motivul principal pentru care poziția domnului Pleșu e greșită (suntem convinși că nici el, nici intelectualii care sunt de acord cu el nu-l știu) este că, după Curtea Europeană a Drepturilor Omului și a deciziilor decretate deja de mai multe ori, țările care instituie parteneriatele civile pentru homosexuali, trebuie să le echivaleze cu căsătoria naturală între persoane de sex opus. Cu alte cuvinte, statul nu poate diferenția ori discrimina între familia naturală și parteneriatele homosexuale. Toate drepturile și beneficiile acordate de către stat, căsătoriei naturale și familiei naturale, trebuie conferite și parteneriatelor homosexuale. Ceea ce înseamnă, în final și la nivel practic, că toată truda celor 3 milioane de semnatari, va fi în zadar.

CE TREBUIE SĂ FACEM NOI?!?

Ce trebuie să facem noi? Să stăm liniștiți! Dar nu nepăsători! Să ne rugăm!
Să stăm la cârmă! Perseverenți, determinați, convinși că ceea ce facem e bine pentru noi și copiii noștri, pentru viitorul lor și pentru viitorul României.
Și chiar pentru viitorul Europei
. România s-a născut în familia și căsătoria naturală. Fără ele, România nu ar exista azi și fără ele, România nu va mai exista mâine. Severa criză demografică și emigrarea masivă a românilor în străinătate cu care ne confruntăm, nu ne permit să ne jucăm cu căsătoria naturală ca instituție. Nu e vremea să experimentăm cu instituții sociale paralele care vatămă copiii și șubrezesc familia. Europa Occidentală a făcut-o și continuă să o facă. Consecințele sunt evidente peste tot și nu sunt bune. Dimpotrivă, familia și căsătoria naturală trebuie sprijinite și întărite.
Vă încurajăm să rămâneți convinși că semnăturile voastre nu au fost date în zadar ci pentru o cauză bună. Căci într-o bună zi, istoria ne va cere socoteală pentru pozițiile pe care le-am avut în vremurile acestea de care depinde chiar supraviețuirea noastră ca națiune.

SURSA:
coalitiapentrufamilie.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

REGULI OBLIGATORII PENTRU POSTAREA COMENTARIILOR PE BLOGUL LUI TOM THE CAT:

Vă rugăm să comentaţi la obiect, referindu-vă strict la conţinutul prezentat în articol. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene sau “epitete”, atacurile de orice fel la persoana autorului articolului, afişarea de anunţuri publicitare sau linkuri prin care sunt promovate ateismul, satanismul, anticreştinismul, rasismul, fascismul, comunismul, precum şi jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori care au scris un comentariu, se vor sancţiona drastic prin cenzurarea parţială a comentariului, ştergerea integrală a comentariului sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului celui care şi-a permis să încalce acest Regulament!

Blogul lui Tom the Cat nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora, revenind, integral, autorului comentariului!

error: Content is protected !!
UN POPOR CARE ALEGE POLITICIENI CORUPTI SI TRADATORI NU ESTE VICTIMA CI COMPLICE
PARIUL LUI PASCAL
HRISTOS NU NE-A CERUT NICIODATA SA FIM PROSTI SAU TAMPITI
TITU MAIORESCU - EU NU VOI PERMITE CA ULITA SA NE FACA LEGI
SPUNE NU, IDEOLOGIEI DE GEN!
ISAAC NEWTON - OAMENII SUNT SINGURI PENTRU CA IN LOC DE PODURI CONSTRUIESC ZIDURI
UN POPOR CARE ALEGE POLITICIENI CORUPTI SI TRADATORI NU ESTE VICTIMA CI COMPLICE
PARIUL LUI PASCAL
HRISTOS NU NE-A CERUT NICIODATA SA FIM PROSTI SAU TAMPITI
TITU MAIORESCU - EU NU VOI PERMITE CA ULITA SA NE FACA LEGI
SPUNE NU, IDEOLOGIEI DE GEN!
ISAAC NEWTON - OAMENII SUNT SINGURI PENTRU CA IN LOC DE PODURI CONSTRUIESC ZIDURI
PlayPause
previous arrow
next arrow