A-ţi îndruma copilul să evite capcanele „vârstei dificile” nu este simplu deloc. Cum poţi să-l convingi să nu fumeze sau să nu se drogheze ?!? Cum poţi să-l convingi să nu bea până ce ajunge la comă alcoolică ?!?” Cum poţi să-l convingi să nu devină DEPENDENT de jocurile pe calculator ?
Unele dintre drogurile lumii moderne sunt veritabile vicii şi sunt cunoscute ca atare, de exemplu, tutunul. Altele par absolut „nevinovate”, ca de exemplu consumul de dulciuri, dar ascund pericole mortale. Spunem că toate aceste lucruri sunt „droguri” pentru că provoacă dependenţa. Despre dependenţă se vorbea la început doar în mediul medical, cu referire strictă la alcool sau droguri.
Dacă îţi pasă cu adevărat, trebuie să ai şi tu (mai ales dacă ai copii) o preocupare deosebită pentru combaterea dependenţei, un fenomen grav care ia o amploare din ce în ce mai mare în societatea modernă în care trăim.
ALCOOLUL
Începând de mici, copiii „au voie” să bea câte un pahar la ocazii speciale (bere sau vin, nu băuturi tari). Important este ca prin propriul tău stil de viaţă, să oferi copiiilor tăi, modelul unei relaţii neabuzive cu alcoolul. Exemplul tău personal are un efect pozitiv, însă nu-i împiedică decât parţial pe copii să încerce. Ei vor să aibă propriile lor experienţe.
Un tânăr se orientează în mare măsură după cei de aceeaşi vârstă cu el. Dacă în cercul de prieteni se bea, e foarte probabil că şi el va dori să încerce această experienţă. Spre deosebire de fumat, în ceea ce priveşte alcoolul, e important ca tânărul să se deprindă cu un consum rezonabil. Abstinenţa este desigur ideală, însă, în majoritatea cazurilor, reprezintă un obiectiv nerealist.
Trebuie să ştii că alcoolul nu are ce căuta la o petrecere a adolescenţilor sub 16 ani. Discuţia cu propriul tău copil este deosebit de importantă.
FUMATUL
În general, o simplă interdicţie nu este suficientă. Trebui să-i explici copilului tău, DE CE nu eşti de acord cu fumatul.
De exemplu, te poţi referi la marele risc de a crea dependenţă pe care îl prezintă nicotina. Este foarte important ca atunci când explici, să păstrezi tonul unei discuţii calme.
Poartă o discuţie deschisă, povesteşte-i copilului tău despre propriile tale experienţe în legătură cu fumatul: uşurinţa cu care ai privit prima ţigară şi apoi dificultatea de a renunţa la ea. Desigur, calea cea mai bună de a inspira încredere copiilor este să se lase ei înşişi de fumat, chiar dacă e greu.
JOCURILE PE CALCULATOR ŞI INTERNETUL
Victimele sunt cel mai adesea adolescenţii, în majoritate băieţi, care îşi distrug viaţa reală, fiindcă NU AU PUTEREA SĂ SE RIDICE DIN FAŢA CALCULATORULUI (sau a altor minuni de genul PLAYSTATION, X-BOX, etc). Pasiunea lor pentru jocurile online a devenit o dependenţă. Ei uită de şcoală şi de familie. Şi puţini sunt oamenii care încearcă să-i ajute cu adevărat pe aceşti copii.
O mare parte din copiii de azi se joacă ORE ÎN ŞIR în faţa unui computer, prinşi în capcana unei lumi virtuale, populate de monştrii şi de violenţă. Jocul a fost dintotdeauna o modalitate de învăţare şi de cunoaştere a lumii. Atât pentru copii, cât şi pentru adulţi, există foarte multe jocuri care dezvoltă inteligenţa, îndemânarea, rezistenţa fizică şi-i ajută oamenii să se apropie între ei, să se autodepăşească sau să se destindă.
În cazul jocurilor pe computer, lucrurile stau exact invers. Un studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea din Indiana, SUA, pe adolescenţi cu vârste între 13 şi 17 ani, arată că petrecerea a 4-5 ore în faţa calculatorului cu jocuri video violente, stimulează excesiv regiunile creierului responsabile de producerea emoţiilor, reducând capacitatea de autocontrol, concentrare şi raţionament şi determinând creşterea agresivităţii. La acestea se adaugă problemele de memorie, de învăţare, de comunicare şi de relaţionare. Vorbim de o adevărată dependenţă, întrucât, atunci când li se cere să renunţe la jocurile în cauză, adolescenţii devin nervoşi, agitaţi sau chiar violenţi, neputând să se rupă de „drog”.
[polldaddy poll=2055737]
Sursa : FORMULA AS
AUTOR : GILDA FILDAN
da… PC-ul is addicted… stau şi câte 15 ore în fata lui 😀 de obicei 10 ore pe zi… mai stau şi noaptea până la 1-2, pierd timpul pe jocuri, filme, muzică… încerc să mă las de el, dar nu pot… îs prea legat de el… e singura mea lume… ce penibil, frate…
nişte sfaturi, please !
Apocalipticule, mai întâi aş vrea să ştiu câţi ani ai ca să ştiu şi eu cu cine stau de vorbă… Am lăsat deschis calculatorul pe birou dar trebuie să ies urgent pe uşă, fiind presat de nişte probleme pe care trebuie să le rezolv urgent. Mi-a plăcut că îmi ceri sfatul, eu nu prea am timp să răspund la commenturi dar mai pe seară am să-ţi răspund, aşa că ai un pic de răbdare ! Până atunci, bless you !
http://www.petitieonline.com/jocurivideo