(foto: jurnalul.ro)
Producător – procesator – consumator. Acesta este cel mai simplu traseu prin care produsele agroalimentare ajung pe masa consumatorului.
În realitate, traseul este mult mai complicat, ceea ce duce de multe ori la falsificarea alimentelor, astfel încât consumatorul nu mai plăteşte doar costurile de producere, procesare şi ambalare, ci, uneori, şi „ştiinţa înglobată” în falsificarea alimentelor.
Falsificarea alimentelor reprezintă adaosul oricărei substanţe într-un produs alimentar cu scopul mascării unor defecte sau al conferirii unor proprietăţi care nu se justifică prin originea şi compoziţia sa. Falsificarea alimentelor este o meteahnă veche a oamenilor şi o dată cu progresul tehnico-ştiinţific au progresat şi metodele de falsificare. Uneori, acestea au luat-o chiar înaintea tehnologiilor, din păcate.
Unul dintre cele mai falsificate alimente este mierea de albine. Avizaţi de beneficiile acestui aliment-medicament, consumatorii sunt deseori înşelaţi, achiziţionând „miere” care de multe ori este falsificată cu sirop de porumb, izomalţ, zahăr invertit, ceea ce scade dramatic efectul benefic asupra sănătăţii.
Apicultorii au evaluat pericolul punerii în vânzare a produselor apicole falsificate din cauza imposibilităţii comercializării produselor pure la preţul corect.
Într-o comunicare recentă în Journal of Agriculture and Food Chemistry, cercetătorul Bernard Herbreteau, de la Institutul de Cercetări Agricole Dubarry, a prezentat o nouă metodă de determinare a falsificării mierii de albine. Metoda se bazează pe „amprentarea” glucidelor din mierea pură şi compararea etalonului cu profilul glucidelor din diferite sortimente de miere comercializate. Izolarea compuşilor glucidici amprentaţi se face iniţial prin îndepărtarea monozaharidelor şi a oligozaharidelor din miere, urmată de separarea cromatografică utilizând un schimbător de ioni cu fază stabilă şi detectarea cu pulsuri amperometrice.
Aplicarea acestei metode a permis detectarea falsificării mierii pornind de la un adaos de 1% de sirop de porumb, adică la concentraţii extrem de mici, care nu mai justifică falsificarea.
ADAOSURI
Siropul de porumb, utilizat tradiţional la falsificarea mierii de albine, conţine 10% fructoză, 45% glucoză, 13% maltotrioză şi 2% oligozaharide lungi. Mierea de albine pură conţine 39,3% fructoză, 33% glucoză şi 2,3% oligozaharide, restul fiind apă (17%). Importanţa ei nutriţională se datorează însă conţinutului de microelemente (vitaminele B1, B2, B6, B12, enzime, flavoni, flavonoide, compuşi aromatici, fitohormoni, acizi organici – lactic, citric, malic, oxalic, dextrina, compuşi ai azotului – în total 435 de substanţe).
SURSA:
http://jurnalul.ro/stire-bun-de-consum/mierea-cel-mai-falsificat-aliment-508542.html
(foto: obiectiv.info)
TESTUL PRIN CARE VEZI DACĂ MIEREA DE ALBINE ESTE NATURALĂ
Toţi ne întrebăm dacă există metode prin care putem deosebi mierea contrafăcută de cea autentică. Răspunsul este: da, există câteva secrete ale mierii şi câteva mituri despre aceasta pe care trebuie neapărat să le ştim dacă vrem să ne bucurăm de un produs de calitate şi de beneficiile lui.
1. Mierea cristalizată este stricată. Fals!
Mierea nu se strică. Niciodată. Ea fermentează dacă este culeasă înainte de căpăcire sau este depozitată necorespunzător. Dar de regulă, cristalizarea intervine la un interval de la câteva săptămani (mierea de rapiță, de tei, polifloră, de floarea soarelui, cristalizează destul de repede, în timp ce mierea de castan, de pin, cristalizează greu, iar cea de salcâm, aproape deloc – mă rog, după vreo un an, doi, și cea de salcâm se încleiează). Cristalizarea este un fenomen natural și reversibil (mierea încălzită redevine fluidă), dar cristalizarea nu este nicidecum un semn ca s-a stricat. Dimpotrivă, cumpărând o miere complet cristalizată în borcan, aveți o garanție în plus că este miere naturală, pentru că mierea înmulțită cu glucoză sau alte siropuri și melase, de regula nu cristalizează sau nu cristalizează complet.
Sfat: dacă vă plângeți că mierea cristalizată este greu de manevrat, păstrați-o într-un recipient cu gura cât mai largă.
2. Mierea de salcâm este cea mai bună miere. – Fals!
Mierea de salcâm este cerută (și implicit are un preț mai mare) pentru că are tipicitate, cristalizează greu și conține mai puțină glucoză (în mierea florală, raportul fructoză/glucoză este de circa 1,15, în timp ce la mierea de salcâm, raportul este 1,35). Este motivul pentru care medicii recomandă diabeticilor să consume în cantități moderate doar miere de salcâm. Dacă nu aveți diabet, nu aveți de ce să mâncați doar miere de salcâm. Ideal este să mâncați tipuri variate de miere monofloră sau miere polifloră. În plus, sunt alte varietăți de miere mult mai gustoase, mai parfumate sau cu alte indicații terapeutice.
3. Mierea polifloră este o miere de proastă calitate. – Fals!
Mierea polifloră este o miere de bună calitate tocmai pentru că fiind amestecată din nectaruri ale mai multor tipuri de flori, îmbină puterea terapeutică a acestora. Este ca și cum ați avea un cupaj natural. Atenție, NU CONFUNDAȚI mierea polifloră cu mierea amestecată de apicultori sau mai grav, de procesatori și comercianți! Mierea polifloră este mierea adunată în stupi care nu sunt duși în lan sau în pădure în regim pastoral sau la care extracția mierii se face după mai multe sezoane de înflorire la plante variate. Mierea polifloră, de regulă, este mai deschisă dacă e miere de primăvară și mai roșiatică dacă este extrasă din stup în a doua jumătate a verii sau toamna.
De asemenea, mierea polifloră culeasă la altitudine este ceva mai dulce și mai închisă la culoare față de cele de câmpie.
4. Mierea luată de pe marginea drumului este o miere bună. – Fals!
Mierea luată de pe marginea drumului (și vă păcălește și mai tare faptul că e stupina amplasată chiar acolo) are cel puțin patru neajunsuri care trebuie să vă facă să vă gândiți de două ori dacă să cumpărați de acolo sau nu:
– mierea expusă la soare își pierde proprietățile, în special, datorită acțiunii razelor ultraviolete dar și supraîncălzirii (și nu stă nimeni să vă aducă tocmai vouă miere din borcanele alea bune, care nu au stat la soare).
– albinele care stau la stradă sunt expuse la intoxicații (și asta se răsfrânge în calitatea mierii pe care o achiziționați) de la praful de la plăcuțele de frână, cauciucuri, uleiuri etc. Gândiți-vă că albinele beau zilnic apă. De unde? De lângă drum, unde sunt toate gunoaiele posibile.
– mierea respectivă poate fi îndoită și vânzătorul să fie un precupeț cu inițiative de “lungit” mierea, el nefiind de fapt producătorul/apicultorul din sat. Mai ales pe drumurile circulate gen DN1, unde e plin de stupine scoase la stradă pentru a comercializa miere la tarabă.
– albinele sunt expuse la gazele de eșapament. De aceea, este ideal să știți stupina de unde achiziționați mierea, pentru a vă asigura că este amplasată departe de drumuri circulate. Tot din acest motiv, este mai bine să achiziționați miere produsă în regim staționar (pentru că nu veți avea niciodată garanția amplasării corecte a stupinei în regim pastoral)
CUM VĂ DAŢI SEAMA CĂ AŢI CUMPĂRAT O MIERE AUTENTICĂ?
TESTUL FOCULUI
Luați un colț de șervețel, realizați un mic con din hârtie și murdăriți-l de miere cu ajutorul unei lingurițe. Dați foc la capătul mânjit cu miere cu ajutorul unui chibrit sau al unei brichete. Dacă zona cu miere arde cu ușurință, înseamnă că mierea este autentică. Dacă mierea este “lungită”, zona murdară de miere nu se va aprinde.
SURSA:
Testul recomandat este simplu, și dacă certifică autenticitatea mierii, îl voi aplica, ungând un bec al mașinii de gătit cu miere, iar dacă focul arde vesel, mierea este bună, iar dacă focul nu se-aprinde decât mai greu, înseamnă că se poate folosi mierea și pentru stingerea micilor incendii din bucătărie, pentru că are apă cu zahăr. Ar trebui precizat că testul nu trebuie făcut de copiii sub 12 ani, decât cu acordul sau în prezența întregii familii!
Miron, ai fost tare! Bravo!
Te mai aștept pe blog 😉