Ai auzit vreodată de PILDA FIULUI RISIPITOR?!? Ai citit vreodată parabola din Luca 15:11-32? Oare la ce se referă? Oare despre ce ne vorbeşte? Oare ce putem învăţa din ea? Oare la ce ne-ar putea folosi???
Înainte de a pune întrebări de genul celor de mai sus, se cuvine să pun o întrebare care este mai importantă decât toate întrebările:
UNDE ESTE BIBLIA TA, ROMÂNULE?!?
Unde este cartea ta de căpătâi, omule? Nu cumva zace în bibliotecă sub un strat gros de praf? Nu cumva se îngălbeneşte odată cu trecerea timpului fără ca tu să o deschizi şi să o citeşti?!? Oare câţi ani vor mai trece până când vei poposi şi tu pe paginile Sfintei Scripturi? N-a trecut deja atât amar de vreme fără să-ţi hrăneşti sufletul tău obosit? Nu s-a consumat deja o mare parte din viaţa ta fără să iei aminte la Cuvântul Sfânt al Domnului?
Dacă ai peste 40 de ani, te rog să recurgi la o aritmetică simplă şi să mai adaugi la vârsta ta încă 40 de ani. Vei constata că DEJA AI AJUNS LA JUMĂTATEA VIEŢII!!! Aşa-i că nu-ţi vine să crezi???
Cu toate acestea, trebuie să fim realişti şi să recunoştem că FOARTE PUŢINI OAMENI ajung la vîrsta de 80 de ani sau peste… Este vorba de nişte cazuri rare… Ce garanţie ai tu sau ce garanţie am eu că vom trăi până la 80 de ani sau chiar mai mult?!?
Aşa stând lucrurile, e clar că n-avem timp de pierdut şi trebuie să ne întoarcem cu adevărat la Dumnezeu. În viaţa noastră, trebuie să existe un moment de răscruce, o cotitură, o întâlnire personală cu Domnul Iisus Hristos.
Căinţa (o simplă părere de rău pentru păcatele comise, FĂRĂ A FI URMATĂ DE RENUNŢAREA LA PĂCAT) nu poate înlocui pocăinţa (un complement al adevăratei credinţe în care eşti atât de scârbit de păcatul pe care l-ai făcut, încât renunţi la el pentru totdeauna şi nu-l mai repeţi NICIODATĂ). Căinţa e căinţă iar pocăinţa este pocăinţă!!! Să nu confundăm aceste două aspecte distincte aşa cum face lumea pseudocreştină de astăzi!
Ştii ce înseamnă să te întorci la Dumnezeu? Înseamnă să ajungi să spui: PÂNĂ AICI! NU MAI VREAU SĂ MĂ HRĂNESC CU ROŞCOVELE PORCILOR! Vreau să primesc Cuvântul Domnului în inima mea! NU MAI VREAU SĂ MĂ BĂLĂCESC ÎN MOCIRLA PĂCATULUI ŞI A MORŢII!!! Vreau să mă întorc la Tatăl meu! Vreau să locuiesc în Casa Tatălui! Nu mai vreau să rătăcesc… Vreau acasă!
Cu ocazia apropierii Sărbătorii Naşterii Domnului, îţi doresc un singur lucru:
NAŞTEREA LUI HRISTOS SĂ ÎŢI FIE DE FOLOS!
PILDA FIULUI RISIPITOR
(Luca 15:11-32 – Biblia Cornilescu)
El a mai zis: „Un om avea doi fii.
Cel mai tânăr din ei a zis tatălui său: „Tată, dă-mi partea de avere ce mi se cuvine.” Şi tatăl le-a împărţit averea. Nu după multe zile, fiul cel mai tânăr a strâns totul şi a plecat într-o ţară depărtată, unde şi-a risipit averea ducând o viaţă destrăbălată. După ce a cheltuit totul, a venit o foamete mare în ţara aceea, şi el a început să ducă lipsă. Atunci s-a dus şi s-a lipit de unul din locuitorii ţării aceleia, care l-a trimis pe ogoarele lui să-i păzească porcii. Mult ar fi dorit el să se sature cu roşcovele pe care le mâncau porcii, dar nu i le dădea nimeni. Şi-a venit în fire şi a zis: „Câţi argaţi ai tatălui meu au belşug de pâine, iar eu mor de foame aici! Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi zice: „Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta şi nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău; fă-mă ca pe unul din argaţii tăi.” Şi s-a sculat şi a plecat la tatăl său. Când era încă departe, tatăl său l-a văzut şi i s-a făcut milă de el, a alergat de a căzut pe grumazul lui şi l-a sărutat mult. Fiul i-a zis: „Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta, nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău.” Dar tatăl a zis robilor săi: „Aduceţi repede haina cea mai bună şi îmbrăcaţi-l cu ea; puneţi-i un inel în deget şi încălţăminte în picioare. Aduceţi viţelul cel îngrăşat şi tăiaţi-l. Să mâncăm şi să ne înveselim; căci acest fiu al meu era mort, şi a înviat; era pierdut, şi a fost găsit.” Şi au început să se înveselească. Fiul cel mai mare era la ogor. Când a venit şi s-a apropiat de casă, a auzit muzică şi jocuri. A chemat pe unul din robi şi a început să-l întrebe ce este. Robul acela i-a răspuns: „Fratele tău a venit înapoi, şi tatăl tău a tăiat viţelul cel îngrăşat, pentru că l-a găsit iarăşi sănătos şi bine.” El s-a întărâtat de mânie şi nu voia să intre în casă. Tatăl său a ieşit afară şi l-a rugat să intre. Dar el, drept răspuns, a zis tatălui său: „Iată, eu îţi slujesc ca un rob de atâţia ani, şi niciodată nu ţi-am călcat porunca; şi mie niciodată nu mi-ai dat măcar un ied să mă înveselesc cu prietenii mei; iar când a venit acest fiu al tău, care ţi-a mâncat averea cu femeile desfrânate, i-ai tăiat viţelul cel îngrăşat.” „Fiule”, i-a zis tatăl, „tu întotdeauna eşti cu mine şi tot ce am eu este al tău. Dar trebuia să ne înveselim şi să ne bucurăm, pentru că acest frate al tău era mort, şi a înviat, era pierdut, şi a fost găsit.”
PILDA FIULUI RISIPITOR
(Luca 15:11-32 – Biblia Ortodoxă)
Şi a zis: Un om avea doi fii.
Şi a zis cel mai tânăr dintre ei tatălui său: Tată, dă-mi partea ce mi se cuvine din avere. Şi el le-a împărţit averea. Şi nu după multe zile, adunând toate, fiul cel mai tânăr s-a dus într-o ţară depărtată şi acolo şi-a risipit averea, trăind în desfrânări. Şi după ce a cheltuit totul, s-a făcut foamete mare în ţara aceea, şi el a început să ducă lipsă. Şi ducându-se, s-a alipit el de unul din locuitorii acelei ţări, şi acesta l-a trimis la ţarinile sale să păzească porcii. Şi dorea să-şi sature pântecele din roşcovele pe care le mâncau porcii, însă nimeni nu-i dădea. Dar, venindu-şi în sine, a zis: Câţi argaţi ai tatălui meu sunt îndestulaţi de pâine, iar eu pier aici de foame! Sculându-mă, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: Tată, am greşit la cer şi înaintea ta; Nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca pe unul din argaţii tăi. Şi, sculându-se, a venit la tatăl său. Şi încă departe fiind el, l-a văzut tatăl său şi i s-a făcut milă şi, alergând, a căzut pe grumazul lui şi l-a sărutat. Şi i-a zis fiul: Tată, am greşit la cer şi înaintea ta şi nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Şi a zis tatăl către slugile sale: Aduceţi degrabă haina lui cea dintâi şi-l îmbrăcaţi şi daţi inel în mâna lui şi încălţăminte în picioarele lui; Şi aduceţi viţelul cel îngrăşat şi-l înjunghiaţi şi, mâncând, să ne veselim; Căci acest fiu al meu mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat. Şi au început să se veselească. Iar fiul cel mare era la ţarină. Şi când a venit şi s-a apropiat de casă, a auzit cântece şi jocuri. Şi, chemând la sine pe una dintre slugi, a întrebat ce înseamnă acestea. Iar ea i-a răspuns: Fratele tău a venit, şi tatăl tău a înjunghiat viţelul cel îngrăşat, pentru că l-a primit sănătos. Şi el s-a mâniat şi nu voia să intre; dar tatăl lui, ieşind, îl ruga. Însă el, răspunzând, a zis tatălui său: Iată, atâţia ani îţi slujesc şi niciodată n-am călcat porunca ta. Şi mie niciodată nu mi-ai dat un ied, ca să mă veselesc cu prietenii mei. Dar când a venit acest fiu al tău, care ţi-a mâncat averea cu desfrânatele, ai înjunghiat pentru el viţelul cel îngrăşat. Tatăl însă i-a zis: Fiule, tu totdeauna eşti cu mine şi toate ale mele ale tale sunt. Trebuia însă să ne veselim şi să ne bucurăm, căci fratele tău acesta mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat.
Luca 15:10 Biblia Cornilescu„Tot aşa, vă spun că este bucurie înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un singur păcătos care se pocăieşte!”
Luca 15:10 Biblia Ortodoxă„Zic vouă, aşa se face bucurie îngerilor lui Dumnezeu pentru un păcătos care se pocăieşte!”
Domnul vrea ca să lumineze
Pe toţi oamenii ca să-i lumineze
Uşa şi ferestrele, deschide-le
Las’ să intre soarele!
AMIN! Aşa să ne ajute bunul Dumnezeu ca să facem cu toţii! Să privim întotdeauna la Soarele Neprihănirii!
Fii binecuvântată! Fie ca bucuria Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos să-ţi inunde inima! 🙂
Frumos mesaj! Fii binecuvântat!
Paul, îţi mulţumesc pentru apreciere dar aceasta se cuvine a fi acordată numai lui Dumnezeu!
De obicei, în asemenea ocazii, se scrie mult despre valoarea şi semnificaţia Naşterii Domnului Iisus Hristos. Cu toate acestea, eu m-am gândit să încerc o asociere între pilda fiului risipitor (ideea de întoarcere reală a omului la Dumnezeu) şi momentul Sărbătorii care se apropie cu paşi repezi… În această perioadă (dar nu numai) fiecare dintre noi (chiar şi mulţi care spunem că suntem credincioşi) trebuie să ne cercetăm înaintea lui Dumnezeu şi să vedem DACĂ Domnul Iisus Hristos S-a născut cu adevărat şi în inimile noastre…
Îţi doresc din toată inima multă pace şi bucurie!
E atât de grav când observi cât de puţin ştiu oamenii despre Dumnezeu, cât de puţin citesc Cuvântul Său. Vorba aceea: Bibliile prăfuite conduc la vieţi murdare!
Fiule risipitor, vino iar acasă,
Al tău Tată în pridvor, de demult te-aşteaptă
COR: Vino iar acasă, fiu plecat în depărtare
Tatălui i-e dor de tine, se uită în zare
Plânge şi te-aşteaptă, Tatăl tău bătrân în poartă
C-a trecut atâta vreme şi nu te mai vede
Fiu plecat în depărtări, plângi în deznădejde
Prin străini, nemângâiat, vino, nu te pierde!
Fiule risipitor, ţi-ai pierdut averea
Dar acasă Tatăl tău ţi-a păstrat iubirea
Vino, fiule pierdut, Tatăl te iubeşte
Şi orice ai fi făcut, nu-ţi mai aminteşte!
COR: Vino iar acasă, fiu plecat în depărtare
Tatălui i-e dor de tine, se uită în zare
Vino că te-aşteaptă Tatăl tău bătrân în poartă
Vino, fiule acasă, Tatăl tău te iartă!
– AMIN –
Ovidiu Liteanu – volumul 8
Am citit o poezie anii trecuţi despre fiul risipitor tot atât de elocventă, mă regăsesc în ea, acum nu mai am timp să caut, sper să o găsesc mâine.
BINECUVÂNTARE DIVINĂ CU SĂNĂTATE!
Întoarcerea (Fiului risipitor) Autor: Costache Ioanid
Album: Taine Categorie: Diverse
Un cer fierbinte, fără de culoare,
îmbrăţişa pustiul ars de soare.
Cu chip aprins, cu haine zdrenţuite,
prin spinii frânţi de vânt şi de copite,
prin nori de praf, prin mirosul de cloacă,
goneau porcarii slujba să şi-o facă.
Dar dintre toţi, mai copleşit de chin
era un tânăr, un sărman străin.
Plecat de la părinţi cu-averea-n brâu,
el o pierduse-n cârciumi şi-n desfrâu,
o risipise pungă după pungă,
crezând că mii de ani or să-i ajungă.
Şi-acum, în zdrenţe, muribund aproape,
el nu avea pe nimeni ca să-l scape!
Doar marea cu împărăţia-i sumbră
de taină, de tăcere şi de umbră…
În zare, pe sub crengi d-eucalipt,
venea o caravană din Egipt.
Un negustor bătrân rămas de rânduri,
mergea lângă cămila lui, pe gânduri.
Porcarul îl privea. Şi, dintr-o dată,
porni spre el prin arşiţa turbată.
“Ai milă, domnul meu! Un strop de apă!
Sunt istovit şi nimeni nu mă scapă.
Poate şi dumneata ai un fecior…”
Şi se opri bătrânul negustor.
Iar tânărul cu ruptele-i veşminte
se prăbuşi în pulberea fierbinte.
Bătrânul scoase dintr-un snop de stuf,
într-o carafă, apă din burduf.
Apoi veni, se-aplecă-n ţărână…
să-ntoarcă pe flăcău în sus cu-o mână…
Îl răsuci… dar el părea ca mort.
Privi bătrânul straniul său port:
un strai de zdrenţe care altădată
fusese o mantie bogată;
pe umeri, după semne ce nu mint,
purtase lanţ de aur sau argint.
Iar faţa lui… Dar cum? E cu putinţă?
C-un freamăt în întreaga lui fiinţă,
bătrânul se uită, crezând că-i vis.
Iar ochii celui tânăr s-au deschis.
– De necrezut! Pe Dumnezeul viu!
Văd bine? Ori visez… Dar eu te ştiu!
Nu! Nu mă-nşeală ochiul meu bătrân!
Tu eşti un fiu al marelui stăpân
din plaiul cel înalt… Stăpân puternic
şi înţelept, cum eu, sărman nemernic,
n-am cunoscut pe nimeni niciodată.
Şi când sub soare ai cui spune tată,
şi când e fără seamăn tatăl tău,
de ce să fii cu viaţa ta călău?
De-ai şti cum te doreşte! Cum îl doare!
De ce să mori, când poţi să-ţi ceri iertare?
Să pribegeşti cu turmele de porci,
când poţi în fericire să te-ntorci?
Dar hai! Dă-mi braţul! Tatăl tău te-aşteaptă.
Ascultă-mi dar povaţa înţeleaptă.
Ridică-te şi hai cu mine!
– Nu! Sări flăcăul brusc şi dispăru
printre tufişuri, dicolo de turmă,
“Întoarce-te!” mai auzi din urmă.
“Întoarce-te, cât nu e prea târziu!”
Şi glasul tot mai răsuna-n pustiu,
când undeva, ca o ciudată veste,
se auzi noianul printre creste…
acea împărăţie veşnic sumbră
de taină, de uitare şi de umbră…
Porcarul, alungit printre şopârle,
Privea cum valul spumegat se-azvârle,
lovind mereu în lespezi de jăratic,
neostenit, clocotitor, sălbatic,
ca-n ziduri de cetăţi o catapultă.
Acum, cu pleoape-nchise, el ascultă.
În freamătul ciudat ca un descântec
se desluşeşte-un hohot şi un cântec
ce-l cântă-n joc de spume vârcolacii:
“Nici roşcove nu ai… cum au godacii!
Aruncă-te!… aici avem de toate!…”
Şi râd şi cântă apele-nspumate…
dar parcă iar aude pe bătrân…
“Tu eşti un fiu al marelui stăpân…”
E poate vântul. Dar din nou, deodată…
“Şi când sub soare ai cui spune tată…”
Zadarnic. Am căzut prea mult, prea rău.
“Şi când e fără seamăn tatăl tău…”
Zadarnic. Se târî către vâltoare.
“De ce să mori când poţi găsi iertare?”
Zadarnic… Sunt pierdut… aici rămân…
“Tu eşti un fiu al marelui stăpân…
Privi în jos. Şi-n mintea lui nătângă,
se-nfioră şi începu să plângă.
“Tu eşti un fiu…” Zadarnice cuvinte!
Mai pot eu spune cuiva părinte?
“Puternic… înălţat… şi înţelept…”
Pe cel-lalt frate-l ţine-acum la piept.
În jurul său ispravnici şi argaţi
slujesc cu drag şi-adorm îndestulaţi…
Se ridică pe stânci pe neaşteptate.
“Aruncă-te! Aici avem de toate!”
Privi spre cer şi auzi deodată
un hohot depărtat de plâns… Şi iată,
simţi în piept o undă ne-nţeleasă
şi izbucni: Mă-torc la el acasă!…
Mă duc să-i spun de-o-parte-ntr-un ungher,
că am greşit faţă de el, faţă de cer,
c-am fost nebun, nesocotit, neghiob.
Şi… am să-l rog să mă primească rob!…
Pe drumul dintre lanuri şi livezi
printre câmpii cu turme şi cirezi,
sub zări de cristaline transparenţe
venea plângând un tinerel în zdrenţe.
Venea privind în jurul său mirat
că toate le-a ştiut şi le-a uitat…
Cărări şi plaiuri… margini de zăvoi…
i se păreau acum atât de noi.
Măslini şi rodii… gata să-nflorească…
Şi sus… acolo… casa părintească…
Şi inima începe-acum să-i bată…
Dar uite, drept în faţa lui de-odată,
aleargă… tata… către el aleargă…
Ah, pieptul parcă-i gata să se spargă…
“Copilul meu!” Şi s-au cuprins acum.
S-au sărutat şi-au plâns acolo-n drum.
– Sunt vinovat… faţă de Cer… faţă de tine!
– Aduceţi iute haina cu rubine!
– Să-ţi fiu copil acum nu se mai poate…
– Puneţi-i un inel cu nestemate!
– Chiar să fiu sluga ta e-un har prea mare!
– Tăiaţi viţelul cel de sărbătoare!
– Primeşte-mă ca rob de-acum ‘nainte!
– Aduceţi cea mai bună-ncălţăminte!
– Cum, tată, pot să cred că m-ai iertat?…
– Ai fost pierdut şi iarăşi te-ai aflat!…
*
Prietene, aleargă-n zări! Aleargă!
Sunt multe bucurii în lumea largă!
Dar când le guşti pe toate, rând pe rând,
rămâi mai însetat şi mai flămând.
Ferice de acel ce-n ceasul greu
îşi aminteşte că există Dumnezeu!
Şi mai ferice de acela ce, deodată,
a înţeles că Dumnezeu e Tată!…
Sărbători cu pace, sănătate şi credinţă !