FAMILIA BODNARIU LUPTĂ MAI DEPARTE – IMAGINI RECENTE CU MARIUS ȘI RUTH LA EI ACASĂ ÎN NORVEGIA

FAMILIA BODNARIU DIN NORVEGIA

Pornită doar dintr-un presupus abuz, povestea familiei Bodnariu a împărțit România în două. De o parte, sunt cei care spun că părinții au fost lăsați fără copii printr-o mare nedreptate. De cealaltă parte, se află cei care susțin că soții Bodnariu au greșit sigur cu ceva iar legea norvegiană e aspră dar nu face decât să apere copiii.

O echipă Observator (Antena 1) a intrat în casa familiei pe care acum o știe o lume întreagă. Ana Moraru și Dragoș Stoian au încercat să descifreze cum arată dragostea soților Bodnariu pentru copiii lor și cum viața le-a fost schimbată radical de Barnevernet.

Valea în care familia lui Ruth stă de șase generații, arată acum altfel…
De două luni, copiii soților Bodnariu, trăiesc printre străini, despărțiți.
În casa mare și goală în care jucăriile zac neatinse prin colțuri, Marius și Ruth se luptă cu o neliniște nefirească. De câteva săptămâni, fiecare dimineață pare ruptă din filme. Copiii nu mai vin în pat lângă ei și fiecare minut e încărcat cu durere.

„Au trecut două luni și abia acum, Protecția Copilului din Norvegia, se arată interesată să ne cunoască. Ar dori să știe cum era viața noastră înainte să ne fie luați copiii. Am crezut că ei știau cum e viața noastră, de-asta ne-au luat copiii”, a spus Marius Bodnariu, tatăl celor cinci copii.

Marius nu are voie să-și vadă copiii mai mari, își vizitează în fiecare săptămână bebelușul sub supravegherea atentă a asistenților sociali care pun la îndoială felul în care el și-a îndeplinit rolul de tată. Rapoartele care-l acuză se bat, însă, cap în cap, cu amintirile.

„Mi-aduc aminte când mă duceam să-l iau pe Matei de la grădiniță și venea și mă lua de picior și le zicea la ceilalți copii: El e tatăl meu! El e tatăl meu!” își amintește printre lacrimi, Marius Bodnariu.

Pe Marius și pe Ruth îi așteaptă o luptă lungă în tribunale, așa cum precizează avocatul norvegian Marius Reikerås:

„Când îți sunt luați copiii [de autoritățile norvegiene] poți să fii sigur că te vei lupta ani de zile pentru ei, asta dacă ai norocul să-i primești înapoi. Dacă te uiți pe statistici, o să vezi că Guvernul norvegian câștigă în 94%-95% dintre cazuri”.

Avocați care apără drepturile omului, cred că nu e totul pierdut în cazul lor. Povestea soților Bodnariu a scos în stradă părinți din toată lumea și a ajuns subiect de discuție la CEDO dar și la Parlamentul European.

„Norvegia nu încalcă doar drepturile acestei familii ci și ale Guvernului României, din moment ce acești copii au dublă cetățenie. Acum cei cinci copii se află la adrese secrete, nu știm unde sunt, nimeni nu știe unde sunt. Guvernul României nu știe unde sunt ținuți.” a precizat Reikeras.

Săptămâna trecută, o delegație parlamentară din România a stat față în față cu cei de la Protecția Copilului din Norvegia. Parlamentarii au venit acasă plini de speranță dar fără promisiuni din partea autorităților norvegiene.

„Ne considerăm părinți buni, tocmai cu gândul la faptul că știm că nu suntem perfecți și că putem să fim mai buni.” a mai adăugat Marius Bodnariu.

La fel ca și în cazul Bodnariu, pentru alte câteva sute de familii, visul norvegian s-a transformat într-un coșmar lung cât o noapte scandinavă.
Acum, toți acești părinți speră ca autoritățile să facă lumină. Lupta pe care străinii și norvegienii o poartă împreună împotriva sistemului, continuă…

SURSA:

http://live.antena3.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

REGULI OBLIGATORII PENTRU POSTAREA COMENTARIILOR PE BLOGUL LUI TOM THE CAT:

Vă rugăm să comentaţi la obiect, referindu-vă strict la conţinutul prezentat în articol. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene sau “epitete”, atacurile de orice fel la persoana autorului articolului, afişarea de anunţuri publicitare sau linkuri prin care sunt promovate ateismul, satanismul, anticreştinismul, rasismul, fascismul, comunismul, precum şi jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori care au scris un comentariu, se vor sancţiona drastic prin cenzurarea parţială a comentariului, ştergerea integrală a comentariului sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului celui care şi-a permis să încalce acest Regulament!

Blogul lui Tom the Cat nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora, revenind, integral, autorului comentariului!

error: Content is protected !!
UN POPOR CARE ALEGE POLITICIENI CORUPTI SI TRADATORI NU ESTE VICTIMA CI COMPLICE
PARIUL LUI PASCAL
HRISTOS NU NE-A CERUT NICIODATA SA FIM PROSTI SAU TAMPITI
TITU MAIORESCU - EU NU VOI PERMITE CA ULITA SA NE FACA LEGI
SPUNE NU, IDEOLOGIEI DE GEN!
ISAAC NEWTON - OAMENII SUNT SINGURI PENTRU CA IN LOC DE PODURI CONSTRUIESC ZIDURI
UN POPOR CARE ALEGE POLITICIENI CORUPTI SI TRADATORI NU ESTE VICTIMA CI COMPLICE
PARIUL LUI PASCAL
HRISTOS NU NE-A CERUT NICIODATA SA FIM PROSTI SAU TAMPITI
TITU MAIORESCU - EU NU VOI PERMITE CA ULITA SA NE FACA LEGI
SPUNE NU, IDEOLOGIEI DE GEN!
ISAAC NEWTON - OAMENII SUNT SINGURI PENTRU CA IN LOC DE PODURI CONSTRUIESC ZIDURI
PlayPause
previous arrow
next arrow