La ora actuală, România este o ţară care se află în plin proces de manelizare şi de ferentarizare. Ţara noastră are nevoie de CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU mai mult ca niciodată, pentru că societatea românească se prăbuşeşte din ce în ce mai mult. Lipsa de bun simţ şi imoralitatea se află la loc de cinste şi chiar sunt ridicate la rang de virtute. N-a mai rămas decât un singur pas până la legalizarea păcatului. Tocmai de aceea, am fost foarte fericit să găsesc pe Internet acest film pentru copii şi să-l preiau pe site-ul meu. Copiii noştri trebuie să fie educaţi în mod corespunzător, altfel vom avea surprize foarte mari şi neplăcute cu ei, atunci când ei vor păşi în viaţă, într-o lume plină de întinăciune şi păcat. Tocmai de aceea, vă implor să nu staţi cu mâinile încrucişate şi să faceţi tot ce puteţi pentru copiii voştri, dar mai ales să mijlociţi în rugăciune pentru ei, înaintea lui Dumnezeu care POATE să toarne Duhul Sfânt peste ei. Dumnezeu POATE să transforme inimile copiiilor noştri ! Dumnezeu POATE să-i ajute pe copiii noştri să trăiască o viaţă curată ! Dar acest lucru DEPINDE ŞI DE NOI pentru că avem un rol foarte important pe care nu trebuie să-l neglijăm!
Invită-l pe copilul tău să vizioneze acest film deosebit şi roagă-l să se apropie de Dumnezeu prin intermediul Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos! Imploră-L pe Dumnezeu să intervină cu toată puterea Sa şi să reverse harul Său nemărginit peste copilul tău!
Mulţumim lui Dumnezeu pentru acest film şi acum să nu mai stăm pe gânduri, să închidem telefonul mobil şi televizorul şi să vizionăm filmul!
Dumnezeu să ne dea înţelepciune ca să ştim cum să ne creştem şi educăm copiii!
Fiţi binecuvântaţi, dragi prieteni!
Când este vorba de pornografii, toate saiturile sunt pline, dar caut să arăt fiicei mele de 5 ani un film cu naşterea lui Iisus şi nu merge nimic pe Internet. Toate au 10 minute când copilul nu ştie să dea mai departe. Nu învinuiesc pe nimeni decât credinţa slabă a tuturor… care nici ei nu intră, dar nici pe alţii nu-i lasă să intre!
Dacă eu nu ştiu unde să caut, nici altul mai deştept nu se găseşte să pună naşterea întreagă, să înţeleagă un copil ceva, nu 10 minute, apoi 10 minute şi iar 10 minute!
Dragă Luminiţa, mai întâi îţi mulţumesc pentru comentariul tău şi îţi spun BINE AI VENIT pe blogul meu ! Nu uita că întotdeauna eşti binevenită şi te mai aştept cu drag ! Acum îţi voi explica exact care este problema cu această fragmentare a filmului (sau a filmelor) on-line în „episoade” de câte 10 minute ! Nu ştiu dacă ai un pic de experienţă pe Internet sau dacă te pricepi în acest domeniu dar trebuie să ştii că dacă un film există on-line pe Internet acest lucru se face cu anumite riscuri (care nu sunt deloc mici) şi trebuie să-i mulţumim foarte mult celui care a uploadat filmul pe Internet pentru că legea interzice copierea sau reproducerea sub orice formă a oricărui material audio-video, sau a altor opere de orice natură (literare), etc… Aşa că în primul rând înainte de a-l judeca cu asprime pe cel care a pus (a uploadat) un film pe Internet, trebuie ca mai întâi să-i mulţumim din toată inima pentru gestul său nobil, să-l felicităm şi să-l apreciem pentru că s-a gândit la noi toţi ca să putem să vedem şi noi un film bun fără să plătim niciun ban, fără să trebuiască să mai cumpărăm DVD-ul respectiv aşa cum este normal, logic şi LEGAL !!!
Din nefericire, în loc de mulţumiri, aceşti oameni care îşi asumă riscuri atunci când instalează filme pe Internet, primesc bobârnace şi şuturi, critici foarte aspre şi lovituri nemeritate pe post de „recunoştinţă” a noastră a tuturor !!!
CAUZELE FRAGMENTĂRII FILMELOR ÎN „EPISOADE” DE NUMAI 10-15 MINUTE :
1) Faptul că YouTube nu permite uploadarea fişierelor mai mari de 10 minute (cu chiu cu vai, la presiunea utilizatorilor, cei de la YouTube abia s-au câcâit să aprobe uploadarea fişierelor cu durata de 15 minute, chiar mă mir că au înţeles această necesitate stringentă).
2) În trecut, YouTube permitea în ANUMITE CONDIŢII şi numai ANUMITOR USERI (cu tratament preferenţial) să uploadeze materiale video cu durată mult mai mare (poate te vei mira să vezi că există pe YouTube şi filme care au o durată de o oră sau chiar peste o oră). Din nefericire, din motive care mie îmi scapă (probabil şi datorită multor abuzuri pe care le făceau mulţi utilizatori YouTube care uploadau o groază de mizerii şi de porcării fără nici o valoare), YouTube a decis să-şi înnăsprească politica cu privire la durata materialelor video uploadate şi în consecinţă a impus restricţie la maximum 15 minute pentru un „episod” uploadat !!! De asemenea, această politică vizează şi capacitatea de stocare a serverelor YouTube care bănuiesc că nu sunt chiar atât de uriaşe încât să preia chiar toate materialele video existente în lumea asta ! Bineînţeles că această măsură restrictivă ne afectează în mod grav pe toţi dar asta nu înseamnă că e frumos din partea noastră să-l blamăm pe cel care a uploadat filmul pe Internet, mai ales că nu are nicio vină şi nu poate fi tras la răspundere şi luat la şuturi pentru politica conducerii YouTube !
3) Mai există o cauză care pledează în favoarea fragmentării filmelor on-line în „bucăţele” de 10-15 minute !!! Mă refer la faptul că pentru a putea viziona un film on-line LA O CALITATE FOARTE BUNĂ asta înseamnă ca tu şi eu să avem o conexiune Internet de viteză foarte mare (adică mulţi Mbps) pentru că în caz contrar, dacă vrei să vizionezi pe YouTube (sau pe Google Video, etc) un film on-line foarte lung (cu durată de peste o oră), vei avea surpriza să stai şi să aştepţi până poimarţi să se „încarce” filmul !!! (se va chinui până la „sfântul aşteaptă” şi tot n-o să-ţi pornească vreodată filmul, adică o să-ţi facă BUFFERING sau LOADING până o să ţi se acrească !!! Singura „soluţie” este ca cel care uploadează materialul video respectiv (cel care pune filmul pe Internet) să facă un compromis (deloc plăcut) şi SĂ RENUNŢE LA CALITATEA MATERIALULUI VIDEO INSTALAT PE INTERNET !!! Asta înseamnă să comprime fişierul video respectiv şi să obţină un fişier mult mai slab calitativ care însă se va încărca mult mai uşor pe Internet şi nu va mai solicita nervii celui care doreşte să vizioneze filmul respectiv on-line chiar şi cu o conexiune Internet mizerabilă !
Ca fapt divers, conexiunea mea de Internet are 8 Mbps (8000 Kbps) şi totuşi chiar şi eu stau şi aştept câteodată să se facă BUFFERING sau LOADING la unele materiale video mai lungi de pe YouTube sau Google Video !!! Ce să mai zic de ăia care mai sunt încă pe dial-up (56 Kbps) sau de cei care au viteze de numai 700 Kbps sau 1 Mbps ?!? Sper ca tu să nu te numeri printre ei…
Sper că am putut să te lămuresc cât de cât asupra acestor aspecte deşi nu prea am timp să răspund la comentarii dar totuşi m-am gândit că ar fi bine să-ţi dau un răspuns mai complex pe care probabil îl vor citi şi alţi vizitatori ai site-ului meu !
Îţi doresc o seară binecuvântată !
P.S. Nu fetiţa ta de 5 ani trebuie să ştie să dea mai departe filmul ci TU TREBUIE SĂ ŞTII SĂ FACI ACEST LUCRU !!!
Ce pretenţii vrei să ai de la un copilaş ?!? Vrei s-o faci internaută de la vârsta de numai 5 ani ??? De-aia copiii sunt de mici dependenţi de Internet ! 🙂 Sunt convins că nu-i mare scofală să-i schimbi tu „episoadele” acelea de 10 minute, am dreptate ?!?
Îmi cer mii de scuze şi iertare!
Fiecare le ştie pe ale lui!
No problem! 🙂
AI FĂCUT UN LUCRU BUN!
Mulţumim lui Dumnezeu care m-a ajutat până acum!
Bucuria şi pacea să-ţi umple inima cu ocazia Sărbătorii Naşterii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos!
Te invit cu drag să asculţi câteva imnuri superbe:
https://www.tomthecat.ro/muzica-sarbatoarea-nasterii-domnului/
Deşi prefer ca adevărul despre mântuire să fie înţeles din Biblie şi nu din filme realizate de artişti, nu întotdeauna născuţi din nou, meriţi felicitări pentru perseverenţă şi seriozitate, mai ales dacă renunţi la orice limbaj agresiv şi prezinţi Dragostea cu care Dumnezeu se ocupă de păcătoşi.
Frate Valentin, îţi mulţumesc foarte mult pentru apreciere dar şi pentru critică. Îţi spun sincer că nu-mi face plăcere să folosesc un limbaj agresiv şi ştiu că nu este bine deloc să folosesc un limbaj agresiv. Problema e că există situaţii când trebuie să spun lucrurilor pe nume, fără menajamente, fără ocolişuri, „verde în faţă”, cum se spune.
Cam ce fel de limbaj ai recomanda să folosesc cu nişte oameni care şi-au permis să lanseze pe piaţă tot felul de mizerii de genul „în Bisericile neoprotestante se sting luminile şi se fac porcării”?!? Crezi, de exemplu, că pe nişte preoţi ortodocşi plini de ură la adresa celor care nu sunt ortodocşi (baptişti sau evanghelici, să zicem), i-ar încânta să le prezint Dragostea cu care Dumnezeu se ocupă de păcătoşi? Eu mă cam îndoiesc. Cred că nici n-aş apuca să deschid bine gura că m-aş trezi imediat cu „blagosloviri” ca cea de mai jos:
„Afurisit şi excomunicat să fii ”diacone”, pleacă, fugi şi depărtează-te, satano, tu prin cuvintele tale sminteşti, îndepărtezi oamenii de la ortodoxie, care este dreapta credinţă, eşti un diabolo. Anatemizat să fii până la genunchiul al 7-lea pentru ereziile tale cum că moaştele sunt cadavre, pt batjocorirea preoţilor şi pentru toată batjocura adusă Bisericii Ortodoxe. Fugi şi te depărtează şi să nu mai calci pe pământul nostru, du-te în loc pustiu şi fără de apă unde nu a călcat vreodată picior omenesc, diavol ce eşti şi dezbinător al credinţei strămoşeşti! Aţi apărut şi voi ”pocăiţii” ca ciupercile după ploaie şi gata, faceţi sminteală????!!!!!! Antihriştilor!!!!!!!!!!!!!! Anatema peste voi şi peste voi!!!!!!!”
„Vorbele de duh” pe care le-ai citit mai sus, mi-au fost trimise de dreptcredinciosul/pravoslavnicul Andrei Marincu. Cine are limbaj agresiv? Eu sau Andrei Marincu? M-ai auzit pe mine vreodată rostind blestemele de mai sus? M-ai văzut vreodată pe blogul meu, folosind un asemenea limbaj?!?
Oricum, din toate articolele scrise de mine, un procent destul de mic (ştiu că vei spune că sunt subiectiv) trădează un „limbaj agresiv” care nu este altceva decât o formă de exprimare a revoltei mele sufleteşti vizavi de modul MIZERABIL în care majoritatea preoţilor Bisericii Ortodoxe Române înţeleg să se comporte faţă de creştinii non-ortodocşi. Unor asemenea oameni, sugerezi să le prezint Dragostea cu care Dumnezeu se ocupă de păcătoşi? Nu crezi că ar fi o pierdere inutilă de timp?