(foto: formaremedicala.ro)
28 IUNIE 2022 ESTE O ZI ISTORICĂ PENTRU COPIII ȘI NEPOȚII NOȘTRI!
După o luptă pe viață și pe moarte între așa zișii „progresiști” (atei) și conservatori (creștini), între președintele Klaus Iohannis și Parlamentul României, putem să spunem în sfârșit că Binele a triumfat iar pentru acest lucru se cuvine să mulțumim lui Dumnezeu! Acea „educație sexuală” propusă de parlamentarii USR-Plus era de fapt o mare mizerie care se dorea a le fi impusă copiilor și nepoților noștri în grădinițele și școlile românești. Nici nu mai vreau să mai amintesc aici ce porcării doreau să impună useriștii în unitățile de învățământ. Pe de o parte mi-e pur și simplu rușine să scriu despre ele dar pe de altă parte mi-e și silă. Eu am impresia că cei de la Organizația Mondială a Sănătății cu „strategiile” și „standardele” lor, nu sunt în toate mințile. Ei vorbesc de fetele foarte tinere care rămân însărcinate (copii care nasc copii) dar pe de altă parte, politica O.M.S. are ca efect sexualizarea forțată a copiilor și dezorientarea/zăpăcirea copiilor ca să nu mai știe ce identitate sexuală au, axându-se pe deviația/aberația conform căreia sexul este „fluid” și poate fi schimbat oricând de oricine are chef. Deci este vorba despre un cerc vicios din care România a reușit să iasă cu bine zilele trecute datorită rațiunii și înțelepciunii care au triumfat în Parlament.
M-a impresionat foarte mult faptul că atunci când interesul superior al copiilor și nepoților noștri a fost pus mai presus decât orice altceva, n-a mai contat apartenența la un anumit partid politic. Legea a fost votată în Camera Deputaților (for decizional) cu 224 voturi “pentru”, unul “contra” și 49 de abțineri. Au reușit să-și strângă mâna și să colaboreze eficient toți parlamentarii români care au tratat cu maximă responsabilitate viitorul copiilor și nepoților noștri. Așa trebuie lucrat când are prioritate interesul național și nu cel de gașcă. Sper ca și de-acum înainte să se întâmple la fel atunci când miza este atât de mare și sunt în joc teme atât de importante și atât de sensibile.
Aș mai sublinia faptul că președintele Klaus Iohannis n-a avut încotro și în ziua de marți 28 iunie 2022 a promulgat „scrâșnind din dinți” Legea Educației Sanitare asigurată copiilor cu acordul scris al părinților în loc de „Legea Educației Sexuale” IMPUSĂ copiilor FĂRĂ acordul scris al părinților pe care domnia sa a susținut-o (fără succes) până în pânzele albe. Până la urmă, președintele Iohannis s-a cam fript dar asta e, și-a făcut-o cu mâna dumnealui, să fie sănătos și altădată să fie mai prudent, mai precaut (că doar dânsul ne-a învățat să fim precauți, nu-i așa?)… 🙂
Legea Educației pentru Sănătate a fost publicată în Monitorul Oficial și poartă numele de LEGEA NR.191/2022. Copiilor li se va preda EDUCAȚIE PENTRU SĂNĂTATE (EDUCAȚIE SANITARĂ) DOAR CU ACORDUL SCRIS AL PĂRINȚILOR ȘI DOAR DIN CLASA A 8-A, nu din grădiniță cum doreau O.M.S. și USR-Plus. Așa mai merge! 😉
Pentru a putea avea o idee clară despre lupta extraordinară care s-a dat între forțele Binelui și forțele răului, pentru a înțelege cu exactitate ce s-a întâmplat și cum s-a ajuns la această biruință, vă invit să ascultați un interviu axcepțional acordat recent de senatorul Titus Corlățean (PSD) și de deputatul Robert Sighiartău (PNL) în cadrul emisiunii „La ordinea zilei” moderată de domnul Ioan Ciobotă de la Radio Vocea Evangheliei Timișoara.
Vă rog să le trimiteți acest link tuturor părinților și bunicilor ca să înțeleagă ce responsabilitate uriașă au și cât de greu a fost câștigată recent această bătălie pentru binele copiilor și nepoților dumnealor!
REGULI OBLIGATORII PENTRU POSTAREA COMENTARIILOR PE BLOGUL LUI TOM THE CAT:
Vă rugăm să comentaţi la obiect, referindu-vă strict la conţinutul prezentat în articol. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene sau “epitete”, atacurile de orice fel la persoana autorului articolului, afişarea de anunţuri publicitare sau linkuri prin care sunt promovate ateismul, satanismul, anticreştinismul, rasismul, fascismul, comunismul, precum şi jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori care au scris un comentariu, se vor sancţiona drastic prin cenzurarea parţială a comentariului, ştergerea integrală a comentariului sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului celui care şi-a permis să încalce acest Regulament!
Blogul lui Tom the Cat nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora, revenind, integral, autorului comentariului!