INVITAȚIE LA ADUNAREA CONSTITUANTĂ A PARTIDULUI CREȘTIN RENAȘTEREA ROMÂNIEI

FAMILIA NATURALA TRADITIONALA

(foto: AFR)

Alianța Familiilor din România (AFR) are deosebita plăcere să vă invite pe toți cei care citiți aceste rânduri să participați la Adunarea Constituantă a Partidului Renașterea României.

Întrunirea va avea loc sâmbătă 14 septembrie 2019, începând cu orele 10 la Hotelul RAMADA din Săcele (strada Calea București, nr.13, Săcele, Brașov). Am rezervat Sala de Conferințe TAS.

Partidul Renașterea României va căuta să coaguleze forțele pro-familie din România într-o mișcare politică oficială. Numele partidului pe care intenționăm să-l fondăm, se inspiră din motto-ul campaniei europarlamentare a domnului Costea, Președintele AFR, „Renașterea Morală a Europei”

Pe parcursul campaniei europarlamentare și mai ales după 26 mai 2019, am purtat multe discuții cu mulți dintre voi, privind direcția, viitorul și soarta celor aproximativ 150 de mii de cetățeni care fie că au votat pentru candidatura domnului Costea (în număr de 131 de mii), fie că au dorit să voteze și nu au putut din cauza cozilor lungi (încă câteva zeci de mii).

Noi, adică toți cei care am fost implicați în acest efort comun din noiembrie 2018 până azi, alcătuim un bazin electoral imens care a pus în România bazele unei mișcări politice pro-familie fără precedent. Prin ajutorul vostru s-a alcătuit în România o rețea imensă de voluntari, centre de voluntari și grupuri de voluntari și susținători care acoperă fiecare județ, oraș și orășel din România, din București la Baia Mare și de la Botoșani la Turnu Severin.

Această rețea a fost realizată prin eforturile noastre comune, o rețea care ne aparține nouă tuturor, o rețea pe care am activat-o tot prin eforturile noastre comune și care e bine să rămână activată, dar mai ales activă pentru viitor și tot prin eforturile noastre comune.

Am citit cu atenție zecile de mesaje pe care ni le-ați trimis prin e-mail de-a lungul anilor, privind viabilitatea formării unui partid politic autentic creștin, creștin-democrat, pro-familie, pro-viață, pro-democrație, pro-România, pro-noi, pro-viitor, pro-copiii noștri. Am întreținut, de asemenea, multe conversații telefonice pe acest subiect cu mulți dintre voi. Ne-am consultat cu diverse persoane și cu mulți dintre voluntarii care au sprijinit proiectele noastre de-a lungul anilor.

Am cugetat mult asupra acestui subiect, obiectivul principal fiind să prevenim dispersarea acestui grup de oameni minunați, cinstiți, curajoși, care înțeleg importanța exercitării drepturilor lor constituționale în mod strategic pentru promovarea intereselor noastre și ale familiilor noastre.

Am ajuns la concluzia, împreună cu alții, că singura opțiune viabilă în acest sens e formarea unui partid politic creștin-democrat, ale cărui structuri să fie formate în întregime din oamenii harnici și cinstiți care au lucrat cu hărnicie și sinceritate la proiectele noastre de-a lungul anilor, la Referendumul din toamnă și la campania europarlamentară a domnului Costea.

Vă îndemnăm, deci, să veniți la Brașov în număr cât mai mare. E vremea ca mișcarea pro-familie și pro-valori din România să intre în spațiul politic în mod organizat, alcătuind un grup distinct cu o identitate distinctă, cu principii la care subscriu milioane de cetățeni ai României care până acum nu și-au găsit locul în alte structuri politice.

Accentuăm că fondarea acestui partid politic se face pentru că, în opinia noastră, a venit vremea să devenim o forță politică în România. Din nefericire, până în prezent, mișcarea pro-familie din România și-a pus nădejdea în partidele politice din România pentru promovarea intereselor ei.

Am încercat asta la vremea când în România încă se practica votul uninominal. Apoi am încercat orientându-ne după pozițiile partidelor politice privind valorile. Dar ne-au dezamăgit rapid. Vedeam cum de la zi la zi și de la an la an, pozițiile partidelor politice față de valori deveneau tot mai ambigue, iar apoi deveneau poziții anti-valori. Vedeam cum în Parlamentul European promovau europarlamentari care îndrăgeau mai mult secularismul și revoluția sexuală decât valorile creștine care dau viață și garantează un viitor, națiunii și familiilor României.

În consecință, credem că a venit vremea să ne disociem de partidele politice, să ne exercităm drepturile constituționale și să ne promovăm propriile interese printr-un partid politic al nostru.

Pentru detalii adiționale ne puteți contacta prin:

e-mail: office[at]alianta-familiilor.ro
telefon: 0743-684071

ARTICOLUL 16 DIN DECLARAȚIA UNIVERSALĂ A DREPTURILOR OMULUI

„Cu începere de la împlinirea vârstei legale, BĂRBATUL ȘI FEMEIA, fără nici o restricție în ce privește rasa, naționalitatea sau religia, au dreptul de a se căsători și de a întemeia o familie. Familia constituie elementul natural și fundamental al societății și are dreptul la ocrotire din partea societății și a statului”.

Familia română își cere drepturile. Pentru aceste drepturi pledăm, pentru aceste drepturi am pledat din 2006 încoace și pentru aceste drepturi vom continua să pledăm. Sunt cele mai prețioase dintre drepturi dar și cele mai abuzate azi. Prețuiți-le!

SURSA: ALIANȚA FAMILIILOR DIN ROMÂNIA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

REGULI OBLIGATORII PENTRU POSTAREA COMENTARIILOR PE BLOGUL LUI TOM THE CAT:

Vă rugăm să comentaţi la obiect, referindu-vă strict la conţinutul prezentat în articol. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene sau “epitete”, atacurile de orice fel la persoana autorului articolului, afişarea de anunţuri publicitare sau linkuri prin care sunt promovate ateismul, satanismul, anticreştinismul, rasismul, fascismul, comunismul, precum şi jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori care au scris un comentariu, se vor sancţiona drastic prin cenzurarea parţială a comentariului, ştergerea integrală a comentariului sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului celui care şi-a permis să încalce acest Regulament!

Blogul lui Tom the Cat nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora, revenind, integral, autorului comentariului!

error: Content is protected !!
UN POPOR CARE ALEGE POLITICIENI CORUPTI SI TRADATORI NU ESTE VICTIMA CI COMPLICE
PARIUL LUI PASCAL
HRISTOS NU NE-A CERUT NICIODATA SA FIM PROSTI SAU TAMPITI
TITU MAIORESCU - EU NU VOI PERMITE CA ULITA SA NE FACA LEGI
SPUNE NU, IDEOLOGIEI DE GEN!
ISAAC NEWTON - OAMENII SUNT SINGURI PENTRU CA IN LOC DE PODURI CONSTRUIESC ZIDURI
UN POPOR CARE ALEGE POLITICIENI CORUPTI SI TRADATORI NU ESTE VICTIMA CI COMPLICE
PARIUL LUI PASCAL
HRISTOS NU NE-A CERUT NICIODATA SA FIM PROSTI SAU TAMPITI
TITU MAIORESCU - EU NU VOI PERMITE CA ULITA SA NE FACA LEGI
SPUNE NU, IDEOLOGIEI DE GEN!
ISAAC NEWTON - OAMENII SUNT SINGURI PENTRU CA IN LOC DE PODURI CONSTRUIESC ZIDURI
PlayPause
previous arrow
next arrow