Cu toţii trebuie să ne bucurăm de Sărbătoarea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos. Biruinţa pe care El a avut-o asupra morţii, înseamnă VIAŢĂ pentru noi. Prin Învierea Sa, Domnul Iisus Hristos a deschis CALEA care ne poate conduce spre mântuirea sufletelor noastre, cu condiţia SĂ ACCEPTĂM DIN MÂNA SA SFÂNTĂ, ACEST DAR MINUNAT.
CE ÎNSEAMNĂ ACEASTĂ ACCEPTARE?
Mai întâi, înseamnă să înţelegi că a existat un moment UNIC în istoria omenirii, când Dumnezeu care este o fiinţă spirituală, S-a întrupat, adică S-A MATERIALIZAT, s-a făcut materie PENTRU TINE şi PENTRU MINE. A făcut acest lucru pentru a experimenta sentimentele, problemele şi suferinţele pe care le avem, noi, oamenii creaţi de Dumnezeu.
În al doilea rând, înseamnă să înţelegi că NU te poţi apropia de Dumnezeu PRIN CEEA CE EŞTI TU sau PRIN CEEA CE FACI TU.
SINGURA CALE prin care te poţi apropia de Tatăl Ceresc este Fiul Său preaiubit, Domnul Iisus Hristos! Cu alte cuvinte, se poate intra pe Calea Mântuirii, NUMAI PRIN CEEA CE A FĂCUT DOMNUL IISUS HRISTOS LA CRUCE, NICIDECUM prin ceea ce faci tu. Domnul Iisus Hristos A FĂCUT TOT CEEA CE TREBUIE pentru ca să-ţi deschidă Calea către Dumnezeu. Tu doar trebuie SĂ CREZI ÎN CEEA CE A FĂCUT EL PENTRU TINE, SĂ TE SUPUI, SĂ ASCULŢI ŞI SĂ PUI ÎN PRACTICĂ CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU. Asta este tot ce ţi se cere. Supunere şi acceptare a voii lui Dumnezeu în viaţa ta. Să te întorci cu adevărat la Dumnezeu, adică să-ţi iei crucea în spate şi să-L urmezi cu adevărat pe Domnul nostru Iisus Hristos. Pentru că NU poţi fi mântuit PRIN FAPTELE TALE BUNE ci NUMAI PRIN ÎNDURAREA ŞI HARUL LUI DUMNEZEU. Evident, credinţa fără fapte este moartă, dar Dumnezeu NU POATE PRIMI faptele bune şi milosteniile tale, dacă nu te întorci CU ADEVĂRAT la El.
Mulţi oameni donează bani, Bisericii şi construiesc locaşe de închinăciune, azile de bătrâni şi orfelinate, iar apoi continuă să trăiască în preacurvie, minciună, idolatrie, beţie, înjurături, clevetiri, hoţie şi alte păcate îngrozitoare. Dar ei spun cam aşa: „Am dat bani, am făcut o grămadă de fapte bune, deci, chiar dacă îmi mai permit câte o femeie în patul meu extraconjugal, chiar dacă mai trag câte o înjurătură scârboasă, chiar dacă rămân robul alcoolului şi al ţigării, Dumnezeu TREBUIE să mă ierte de păcate, ţinând cont cât am cheltuit şi câte miliarde am donat!” Această mentalitate a omului FĂRĂ Dumnezeu, are la bază principiul nebiblic „serviciu contra serviciu”… Dar oamenii „UITĂ” că Dumnezeu nu este un om de afaceri cu care putem să ne târguim mântuirea. Mântuirea NU se poate cumpăra cu bani şi nici cu faptele noastre bune!!! Şi nici cu „Indulgenţe”, cum procedau oamenii în secolul al XVI-lea, pe vremea marelui reformator Martin Luther. Întoarce-te cu adevărat la Domnul şi abia după aceea poţi să faci fapte bune izvorâte dintr-o inimă curăţită şi sfinţită de sângele Domnului Iisus Hristos!
Trebuie să existe un punct de cotitură în viaţa ta, un moment de răscruce, în care să spui „AJUNGE! Nu mai pot şi nu mai vreau să trăiesc aşa cum am trăit până acum! Nu mai vreau să-L dezgust pe Dumnezeu cu „faptele mele bune”, cu evlavia şi religiozitatea mea!!! Nu mai vreau să trăiesc în formalism religios care nu-mi foloseşte la nimic!!! ASTĂZI, TE PRIMESC, DOAMNE IISUSE HRISTOASE, ca Domn şi Mântuitor al sufletului meu, dar nu în felul acestei lumi, pentru că doresc să păşesc pe Calea Mântuirii, pregătită de Tine şi să mă apropii cu o inimă curată de Dumnezeu Tatăl. Cred din toată inima că NUMAI TU poţi să mă sfinţeşti şi să mă aşezi într-o stare de neprihănire pe care o doresc cu toată fiinţa mea! Cred că numai prin ceea ce ai făcut Tu la Cruce, pot fi mântuit. Cred că până astăzi, faptele mele bune şi milosteniile mele au fost o haină mânjită şi o cârpă murdară înaintea lui Dumnezeu. Şi cred că nicidecum nu pot fi iertat de păcate prin faptele mele bune, evlavia şi religiozitatea mea, ci NUMAI PRIN CREDINŢA SINCERĂ ÎN CEEA CE AI FĂCUT TU LA CRUCE PENTRU MINE!!! Te voi urma în umilinţă şi smerenie toată viaţa mea, iar dacă se va mai întâmpla să mai păcătuiesc fără voia mea, VOI APELA CU ÎNCREDERE LA TINE, DOAMNE IISUSE HRISTOASE pentru că Tu ești SINGURUL MIJLOCITOR între mine și Dumnezeu Tatăl meu Ceresc, Tu ești Marele meu Preot, Păstorul și Episcopul sufletului meu!”
În al treilea rând, trebuie să mai înţelegi încă un lucru esenţial. Astăzi, oamenii se salută cu „HRISTOS A ÎNVIAT!” iar ceilalţi răspund cu „Adevărat, a înviat!” De multe ori, aceste cuvinte sunt nişte simple formule de politeţe care îndeplinesc funcţia clasicelor „Bună ziua!” şi „Bună seara!”. Există oameni care spun „HRISTOS A ÎNVIAT!” în timp ce stau cu paharul de băutură în mână, adevăratul lor „dumnezeu”. Nu credeţi că este o bătaie de joc la adresa lui Dumnezeu să ciocneşti un pahar de vodcă cu cineva şi în acest timp să spui „Hai, să trăieşti! Hristos a înviat!”?!? Vi se pare un lucru după voia Domnului?!? Aşa Îl onorăm şi-L glorificăm pe Domnul Iisus Hristos în viaţa noastră? Aşa dovedim că ne-am întors cu adevărat la Dumnezeu? Hai să ne cercetăm inimile înaintea lui Dumnezeu! Sunteți de acord cu mine?
În încheiere, un aspect extrem de important. Nu este suficient să crezi că Hristos a înviat. Pentru mulţi oameni, Hristos a înviat şi cu asta basta… e o chestiune de domeniul trecutului şi s-a terminat cu „povestea” asta. Dar Hristos nu numai că a înviat, dar EL ESTE VIU ÎN VECII VECILOR ŞI STĂ LA DREAPTA TATĂLUI CERESC!!! Dacă nu crezi acest lucru, DEGEABA te numeşti creştin, DEGEABA mergi în vreo Biserică de 2 ori pe an, de Paşte şi de Crăciun! Credinţa adevărată este PESTE LOGICA OMENEASCĂ, PESTE RAŢIUNEA NOASTRĂ şi reprezintă un act prin care acceptăm anumite adevăruri care NU POT FI DOVEDITE ŞTIINŢIFIC!
Ori eşti sincer şi te declari ATEU, ori înţelegi ce înseamnă CREDINŢA care te poate duce cu siguranţă spre mântuire! Cel mai oribil lucru este să fii ateu și să te declari „creștin” ca să câștigi voturi ca politician sau ca să fii bine văzut de cei din jurul tău. Dacă îndrăznești să faci acest lucru vei atrage asupra ta, dezgustul tuturor oamenilor și mânia lui Dumnezeu care te va pedepsi chiar dacă tu nu crezi că există. Mai bine un ateu sincer care într-o zi ar putea avea șansa să cadă umilit în genunchi și să înceapă să creadă cu toată ființa lui în Domnul, decât un ateu mincinos și prefăcut care zice că e „creștin” dar nu se va întoarce niciodată la Dumnezeu și va fi definitiv pierdut pentru vecii vecilor.
CREDINŢA ADEVĂRATĂ nu are o denumire, ci este acea credinţă care transformă omul (metamorfeo) într-o făptură nouă şi care schimbă radical mentalitatea omului (metanoia) şi modul său de a trăi pe acest pământ.
HRISTOS A ÎNVIAT ŞI ESTE VIU ÎN VECII VECILOR! AMIN.
Fii binecuvântat, împreună cu cei dragi ai tăi şi primeşte-L AZI pe Domnul!
Îți doresc un Paște fericit și plin de pace de la Dumnezeu Tatăl Ceresc!
„Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa! Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14:6)
ROMÂNII SE BAT CU PUMNUL ÎN PIEPT CĂ SUNT „CREŞTINI DE 2000 DE ANI” DAR NU CUNOSC CUVÂNTUL SFÂNT AL LUI DUMNEZEU ŞI HABAR N-AU CE ÎNSEAMNĂ CREDINŢA CREŞTINĂ BIBLICĂ:
SCOALĂ-TE ACUM DIN MORŢI ŞI HRISTOS TE VA LUMINA ! FII SIGUR CĂ NU TE POATE LUMINA ACEASTĂ LUMÂNARE PE CARE O VEZI PÂLPÂIND MAI JOS, CI NUMAI DOMNUL TE POATE LUMINA!
PRIVEŞTE ACEST VIDEOCLIP ŞI VEI VEDEA CE A FĂCUT DUMNEZEU PENTRU MINE ŞI PENTRU TINE…
https://www.tomthecat.ro/floriile-intrarea-triumfatoare-a-domnului-iisus-hristos-in-ierusalim//
“El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine Însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte şi încă moarte de cruce. De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult şi I-a dat Numele care este mai presus de orice nume pentru ca în Numele lui Iisus să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ şi orice limbă să mărturisească spre slava lui Dumnezeu Tatăl că Iisus Hristos este Domnul.”
(Filipeni 2:6-11 – Biblia Cornilescu)
“Care, Dumnezeu fiind în chip, n-a socotit o ştirbire a fi El întocmai cu Dumnezeu, ci S-a deşertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor şi la înfăţişare aflându-Se ca un om, S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte şi încă moarte pe cruce. Pentru aceea, şi Dumnezeu L-a preaînălţat şi I-a dăruit Lui nume, care este mai presus de orice nume. Ca întru numele lui Iisus tot genunchiul să se plece, al celor cereşti şi al celor pământeşti şi al celor de dedesubt. Şi să mărturisească toată limba că Domn este Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu-Tatăl.”
(Filipeni 2:6-11 – Biblia Ortodoxă)
HRISTOS A ÎNVIAT! DAR MAI MULT DECÂT ATÂT, EL ESTE VIU ACUM ŞI ÎN VECII VECILOR!
REGULI OBLIGATORII PENTRU POSTAREA COMENTARIILOR PE BLOGUL LUI TOM THE CAT:
Vă rugăm să comentaţi la obiect, referindu-vă strict la conţinutul prezentat în articol. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene sau “epitete”, atacurile de orice fel la persoana autorului articolului, afişarea de anunţuri publicitare sau linkuri prin care sunt promovate ateismul, satanismul, anticreştinismul, rasismul, fascismul, comunismul, precum şi jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori care au scris un comentariu, se vor sancţiona drastic prin cenzurarea parţială a comentariului, ştergerea integrală a comentariului sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului celui care şi-a permis să încalce acest Regulament!
Blogul lui Tom the Cat nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora, revenind, integral, autorului comentariului!