Un gând bun pentru cititorii fideli ai blogului meu dar și pentru toți românii din țară și de pretutindeni! Vă doresc din toată inima să vă bucurați împreună cu cei dragi în mijlocul familiilor voastre scumpe! Poate că mulți dintre voi ați lipsit mult timp, fiind nevoiți să vă câștigați existența în diverse zone ale lumii, foarte departe de căsuța voastră, departe de cei pe care-i iubiți. Domnul să vă călăuzească și să vă protejeze ca să ajungeți cu bine acasă în aceste zile când suntem la granița dintre ani!
Bunul Dumnezeu să ne ajute să ne facem bilanțul, să ne gândim cum am trăit și cum ne-am comportat în anul care aproape a trecut, să ne cercetăm cu sinceritate inimile, să cădem umiliți în genunchi înaintea sfințeniei Sale ca să-L implorăm să privească cu îndurare spre noi și sângele Domnului Iisus Hristos să ne curățească de orice păcat! Numai așa putem intra cu inima curată și împăcată în noul an 2021, fără să ducem în spate greaua povară a păcatelor, greșelilor și gândurilor noastre rele pentru că avem la Tatăl Ceresc pe singurul Mijlocitor care este drept și poate lua asupra Sa toată necurăția și fărădelegile noastre dacă le mărturisim sincer înaintea Sa și dacă nu le mai repetăm. Domnul Hristos este singura noastră șansă pentru a fi iertați! În nimeni altul nu există mântuire! Domnul să ne ierte pe fiecare dintre noi și să ne ajute să ne schimbăm profund inimile și viețile conform cu voia Sa plăcută și desăvârșită! Domnul să ne dea o inimă aleasă și nobilă ca să ne pese de cei din jurul nostru, să simțim împreună cu cei care suferă și sunt în nevoie, să-i încurajăm, să nu-i abandonăm și să fim alături de ei cu ce putem și cum putem!
LA MULȚI ANI CU SĂNĂTATE, TUTUROR ROMÂNILOR DE PRETUTINDENI!
VĂ DORESC UN AN 2021 SUB CĂLĂUZIREA ȘI BINECUVÂNTAREA DOMNULUI!
REGULI OBLIGATORII PENTRU POSTAREA COMENTARIILOR PE BLOGUL LUI TOM THE CAT:
Vă rugăm să comentaţi la obiect, referindu-vă strict la conţinutul prezentat în articol. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene sau “epitete”, atacurile de orice fel la persoana autorului articolului, afişarea de anunţuri publicitare sau linkuri prin care sunt promovate ateismul, satanismul, anticreştinismul, rasismul, fascismul, comunismul, precum şi jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori care au scris un comentariu, se vor sancţiona drastic prin cenzurarea parţială a comentariului, ştergerea integrală a comentariului sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului celui care şi-a permis să încalce acest Regulament!
Blogul lui Tom the Cat nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora, revenind, integral, autorului comentariului!