(foto: basilica.ro)
MARȘUL PENTRU VIAȚĂ 26 MARTIE 2022 – A 12-A EDIȚIE
Sâmbătă, 26 martie 2022, va avea loc Marșul pentru viață 2022 „Egalitate, echitate și sprijin – din prima secundă și întreaga viață.”
Este cea de-a 12-a ediție în România a acestui eveniment și reprezintă punctul culminant al Lunii pentru viață. LUNA PENTRU VIAȚĂ se organizează în perioada 1–31 martie, având aceeași temă ca a marșului. Acest eveniment, care se desfășoară atât la nivel național cât și internațional, urmărește conștientizarea deplinei umanități a copiilor nenăscuți și a nevoii de a sprijini femeile în criză de sarcină, pentru ca acestea să-și poată naște copiii.
Tema Marșului pentru viață este inspirată din tema Marșului pentru viață 2022 Washington, aflat în acest an la a 49-a ediție – “Equality begins in the Womb”. Este o invitație să reflectăm asupra egalității de șanse a femeilor însărcinate aflate în diferite situații dificile și asupra egalității de șanse a copiilor nenăscuți ai acestora.
Prin ediția de anul acesta ne-am propus că toți cei care vor vedea, vor interacționa și vor participa la marș, să înțeleagă mult mai bine atât mesajul lui, cât și scopul acțiunilor pro-viață în general: conștientizarea deplinei umanități a copiilor nenăscuți și a nevoii de a sprijini femeile în criză de sarcină, pentru ca acestea să-și poată naște copiii. Este despre egalitatea de șanse a femeilor însărcinate aflate în diferite situații dificile și a copiilor nenăscuți ai acestora. În acest sens am construit o identitate vizuală unitară la nivel național prin care să putem comunica mult mai clar și bine mesajul cauzei pe care o susținem.
O componentă importantă a mesajului Marșului pentru viață constă în faptul că este un eveniment apolitic și neconfesional, nu militează pentru interzicerea avortului și nu susține nici o formă de ostracizare a femeilor.
Așa cum un copil nenăscut nu are aproape nicio șansă în fața chiuretei ginecologice, o femeie în criză de sarcină nu are aproape nicio șansă în fața „chiuretei” sociale care ia forma lipsei oricărui ajutor, a ostracizării din partea celor pe care îi iubește, a incriminării ei pentru că este însărcinată și pentru că, astfel, încurcă planurile și dorințele altora.
Avorturile la cerere sunt făcute – majoritatea – dintr-o lipsă de alternative care vine din lipsa de sprijin exterior. De aceea, soluția este în inimile și în mâinile tuturor: Ale bărbatului care poate să sprijine o femeie în criză de sarcină, chiar dacă nu este el tatăl copilului. Ale femeii care a trecut printr-o criză de sarcină și poate să mărturisească ce înseamnă aceasta, pentru o mamă. Ale femeii care nu a trecut printr-o astfel de experiență și care poate să înțeleagă că există femei care au nevoie de susținere. Ale elitelor care au în mână atât instrumente politice, cât și instrumente de modelare a mentalităților publice, de implementare a unor măsuri de protecție socială. Ale oamenilor simpli care cunosc femei în criză de sarcină pe care ei pot să le ajute dacă își propun și fac un efort în acest sens.
Ne adresăm tuturor, fără a incrimina pe nimeni, ci făcând un apel la a înțelege criza de sarcină. Doar prin sprijinul celor din jur, o femeie în criză de sarcină poate să își găsească liniștea necesară, să aibă o șansă egală cu femeile care nu trec printr-o criză de sarcină și, astfel, copilul ei să aibă o șansă la viață egală cu a altor copii nenăscuți. Sprijinul în criza de sarcină este un pas înainte spre o societate cu adevărat echitabilă.
Tema Marșului pentru viață din acest an este o invitație la a fi sinceri cu noi înșine și la a ne întreba: Cât ne pasă de femeile în criză de sarcină și cât le ajutăm concret, într-o societate în care egalitatea /și echitatea sunt idealuri publice? Mai mult, să facem un exercițiu de imaginație și să ne gândim cum ar fi fost dacă propria noastră viață era supusă alegerii de a ne naște?
Fiecare copil e un dar către lume, pe care suntem chemați să-l ocrotim, sprijinind mama care îl poartă!
Din acest motiv te invităm să susții viața, să o protejăm prin toate activitățile planificate în LUNA PENTRU VIAȚĂ. De asemenea, pentru a vedea amploarea fenomenului și marșurile propuse de noi, te invităm să parcurgi acest comunicat în forma lui integrală.
În București, Marșul pentru viață 2022 Egalitate, echitate și sprijin – din prima secundă și întreaga viață este organizat de către Asociația ‘’Studenți pentru viață’’ și Asociația ‘’România pentru viață’’ și va avea loc sâmbătă, 26 martie 2022, între orele 12:00 și 16:00, pe traseul Parcul Unirii – Parcul Tineretului.
Pentru a descărca vă rugăm folosiți butonul de mai jos:
SURSA:
https://marsulpentruviata.ro/index.php/comunicat2022/
REGULI OBLIGATORII PENTRU POSTAREA COMENTARIILOR PE BLOGUL LUI TOM THE CAT:
Vă rugăm să comentaţi la obiect, referindu-vă strict la conţinutul prezentat în articol. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene sau “epitete”, atacurile de orice fel la persoana autorului articolului, afişarea de anunţuri publicitare sau linkuri prin care sunt promovate ateismul, satanismul, anticreştinismul, rasismul, fascismul, comunismul, precum şi jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori care au scris un comentariu, se vor sancţiona drastic prin cenzurarea parţială a comentariului, ştergerea integrală a comentariului sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului celui care şi-a permis să încalce acest Regulament!
Blogul lui Tom the Cat nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora, revenind, integral, autorului comentariului!