Organizaţiile pro-vita și culte creștine de confesiuni diverse organizează SÂMBĂTĂ 24 MARTIE 2012, o nouă ediție a „Marşului pentru Viaţă”. Pentru prima dată acest eveniment are o amploare națională, urmând să se desfășoare simultan în circa 20 de orașe ale României.
Scopul „Marșului pentru Viață” este afirmarea dreptului la viaţă al copiilor nenăscuţi din momentul concepţiei, respectul faţă de viaţă în toate fazele şi ipostazele ei, nevoia de sprijinire a familiei ca temelie a societăţii.
Scăderea natalităţii, identificată ca factorul principal al crizei demografice, va continua să cauzeze adâncirea dezechilibrului economico-social dacă nu va fi stăvilită, în primul rând prin restricţionarea/oprirea avorturilor.
În timpul marșului va fi lansat un Manifest adresat societății şi clasei politice. Prin acesta se cere adoptarea unei atitudini şi legislaţii favorabile vieţii şi familiei, în contextul în care România are cea mai ridicată rată a avortului dintre toate ţările Uniunii Europene și suferă o degradare accentuată a importanței familiei în viața socială.
Conform datelor de la ultimul recensământ, în ultimele două decenii, România a pierdut, numeric, patru milioane de locuitori, iar populația a îmbătrânit vizibil. Aproximativ 8 milioane de copii, doar conform statisticilor oficiale, au căzut victime avorturilor din 1990.
Pierderile sunt inestimabile, spun specialiştii, şi ele afectează deja toate aspectele vieții, de la piaţa forţei de muncă şi bugetele de pensii sau asigurări de sănătate și până la puterea creativă a neamului nostru. În viitor, România va depinde în mare parte de imigrație, pentru a putea exista în continuare.
„Marşul pentru Viaţă” urmează tradiția internațională din mari metropole ale lumii, precum Washington, Paris, Berlin, Bruxelles şi Budapesta.
Pentru mai multe informaţii, pentru lista completă a orașelor în care se desfășoară evenimentul, trasee, program și date de contact ale colectivelor locale de organizare, vă rugăm să accesați următoarea pagină de internet :
http://marsulpentruviata.blogspot.com/p/programe-si-trasee.html
[polldaddy poll=”5712029″]
REGULI OBLIGATORII PENTRU POSTAREA COMENTARIILOR PE BLOGUL LUI TOMIS THE CAT :
Vă rugăm să comentaţi la obiect, referindu-vă strict la conţinutul prezentat în articol. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene sau “epitete”, atacurile de orice fel la persoana autorului articolului, afişarea de anunţuri publicitare sau linkuri prin care sunt promovate ateismul, satanismul, anticreştinismul, rasismul, fascismul, comunismul, ortodoxia, catolicismul, precum şi jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori care au scris un comentariu, se vor sancţiona drastic prin cenzurarea parţială a comentariului, ştergerea integrală a comentariului sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului celui care şi-a permis să încalce acest Regulament !
Blogul lui Tomis the Cat nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora, revenind, integral, autorului comentariului !
REGULI OBLIGATORII PENTRU POSTAREA COMENTARIILOR PE BLOGUL LUI TOM THE CAT:
Vă rugăm să comentaţi la obiect, referindu-vă strict la conţinutul prezentat în articol. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene sau “epitete”, atacurile de orice fel la persoana autorului articolului, afişarea de anunţuri publicitare sau linkuri prin care sunt promovate ateismul, satanismul, anticreştinismul, rasismul, fascismul, comunismul, precum şi jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori care au scris un comentariu, se vor sancţiona drastic prin cenzurarea parţială a comentariului, ştergerea integrală a comentariului sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului celui care şi-a permis să încalce acest Regulament!
Blogul lui Tom the Cat nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora, revenind, integral, autorului comentariului!