EUROPA ATEISTĂ A DISTRUS CREȘTINISMUL IAR ISLAMUL VA DISTRUGE EUROPA ATEISTĂ

ISLAMIZAREA EUROPEI ÎN CIFRE

Secularismul european e în căutarea unui mesia care să-l salveze, pe el, Uniunea Europeană, „valorile” europene, „civilizația” europeană (sau ce a mai rămas din ea), instituțiile și structurile ei, și să-i rezolve acutele probleme politice, economice, demografice, sociale, declinul valoric, pesimismul în creștere al europenilor și neîncrederea lor în liderii unionali. Pretinde că l-a aflat în Emmanuel Macron, francezul de 39 de ani, expert în investiții bancare, dar lipsit de experiențe de viață, de experiență politică, încă necopt, am putea zice, dar idolatrizat de mass media europeană și americană ca salvatorul Uniunii Europene. Luni, New Yorker a publicat un articol pe acest subiect, comentând că viitorul Europei depinde de victoria la alegerile prezidențiale de duminică din Franța a lui Emmanuel Macron.

http://www.newyorker.com/magazine/2017/05/08/the-future-of-europe-hinges-on-a-face-off-in-france

Pe 24 aprilie 2017 Spiegel International a făcut la fel, chiar numindu-l pe Macron un „savior”, adică „mântuitor”.

Și asta nu ar trebui să ne mire, având în vedere că secularismul european în mod istoric și-a pus nădejdea în muritori ca să-i rezolve problemele. Totdeauna, când a mizat pe un mesia muritor, a pierdut, fie că a fost vorba de un mesia al secularismului de dreapta ori un mesia al secularismului de stânga. Secularismul încă rămâne un eșec. Dovezile sunt multe și evidente peste tot.

În loc de a rezolva problemele curente, Uniunea Europeană își crează altele și rămâne la fel de neputincioasă să le rezolve. Date statistice publicate luna trecută, continuă să arate că din 2008 încoace, Uniunea Europeană rămâne într-o criză economică fără precedent după 1945. Șomajul în Spania, încă e de peste 18% iar în Portugalia, este de 10%. Iar Grecia, Italia și Spania continuă să fie un balast financiar pentru Uniunea Europeană care îi amenință stabilitatea economică și moneda.

Dar poate nici un alt aspect curent al Uniunii Europene nu convinge mai puternic că secularismul european e un eșec incapabil de a contracara problemele cu care se confruntă, ca islamizarea Europei și migrația musulmană masivă în Europa din ultimii ani. De fapt, adevărul e că oricine va fi ales ca viitor președinte al Franței, fie Le Pen, fie Macron, nu va putea rezolva problema islamizării Franței ori a Europei. Secularismul a făcut un pariu cu islamul și l-a pierdut. Ireversibil. Secularismul a ochit creștinismul pentru a-l marginaliza, neutraliza ori chiar anihila. Privind islamul, însă, a adoptat o politică diferită, multiculturalismul, crezând că musulmanii se vor europeniza, vor îmbrățișa „valorile” europene și toți vom trăi în armonie într-o Casă Europeană fericită. Veșnic. Dar nu a fost așa și foarte probabil, nici nu va fi așa. Cifrele privind islamizarea Europei îngrijorează și dovedesc că un drum înapoi e practic imposibil.

Islamizarea Europei în cifre

Rusia, Franța, Suedia, Germania, Marea Britanie – cinci atacuri teroriste islamiste în cinci țări europene diferite de la începutul anului. Plus unul în Statele Unite. Multiculturaliștii Europei hrănesc și facilitează extinderea islamismului în Europa. Musulmanii Europei nu trebuie să devină majoritari în Europa pentru a-i schimba direcția. E suficient dacă treptat, ei islamizează orașele ei mari. Londra deja are un primar musulman și așa cum veți vedea mai jos, e la un pas de islamizare totală. Nice este de asemenea, un oraș practic musulman, la fel ca jumătate din Bruxelles. Gettourile musulmane din Stockholm, Germania, Danemarca, Paris și alte orașe din Franța dovedesc că Europa e divizată. Europenii vor să-și trăiască viața separați de musulmani și musulmanii la fel. Separarea acestor grupuri pare naturală. Poliția nu intervine în gettourile musulmane, iar mass-media europeană nu publică ce se întâmplă în zonele off-limits musulmane ale continentului. În ghettourile lor, musulmanii aplică legea musulmană în relațiile dintre ei, iar unele tribunale din Marea Britanie acceptă și dau forță juridică acestor aranjamente. Unii juriști britanici chiar afirmă că Marea Britanie nu mai e o țară creștină și că, în consecință, structura juridică și dreptul britanic trebuie să se distanțeze de rădăcinile lor creștine și să adopte o perspectivă multiculturală și diversă, privind sistemul de drept britanic. Nu ar fi de mirare dacă în viitorul apropiat, nu se vor face argumente similare și în Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

În Marea Britanie, universitățile promovează legea islamică. În tot mai multe universități, musulmanilor li se permite să stea în amfiteatre, segregați pe categorie de sex, femeile de o parte iar bărbații de alta. Ba mai mult, la Queen Mary University of London, femeile folosesc o intrare diferită de cea folosită de bărbați și nu li se permite să ridice mâna, să pună întrebări ori să comenteze la cursuri. La fel ca în Arabia Saudită și Iran. E doar o chestiune de timp până când Queen Mary University va trebui să-și schimbe numele pentru că ofensează musulmanii.

Islamizarea Marii Britanii

Londra, zic unii musulmani, e mai islamică decât multe țări musulmane, din această cauză, ea fiind poreclită Londonistan. Ceea ce nu ar trebui să surprindă pentru că de la începutul Mileniului Trei, în Londra s-au închis 500 de biserici creștine și s-au deschis 423 de moschei. Londonistanul e clădit, se pare, pe ruinele creștinismului londonez. Unele din aceste moschei au fost formate prin restructurarea unor biserici anglicane părăsite ori abandonate din lipsă de enoriași creștini. Numărul creștinilor convertiți la islam în Londra s-a dublat, mulți dintre aceștia, devenind musulmani radicali anti-occidentali și chiar teroriști. Un caz notoriu a fost acela al ambasadorului britanic în Arabia Saudită, Simon Collis, care s-a convertit la islam cu ani în urmă. Biserici gigante din Londra au ajuns să țină slujbe pentru un număr infim de enoriași, în timp ce moscheele au devenit neîncăpătoare. Church of San Giorgio poate acomoda la o singură slujbă peste 1200 de enoriași, dar la slujbă nu vin mai mult de 20 de persoane. Confruntați cu astfel de realități, unii comentatori britanici prezic, în mod justificat, că islamul va deveni religia majoritară în Marea Britanie în viitorul nu prea îndepărtat.

Birmingham e al doilea oraș ca mărime al Marii Britanii. Panorama orașului e dominată de minaretele moscheelor. Se estimează ca în 2020 numărul musulmanilor care merg la moschei în Marea Britanie va fi de 683000 iar al creștinilor care merg la Biserică de 679000. Demografia ține și ea partea musulmanilor. Jumătate din musulmanii Marii Britanii sunt sub 25 de ani, în timp ce un sfert din creștinii britanici au peste 65 de ani. În 20 de ani, mai mulți musulmani vor merge la moschei decât creștini la Biserică. Între 2012 și 2014, numărul britanicilor care se identifică ca fiind anglicani, a scăzut de la 21% la 17% din populație, respectiv cu 1,7 milioane de persoane. În aceeași perioadă de timp, numărul musulmanilor în Marea Britanie a crescut cu un milion. În 2015 cel mai comun nume masculin în Marea Britanie a fost Mohammed. 15,8% din populația orașului Manchester e musulmană, 21,8% în Birmingham și 24,7% în Bradford. Conform sondajelor de opinie, o treime din musulmani declară că nu se simt „britanici”. De asemenea, Londra e orașul cu cele mai multe tribunale musulmane din Europa. Detalii statistice adiționale privind islamizarea Marii Britanii pot fi citite pe linkul de mai jos:

https://www.gatestoneinstitute.org/10124/london-mosques-churches

Islamizarea Europei

Săptămâna trecută au fost emise date statistice privind migrația musulmană în Europa în ultimii ani. Atât în 2015, cât și în 2016, aproximativ 1,5 milioane de migranți musulmani au intrat în Uniunea Europeană. În 2016, Uniunea Europeană a acordat azil la 710400 musulmani, iar în 2015 la 333350. Dintre musulmanii primiți în Europa, 405600 sunt sirieni, 65800 irakieni și 61800 afgani. Peste 70% dintre azilanții sirieni au primit azil în Germania. În contrast, în 2016 Statele Unite a primit 84995 de refugiați, 39000 dintre ei din țări musulmane, iar restul din alte țări. Creștinii africani au alcătuit al doilea grup de refugiați, majoritatea dintre ei (16370 persoane) provenind din Republica Democrată Congo.

https://www.usatoday.com/story/news/world/2017/04/26/europe-took-asylum-seekers-last-year/100922906/

Criza civilizației occidentale?

David Brooks e unul din comentatorii de elită de la New York Times.
Pe 21 aprilie 2017 a publicat un comentariu îndrăzneț care lamentează criza civilizației occidentale, cauzată atât de factori externi dar mai ales interni. Occidentalii, zice el, și-au pierdut încrederea în valorile occidentale, în istoria lor, în trecutul lor, în Magna Carta, Epoca Luminilor, Renașterea, Epoca Credinței, în Declarația Drepturilor Omului din 1789, în Rousseau, Kant, Hegel. Responsabili pentru acest declin, zice el, sunt profesorii universitari occidentali care disprețuiesc civilizația occidentală, și istoricii și academicienii revizioniști care pur și simplu nu mai văd nimic pozitiv în civilizația occidentală, fie prezentă, fie trecută. Cursurile de istorie a civilizației occidentale, obligatorii în universitățile americane până nu de mult, au devenit opționale, dar și radicale și anti-occidentale. Istoria civilizației occidentale este, pentru profesorii occidentali, o istorie a asupririi civilizațiilor ne-occidentale de către occidentali. Brooks afirmă că „the whole idea of Western civilization is assumed to be reactionary and oppressive”. („Întreaga noțiune a civilizației occidentale e presupusă a fi reacționară și asupritoare”) La fel, credința în civilizația occidentală s-a prăbușit. În cuvintele lui Brooks, „the faith in the West collapsed from within. It’s amazing how slow people have been to rise to defend it”. („Credința în Occident s-a prăbușit din interior. E uimitor cât de lenți au fost cei care au sărit în apărarea ei”)

Criza și falimentul multiculturalismului

Nici unde în Europa nu sunt mai vizibile criza și falimentul multiculturalismului decât în Germania. Iar dovada cea mai palpabilă e comportamentul electoral al turcilor din Germania în referendumul constituțional turc al lunii trecute.
În Germania trăiesc 1,5 milioane de turci cu dreptul de a vota în alegerile din Turcia. 63% dintre cei care au votat la referendum, au votat pentru modificările constituționale propuse de Recep Tayyip Erdogan, revizuiri care, zic comentatorii, îi vor crește atribuțiile și puterile prezidențiale și îl vor transforma într-un sultan modern. Surprinde, pentru că, în contrast, în Turcia procentul celor care au votat pentru modificările constituționale a fost de doar 51,4%. Cum a fost posibil acest lucru, se întreabă comentatorii? La urma urmelor, turcii care au votat pentru reformele lui Erdogan au crescut în Germania, mulți s-au născut acolo, au fost educați acolo, au trăit între germani, într-o țară democratică și o cultură democratică.

Răspunsul e simplu: turcii Germaniei, la fel ca toți musulmanii Europei, nu se integrează în țările în care trăiesc. De ce nu? Pentru că integrarea lor nu a fost un obiectiv al politicii puterilor europene. Musulmanii au ajuns în Germania ca „oaspeți”, invitați să lucreze în fabricile germane pe vremea miracolului economic german dintre 1961 și 1973. Germanii i-au tratat pe musulmani ca pe niste „oaspeți”, anticipând că după câțiva ani, ei se vor întoarce în Turcia. Dar nu a fost așa. Iar oamenii de bună credință care atunci (și de-atunci până azi) au atras atenția că lipsa de interes a musulmanilor în a se integra în civilizația europeană va deveni o problemă pentru viitor, au fost etichetați ca fiind „xenofobi” și „rasiști”. Elita seculară și „tolerantă” a Europei sfârșitului de Secol XX a creat o problemă iremediabilă pentru europenii începutului Secolului XXI, una pe care nici Merkel, nici May, nici Macron, nici Le Pen și nici un mesia secular, nu o vor putea rezolva. Ironic, asta pare a fi pedeapsa secularismului care a căutat cu orice preț să distrugă creștinismul, doar să fie și el distrus la rândul lui de o altă religie, una care, însă, caută și distrugerea creștinismului.

SURSA:
Alianța Familiilor din România