DECLARAŢIA DE LA MANHATTAN – UN APEL LA O CONŞTIINŢĂ CURATĂ

DECLARAŢIA DE LA MANHATTAN – UN APEL LA O CONŞTIINŢĂ CURATĂ

Emisă pe 20 noiembrie 2009

PREFAŢĂ

Creştinii sunt moştenitorii unei tradiţii de 2000 de ani în proclamarea Cuvântului lui Dumnezeu, căutarea dreptăţii în societate, combaterea tiraniei şi ajutarea cu compasiune a celor săraci, asupriţi şi în suferinţă.
În timp ce recunoaştem pe bună dreptate imperfecţiunile şi lipsurile instituţiilor şi comunităţilor creştine din toate veacurile, afirmăm moştenirea acelor creştini care au apărat vieţi nevinovate prin salvarea copiilor aruncaţi la gropile de gunoi din cetăţile romane, denunţând în mod public susţinerea pe care Imperiul Roman o acorda omorârii copiilor.
Ne amintim cu reverenţă de acei creştini care şi-au sacrificat viaţa rămânând în cetăţile romane şi încercând să-i îngrijească pe bolnavi şi pe muribunzi în timpul molimelor, şi pe cei ce au preferat să moară în circuri decât să se lepede de Domnul lor.

După ce triburile barbare au invadat Europa, Mănăstirile creştine au păstrat nu numai Biblia, ci şi literatura şi arta culturii occidentale. Creştinii sunt cei ce au combătut răul sclaviei: edictele papale din veacurile 16 şi 17 au deplâns sclavia, excomunicându-i pe cei ce se îndeletniceau cu comerţul de sclavi; creştinii evanghelici din Anglia, în frunte cu John Wesley şi William Wilberforce, au pus capăt sclaviei în ţara lor. De asemenea, creştinii sub conducerea lui Wilberforce au format sute de organizaţii pentru a-i ajuta pe săraci, pe întemniţaţi şi pe copiii care munceau legaţi de maşini.
În Europa, creştinii au combătut pretenţiile divine ale regilor şi au luptat cu succes pentru instaurarea domniei legii şi a echilibrului între puterile statului, ceea ce a făcut posibilă democraţia modernă. Şi în America, femeile creştine au stat în fruntea mişcării pentru dreptul de vot. Marile cruciade pentru drepturi civile din anii 1950 şi 1960 au fost conduse de creştini care proclamau Scripturile şi care afirmau slava chipului lui Dumnezeu în fiecare făptură umană, fără a ţine cont de rasă, religie, vârstă sau clasă socială. Aceeaşi dedicare faţă de demnitatea umană i-a condus pe creştini în ultima vreme şi în lupta împotriva practicii dezumanizante a traficului de persoane şi sclaviei sexuale, îngrijind de asemenea pe cei bolnavi de SIDA în Africa şi implicându-se în numeroase alte cauze ale drepturilor omului – de la asigurarea apei curate în ţările în curs de dezvoltare la construirea de locuinţe pentru zeci de mii de copii rămaşi orfani în urma războaielor, bolii şi discriminării de sex.
Asemenea celor ce au mers înaintea noastră în credinţă, noi, creştinii de astăzi suntem chemaţi să propovăduim Evanghelia harului, să apărăm demnitatea intrinsecă a fiinţei umane şi să luptăm pentru binele comun. Fiind credincioasă chemării sale, chemarea la ucenicie, Biserica poate, prin slujirea aproapelui, să-şi aducă o contribuţie profundă la binele public.

DECLARAŢIE

Noi, în calitate de creştini ortodocşi, catolici şi evanghelici, ne-am adunat în New York, începând cu 28 septembrie 2009, pentru a face următoarea DECLARAŢIE pe care o semnăm ca persoane, nu ca reprezentanţi ai organizaţiilor noastre, dar vorbind către şi din partea comunităţilor noastre. Lucrăm împreună în ascultare de unicul Dumnezeu adevărat, Dumnezeul întreit al sfinţeniei şi dragostei, Care ne-a răscumpărat şi prin a cărui răscumpărare suntem chemaţi laolaltă cu credincioşii din toate veacurile şi toate popoarele pentru a căuta şi apăra binele tuturor celor care Îi poartă chipul. Dăm această Declaraţie în lumina adevărului care este întemeiat pe Sfânta Scriptură, pe bunul-simţ al omului (el însuşi, din punctul nostru de vedere, fiind un dar de la un Dumnezeu binefăcător) şi pe însăşi natura fiinţei umane. Chemăm pe toţi oamenii de bună credinţă, credincioşi şi necredincioşi deopotrivă, să judece cum se cuvine şi să ia aminte în mod critic la cele prezentate aici de noi care, aşa cum spunea Sfântul Apostol Pavel, facem acest apel de conştiinţă către toţi înaintea lui Dumnezeu. În timp ce întreaga preocupare morală creştină, inclusiv grija specială pentru cei săraci şi vulnerabili, fac obiectul atenţiei noastre, suntem cu precădere îngrijoraţi de faptul că astăzi, în ţara noastră, viaţa celor nenăscuţi, a celor cu handicap şi a celor vârstnici este grav ameninţată; de faptul că instituţia căsătoriei, deja afectată de promiscuitate, infidelitate şi divorţ, este în pericol de a fi redefinită pentru a face loc unor ideologii la modă; de faptul că libertatea religiei şi dreptul la conştiinţă sunt grav ameninţate de cei care doresc să folosească instrumente de constrângere pentru a-i obliga pe credincioşi să facă compromisuri cu convingerile lor fundamentale. Întrucât sanctitatea vieţii umane, demnitatea căsătoriei ca uniune între un bărbat şi o femeie, şi libertatea de conştiinţă şi religie sunt principii fundamentale ale dreptăţii şi binelui comun, suntem nevoiţi, prin prisma credinţei noastre creştine, să vorbim şi să lucrăm întru apărarea lor.

În această Declaraţie, afirmăm:

1) demnitatea profundă, inerentă şi egală a fiecărei fiinţe umane ca făptură creată după chipul lui Dumnezeu şi având drepturi inerente la demnitate şi viaţă egală;
2) căsătoria ca uniune conjugală între un bărbat şi o femeie, întemeiată de Dumnezeu chiar de la creaţie şi înţeleasă de-a lungul timpului la fel de către credincioşi şi necredincioşi ca fiind cea mai importantă instituţie a societăţii;
3) libertatea religioasă, care se întemeiază pe trăsăturile lui Dumnezeu,
exemplul lui Hristos, şi pe libertatea şi demnitatea inerentă a fiinţei umane creată după chipul lui Dumnezeu.

Suntem creştini care ne-am adunat, trecând peste liniile istorice ale diferenţelor eclesiale, pentru a ne afirma dreptul – şi, mult mai important, pentru a răspunde obligaţiei noastre – de a vorbi şi acţiona în apărarea acestor adevăruri. Ne angajăm unii faţă de alţii şi faţă de fraţii noştri de credinţă că nici o putere omenească, fie ea culturală sau politică, nu ne va determina să tăcem sau să ne complacem. Este de datoria noastră să proclamăm Evanghelia Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos în deplinătatea ei, la timp şi nelatimp.
Să ne ajute Dumnezeu să nu ne abatem de la această datorie !

VIAŢA

„A făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie.” (Geneza 1:27)

„Eu am venit ca viaţă să aibă şi din belşug s-o aibă.” (Ioan 10:10)

Chiar dacă simţământul public se mişcă într-o direcţie pentru viaţă, observăm cu durere că la nivelul autorităţilor prevalează o ideologie pro-avort. Mulţi din administraţia actuală vor să legalizeze avortul în orice fază de dezvoltare a fătului, vrând să facă avortul disponibil pe cheltuiala contribuabililor. Majoritatea reprezentanţilor din ambele camere ale Congresului au poziţii pro-avort.

Curtea Supremă, a cărei infame decizii din procesul Roe contra Wade din 1973 i-a lipsit pe nenăscuţi de protecţia legii, continuă să considere avortul la alegere ca un drept constituţional fundamental, deşi a susţinut ca şi constituţionale unele restricţii la adresa avortului. Preşedintele declară că doreşte să reducă “nevoia” de avort – un scop lăudabil. Dar tot el s-a angajat să facă avortul mai uşor şi mai accesibil prin eliminarea legilor care interzic finanţarea de la guvern, care cer perioade de aşteptare pentru femeile care vor să facă avort şi care prevăd înştiinţarea părinţilor cu privire la avorturile făcute de minori. Eliminarea acestor importante şi eficiente legi pro-viaţă nu face altceva decât să sporească semnificativ numărul de avorturi la cerere, prin care sunt distruse vieţile foarte multor copii înainte de naştere. Dedicarea noastră faţă de sfinţenia vieţii nu este o chestiune de loialitate partizană, ci afirmăm că în cei 36 de ani de la Roe contra Wade, oficiali aleşi şi reprezentanţi ai ambelor partide politice majore au fost complici la susţinerea a ceea ce Papa Ioan Paul al II-lea a numit a fi „o cultură a morţii”.

Facem apel către toţi oficialii ţării noastre, aleşi şi numiţi, să protejeze şi să slujească fiecărui membru al societăţii noastre, inclusiv celor marginalizaţi, fără glas şi vulnerabili din rândul nostru.

O cultură a morţii în mod inevitabil devalorizează viaţa în toate stadiile şi condiţiile ei, prin promovarea concepţiei că vieţile care sunt imperfecte, imature sau neconvenabile pot fi aruncate la gunoi. Aşa cum a fost prevăzut de multe persoane cu spirit vizionar, devalorizarea vieţii care a început cu avortul a devenit acum o metastază. De exemplu, cercetările care au loc cu distrugerea embrionului uman şi finanţarea publică a acestora sunt azi promovate în numele ştiinţei, pentru crearea de tratamente şi remedii pentru diferite boli şi afecţiuni. Preşedintele şi mulţi reprezentanţi din Congres favorizează extinderea cercetărilor pe embrioni, cu includerea finanţării din banii contribuabililor a aşa-numitelor „clonări terapeutice”. Acest lucru va duce la o producţie industrială de embrioni umani care vor fi ucişi în scopul producerii de celule stem şi ţesuturi adaptate genetic. La celălalt capăt al vieţii, o mişcare tot mai amplă, care promovează sinuciderea asistată şi eutanasia „voluntară”, ameninţă vieţile vârstnicilor neajutoraţi şi a oamenilor cu handicap. Noţiuni eugenice, cum ar fi doctrina lebensunwertes Leben („viaţă nevrednică de viaţă”) au fost pentru prima dată lansate în anii 1920 de către intelectualii din saloanele elitelor din America şi Europa. Îngropate în uitare după ororile de la jumătatea veacului al douăzecilea, ele revin acum din morţi. Singura deosebire este aceea că acum doctrinele eugenicilor se ascund în spatele unui limbaj al „libertăţii”, „autonomiei” şi „alegerii”. Vom fi uniţi şi neobosiţi în eforturile noastre de a anula dreptul de a ucide, care a început cu abandonarea către avort a celor nenăscuţi. Vom lucra, aşa cum am făcut-o întotdeauna, pentru a aduce ajutor, mângâiere şi îngrijire femeilor însărcinate neajutorate şi celor afectate de avort, aşa cum vom sta hotărâţi şi împotriva ideii greşite şi degradante cum că ar fi în interesul femeii să-şi ucidă în mod voluntar copiii nenăscuţi. Mesajul nostru este şi va fi mereu acela că răspunsul adevărat, omenesc şi cu adevărat creştin la sarcinile problemă este iubirea şi grija pentru mamă şi copil deopotrivă.
Un martor creştin, cu adevărat profetic, îi va chema cu insistenţă pe toţi cei înzestraţi cu putere trecătoare să împlinească prima menire a autorităţilor, aceea de protejare a celor slabi şi vulnerabili împotriva atacurilor violente, şi să facă aceasta fără favoritisme, părtinire sau discriminare. Biblia ne cheamă să-i apărăm pe cei ce nu se pot apăra şi să vorbim pentru cei ce nu pot vorbi pentru sine. Astfel, îi apărăm şi vorbim pentru cei nenăscuţi, pentru cei cu handicap şi pentru cei ce au nevoie de ajutor. Ceea ce Biblia şi bunul simţ arată clar, aceea arătăm şi noi clar. Trebuie să fim gata să apărăm, chiar cu riscuri şi costuri pentru noi înşine şi pentru instituţiile noastre, viaţa fraţilor şi surorilor noastre în orice etapă de dezvoltare şi în orice situaţie.

Îngrijorarea noastră nu se limitează la naţiunea noastră. Pe tot globul, asistăm la cazuri de genocid şi „purificare etnică”, la incapacitatea de ajutorare a celor suferinzi ca victime nevinovate ale războiului, la neglijarea şi abuzarea copiilor, la exploatarea muncitorilor vulnerabili, la traficul cu carne vie, la abandonarea celor vârstnici, la oprimare şi discriminare rasială, la persecutarea creştinilor de orice credinţă şi la incapacitatea de a face paşi necesari pentru stoparea răspândirii bolilor care pot fi prevenite, cum ar fi SIDA. Vedem aceste tragedii ca decurgând din aceeaşi pierdere a simţului demnităţii umane şi a sfinţeniei vieţii care ţine în mişcare industria avorturilor şi mişcarea pentru sinucidere asistată, eutanasie şi clonare umană pentru cercetări biomedicale.
Potrivit eticii noastre dintotdeauna, propovăduim iubirea şi viaţa pentru toţi oamenii, în orice situaţie.

CĂSĂTORIA

„A zis Adam: ‚Iată, aceasta-i os din oasele mele şi carne din carnea mea; ea se va numi ‚femeie’, pentru că este luată din bărbatul său’. De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi amândoi un singur trup.” (Geneza 2:23-24)

„Taina aceasta mare este; iar eu zic în Hristos şi în Biserică. Astfel şi voi, fiecare să-şi iubească femeia ca pe sine însuşi; iar femeia să se teamă de bărbat.”
(Efeseni 5:32-33)

În Sfânta Scriptură, crearea bărbatului şi a femeii şi unirea lor într-un singur trup ca soţ şi soţie, este cea mai mare realizare din creaţia lui Dumnezeu.
În transmiterea vieţii şi creşterea copiilor, bărbaţii şi femeile uniţi prin căsătorie au privilegiul de a fi parteneri cu însuşi Dumnezeu. Căsătoria este deci prima instituţie a societăţii omeneşti, instituţia pe care se sprijină toate celelalte instituţii omeneşti. În tradiţia creştină, vorbim despre căsătorie ca despre SFÂNTA CĂSĂTORIE pentru a arăta că este o instituţie creată de Dumnezeu şi binecuvântată de Hristos prin participarea Lui la nunta din Cana Galileii. În Biblie, Dumnezeu Însuşi binecuvântează şi acordă căsătoriei cea mai înaltă preţuire. Vasta experienţă umană ne confirmă că căsătoria este instituţia autentică şi cea mai importantă pentru menţinerea sănătăţii, educaţiei şi bunăstării tuturor oamenilor dintr-o societate. Acolo unde căsătoria este respectată şi unde există o cultură a căsătoriei, fiecare are de câştigat – în primul rând soţii, copiii lor, comunitatea şi societatea din care fac parte. Acolo unde cultura căsătoriei începe să se erodeze, apar diverse patologii sociale care nu întârzie să se manifeste. Din nefericire, în ultimii zeci de ani am fost martorii unei erodări grave a culturii căsătoriei chiar în ţara noastră. Probabil cel mai elocvent şi mai alarmant indiciu este numărul copiilor născuţi în afara căsătoriei. Acum mai puţin de 50 de ani, procentul era sub 5%. Astăzi, este peste 40%. Societatea noastră şi în special zonele cele mai sărace şi mai vulnerabile, unde numărul copiilor născuţi în afara căsătoriei este mult peste media naţională, plăteşte un preţ imens în termeni de delicvenţă, abuz de droguri, crimă, detenţie, lipsă de speranţă şi disperare. Alţi indicatori sunt coabitarea sexuală nemaritală larg răspândită şi rata foarte mare a divorţurilor.

Mărturisim cu tristeţe că creştinii şi instituţiile noastre prea adesea au eşuat lamentabil în afirmarea instituţiei căsătoriei şi în oferirea către lume a unui model al adevăratei căsătorii. În măsura în care prea repede am îmbrăţişat cultura divorţului şi am rămas tăcuţi faţă de practicile sociale care subminează demnitatea căsătoriei, ne căim şi îi chemăm pe toţi creştinii să facă întocmai.
Pentru a întări familiile, trebuie să încetăm a mai lăuda promiscuitatea şi infidelitatea şi să restabilim printre semenii noştri un sentiment de profundă frumuseţe, taină şi sfinţenie a iubirii maritale loiale. Trebuie să îndreptăm politicile greşite care contribuie la slăbirea instituţiei căsătoriei, inclusiv ideea discreditată a divorţului unilateral. Trebuie să lucrăm în domeniile juridic, cultural şi religios pentru a sădi în tânăra generaţie o înţelegere solidă a ceea ce este căsătoria, ce cere aceasta şi de ce merită angajamentul şi sacrificiile pe care le fac soţii credincioşi.

Impulsul de a redefini căsătoria pentru a recunoaşte relaţiile între persoane de acelaşi sex şi relaţii multiple este mai degrabă un simptom decât o cauză a erodării culturii căsătoriei. Aceasta reflectă pierderea înţelegerii sensului căsătoriei aşa cum este el exprimat prin legea civilă şi religioasă şi prin tradiţia filozofică care a contribuit la modelarea legii. Însă, este foarte important să ne opunem acestui impuls, căci cedarea ar însemna abandonarea şansei de a restabili înţelegerea corectă a căsătoriei şi, odată cu aceasta, speranţa de reclădire a unei culturi sănătoase a căsătoriei. Aceasta ar valida conceptul fals şi distructiv conform căruia căsătoria este doar romantism şi alte satisfacţii pentru adulţi, fără nici un cuvânt despre procreare sau despre caracterul şi valoarea unică a faptelor şi relaţiilor a căror înţeles este modelat prin capacitatea lor de a genera, promova şi proteja viaţa. În comuniunea maritală şi creşterea copiilor (care, ca dar al lui Dumnezeu, sunt rodul dragostei conjugale a părinţilor lor), descoperim motivele profunde şi beneficiile legământului marital. Recunoaştem că există persoane predispuse la comportamente şi relaţii homosexuale şi poliamoroase, aşa cum există şi persoane predispuse la alte forme de comportament imorale. Manifestăm compasiune faţă de aceştia; îi respectăm ca fiinţe umane care posedă aceeaşi demnitate profundă, inerentă şi egală; avem respect faţă de bărbaţii şi femeile care se luptă, deseori cu prea puţin ajutor, pentru a rezista ispitei de a ceda unor dorinţe pe care ei, nu mai puţin decât noi, le găsesc nefireşti. Suntem alături de ei, chiar şi atunci când cad.
Şi noi, nu mai puţin decât ei, suntem păcătoşi care ne-am îndepărtat de
la menirea aşezată de Dumnezeu vieţilor noastre. Noi, nu mai puţin decât ei, avem mereu nevoie de răbdarea, dragostea şi iertarea lui Dumnezeu.

Chemăm pe toţi creştinii să se împotrivească imoralităţii sexuale şi, în acelaşi timp, să se înfrâneze de la condamnarea cu dispreţ a celor ce cad. Respingerea păcatului, deşi fermă, nu trebuie să devină niciodată o respingere a păcătoşilor. Pentru că fiecare păcătos, indiferent de păcatele sale, este iubit de Dumnezeu, care nu caută pieirea noastră, ci mai degrabă schimbarea inimilor noastre. Domnul Iisus Hristos îi cheamă pe toţi cei care s-au abătut de la calea virtuţii la „o cale mult mai bună”. Ca ucenici ai Lui, vom ajuta cu dragoste pe oricine care aude chemarea şi doreşte să îi răspundă.

Recunoaştem că există oameni sinceri care nu sunt de acord cu noi, cu învăţătura Bibliei şi cu tradiţia creştină în ceea ce priveşte moralitatea sexuală şi natura căsătoriei. Unii, care se implică în relaţiile homosexuale şi poliamoroase, fără îndoială că privesc uniunea lor ca fiind una conjugală. Aceştia nu înţeleg că o căsătorie este posibilă doar datorită complementarităţii sexuale dintre un bărbat şi o femeie şi că împărţirea generală, pe mai multe nivele ale vieţii, aşa cum este căsătoria, include o uniune trupească de felul celei care uneşte biologic pe soţ şi soţie într-o unitate reproductivă. Aceasta pentru că trupul nu este un instrument extrinsec al fiinţei umane, ci este parte a realităţii personale a fiinţei umane.
Fiinţele umane nu sunt doar centre de conştiinţă sau emoţii, sau minte, sau
intelect care locuieşte în trupuri impersonale. Fiinţa umană este o unitate dinamică a trupului, minţii şi sufletului. Căsătoria este ceea ce un bărbat şi o femeie întemeiază atunci când, depărtându-se de toţi ceilalţi şi luându-şi un angajament pe viaţă, încep să-şi împartă viaţa la orice nivel al făpturii – biologic, emoţional, raţional, spiritual – pe baza unui angajament care este validat, completat şi reafirmat prin relaţia sexuală bazată pe dragoste, în care soţii devin UN SINGUR TRUP nu într-un sens metaforic, ci prin îndeplinirea împreună a condiţiilor comportamentale ale procreării. De aceea în tradiţia creştină, şi istoric vorbind, în dreptul occidental, căsătoriile consumate nu se pot anula din motive de infertilitate, chiar dacă natura relaţiei conjugale este modelată şi structurată prin orientarea ei intrinsecă către procreaţie.

Înţelegem că mulţi dintre semenii noştri, inclusiv unii creştini, cred că definiţia istorică a căsătoriei ca uniune dintre un bărbat şi o femeie este o negare a egalităţii şi a drepturilor civile. Ei nu ştiu ce să răspundă la afirmaţia că ei sau alţii nu ar avea nimic de pierdut dacă legea ar acorda statutul de căsătoriţi pentru doi bărbaţi sau două femei care trăiesc împreună într-un parteneriat sexual. La urma urmei, acest lucru nu le-ar afecta căsătoria, nu-i aşa?
La o cercetare mai atentă, argumentul că legile care guvernează un tip de căsătorie nu vor afecta alte tipuri, nu stă în picioare. Dacă acesta dovedeşte ceva, dovedeşte foarte multe: ideea că statutul juridic al unui set de relaţii conjugale nu afectează alte tipuri de relaţii nu doar că constituie un argument pentru parteneriatele homosexuale, dar poate fi folosită cu aceeaşi putere şi pentru parteneriatele poliamoroase, familiile poligame şi chiar pentru fraţi şi surori adulţi care trăiesc în relaţii incestuoase. Ar trebui recunoscute şi acestea, ca drepturi egale sau civile, ca familii legale, fără nici un efect asupra altor relaţii?!? Nicidecum! Adevărul este că o căsătorie nu este ceva abstract sau neutru pe care legea o poate defini şi redefini pentru a face pe plac celor puternici şi influenţi. Nimeni nu are dreptul civil de a-i fi tratată relaţia neconjugală ca o căsătorie. Căsătoria este o realitate obiectivă – o uniune consimţită între soţ şi soţie – şi este de datoria legii să o recunoască şi să o susţină, în numele dreptăţii şi al binelui public. Dacă însă nu reuşeşte să facă aceasta, se produc nişte rele sociale.

În primul rând, este pusă în pericol libertatea religiei celor pentru care aceasta este o chestiune de conştiinţă. În al doilea rând, sunt încălcate drepturile părinţilor prin faptul că în şcoli sunt folosite programe de viaţă familială şi educaţie sexuală pentru a-i învăţa pe copii că este modern a recunoaşte ca şi „căsătorii” nişte relaţii despre care mulţi părinţi cred că sunt nemaritale şi imorale. În al treilea rând, este afectat binele societăţii civile atunci când însăşi legea, prin funcţia ei pedagogică, devine un instrument de erodare a înţelegerii adevărate a căsătoriei, de care depinde în mod vital dezvoltarea culturii căsătoriei în orice societate. Cu părere de rău, găsim că astăzi suntem departe de a avea o cultură a căsătoriei. Dacă însă începem acest proces foarte important de reformulare a legilor noastre pentru a reclădi o astfel de cultură, ultimul lucru pe care ni-l permitem este să redefinim căsătoria şi să includem în legile noastre o definiţie falsă a căsătoriei.
De aceea, din dragoste (nu „animus”) şi dintr-o preocupare prudentă pentru binele comun (nu „prejudecată”), ne angajăm să lucrăm neîncetat pentru a păstra definiţia juridică a căsătoriei ca fiind uniunea dintre un bărbat şi o femeie şi de a reclădi cultura căsătoriei. Am putea oare, noi creştinii, să facem altfel ?!?
Biblia ne învaţă că sfânta căsătorie este o parte importantă din legământul creaţiei lui Dumnezeu. Într-adevăr, uniunea dintre soţ şi soţie reflectă legătura dintre Hristos şi Biserica Sa. Şi, aşa cum Hristos, din dragostea Sa, s-a dat pe Sine pentru Biserică într-o jertfă desăvârşită, aşa şi noi, din dragoste, suntem gata să facem orice sacrificiu pentru a apăra această comoară de nepreţuit care este căsătoria.

LIBERTATEA RELIGIOASĂ

„Duhul Domnului este peste Mine, căci Domnul M-a uns să binevestesc săracilor, M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc celor robiţi slobozire şi celor prinşi în război libertate.” (Isaia 61:1)

„Daţi deci Cezarului cele ce sunt ale Cezarului şi lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu!” (Matei 22:21)

De-a lungul veacurilor, lupta pentru libertatea religioasă a fost lungă şi grea, dar nu este o idee nouă şi nici un eveniment recent. Natura libertăţii religioase îşi are temelia în Însuşi caracterul lui Dumnezeu care este cel mai bine cunoscut prin viaţa şi lucrarea lui Iisus Hristos. Hotărâţi să-L urmeze pe Iisus cu credincioşie în viaţă şi în moarte, primii creştini au privit la modul în care a avut loc întruparea. A trimis Dumnezeu pe Hristos, după cum gândesc unii, ca pe un tiran care seamănă teroare şi teamă?!? Nu, ci în blândeţe şi smerenie, pentru că constrângerea nu este atributul lui Dumnezeu. Astfel, dreptul la libertatea religioasă îşi are fundamentul în exemplul lui Hristos şi în însăşi demnitatea persoanei umane create după chipul lui Dumnezeu, respectiv, o demnitate, aşa cum a fost proclamată de înaintaşii noştri, inerentă fiecărei fiinţe umane şi care poate fi cunoscută de toţi pe calea raţiunii. Creştinii mărturisesc că numai Dumnezeu este Domnul conştiinţei. Imunitatea faţă de coerciţia religioasă este piatra de temelie a unei conştiinţe libere. Nimeni nu trebuie să fie obligat să îmbrăţişeze o anumită religie împotriva voinţei sale, nici cei credincioşi nu trebuie să fie opriţi de a I se închina lui Dumnezeu după cum le dictează conştiinţa şi nici să-şi exprime în mod deschis şi public convingerile religioase din adâncul inimii. Ceea ce este valabil pentru indivizi este adevărat şi pentru comunităţi religioase.
Este o ironie faptul că cei care astăzi afirmă dreptul la uciderea celor nenăscuţi, a vârstnicilor şi a celor handicapaţi şi, de asemenea, dreptul la practicarea unor comportamente sexuale imorale, dar şi dreptul de a avea relaţii bazate pe aceste practici recunoscute şi binecuvântate prin lege – aceste persoane care afirmă aceste „drepturi” sunt deseori în avangarda celor care sunt gata să calce în picioare libertatea altora de a-şi exprima atitudinea religioasă şi morală faţă de sfinţenia vieţii şi demnitatea căsătoriei ca uniune conjugală între un soţ şi o soţie.
Noi vedem aceasta, de exemplu, în efortul de a slăbi sau elimina clauzele de conştiinţă şi, ca urmare, de a constrânge instituţiile pro-viaţă (inclusiv spitalele şi clinicile afiliate religios) şi pe medici, chirurgi, asistenţi medicali şi alţi profesionişti din domeniul sănătăţii, care sunt pro-viaţă, să accepte avorturile şi, în unele cazuri, chiar să facă sau să participe la avorturi. Vedem aceasta în folosirea legilor anti-discriminare pentru forţarea instituţiilor religioase, firmelor şi prestatorilor de servicii de diferite feluri, să se conformeze unor activităţi pe care le consideră profund imorale sau să-şi înceteze activitatea.
De exemplu, după impunerea judecătorească a căsătoriilor între persoanele de acelaşi sex în Massachusetts, Catholic Charities a ales ca mai bine să-şi închidă activitatea veche de un secol, de plasare a copiilor orfani în familii bune, decât să se supună unei decizii judecătoreşti de a încredinţa copiii unor perechi de homosexuali, ceea ce reprezenta o încălcare a învăţăturii morale catolice. În New Jersey, după adoptarea unor „uniuni civile” cvasi-maritale, unei instituţii metodiste i s-a anulat scutirea legală de impozite după ce a refuzat, pe motive de conştiinţă, să permită folosirea unei săli proprii pentru contractarea de uniuni homosexuale. În Canada şi în unele ţări europene, clerici creştini au fost persecutaţi pentru propovăduirea normelor biblice împotriva homosexualităţii. Noile legi americane împotriva incitării la ură creează condiţii pentru nişte practici asemănătoare şi aici.

În ultimele decenii, un număr tot mai mare de cazuri juridice au indicat o scădere a respectului faţă de valorile religioase în mass-media, în mediul academic şi la nivelul autorităţilor, ceea ce a generat restricţii privind exercitarea liberă a religiei. Considerăm aceasta a fi o evoluţie îngrijorătoare, nu doar pentru că ameninţă libertatea individuală garantată oricărei persoane, indiferent de religia sa, dar şi pentru că ameninţă binele comun şi cultura libertăţii pe care se bazează sistemul nostru republican de guvernământ. Restricţiile cu privire la libertatea de conştiinţă sau la capacitatea de a angaja oameni care împărtăşesc aceeaşi credinţă sau convingeri morale în instituţii religioase, de exemplu, subminează viabilitatea structurilor intermediare ale societăţii, apărătorul esenţial împotriva autorităţii agresive a statului, conducând astfel la un despotism subtil asupra căruia, în mod profetic, a avertizat Alexis de Tocqueville. Dezintegrarea societăţii civile este un preludiu la tiranie. În calitate de creştini, luăm în serios sfatul Bibliei de a respecta şi asculta de autorităţi. Credem în lege şi în domnia legii. Recunoaştem datoria de a ne supune legilor, fie că ne plac sau nu, exceptând cazul în care ele sunt vădit nedrepte sau le cer celor ce trebuie să le respecte să facă un lucru nedrept sau imoral. Scopul biblic al legii este să menţină ordinea şi să asigure dreptatea şi binele comun; însă, legile care sunt nedrepte mai ales cele care îi obligă pe cetăţeni să facă lucruri nedrepte – mai degrabă subminează şi în niciun caz nu slujesc binelui comun.

Privind înapoi la primele zile ale Bisericii, creştinii au refuzat să facă compromisuri cu proclamarea Evangheliei. În Faptele Apostolilor capitolul 4, Sfinţilor Apostoli Petru şi Ioan li s-a poruncit să-şi înceteze propovăduirea. Răspunsul lor a fost:

„Şi chemându-i, le-au poruncit ca nicidecum să nu mai grăiască, nici să mai înveţe în numele lui Iisus. Iar Petru şi Ioan, răspunzând, au zis către ei: Judecaţi dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm de voi mai mult decât de Dumnezeu. Căci noi nu putem să nu vorbim cele ce am văzut şi am auzit.”
(F.Ap.4:18-20)

De-a lungul veacurilor, Creştinismul a învăţat nu doar că nesupunerea civilă este permisă, ci uneori şi necesară. Nu există o apărare mai elocventă a drepturilor şi îndatoririlor ce ţin de conştiinţa religioasă decât cea oferită de Martin Luther King Jr. în „Scrisoare din închisoarea Birmingham”. Scriind dintr-o perspectivă explicit creştină şi citând scriitori creştini ca Augustin sau Toma de Aquino, King arată că legile drepte înalţă şi înnobilează fiinţa umană, pentru că ele îşi au rădăcina în legea morală a cărei sursă primară este Însuşi Dumnezeu. Legile nedrepte duc la degradarea fiinţei umane. În măsura în care ele nu invocă nici o altă autoritate decât voinţa omului, ele nu au puterea de a obliga conştiinţa. Dorinţa lui King de a merge mai bine la închisoare decât să respecte legile nedrepte a fost exemplară şi inspiratoare.

Întrucât onorăm dreptatea şi binele comun, nu ne vom conforma cu niciun decret care ar impune instituţiilor noastre să participe la avorturi, la cercetări în care se distrug embrioni, la sinucidere asistată şi eutanasie sau la orice alte acţiuni împotriva vieţii; nu ne vom supune nici unei legi menite a ne forţa să binecuvântăm parteneriate sexuale imorale, să le tratăm ca pe căsătorii sau ca echivalent al acestora, sau să ne abţinem de a proclama adevărul, aşa cum îl cunoaştem, cu privire la moralitate şi imoralitate, căsătorie şi familie. Vom da întru totul şi fără şovăire Cezarului ce este al Cezarului, dar în niciun caz nu vom da Cezarului ce este al lui Dumnezeu.

COMITETUL DE REDACTARE:

Robert George
Profesor de Jurisprudenţă, Princeton University

Timothy George
Profesor, Beeson Divinity School, Samford University

Chuck Colson
Fondator, Chuck Colson Center for Christian Worldview (Lansdowne, VA)

* * *

FII BINECUVÂNTAT! FII BINECUVÂNTATĂ!