PROGRAMATORII SOCIALI AI LUMII NOI ȘI-AU ARĂTAT ÎN SFÂRȘIT FAȚA

IOSIF NATANAEL BARNA - CANDIDAT PENTRU FUNCTIA DE SENATOR DE ALBA - ALIANTA RENASTEREA NATIONALA

Citeam astăzi un articol al domnului Răzvan Nastea care a adus din nou în discuție tema Referendumului pentru Familie, atât de vie încă în mintea mea. Ideea reluării acestui Referendum a fost susținută și de IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului și ar trebui susținută încă o dată de toată suflarea creștină a acestui popor.

Îmi amintesc că în duminica aceea nefastă, eu unul am fost dărâmat. Cu ceva vreme înainte, văzând imensul boicot și uriașa manipulare pusă la cale, aveam deja temeri negre în ceea ce privește soarta Referendumului. Dar nu mi-am putut imagina nicio clipă că în țara asta, cu o majoritate creștină covârșitoare, nici măcar o treime, ba chiar nici măcar un sfert dintre acești creștini, nu sunt capabili să înțeleagă dimensiunea și valoarea acestui act pentru a ieși la vot, în pofida oricărei manipulări și a oricărui boicot.

În seara aceea, după slujba de vecernie, la adunarea Oastei Domnului, am fost rugat să citesc Psalmul de la început. Nu știu de ce am ales Psalmul 39 (Cornilescu). Am început să-l citesc dar am fost incapabil să-l duc până la capăt pentru că m-a umplut plânsul – și atunci un frate din adunare, emoționat și el, mi-a luat povara tăcerii de pe umeri și a început rugăciunile începătoare.

Mă confruntam cu o realitate pe care o refuzam – sau mai degrabă cu o realitate pe care eram de-a dreptul incapabil să o admit. Aceea că trăiesc într-o țară distrusă, în care românii sunt creștini doar cu numele… Țara mea, țara părinților și bunicilor mei, din care eu n-am vrut să plec niciodată, este o țară plină de morminte văruite care pe dinafară au eticheta de creștini dar pe dinăuntru nu au nicio consistență mintală și morală, putând fi duși astfel de nas oricând de niște propagandiști ordinari.

Unde este creștinul român cu judecată sănătoasă, bun simț și frică de Dumnezeu? De ce stă acasă atunci când Biserica face eforturi să-l scoată din casă – pentru prima și poate singura dată în istoria acestei țări – pentru a sluji cel mai evident adevăr din istoria omenirii – familia?

Știu că în ziua aia mi s-a deschis o rană pe care n-am mai avut-o până atunci. Cred că atunci am conștientizat pentru prima dată, brutal și inexorabil, faptul că îmi iubesc țara, la fel cum o iubea Coșbuc atunci când scria ”În ranele tale durutul sunt eu, și otravă deodată cu tine o beu…”. Pentru că prea tare m-a durut eșecul ăsta…

Referendumul pentru Familie a fost oglinda în care s-a privit poporul nostru; un Referendum despre țara noastră, despre așa zișii „creștini” care trăiesc în țara asta ca niște morminte văruite… despre ideologiile și propagandele care s-au strecurat de multă vreme printre noi, care ne-au distrus și abrutizat și a căror amploare abia acum unii dintre noi încep s-o înțeleagă. Iar dacă lăsăm aceste propagande să-și facă de cap, fără a oferi un răspuns puternic și pe măsură, nu pot să nu mă întreb oare în ce fel de țară va trăi copilul meu… copiii noștri?!?

Chiar dacă acel Referendum se va repeta cândva, într-un viitor indefinit, și chiar dacă atunci toată țara va ieși la vot, adevărul cutremurător pe care l-a arătat – punând în evidență, la un moment dat în istorie, gravele carențe de judecată sănătoasă și moralitate ale poporului nostru – se va fi consumat o dată pentru totdeauna. Dar măcar de acum încolo știm cu ce avem de-a face. Programatorii sociali ai lumii noi și-au arătat în sfârșit fețele… după ce s-au insinuat ani de zile ca șerpii, pe dedesubt, în mințile și în sufletele noastre, răsturnându-ne valorile și aducându-ne în teribila postură de a ne batjocori credința, familiile și țara; ba chiar sfârșind în cumplita situație de a trăi cu impresia că e important să ne boicotăm și să ne batem joc de noi înșine, aidoma celor deplânși de profetul Isaia în Vechiul Testament: ”Vai de cei ce numesc răul „bine” şi binele „rău”, care spun că întunericul este lumină şi lumina, întuneric!”

”Duminica e pe sfârșite…” scrie părintele Necula.”

Poate că nu va mai fi niciodată o Duminică reală. N-am să mă mai gândesc în timpul Liturghiei cum vă boicotați sufletele. M-am dezlipit de această datorie. Știu. Nu mi-ați cerut-o niciodată, dar mi-au trebuit zilele acestea să înțeleg. Nici măcar nu mai e nevoie să ne prefacem de-acum. Știm fiecare încotro ne îndreptăm privirile, care este drapelul sub care slujim”.

Puțini vedem, poate, în aceste rânduri, o parafrazare a ultimelor rânduri profetice ale Apocalipsei. ”Cine e nedrept, să nedreptăţească înainte! Cine e spurcat, să se spurce încă! Cine este drept, să facă dreptate mai departe! Cine este sfânt, să se sfinţească încă! Iată, vin curând şi plata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia, după cum este fapta lui!” (Apocalipsa 22:11-12)

AUTOR: IOSIF NATANAEL BARNA (ARN)

SURSA:
https://www.facebook.com/AliantaRenastereaNationala/posts/250809999911589

CINE ESTE ALIANȚA RENAȘTEREA NAȚIONALĂ?
https://aliantarenastereanationala.ro/despre-arn/

Alătură-te ALIANȚEI RENAȘTEREA NAȚIONALĂ!

Alocă câteva secunde pentru a completa formularul de contact

INTRĂ ÎN ALIANȚA RENAȘTEREA NAȚIONALĂ! dacă ai ajuns la concluzia că te reprezintă cu adevărat:

Tagged with:

3 thoughts on “PROGRAMATORII SOCIALI AI LUMII NOI ȘI-AU ARĂTAT ÎN SFÂRȘIT FAȚA”

  • Creștinul român? E doar pe hârtie sau de Crăciun și Paște, crezând că de 2 ori pe an e suficient să-i pună la adăpost de mânia viitoare a unui Dumnezeu drept. Când vor ajunge înaintea Lui, vor amuți! Dumnezeu nu e păpușa noastră!

    • Și eu sunt dărâmată din cauza creștinilor noștri care au tratat cu atâta pasivitate această problemă mare deși sunt o simplă bătrână. Este foarte dureros…

      DOAMNE AJUTĂ ȘI NE LUMINEAZĂ MINTEA ȘI SUFLETUL!

  • După acea zi m-am simțit ca și cum cineva drag din familie mi-ar fi murit!
    Pe Chirilă l-am înțeles dar cum să-l înțelegi pe Piersic, după ce l-ai auzit recitând „Repetabila povară” a lui Păunescu?!?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

REGULI OBLIGATORII PENTRU POSTAREA COMENTARIILOR PE BLOGUL LUI TOM THE CAT:

Vă rugăm să comentaţi la obiect, referindu-vă strict la conţinutul prezentat în articol. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene sau “epitete”, atacurile de orice fel la persoana autorului articolului, afişarea de anunţuri publicitare sau linkuri prin care sunt promovate ateismul, satanismul, anticreştinismul, rasismul, fascismul, comunismul, precum şi jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori care au scris un comentariu, se vor sancţiona drastic prin cenzurarea parţială a comentariului, ştergerea integrală a comentariului sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului celui care şi-a permis să încalce acest Regulament!

Blogul lui Tom the Cat nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora, revenind, integral, autorului comentariului!

error: Content is protected !!
UN POPOR CARE ALEGE POLITICIENI CORUPTI SI TRADATORI NU ESTE VICTIMA CI COMPLICE
PARIUL LUI PASCAL
HRISTOS NU NE-A CERUT NICIODATA SA FIM PROSTI SAU TAMPITI
TITU MAIORESCU - EU NU VOI PERMITE CA ULITA SA NE FACA LEGI
SPUNE NU, IDEOLOGIEI DE GEN!
ISAAC NEWTON - OAMENII SUNT SINGURI PENTRU CA IN LOC DE PODURI CONSTRUIESC ZIDURI
UN POPOR CARE ALEGE POLITICIENI CORUPTI SI TRADATORI NU ESTE VICTIMA CI COMPLICE
PARIUL LUI PASCAL
HRISTOS NU NE-A CERUT NICIODATA SA FIM PROSTI SAU TAMPITI
TITU MAIORESCU - EU NU VOI PERMITE CA ULITA SA NE FACA LEGI
SPUNE NU, IDEOLOGIEI DE GEN!
ISAAC NEWTON - OAMENII SUNT SINGURI PENTRU CA IN LOC DE PODURI CONSTRUIESC ZIDURI
PlayPause
previous arrow
next arrow