„Căci un Copil ni S-a născut, un Fiu ni S-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui;
Îl vor numi: „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii!”
(Isaia 9:6)
Cu ocazia Sărbătorii Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, le doresc tuturor prietenilor și cunoscuților, tuturor cititorilor blogului meu, tuturor credincioșilor din toate Bisericile și tuturor românilor de pretutindeni, mult har, pace și binecuvântare din partea Tatălui Ceresc! Să ne bucurăm împreună și să-L slăvim pe Dumnezeu pentru că ne-a dat darul cel mai de preț, pe Domnul Iisus Hristos care a venit pe acest pământ ca să ne răscumpere din felul nostru deșert de viețuire în care trăiam odinioară. Să ne plecăm în genunchi înaintea scumpului nostru Mântuitor Iisus Hristos, Părintele și Episcopul sufletelor noastre, singurul Mijlocitor între noi, oamenii păcătoși și Dumnezeu care este Cel de trei ori sfânt, Cel veșnic închinat, mărit și slăvit.
Fie ca Domnul Iisus să se nască cu adevărat în inimile noastre
iar chipul Său să se oglindească în fiecare zi în viețile noastre!
NAȘTEREA LUI HRISTOS SĂ VĂ FIE DE FOLOS!
Cu toată dragostea,
Tomis the Cat – blogger evanghelic
– – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – –
Domnul să vă binecuvânteze pentru dragostea pe care
o manifestați în lucrarea Sa! Domnul să vă mângâie și să vă poarte mai departe în Sfânt Brațul Său! Amin!
AMIN ! Mulțumesc, asemenea.
Mulțumim pentru gândurile bune!
Sărbători fericite și toate cele bune vă dorim și noi!
Dumnezeu să vă însoțească cu pacea Sa,
în aceste sfinte sărbători și în fiecare clipă!
Calde salutări, întregii familii!
Cu drag,
La mulți ani și multă sănătate!
Așa este, Tomis the Cat… „Un Copil ni S-a născut, un Fiu ni S-a dat și domnia Lui va fi în veac”, iar El este ISUS DOMNUL, care să strălucească în inimile și viețile noastre, așa cum a strălucit Steaua de la Răsărit care a condus pe magi la ieslea unde acest minunat Mântuitor S-a născut și ne-a fost dat ca Lumina vieții noastre, ca și noi să fim și să rămânem lumină pentru cei pe care El ni-i dă, mărturisindu-L astfel, atât cu fapta, cât și cu gura.
A Lui să fie și să rămână slava în vecii vecilor! AMIN!