MANIPULAREA, TRĂDAREA ȘI URA S-AU UNIT ÎMPOTRIVA FIRESCULUI LA REFERENDUMUL PENTRU CĂSĂTORIE EȘUAT ACUM CÂȚIVA ANI

CASATORIA ESTE UNIUNEA LIBER CONSIMTITA INTRE UN BARBAT SI O FEMEIE

6-7 OCTOMBRIE 2018 – MANIPULAREA, TRĂDAREA ȘI URA S-AU UNIT ÎMPOTRIVA FIRESCULUI IAR ROMÂNIA A RATAT O ȘANSĂ ISTORICĂ UNICĂ PRIN CARE PUTEA DOVEDI CĂ ESTE O ȚARĂ SUVERANĂ CARE PROMOVEAZĂ VALORILE CREDINȚEI CREȘTINE

MANIPULAREA mediatică a fost totală. Timp de 3 ani majoritatea covârșitoare a canalelor mass media a refuzat informarea corectă a cetățenilor cu scopul inițiativei: clarificarea și securizarea definiției firești a căsătoriei în Constituția României. Să nu se poată schimba „peste noapte” la presiuni externe sau ca urmare a deciziilor unor judecători. S-a mizat continuu pe ventilarea unor numeroase dezinformări: faptul că se vor lua drepturile familiilor cu un singur părinte (una e definiția Căsătoriei, alta e cea a Familiei), faptul că Referendumul e inutil (atunci de ce s-au unit împotriva lui?!?), faptul că o să scape Dragnea de la pușcărie (cum anume?!?), faptul ca nu știi pe ce pui ștampila (deși era avizat de C.C.R., un luminat intelectual opina că are dubii).

În platourile televiziunilor au fost permanent invitați tocmai oponenții cauzei, activiști și ong-uri. Se discutau verzi și uscate, numai miza reală nu: posibilitatea schimbării definiției căsătoriei prin presiuni externe sau activism juridic. În cele 3 săptămâni oficiale de campanie, într-un vacarm mediatic total, comunicarea mizei reale a fost imposibilă.

Cedând presiunilor externe sau folosind tema pentru scopuri cinice, electorale, clasa politică majoritar autodeclarată „creștină” a preferat TRĂDAREA. A tergiversat timp de 3 ani organizarea Referendumului. Au plimbat proiectul de la Ana (Senat) la Caiafa (Camera Deputaților). Au atacat la Curtea Constituțională în repetate rânduri derularea proiectului (de la USR, PNL până la Președinție). Unii au tăcut „mâlc” (ALDE). Alții au făcut echilibristică intelectuală (PMP). Când lucrurile nu au mai putut fi amânate, lovitura a fost finală (PSD): o perioadă extrem de scurtă pentru organizarea campaniei oficiale (3 săptămâni), o lipsă de claritate a întrebării pe buletinul de vot, intervenții brutale ale autorităților locale în eliminarea bannerelor de campanie (deși nu era proces electoral), primari dezinteresați în promovarea onestă a spiritului civic.

Atacul la persoanele care au valorizat principiile creștine și au susținut cauza a fost concertat. URA s-a dezlănțuit în numele toleranței: etichetări precum „fanatici religioși” sau „infatuați”, denigrări în presă, amenințări la nivel personal, forțarea demisiilor din posturi de conducere în cadrul unor instituții publice, liberi profesioniști care n-au mai fost cooptați în cadrul proiectelor culturale, contracte reziliate.

Doamna președinte a Comisiei Europene a declarat zilele trecute că va face tot ce-i stă în putere pentru a se ajunge la suspendarea accesării fondurilor europene și chemarea în fața justiției a statelor membre UE care nu respectă drepturile persoanelor LGBTI.

Parteneriatul civil, inclusiv pentru persoane de același sex, ar putea fi reglementat anul viitor după decizia CEDO, care se așteaptă să fie pronunțată împotriva României, după cum a declarat recent șeful Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.

Statele care n-au avut o definiție clară a căsătoriei în Constituție au legiferat parteneriatul civil ca urmare a presiunilor și activismului juridic. Ulterior, toate au ajuns la schimbarea definiției căsătoriei. Implicațiile? Îndoctrinarea copiilor în școli, afectarea libertății de credință, adopțiile de copii de către cuplurile de același sex.

Ce mai rămâne de făcut?!?

„Soluția în fața injustițiilor e una singură: să nu taci, să vorbești, să lupți! Să nu-ți vezi de treburile tale, ci de treaba dreptății, care-i adevărata treabă a fiecăruia.” Nicolae Steinhardt

Cu Dumnezeu înainte!

AUTOR: ANDREI MANEA
SURSA: https://www.facebook.com/andrei.manea.1023/posts/3509608819104378

ANDREI MANEA

1 thought on “MANIPULAREA, TRĂDAREA ȘI URA S-AU UNIT ÎMPOTRIVA FIRESCULUI LA REFERENDUMUL PENTRU CĂSĂTORIE EȘUAT ACUM CÂȚIVA ANI”

  • România a ales să spună NU familiei normale, la referendumul decizional din zilele de 6-7 octombrie 2018. Ce va urma… este rezultatul alegerii românilor. Mulțumesc lui Dumnezeu pentru că am putut să-mi exprim opinia la vot. În veșnicie vom fi răsplătiți toți cei care am apărat familia creștină.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

REGULI OBLIGATORII PENTRU POSTAREA COMENTARIILOR PE BLOGUL LUI TOM THE CAT:

Vă rugăm să comentaţi la obiect, referindu-vă strict la conţinutul prezentat în articol. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene sau “epitete”, atacurile de orice fel la persoana autorului articolului, afişarea de anunţuri publicitare sau linkuri prin care sunt promovate ateismul, satanismul, anticreştinismul, rasismul, fascismul, comunismul, precum şi jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori care au scris un comentariu, se vor sancţiona drastic prin cenzurarea parţială a comentariului, ştergerea integrală a comentariului sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului celui care şi-a permis să încalce acest Regulament!

Blogul lui Tom the Cat nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora, revenind, integral, autorului comentariului!

error: Content is protected !!
UN POPOR CARE ALEGE POLITICIENI CORUPTI SI TRADATORI NU ESTE VICTIMA CI COMPLICE
PARIUL LUI PASCAL
HRISTOS NU NE-A CERUT NICIODATA SA FIM PROSTI SAU TAMPITI
TITU MAIORESCU - EU NU VOI PERMITE CA ULITA SA NE FACA LEGI
SPUNE NU, IDEOLOGIEI DE GEN!
ISAAC NEWTON - OAMENII SUNT SINGURI PENTRU CA IN LOC DE PODURI CONSTRUIESC ZIDURI
UN POPOR CARE ALEGE POLITICIENI CORUPTI SI TRADATORI NU ESTE VICTIMA CI COMPLICE
PARIUL LUI PASCAL
HRISTOS NU NE-A CERUT NICIODATA SA FIM PROSTI SAU TAMPITI
TITU MAIORESCU - EU NU VOI PERMITE CA ULITA SA NE FACA LEGI
SPUNE NU, IDEOLOGIEI DE GEN!
ISAAC NEWTON - OAMENII SUNT SINGURI PENTRU CA IN LOC DE PODURI CONSTRUIESC ZIDURI
PlayPause
previous arrow
next arrow