PREGĂTEŞTE-TE SĂ-L ÎNTÂLNEŞTI PE DUMNEZEU! CUM POŢI SĂ TRECI ÎN VEŞNICIE ÎN CÂTEVA CLIPE?

UN OM AL RUGĂCIUNII

Să ne imaginăm că am vorbit cu şeful şi ne-am luat o zi liberă de la serviciu!
Apoi dăm telefon la sora sau fratele nostru şi la alte rude apropiate şi-i invităm la un picnic. Luăm maşina şi mergem undeva la pădure sau la iarbă verde pentru a ne bucura în mijlocul naturii. Facem un grătar şi servim o friptură foarte bună, eventual servim şi o bere. Suntem cu burta plină, „împliniţi şi fericiţi” şi ne gândim să facem puţină mişcare, să ieşim la o „plimbare”, să facem pe jos un mic traseu, să ne bucurăm de aerul curat şi de natură. E ceva rău în toate aceste lucruri ? Bineînţeles că nu ! Doar că înainte să plecăm în această mică vacanţă, am uitat să ne rugăm Domnului, am uitat să-L rugăm să ne călăuzească paşii, să ne ocrotească şi să ne ajute ca să ne întoarcem cu bine acasă. Aaa… ba nu… ne-am făcut o cruce înainte de plecare şi am zis „Doamne ajută !” De fapt, să nu uităm că şi hoţul face la fel, înainte să plece de-acasă ca să fure, mai întâi îşi face o cruce şi apoi zice „Doamne ajută !”… N-am uitat să ne facem semnul crucii dar am uitat să ne cerem iertare Domnului pentru toate păcatele, am uitat să cerem iertare tuturor celor pe care i-am întristat, i-am jignit sau poate chiar i-am urât ! Este şi normal că n-am avut timp pentru citirea Bibliei, pentru rugăciune şi pentru… scuze sau iertare cerute altora, mai ales că aceştia poate nici nu merită ! Pregătirile pentru plecare au fost atât de intense încât n-am mai avut timp pentru relaţia cu Dumnezeu şi nici pentru împăcarea cu semenii noştri ! Pentru aceste lucruri poate vom mai găsi ceva timp atunci când vom putea adică după ce vom mânca bine, după ce ne vom distra, după ce vom juca o tablă sau un poker şi după ce vom efectua superbul traseu din mijlocul naturii. Când vom ajunge cu bine acasă, sigur vom mai găsi ceva timp şi pentru suflet, nu-i aşa ? Şi dacă astăzi n-avem timp să citim Biblia şi să ne rugăm, atunci precis mâine sau poimâine (eventual de Paşte sau de Crăciun) o să facem acest lucru că doar n-au intrat zilele în sac, sunteţi de acord cu mine ?!?

Din nefericire, calculele de acest tip sunt complet greşite şi pot avea un deznodământ tragic. Uităm complet de Dumnezeu, uităm că avem şi un suflet şi uităm că în câteva clipe putem să trecem în veşnicie fără ca în prealabil să fim anunţaţi… Nu suntem pregătiţi şi nu ne gândim la aceste lucruri… Nici nu vrem să ne gândim că doar e vacanţă şi trebuie să ne gândim doar la lucrurile frumoase, corect ? Ce treabă avem noi cu chestiile astea religioase, nu-i aşa ?!?

Vă invit să vedeţi un material video care a făcut înconjurul lumii, fiind vorba de o poveste adevărată care m-a impresionat şi pe mine şi mi-a dat de gândit… Încerc să mă pun în locul acelui operator video amator care a filmat toate acele momente şi încerc să simt ce a simţit el în inima lui când capta acele imagini dramatice… Încerc să-mi dau seama cam ce prin ce tragedie au trecut acei cinci oameni şi la ce se gândeau ei în acele clipe de coşmar…

Meditează şi tu, omule ! Dacă zici că eşti creştin, cercetează-te şi întreabă-te cu toată sinceritatea dacă eşti pregătit să te întâlneşti cu Dumnezeu ! (Amos 4:12)

https://www.tomisthecat.ro/2012/04/01/omul-care-a-trecut-in-vesnicie-in-timp-ce-vorbea-la-telefonul-mobil-si-astepta-linistit-culoarea-verde-a-semaforului/

REGULI OBLIGATORII PENTRU POSTAREA COMENTARIILOR PE BLOGUL LUI TOMIS THE CAT:

Vă rugăm să comentaţi la obiect, referindu-vă strict la conţinutul prezentat în articol. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene sau “epitete”, atacurile de orice fel la persoana autorului articolului, afişarea de anunţuri publicitare sau linkuri prin care sunt promovate ateismul, satanismul, anticreştinismul, rasismul, fascismul, comunismul, precum şi jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori care au scris un comentariu, se vor sancţiona drastic prin cenzurarea parţială a comentariului, ştergerea integrală a comentariului sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului celui care şi-a permis să încalce acest Regulament !

Blogul lui Tomis the Cat nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora, revenind, integral, autorului comentariului !

3 thoughts on “PREGĂTEŞTE-TE SĂ-L ÎNTÂLNEŞTI PE DUMNEZEU! CUM POŢI SĂ TRECI ÎN VEŞNICIE ÎN CÂTEVA CLIPE?”

  • Aşa este ! Este foarte tristă condiţia omului pe pământ… oamenii nu vor să se întoarcă la Dumnezeu şi trăiesc ca şi cum ar fi veşnici, dar se înşeală… într-o clipă se poate pleca în veşnicie… inima omului este atât de fragilă, oricând se poate opri. Cunosc oameni care au murit foarte repede, făcând infarct miocardic deşi erau sănătoşi din exterior, nimeni nu credea că se poate întâmpla aşa ceva… Dumnezeu a dat viaţa şi tot El ne poate cere înapoi sufletul în orice moment ! Sunt conştienţi oamenii de acest lucru ?? Singura soluţie este : credinţa, pocăinţa şi încrederea în Dumnezeu care ne-a dat viaţa !
    Aşa cum oamenii îşi fac asigurări de viaţă sau de bunuri (maşină / casă), aşa trebuie să-şi asigure şi sufletul. Dar câţi sunt conştienţi de acest lucru ? Mulţi oameni pleacă de pe pământ, fiind neîmpăcaţi cu Dumnezeu şi ajung în iad ! Este trist să spun acest lucru, dar acesta este adevărul crud al omenirii ! Oamenii prin neascultarea lor sunt departe de Creatorul lor !

    • Paul, mulţi români continuă să înjure, să fure, să mintă, să fumeze, să bea, să asculte manele şi să curvească, FĂRĂ SĂ LE PESE că viaţa aceasta se poate termina în câteva clipe… Şi mare surpriză vor avea mulţi „creştini de 2000 de ani” când în loc să dea de „loc cu verdeaţă” (aşa cum i-a învăţat preotul ortodox) se vor trezi în fundul iadului, pierduţi pentru totdeauna, pentru vecii vecilor… Domnul să se îndure de poporul român !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

REGULI OBLIGATORII PENTRU POSTAREA COMENTARIILOR PE BLOGUL LUI TOM THE CAT:

Vă rugăm să comentaţi la obiect, referindu-vă strict la conţinutul prezentat în articol. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene sau “epitete”, atacurile de orice fel la persoana autorului articolului, afişarea de anunţuri publicitare sau linkuri prin care sunt promovate ateismul, satanismul, anticreştinismul, rasismul, fascismul, comunismul, precum şi jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori care au scris un comentariu, se vor sancţiona drastic prin cenzurarea parţială a comentariului, ştergerea integrală a comentariului sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului celui care şi-a permis să încalce acest Regulament!

Blogul lui Tom the Cat nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora, revenind, integral, autorului comentariului!

error: Content is protected !!
UN POPOR CARE ALEGE POLITICIENI CORUPTI SI TRADATORI NU ESTE VICTIMA CI COMPLICE
PARIUL LUI PASCAL
HRISTOS NU NE-A CERUT NICIODATA SA FIM PROSTI SAU TAMPITI
TITU MAIORESCU - EU NU VOI PERMITE CA ULITA SA NE FACA LEGI
SPUNE NU, IDEOLOGIEI DE GEN!
ISAAC NEWTON - OAMENII SUNT SINGURI PENTRU CA IN LOC DE PODURI CONSTRUIESC ZIDURI
UN POPOR CARE ALEGE POLITICIENI CORUPTI SI TRADATORI NU ESTE VICTIMA CI COMPLICE
PARIUL LUI PASCAL
HRISTOS NU NE-A CERUT NICIODATA SA FIM PROSTI SAU TAMPITI
TITU MAIORESCU - EU NU VOI PERMITE CA ULITA SA NE FACA LEGI
SPUNE NU, IDEOLOGIEI DE GEN!
ISAAC NEWTON - OAMENII SUNT SINGURI PENTRU CA IN LOC DE PODURI CONSTRUIESC ZIDURI
PlayPause
previous arrow
next arrow