CREDINȚA ADEVĂRATĂ – IOSIF ȚON – DE CE ESTE COMUNISMUL ATEIST?

„Vă îndemn să luptaţi pentru credinţa care a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna. ”
Noul Testament, Epistola lui Iuda, versetul 3

CREDINŢA ADEVĂRATĂ
de Iosif Ţon (1988)

DE CE ESTE COMUNISMUL ATEIST ?!?

Am arătat deja că secularizarea sau ateizarea gândirii intelectualităţii Europei, a pregătit calea şi a dus la revoluţiile sângeroase care au devastat continentul nostru. Această afirmaţie este de o importanţă fundamentală. Noi nu avem aici spaţiul să o documentăm, dar cel ce vrea să facă pentru sine documentarea, va găsi suficiente studii pentru a o face. Alexandăr Soljeniţân a fost cel care a făcut această cercetare pentru Rusia şi el a arătat cum ateizarea intelectualităţii ruse în secolul al XIX-lea a fost pregătirea ideologică pentru Revoluţia Bolşevică [1].

Legătura logică dintre ateism şi revoluţia sângeroasă este simplă. Atâta timp cât oamenii cred într-un Dumnezeu care pedepseşte răul şi răsplăteşte binele, fie în viaţa de aici fie în viaţa de dincolo de moarte, aceşti oameni nu se vor ridica să facă o revoluţie violentă. Pe de o parte, ei se vor teme de pedeapsă. Pe de alta, atâta timp cât oamenii cred într-o viaţă după moarte, ei îşi pot permite să rabde aici, căci ei ştiu că mai au o şansă de bine „dincolo”. Abia când li se ia oamenilor frica de Dumnezeu şi speranţa într-o viaţă mai bună în eternitate, abia atunci ei nu se mai tem să ucidă şi abia atunci ajung să dorească binele imediat cu disperare şi cu orice preţ, chiar şi cu acela al uciderii a mii sau milioane de alţi oameni.

Este mai complicat însă să înţelegem DE CE toate regimurile comuniste care au venit deja la putere sunt atât de intens preocupate să continue ateizarea societăţii şi ţintesc să ajungă la o societate completamente fără credinţă în Dumnezeu, fără religie. Dar, dacă e să ne eliberăm de ateism, trebuie neapărat să înţelegem de ce ateismul li se pare un element atât de important comuniştilor.

În anul 1973 eram la Bucureşti şi cineva mi-a aranjat o întrevedere cu Petru Beraru, unul dintre autorii de cărţi de combatere a creştinismului. Printre altele l-am întrebat: „Spuneţi-mi, care este raţiunea pentru acest uriaş efort de ateizare a ţării? A aflat oare partidul că nu există Dumnezeu şi pur şi simplu de dragul adevărului cheltuieşte atâţia bani şi atâta energie numai şi numai ca oamenii să ştie acest adevăr?” Expertul în „combatere” a râs ca de o glumă bună şi apoi a răspuns serios: „Nu, propaganda ateistă nu are nimic de-a face cu adevărul sau neadevărul existenţei lui Dumnezeu. Propaganda ateistă se face din motive politice”.

Într-un moment de sinceritate, acest agent al minciunii a spus un mare adevăr: că partidul comunist urmăreşte doar obiective politice prin propaganda sa ateistă. Care sunt acele obiective?

Vom înţelege obiectivele urmărite de partidul comunist dacă le vom vedea legate de natura societăţii pe care vor să o creeze comuniştii. Totul pleacă de la unul dintre elementele de bază ale societăţii, şi anume, forma de proprietate. Atâta timp cât societatea se bazează pe proprietatea particulară, guvernul sau oricare altă conducere a ţării nu simte necesitatea de a se amesteca prea mult în viaţa particulară a oamenilor, în gândirea lor şi în credinţele lor. Atâta timp cât cetăţenii acţionează în limitele legii şi îşi plătesc impozitele, conducerea ţării se simte satisfăcută.

Situaţia se schimbă radical în momentul în care întreaga economie este naţionalizată. Noua situaţie cere să se treacă de îndată la planificare centralizată. Odată ce se produce această schimbare fundamentală în societate, care constă din trecerea proprietăţii de la indivizi la stat, statul se vede nevoit să introducă o serie de noi măsuri care devin inevitabile. Întâi, dacă pe vremea proprietăţii particulare fiecare agricultor şi fiecare proprietar de întreprindere era un factor de decizie, hotărând el însuşi ce să producă, când, cum şi cu cât să vândă şi cum să îmbunătăţească producţia etc., după naţionalizare, procesul de decizie este luat de la toţi indivizii şi este urcat sus, la vârf, unde prin planificarea centralizată se decide totul pentru toţi indivizii.

În al doilea rând, dacă pe vremea proprietăţii particulare, statul nu avea nici un interes să ştie dacă un proprietar îşi face lucrul sau nu, după naţionalizare, statul, care face planificarea pentru toată ţara, trebuie să se asigure că toată lumea execută planul făcut. Pentru aceasta, statul dezvoltă un sistem de observare a întregii societăţi prin vasta reţea de Securitate şi de informatori.

În al treilea rând, pe vremea proprietăţii particulare, oamenii nu trebuiau să fie împinşi de stat să meargă la lucru şi să fie supravegheaţi ca să lucreze bine, căci fiecare avea interesul să lucreze şi să producă cât mai mult şi de calitate cât mai bună. De îndată ce se face naţionalizarea proprietăţilor, interesul individului pentru muncă creatoare şi intensă DISPARE. De acum, individul nu mai are decât interesul de a simula că lucrează şi de a obţine cât mai multe beneficii cu cât mai puţin efort.

Aici apare una dintre cele mai grele probleme care se pun unei conduceri comuniste: cum să motiveze indivizii să lucreze cu zel, cu pasiune, cu creativitate?!? Şi iată cum au raţionat conducătorii comunişti în această problemă. Ei au început cu întrebarea: „De ce nu vor să mai lucreze oamenii cu tragere de inimă din momentul în care proprietăţile sunt naţionalizate?” „Iată de ce, au răspuns tot ei. Fiindcă oamenii mai păstrează în ei mentalitatea burgheză care îi face să zică: dacă este al meu, lucrez; dacă nu este al meu, nu mai lucrez. Acest individualism burghez trebuie scos din gândirea oamenilor. De fapt, întreaga gândire a oamenilor trebuie schimbată. Trebuie să introducem un proces de re-educare a maselor, prin care să producem un om nou, cu un nou tip de gândire.”

Cei ce au trecut prin anii aceia teribili ai „re-educării” îşi mai aduc aminte de limbajul acesta. Să ne întrebăm acum: Ce fel de „om nou” necesită sistemul social în care statul este singurul proprietar şi în care economia este complet centralizată?

Putem răspunde repede la această întrebare dacă suntem de acord că sistemul acesta ar funcţiona perfect dacă ar putea îndeplini două condiţii:

1) să producă o planificare perfectă
2) să producă o societate în care toţi indivizii acceptă să fie executanţi perfecţi ai planificării perfecte.

Noi, cei ce am avut nefericirea să trăim în acel sistem, ştim că planificarea este întotdeauna extrem de arbitrară şi departe de a răspunde adevăratelor nevoi ale societăţii. Şi mai ştim şi cât de mare este repulsia individului faţă de „plan”.

Această atitudine negativă şi ostilă a individului faţă de un plan străin lui este ceea ce vor să schimbe conducătorii comunişti. Problema lor este: cum? Cum să creeze o societate în care toţi indivizii abia aşteaptă să primească planul făcut la centru şi să pornească cu tot elanul şi cu toată puterea la îndeplinirea lui? Cum să creeze o societate în care toţi indivizii se încred în mod absolut în înţelepciunea partidului şi nu o pun niciodată sub semnul întrebării, ci execută întocmai şi la timp toate directivele conducerii?

Ce fel de mentalitate ar trebui să aibă indivizii ca să fie astfel de executanţi perfecţi ai ordinelor partidului? Ce fel de concepţie despre lume şi viaţă i-ar aduce pe oameni la o totală supunere faţă de partid şi la o absolută ascultare de poruncile acestuia?

Este evident că o concepţie despre lume şi viaţă care include credinţa într-un Dumnezeu care emite legi, principii şi reguli de viaţă nu poate produce oameni care să asculte total şi exclusiv de conducerea partidului. Cei ce cred în Dumnezeu îi acordă ÎN PRIMUL RÂND LUI DUMNEZEU autoritate asupra lor şi numai în secundar acordă autoritate conducerii statului. Şi când spunem acest lucru, ajungem să vedem care este motivul aversiunii partidului comunist faţă de credinţa în Dumnezeu: existenţa lui Dumnezeu presupune o divizare a ascultării individului. EL VA ASCULTA MAI ÎNTÂI DE DUMNEZEU şi numai după aceea de conducerea partidului. Problema e că partidul comunist, cu sistemul lui de economie de stat şi central planificată, necesită o ascultare totală din partea tuturor indivizilor. Această ascultare totală de planificatorul de la centru este esenţa totalitarismului comunist. Totalitarismul – adică sistemul în care toţi indivizii trebuie să fie total supuşi statului, să fie executanţi fideli ai ordinelor acestuia, adică să fie roboţi ascultători – nu este impus dintr-o răutate a unei firi de dictator demonic, ci este impus de însăşi natura sistemului proprietăţii de stat şi al economiei central planificate.

Acum suntem pregătiţi să răspundem la întrebarea: Care sunt raţiunile politice pentru care partidul comunist cheltuieşte atâta energie pentru ateizarea societăţii?

Iată-le: Partidul comunist, introducând o economie central planificată, are nevoie de o societate în care toţi indivizii sunt supuşi orbeşte şi în exclusivitate partidului şi execută cu fidelitate ordinele acestuia. Partidul comunist a ajuns la concluzia corectă că numai o mentalitate ateistă este dispusă spre o asemenea robotizare. Iată raţionamentul partidului comunist în această problemă: După ce le-am luat oamenilor proprietatea, este necesar să le mai luăm încă două elemente: CREDINȚA ÎN DUMNEZEU ȘI CREDINȚA ÎNTR-UN SUFLET NEMURITOR; căci atâta vreme cât vor crede în Dumnezeu, nu ne vor da nouă totală ascultare, şi atâta vreme cât cred într-un suflet nemuritor, vor avea încă speranţa în evadarea finală de sub stăpânirea noastră. Abia când oamenii nu mai văd un Dumnezeu deasupra noastră şi când viaţa lor este numai aici, în această lume, ei ajung să ne vadă pe noi, conducătorii statului, ca pe stăpânii absoluţi de care depinde totalmente existenţa lor şi tipul de viaţă pe care o vor duce. Aşadar, să-i convingem că lumea aceasta s-a creat singură, printr-un proces evolutiv, şi că omul este produsul acestui sistem evolutiv. Să-i convingem că viaţa este doar aici şi acum, că rostul vieţii nu este altul decât satisfacerea nevoilor, a dorinţelor acestui animal, fie ele dorinţe fizice, culturale sau artistice şi că singurii care le pot da mijloacele şi şansele de a-şi satisface aceste dorinţe suntem noi, conducerea partidului şi a statului. Când această mentalitate le va intra bine în cap, vor vedea că numai dacă ne ascultă pe noi, numai dacă acceptă să execute planificarea noastră, vor avea şansa de a-şi satisface necesităţile lor – satisfacere care este unicul scop al acestei unice existenţe.

Subliniem ceea ce trebuie înţeles şi reţinut: ateismul este răspândit şi impus de comunişti nu fiindcă el ar fi adevărat, ci fiindcă el este o concepţie despre lume şi viaţă care conduce la impunerea autorităţii absolute a partidului comunist asupra societăţii şi la transformarea oamenilor în roboţi aserviţi totalmente partidului.

Ateismul este o mentalitate a sclaviei. Iată de ce grecii antici, cu gândirea lor filozofică atât de profundă, au decis că nici o fiinţă care are suflet nemuritor nu poate fi sclavă a altcuiva, iar cei ce sunt sclavi au ajuns în această stare fiindcă ei nu au suflet nemuritor.

În acest context este bine să arătăm că trei sunt cerinţele fundamentale ale adevăratei libertăţi: proprietatea particulară, sufletul nemuritor şi un Dumnezeu binevoitor cu care sufletul nemuritor este în bune relaţii. Să vedem în ce sens acestea sunt condiţii ale libertăţii.

Este relativ simplu să vedem legătura dintre proprietatea particulară şi libertate. Cu cât un om posedă o mai mare proprietate, cu atât el îşi poate permite mai multe, poate realiza mai multe şi se poate bucura de mai multe în viaţă. Cu cât un om este mai liber să facă ce vrea cu proprietatea sa, cu atât el poate fi mai creator, şi cu atât se poate el dezvolta mai mult fizic, intelectual, cultural şi chiar şi spiritual.

Legătura dintre celelalte două elemente şi libertatea omului este mai complexă şi nu o vom putea înţelege pe deplin decât când vom înţelege care este adevărata credinţă în Dumnezeu şi care este destinul adevărat al omului. Abia atunci vom putea înţelege ce a spus Iisus Hristos:

„Veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face liberi”
(Sfânta Evanghelie după Ioan 8:32)

Este timpul deci să căutăm răspuns la întrebarea:

Care este adevărata concepţie despre lume şi viaţă, concepţie care va duce la crearea unui individ liber şi nobil şi la crearea unei societăţi drepte în care toţi indivizii să-şi poată împlini în libertate destinul?

Note :

1. Vezi Alexandăr Soljeniţân, Discurs la Universitatea Harvard, 1979;
Discurs cu ocazia primirii Premiului Templeton, Londra, 1984, şi cartea „From Under the Rubble ” (De sub moloz).

[polldaddy poll=”3618890″]

REGULI OBLIGATORII PENTRU POSTAREA COMENTARIILOR PE BLOGUL LUI TOMIS THE CAT :

Vă rugăm să comentaţi la obiect, referindu-vă strict la conţinutul prezentat în articol. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene sau “epitete”, atacurile de orice fel la persoana autorului articolului, afişarea de anunţuri publicitare sau linkuri prin care sunt promovate ateismul, satanismul, anticreştinismul, rasismul, fascismul, comunismul, ortodoxia, catolicismul, precum şi jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori care au scris un comentariu, se vor sancţiona drastic prin cenzurarea parţială a comentariului, ştergerea integrală a comentariului sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului celui care şi-a permis să încalce acest Regulament !

Blogul lui Tomis the Cat nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora, revenind, integral, autorului comentariului !