MESAJ PENTRU ATEII ANTI-BODNARIU CARE SE TRAG DIN MAIMUȚĂ

IATĂ CUM A EVOLUAT OMUL CARE CREDE ÎN EVOLUŢIONISM

„Nebunul zice în inima lui: nu există Dumnezeu!” (Psalmul 53:1)

Am și eu câteva amendamente la cele spuse până acum, referitor la cazul familiei Marius și Ruth Bodnariu din Norvegia.

VOI, ATEII, AȚI LUAT O MARE PLASĂ adică ați luat de bună, șmecheria celor de la BALIVERNET, (pardon, Barnevernet), acei diversioniști mizerabili care inițial au aruncat spre fraierii din mass media, momeala cu “îndoctrinarea religioasă” a părinților asupra copiilor, o mare porcărie inventată cu un scop clar, uitând (sau prefăcându-se că uită) că în Norvegia funcționează PERFECT LEGAL o grămadă de școli catolice și luterane în care învață o groază de copii care (ghici, ce li se întâmplă?!?) sunt “îndoctrinați religios” încă de la vârste fragede. Pe acei copii din școlile catolice și luterane norvegiene, nu-i răpește nimeni pentru “îndoctrinare religioasă”, nu vine nimeni de la Balivernet/Habarnevernet/Barnevernet sau așa zisa “protecția copilului” ca să-i ia cu forța, să-i smulgă din brațele părinților sau profesorilor “îndoctrinatori”, să-i despartă cu brutalitate și să-i arunce ca pe niște câini în diverse familii surogat care ar putea fi și de gay, de ce nu? Că doar homosexualii sunt și ei oameni (nu trebuie să ne gândim și la ei, homofobilor?) și vor să aibă și ei copii dar (surpriză!) nu pot să dea naștere copiilor și atunci se chinuie să “adopte” copii gata făcuți de mama și tata, nu de tata și tata sau mama și mama…
Vor și homosexualii să fie “părinți”, ce n-au voie?!? Ce vină au ei că nu pot să facă copii? N-au și ei dreptul la familie?

Vai de mama ei de “protecția copilului” din Norvegia și cu cine a inventat această instituție MONSTRUOASĂ care acționează în afara normelor de drept europene și internaționale, eu aș zice că ar merita o denumire mult mai reală, de genul “traumatizarea copilului” sau “terorizarea copilului”, pentru că în loc să se ocupe de interesul superior al copilului, se ocupă cu TRAUMATIZAREA și TERORIZAREA acestor suflete nevinovate și cu distrugerea completă și definitivă a familiei, în special a familiei creștine. Barnevernetizare pură!

Pe de altă parte, spuneți-mi și mie cum poți să “îndoctrinezi religios” un sugar în vârstă de 3-4 luni care este alăptat la sânul mamei? Cunoașteți cumva vreo metodă prin care niște părinți să recurgă la „îndoctrinarea religioasă” a bebelușului lor?!? Spuneți-mi și mie una, că n-am mai auzit în viața mea…
Te pomenești că așa zișii “protectorii copilului”, norvegienii de la Habarnevernet/Balivernet/Barnevernet s-au gândit să acționeze preventiv/profilactic pentru a feri bebelușul de “îndoctrinarea religioasă” pe care părinții au de gând s-o “comită” în viitorii ani? Oare s-au gândit mult?!? Câtă orbire, întunecime și prostie ATEISTĂ în capul norvegienilor ăstora “civilizați” făcuți grămadă, cu apucături naziste specifice celor de la Gestapo!

ATEUL REFUZĂ SĂ VADĂ DOVEZILE EXISTENȚEI LUI DUMNEZEU

Când au văzut că nu ține poanta cu “îndoctrinarea religioasă”, au lăsat-o moartă și AU INVENTAT mizeria cu “violența fizică” a părinților asupra copiilor. Adică o palmă la fund sau un tras de ureche, atunci când un copil îndărătnic și neascultător începe să-și lovească fără motiv frățiorii sau surioarele, îi impinge și-i aruncă cu brutalitate, le ia jucăria cu forța sau ridică tonul la mama sau tatăl lui, atunci când părinții încearcă să-l potolească cu vorba bună și duioasă. Spre deosebire de mulți atei, EU AM COPII ȘI ȘTIU CE ÎNSEAMNĂ ASTA!!! Probabil că ATEII nu le dau niciodată o palmă la fund, copiilor lor și nici nu-i trag de ureche și așa se explică faptul că mulți dintre copiii ateilor (există și excepții!), ajung niște DERBEDEI sau GOLANI, fumători încă din adolescență, bețivi, drogați, curvari, persoane certate cu legea și cu bunul simț, ANARHIȘTI care nu se supun niciunei autorități, rebeli care mâine-poimâine ajung să-și pocnească sau să-și omoare cu sânge rece părinții care le-au dat viață.

Hai să ne purtăm “frumos” cu copiii, să nu le dăm nici măcar o palmă la fund, să nu-i luăm de ureche, să nu ne încruntăm niciodată la ei, să-i lăsăm să-și facă de cap și să ajungă în viață niște OAMENI DE NIMIC, FĂRĂ HRISTOS ȘI FĂRĂ DUMNEZEU, fără nicio direcție și fără niciun sens al existenței lor, niște animale raționale cuvântătoare care vin de nicăieri și se îndreaptă spre nicăieri (vorba marelui filozof creștin Petre Țuțea care a grăit acest mare adevăr)

Așa vreți, să vă creșteți copiii?!? Sau te pomenești că voi, ateii, nici n-aveți copii sau nici n-aveți de gând să faceți? Sau mulți dintre voi, n-oți fi nici măcar căsătoriți? (mai ales că asta e o chestie “demodată”… acum se poartă concubinajul…) Păi, dacă nu există Dumnezeu, înseamnă că oamenii pot să trăiască în necurăție și în păcat fără nicio problemă, CA ANIMALELE, că doar suntem o specie de animale evoluate, nu-i așa, măi ateilor frumoși și deștepți?

Știu că nu credeți în Dumnezeu și că nu sunteți în stare să faceți o rugăciune dar decât să comentați aiurea, mai bine, țineți-le pumnii lui Marius și Ruth Bodnariu ca să aibă succes și să poată să-și îmbrățișeze din nou cei cinci copilași. Nici asta nu puteți să faceți? Nu puteți să fiți și voi OAMENI?!?
Trebuie neapărat să vă comportați ca maimuțele?

MARIUS ȘI RUTH BODNARIU ÎMPREUNĂ CU COPIII SMULȘI
DIN BRAȚELE LOR DE BARNEVERNET-UL DIN NORVEGIA ATEISTĂ:

FAMILIA MARIUS SI RUTH BODNARIU IMPREUNA CU COPIII

1 thought on “MESAJ PENTRU ATEII ANTI-BODNARIU CARE SE TRAG DIN MAIMUȚĂ”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

REGULI OBLIGATORII PENTRU POSTAREA COMENTARIILOR PE BLOGUL LUI TOM THE CAT:

Vă rugăm să comentaţi la obiect, referindu-vă strict la conţinutul prezentat în articol. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene sau “epitete”, atacurile de orice fel la persoana autorului articolului, afişarea de anunţuri publicitare sau linkuri prin care sunt promovate ateismul, satanismul, anticreştinismul, rasismul, fascismul, comunismul, precum şi jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori care au scris un comentariu, se vor sancţiona drastic prin cenzurarea parţială a comentariului, ştergerea integrală a comentariului sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului celui care şi-a permis să încalce acest Regulament!

Blogul lui Tom the Cat nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora, revenind, integral, autorului comentariului!

error: Content is protected !!
UN POPOR CARE ALEGE POLITICIENI CORUPTI SI TRADATORI NU ESTE VICTIMA CI COMPLICE
PARIUL LUI PASCAL
HRISTOS NU NE-A CERUT NICIODATA SA FIM PROSTI SAU TAMPITI
TITU MAIORESCU - EU NU VOI PERMITE CA ULITA SA NE FACA LEGI
SPUNE NU, IDEOLOGIEI DE GEN!
ISAAC NEWTON - OAMENII SUNT SINGURI PENTRU CA IN LOC DE PODURI CONSTRUIESC ZIDURI
UN POPOR CARE ALEGE POLITICIENI CORUPTI SI TRADATORI NU ESTE VICTIMA CI COMPLICE
PARIUL LUI PASCAL
HRISTOS NU NE-A CERUT NICIODATA SA FIM PROSTI SAU TAMPITI
TITU MAIORESCU - EU NU VOI PERMITE CA ULITA SA NE FACA LEGI
SPUNE NU, IDEOLOGIEI DE GEN!
ISAAC NEWTON - OAMENII SUNT SINGURI PENTRU CA IN LOC DE PODURI CONSTRUIESC ZIDURI
PlayPause
previous arrow
next arrow