CREDINŢA ADEVĂRATĂ – IOSIF ŢON – MIŞCĂRI DE ÎNNOIRE ÎN CATOLICISM

„Vă îndemn să luptaţi pentru credinţa care a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna.” Noul Testament, Epistola lui Iuda, versetul 3

CAPITOLUL 12
MIŞCĂRI DE ÎNNOIRE ÎN CATOLICISM

Un vânt de viaţă nouă suflă în lumea catolică din 1965 încoace.
La Conciliul „Vatican II” s-au luat două hotărâri majore, care au schimbat radical gândirea catolică şi care au dat naştere vântului de viaţă nouă.

Prima hotărâre a fost aceea de a li se da credincioşilor catolici libertatea de a se angaja în dialog cu creştini din „alte” confesiuni sau din „alte” biserici creştine. Acest singur cuvânt, „alte”, reprezenta o schimbare de direcţie majoră. Căci înainte de Vatican II nu se recunoştea că ar mai exista şi alţi creştini decât cei catolici. Acel singur cuvânt, „alte”, cuprindea în sine recunoaşterea existenţei unor creştini care nu aparţineau Bisericii Catolice.
Se recunoştea astfel posibilitatea de a fi creştin fără a fi catolic, şi li se dădea credincioşilor catolici posibilitatea de a se angaja în dialog cu aceşti creştini din alte biserici şi de a le cunoaşte astfel punctele de vedere. Desigur, libertatea de a te angaja în dialog reprezintă posibilitatea de a cunoaşte gândirea altora, iar admiterea existenţei unor creştini cu alte modalităţi de gândire reprezintă şi posibilitatea reconsiderării şi a schimbării propriei tale gândiri.

A doua hotărâre a fost aceea de a li se da voie laicilor (mirenilor) să citească pentru ei înşişi Biblia. Până la Vatican II, Biblia era o carte permisă numai preoţilor. În ţări ca Spania, Portugalia sau Italia, unde această regulă era luată foarte în serios, orice încălcare a ei era pedepsită cu foarte mare severitate. După 1965, catolicii au dat o adevărată năvală spre Biblie. În lumea de limbă engleză a apărut o nouă traducere a Bibliei, cunoscută sub numele de Biblia de Ierusalim, făcută într-un limbaj foarte modern şi foarte plăcut la citit.

Pe lângă că laicii au început să citească Biblia pentru ei înşişi, s-a răspândit repede ideea adunării în case în grupe mici pentru studierea Bibliei.
Aceasta desigur stimulează gândirea şi asigură perseverenţa, precum şi aplicarea în viaţă a ceea ce s-a studiat din Biblie.

În aprilie 1986 am ţinut un ciclu de prelegeri evanghelice în cadrul Universităţii Harvard. În aceeaşi săptămână a vorbit acolo şi Cardinalul Konig, primatul Austriei. Eminenţa sa a fost găzduit la un prieten al meu de pe vremea studiilor din Anglia. Prietenul meu mi-a aranjat o întâlnire cu Cardinalul Konig. În cadrul acelei întrevederi, printre altele, l-am întrebat pe Cardinal: „Ce consecinţe credeţi că are faptul că Vatican II a dat Biblia în mâna laicilor?” Eminenţa sa mi-a răspuns: „Este o nouă viaţă în ţara mea datorită grupelor de studiu biblic în case”.

Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu. Cine o citeşte, nemijlocit ajunge direct sub influenţa luminii şi a puterii Duhului Sfânt care i-a inspirat pe cei ce au scris Scriptura. Cine citeşte Biblia ajunge repede să cunoască şi să recunoască adevărul. Şi când cunoşti nemijlocit adevărul, începi să vezi diferenţa dintre acesta şi tradiţiile şi superstiţiile omeneşti. Catolicismul se va curăţi de o sumedenie de asemenea învăţături omeneşti datorită contactului nemijlocit al catolicilor cu adevărul.

În Statele Unite există câteva organizaţii protestante specializate în organizarea de grupe de studiu biblic. Aceste organizaţii produc materiale ajutătoare pentru grupele de studiu (lecţii pe teme, comentarii sau explicarea verset cu verset a cărţilor Bibliei etc.) şi pregătesc conducători pentru asemenea grupe de studiu, care ştiu apoi cum să le organizeze şi să le ajute în activitatea lor.
Prin 1975, un Cardinal din Polonia, pe nume Woitila, a invitat pe cea mai de seamă dintre aceste organizaţii protestante americane (specializată în special în lucrul cu studenţii universitari şi cu cadre universitare) să înceapă să lucreze în Polonia. Organizaţia respectivă a acceptat invitaţia şi a început lucrul în mai multe centre universitare poloneze. Când unii prelaţi polonezi şi-au exprimat teama de această lucrare făcută de protestanţi, Cardinalul Woitila i-a adus la tăcere, spunându-le că tineretul polonez are nevoie înainte de toate de cunoaşterea Bibliei.

Desigur, ştiţi că acel Cardinal a devenit Papa Ioan Paul al II-lea. Dar vreau să ştiţi că organizaţia americană continuă să organizeze zeci de mii de studenţi polonezi în grupe de studiu biblic, cu binecuvântarea polonezului ajuns Papă.

Americanul care a condus introducerea acelor studii biblice pe grupe în Polonia este un bun prieten al meu. Prin 1980, când eram încă pastor la Oradea, acest prieten al meu mi-a făcut o vizită şi mi-a povestit despre ceea ce fac ei în Polonia. Apoi m-a întrebat: „Oare Biserica Ortodoxă română n-ar fi interesată în iniţierea unor asemenea grupe de studiu biblic în România?” Am fost încântat de dorinţa lui de a aduce o asemenea renaştere spirituală şi la noi, dar i-am spus apoi ceea ce ştiam eu despre rezistenţa îndârjită a ierarhiei ortodoxe române la orice schimbare şi i-am spus că nu văd nici o şansă ca el să străpungă acea închistare în tradiţia medievală. Din păcate, am avut dreptate. Prietenul meu a făcut multe încercări, dar fără reuşită.