CUM FILTRĂM CANDIDAȚII ȘI CUM DECIDEM PE CINE SĂ VOTĂM CA PREȘEDINTE AL ROMÂNIEI?!?

CANDIDATII LA ALEGERILE PREZIDENTIALE DIN NOIEMBRIE 2019

„Dacă vreunuia dintre voi îi lipsește înțelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă și fără mustrare, și ea îi va fi dată. Dar s-o ceară cu credință, fără să se îndoiască deloc: pentru că cine se îndoiește, seamănă cu valul mării, tulburat si împins de vânt încoace si încolo. Un astfel de om să nu se aștepte să primească ceva de la Domnul, căci este un om nehotărât si nestatornic în toate căile sale” (Iacov 1:5-8 Sfânta Scriptură)

LITMUS TEST – ROMÂNIA, VOT 2019

„Litmus test” este o metaforă folosită în politica americană începând cu jumătatea secolului trecut. Este un mod de a filtra candidații pentru o anumită poziție politică sau judiciară prin sita unei/unor prerogative peste care alegătorul nu poate trece.

De exemplu, indiferent cât de pozitiv ar fi mesajul unui politician din punct de vedere economic sau militar, eu nu îl voi putea vota datorită pozițiilor sale în ce privește avortul sau agenda LGBTQ!

În România urmează alegeri!

Pentru orice creștin PRACTICANT și NORMAL, indiferent de confesiune, litmus testul ar trebui să fie modul în care candidatul s-a raportat la Referendumul pentru familia tradițională din 2018! În acest caz, cine nu a fost cu noi, suntem împotriva lui/ei!

Președintele Iohannis a declarat despre Coaliția pentru Familie că ar fi primit… flit de la restul populației. Poate, dar primul care ne-a dat flit a fost chiar dumnealui!

Eu nu sunt în România. Nu pretind să înțeleg tot ce se petrece acolo, dinamica și pragmatismul politic românesc. Dar știu sigur că sărmanii români au căutat răspuns peste tot în spectrul politic. Dreapta, stânga, centru și printre ele! Răspunsul nu a fost nicăieri.

Mai este un loc, un singur loc unde se putea încerca înainte ca nomenclaturiștii, globaliștii, naționaliștii, pragmatiștii și toți „-iștii” să fure, să vândă, să distrugă și să golească țara: Dumnezeu!

Nu un Dumnezeu căruia să-i zicem „Doamne-ajută!” sau „Doamne, Doamne!”; asta zic și hoții înainte să meargă la furat și ateii ca să dea bine cu creștinii…

Mă refer la un Dumnezeu care urăște despărțirea și infidelitatea în căsătorie, condamnă crima avorturilor, este dezgustat de perversiunile LGBTQ și pretinde sobrietate, nu beție; decență, nu goliciune; închinare, nu batjocură și înjurături; adevăr și nu minciună!

Acestui Dumnezeu, singurul care poate da pace și prosperitate unei națiuni, singurul care îi poate da demnitate, Lui i s-a întors spatele de către comuniștii de dinainte și de după revoluție și alții printre și pe lângă ei!

Mulți creștini (inclusiv evanghelici) au intrat în arena politică pe aripile unuia sau altuia dintre partide, cu promisiunea că nu vor trăda principiile pe care le-au profesat până atunci.
Mulți ne-au dezamăgit, deh, politica de partid care va să zică…

De ce credeți că partidele nu doresc voturi uninominale?

De ce credeți că unui independent îi este imposibil să bată mașinăriile electorale care cumpără voturi pe gogoși și plăcinte?

Nu vreau să arunc această dezbatere într-o zonă de confruntare religioasă, dar adevărul este adevăr!

Biserica Ortodoxă este covârșitor majoritară în România!

Acuz clerul ortodox că nu este educat și nu educă populația în materie de etică și moralitate. Cu câteva flori nu se face primăvară! La sate și cătune, în cartiere și localități și pretutindeni printre ele, preotul trebuie să fie EL ÎNSUȘI un om integru care trăiește, vorbește și APLICĂ Scripturile!

Căzuții în șanțuri, colectiviștii barurilor stricăciunii, oamenii care trăiesc vieți dezordonate și DA, politicienii de sezon nu au ce căuta în rolurile de membri, aserviți și deserviți de o biserică autointitulată creștină și drept-credincioasă!

Nici bisericile evanghelice nu au voie să concubineze cu anumiți politicieni și anumite partide pe avantaje materiale și salariale.

Nu impunem un litmus test pe viața personală, religia și/sau apartenența politică a candidatului!

Dar dacă nici măcar valorile fundamentale ale crezului creștin biblic nu sunt prețuite și împărtășite, până când vom crede că un pom sălbatic va da roade bune?!?

Îl avem pe Trump în America! Nu-mi place de el ca om și mănânc cinci kilograme de lămâi pe zi înainte să zic ceva bine despre el. Dar Președintele Trump ne promovează valorile, dă ordine executive în favoarea acestora și, mai ales, blochează și anulează eforturile celor care ne stau împotrivă.

Acesta este litmus testul de care România are nevoie!

Și acum, votați, vă rog!

AUTOR ARTICOL: PASTOR CRISTIAN IONESCU (S.U.A.)
SURSA:

https://popaspentrusuflet.wordpress.com/2019/11/06/litmus-test-romania-vot-2019/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

REGULI OBLIGATORII PENTRU POSTAREA COMENTARIILOR PE BLOGUL LUI TOM THE CAT:

Vă rugăm să comentaţi la obiect, referindu-vă strict la conţinutul prezentat în articol. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene sau “epitete”, atacurile de orice fel la persoana autorului articolului, afişarea de anunţuri publicitare sau linkuri prin care sunt promovate ateismul, satanismul, anticreştinismul, rasismul, fascismul, comunismul, precum şi jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori care au scris un comentariu, se vor sancţiona drastic prin cenzurarea parţială a comentariului, ştergerea integrală a comentariului sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului celui care şi-a permis să încalce acest Regulament!

Blogul lui Tom the Cat nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora, revenind, integral, autorului comentariului!

error: Content is protected !!
UN POPOR CARE ALEGE POLITICIENI CORUPTI SI TRADATORI NU ESTE VICTIMA CI COMPLICE
PARIUL LUI PASCAL
HRISTOS NU NE-A CERUT NICIODATA SA FIM PROSTI SAU TAMPITI
TITU MAIORESCU - EU NU VOI PERMITE CA ULITA SA NE FACA LEGI
SPUNE NU, IDEOLOGIEI DE GEN!
ISAAC NEWTON - OAMENII SUNT SINGURI PENTRU CA IN LOC DE PODURI CONSTRUIESC ZIDURI
UN POPOR CARE ALEGE POLITICIENI CORUPTI SI TRADATORI NU ESTE VICTIMA CI COMPLICE
PARIUL LUI PASCAL
HRISTOS NU NE-A CERUT NICIODATA SA FIM PROSTI SAU TAMPITI
TITU MAIORESCU - EU NU VOI PERMITE CA ULITA SA NE FACA LEGI
SPUNE NU, IDEOLOGIEI DE GEN!
ISAAC NEWTON - OAMENII SUNT SINGURI PENTRU CA IN LOC DE PODURI CONSTRUIESC ZIDURI
PlayPause
previous arrow
next arrow