Referendumul este o șansă unică și de nerepetat dată României. Este o chemare a României de a-și hotărî destinul moral și de orice alt fel la împlinirea celor 100 de ani.
De ce să votăm la Referendumul pentru familie organizat în România?!? Aceasta este întrebarea pe care și-o pun mulți români. Răspunsul este simplu: “Pentru că o altă șansă națională de a spune NU depravării morale, nu vom mai avea!”
Dacă azi nu suntem fermi și nu arătăm că ne pasă și că suntem uniți pentru această cauză, va veni vremea în care vom primi amenzi sau vom fi arestați pentru că nu le-am permis copiilor noștri să vadă filme și imagini pornografice încă de la grădiniță (nu sunt povești și nu suntem paranoici- se întâmplă în state “emancipate”).
Spre deosebire de alte state care au trebuit să decidă înaintea noastră și care s-au lăsat înșelate de o propagandă mincinoasă, aparent despre niște victime ale discriminării, noi știm azi cu cine avem de a face.
Avem cazul Americii unde un ofițer de stare civilă a făcut închisoare, avem un cofetar și o florăreasă hărțuiți și târâți prin tribunale (și cine știe câți alții).
Avem cazul Franței unde tocmai ce s-a votat o lege despre educația sexuală încă din grădinițe unde copilașii vor învăța cum mama și cu tata i-au făcut pe ei, de parcă au învățat tot în viață și asta mai rămâne de învățat, plus că unii cred că această lege are o meteahnă de care pot profita pedofilii deoarece se spune acolo că atât timp cât copilul știe ce face și-și dă acordul, nu mai poate fi încadrat la corupere de minori.
Avem cazul Canadei unde propaganda imoralității a mers așa de departe încât s-a iscat un “război” între Stat și cetățenii sătui de atâta corectitudine politică, între Stat și firme care chiar au dat în judecată statul pentru că nu au dreptul să angajeze studenți pe timpul verii dacă nu declară în prealabil că vor angaja homosexuali.
Așadar, nu e un moft acest Referendum, ci este o necesitate imperios necesară. Este un test, dacă, Doamne ferește, îl vom pica, se vor hrăni din nepăsarea noastră și ne va durea strașnic. Dacă vom ieși la vot și vom câștiga, vor ști că pe aici nu se trece.
Doamne ajută!
Pastor Tony Berbece
SURSA:
https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1801121273269317&set=a.694621893919266&type=1&theater
Apără copiii României! Apără căsătoria dintre un bărbat și o femeie! Apără România de mâine!
Publicată de Referendum pentru România pe Miercuri, 5 Septembrie 2018
REGULI OBLIGATORII PENTRU POSTAREA COMENTARIILOR PE BLOGUL LUI TOM THE CAT:
Vă rugăm să comentaţi la obiect, referindu-vă strict la conţinutul prezentat în articol. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene sau “epitete”, atacurile de orice fel la persoana autorului articolului, afişarea de anunţuri publicitare sau linkuri prin care sunt promovate ateismul, satanismul, anticreştinismul, rasismul, fascismul, comunismul, precum şi jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori care au scris un comentariu, se vor sancţiona drastic prin cenzurarea parţială a comentariului, ştergerea integrală a comentariului sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului celui care şi-a permis să încalce acest Regulament!
Blogul lui Tom the Cat nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora, revenind, integral, autorului comentariului!