ACEST ARTICOL ESTE SPECIAL DEDICAT PENTRU CEI CARE SE SIMT CU MUSCA PE CĂCIULĂ ȘI SUNT ÎN SITUAȚIA MAI JOS MENȚIONATĂ!
Într-o zi am văzut două pisici într-o curte și am rămas uimit când m-am uitat mai atent la ele. Mai întâi am observat că erau foarte diferite ca aspect fizic și nu prea aveau nimic în comun. Una dintre ele era complet neagră iar cealaltă era un fel de „tigroaică” care avea acea majusculă „M” întipărită chiar pe frunte. Aș putea spune că singurul lucru pe care îl aveau în comun era faptul că ambele făceau parte din familia felinelor. Dacă aș privi lucrurile doar din această perspectivă, aș greși profund. De aceea, vă invit cu drag să vedeți cele două fotografii realizate de mine, ca să ajungeți inevitabil la concluzia că cele două feline au în comun multe lucruri importante. Fiind pisici, ele nu pot să realizeze importanța și valoarea acestor lucruri deosebite.
Spre deosebire de animale, noi, oamenii, avem capacitate de înțelegere, avem logică, avem gândire analitică și putem lua decizii inteligente. Din nefericire, de multe ori aceste calități nu ne folosesc la nimic pentru că nu dăm două parale pe lucrurile cu adevărat importante și valoroase. Uneori, uităm că suntem oameni și nu mai știm ce înseamnă bunătatea, compasiunea, înțelegerea și respectul reciproc.
N-am crezut niciodată că între două pisici poate exista și altceva decât simplul instinct animalic. Privind cele două fotografii de mai jos, am impresia că între aceste două animale există un fel de înțelegere extraordinară, un fel de afecțiune reciprocă și un fel de prietenie greu de descris în cuvinte. Sunt niște relații atât de calde și de sugestive care m-au pus pe gânduri și m-au determinat să ajung la concluzia că noi, oamenii, ar trebui să fim invidioși când vedem așa ceva. Cum?!? Să invidiem pisicile? Păi, de ce să invidiem pisicile? Am luat-o razna?
Răspunsul e simplu. Pentru că între oameni nu prea vezi decât multă mândrie și aroganță, orgolii nemăsurate și figuri care n-au ce căuta în viața unui creștin, o grămadă de idei preconcepute pe care le avem unii despre alții, dușmănie și răutate fără limite, ură care n-are nici un sens, lipsa capacității elementare de a ne înțelege și a colabora ca niște oameni care ne pretindem a fi civilizați.
Aș mai adăuga lipsa totală a sincerității care ar trebui să fie caracteristica principală a copilului lui Dumnezeu, lipsa dorinței de a ne aprecia cum se cuvine, de a ne încuraja reciproc și de a ne respecta în mod real, indiferent de diferențele care ne despart, indiferent de pregătirea intelectuală sau poziția socială, indiferent de opiniile pe care le avem fiecare; incapacitatea de a înțelege că avem nevoie unii de alții și că nu putem merge înainte, nu putem construi nimic durabil unii fără alții, călcându-ne în picioare, unii pe alții.
Ar trebui să ne fie rușine că până și pisicile se înțeleg mai bine între ele decât noi, oamenii, așa ziși manierați, educați și culți. Am ajuns ca uneori să ne comportăm mai rău decât animalele!
Mă gândesc și la politicienii români! Unii zbiară ca disperații la alții că sunt „ciuma roșie” și dau drumul la toată ura din toți rărunchii, uitând că și ei au făcut parte pe vremuri din „ciuma portocalie” care n-a fost altceva decât tot un sistem ticăloșit și corupt care a produs mult rău în România. Cu alte cuvinte, hoții strigă „Hoții!” iar penalii strigă: „Penalii!”, uitând că și printre ei există hoți, penali și șmecheri cu grămada care au reușit să se „volatilizeze” și care nici în ziua de azi nu sunt întrebați de nicio autoritate despre cum o mai duc cu sănătatea. Tocmai ei se uită la paiul altora fără să-și vadă bârna din ochiul lor.
„Penalii noștri sunt mai buni decât penalii voștri!”…
Nu voi da nume de partide politice sau de politicieni pentru că nici nu merită să-i pomenesc deloc aici. Pentru mine, aproape toți sunt „aceeași mizerie” (cum tot aud că se strigă în stradă pe la diverse manifestații de protest). Există totuși și excepții, oameni cu totul deosebiți, foarte bine intenționați, iubitori de țară care se implică sufletește și fac tot ceea ce pot pentru binele României și al acestei națiuni atât de greu încercate de-a lungul veacurilor. Acești oameni sunt extrem de puțini, îi numeri pe degete dar pot fi găsiți în mai multe partide politice care sunt diametral opuse ca doctrină (dacă se poate vorbi de vreo doctrină sau de o anumită ideologie politică în România, eu nu cred așa ceva).
Mă gândesc cu durere și la unii așa ziși „creștini” care fac parte din unele confesiuni/denominațiuni/Biserici/Adunări care se sfâșie ca niște hiene și se mănâncă de vii unii pe alții, contrazicându-se până în pânzele albe pe diverse teme derizorii ce n-au nici o legătură cu aspectele esențiale privind mântuirea. Sunt mai răi ca animalele deși cu toții Îl invocă de dimineața până seara pe Domnul Hristos ca fiind (zic ei, bătându-se cu pumnul în piept!) Mântuitorul lor.
În ciuda tuturor cunoștințelor teologice strălucite precum și a talentului oratoric deosebit exprimat în public la amvoanele Bisericilor, aceste personaje nefericite duc lupte fratricide epuizante și interminabile care n-au nici un sens, jigniri cumplite de neconceput care ar putea fi evitate sau prevenite dacă ar exista măcar un dram de înțelepciune; rupturi, sciziuni, schisme, dezbinări dureroase în cadrul Comitetelor și Sfaturilor de așa ziși „frați” care (pretind ei!) „conduc duhovnicește” diverse Biserici în care credincioșii speră în zadar să găsească pace și liniște sufletească.
Când termină să se certe ca chiorii între ei sau în pauzele dintre aceste certuri oribile, n-au altceva mai bun de făcut decât să se năpustească asupra omului de rând, asupra simplului credincios care nu face parte din gașca lor „selectă” și care asistă neputincios și dezgustat la mizeria urât mirositoare dintre ei.
Nu le e suficient că se sfârtecă între ei, nu se mulțumesc cu atât și ca să le fie tacâmul complet, nu se lasă până nu produc suferință și durere chiar și în viața omului necăjit care deja este foarte greu încercat și aproape strivit de povara apăsătoare a problemelor zilnice existențiale.
Păi, dacă un om e căzut la pământ și aproape distrus de suferință din cauza tragediei prin care trece de ani de zile, de ce să nu-l trântească și pe el, nu-i așa? Ce le pasă lor că bate vântul printre băncile goale pentru că în ultimii ani au plecat definitiv sute de oameni din Biserică? Ce le pasă lor că într-o zi vor rămâne doar ei și ai lor, părăsiți de toți? Ce le pasă lor de Domnul Hristos? Ce le pasă că deși au predicat zeci de ani Evanghelia, ar putea rata mântuirea de care au fost atât de aproape? Sau poate n-au fost mântuiți niciodată?!?
În cele două fotografii putem observa că până și două animale se înțeleg mai bine decât politicienii și decât unii pretinși creștini, vai de ei și de caracterul lor!
REGULI OBLIGATORII PENTRU POSTAREA COMENTARIILOR PE BLOGUL LUI TOM THE CAT:
Vă rugăm să comentaţi la obiect, referindu-vă strict la conţinutul prezentat în articol. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene sau “epitete”, atacurile de orice fel la persoana autorului articolului, afişarea de anunţuri publicitare sau linkuri prin care sunt promovate ateismul, satanismul, anticreştinismul, rasismul, fascismul, comunismul, precum şi jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori care au scris un comentariu, se vor sancţiona drastic prin cenzurarea parţială a comentariului, ştergerea integrală a comentariului sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului celui care şi-a permis să încalce acest Regulament!
Blogul lui Tom the Cat nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora, revenind, integral, autorului comentariului!