CREDINŢA ADEVĂRATĂ – IOSIF ŢON – CONCEPŢIA DESPRE LUME ŞI VIAŢĂ – FACTOR DETERMINANT AL NATURII SOCIETĂŢII ÎN CARE TRĂIEŞTI

„Vă îndemn să luptaţi pentru credinţa care a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna. ”
Noul Testament, Epistola lui Iuda, versetul 3

CREDINŢA ADEVĂRATĂ
de Iosif Ţon (1988)

CONCEPŢIA DESPRE LUME ŞI VIAŢĂ – FACTOR DETERMINANT AL NATURII SOCIETĂŢII ÎN CARE TRĂIEŞTI

Marxismul a căutat să ne convingă că baza produce suprastructura, că, adică, ideile, concepţiile, legile, credinţele sunt produse de factori economici şi sociali. Realitatea este exact opusă. Ideile, concepţiile, credinţele care formează concepţia despre lume şi viaţă, determină tipul de economie şi felul de societate pe care le creăm şi felul de viaţă pe care îl adoptăm ca indivizi. Am indicat deja în capitolul precedent că religia catolică a produs un anume tip de societate, Reforma a produs cu totul alt tip de societate, iar umanismul şi ateismul au produs o societate iarăşi radical diferită de celelalte. Şi modul de viaţă al indivizilor este diferit în societăţile acestea.

Este foarte important să înţelegem şi să ne însuşim această idee. De aceea o voi mai ilustra aici prin compararea sistemului de guvernământ american cu cel sovietic.

Vom merge înapoi la secolul al XVIII-lea. În acea vreme, ţinuturile din America de Nord erau colonii engleze. O mare parte dintre puritanii englezi emigraseră în acele colonii. Paralel cu trezirea sau renaşterea spirituală produsă de metodişti în Anglia, în coloniile americane a avut loc marea trezire produsă de Jonathan Edwards şi întărită de John Whitefield, care a venit din Anglia în America.

Revitalizarea aceasta spirituală din America era de nuanţă puternic calvinistă, şi una dintre concepţiile de bază ale calvinismului a fost credinţa în totala depravare sau corupţie a caracterului uman, atât de totală încât numai intervenţia radicală a lui Dumnezeu cu harul Lui mântuitor îl poate salva pe om. Omul are nevoie de o recreare, şi aceasta o poate face NUMAI IISUS HRISTOS

Ei bine, când s-a produs mişcarea de independenţă a coloniilor americane şi când delegaţii acestor colonii s-au întâlnit să discute noua formă de guvernământ a Statelor Unite, aceşti delegaţi erau formaţi la şcoala aceasta de gândire reformată, care credea în totala depravare a omului. Oamenii aceştia mai credeau şi că puterea corupe şi că puterea absolută corupe în mod absolut. Problema pe care şi-au pus-o deci aceşti oameni a fost următoarea: să nu creăm un sistem de guvernământ în care un om deţine toată puterea, căci el va deveni atunci un tiran, ci să creăm un sistem de aşa natură încât niciodată un om să nu poată acumula toate puterile în mâinile sale, să împărţim puterea în mai multe locuri sau la mai multe grupuri de oameni, în aşa fel încât fiecare grup să-l poată controla şi restrânge pe celălalt. Aşa s-a ajuns la divizarea puterii în trei: puterea legislativă (Camera Reprezentanţilor), puterea executivă (preşedintele şi guvernul), şi puterea juridică (Curtea Supremă).

De două sute de ani acest sistem funcţionează extrem de bine, şi este singura democraţie care a durat în aceeaşi formă două sute de ani în istorie. Să ţinem însă minte că acest sistem democratic bazat pe divizarea puterilor şi pe verificarea şi ţinerea în frâu sau echilibrarea puterilor una de către cealaltă s-a creat DATORITĂ CONCEPȚIEI BIBLICE despre natura coruptă a omului!

Tot în secolul al XVIII-lea, atât iluminismul francez cât şi, mai ales, romantismul, au lansat ideea că omul de la natură este bun şi că numai societatea sau oraşul l-a corupt pe om. Dacă omul este descătuşat de societatea oprimatoare, dacă omul iese în natură, dacă este eliberat, omul revine automat la bunătatea lui naturală. Singurul lucru de care au nevoie oamenii pentru a redeveni buni este libertatea. Cât de „adevărată” este această teorie s-a putut vedea în anii Revoluţiei Franceze: oamenii care „s-au eliberat” au început apoi să se ucidă unii pe alţii în acei ani ai teroarei. Napoleon a pus capăt fratricidului, dar el n-a făcut altceva decât să îndrepte apoi masele spre cucerirea celorlalte ţări ale Europei în devastatoarele războaie napoleoniene.

Ideea bunătăţii naturale a omului a fost preluată de marxism. Ideea aceasta spune că într-o societate de oameni buni, celor mai buni dintre cei buni li se încredinţează puterea – absoluta putere – de a-i conduce pe toţi ceilalţi.

Când Lenin a preluat puterea, pe baza aceasta a „bunătăţii naturale a omului”, el a conceput un sistem de guvernământ în care un singur om să acumuleze absolut toate puterile. Şi rezultatul n-a întârziat să se arate, atât în teroarea lansată de Lenin însuşi, cât şi în teroarea stalinistă, apoi în cea maoistă şi în cea ceauşistă.

Când Mihail Gorbaciov stătea de vorbă cu preşedintele Ronald Reagan în Islanda, soţia lui, Raisa Gorbaciova, a vizitat, printre altele, o biserică. Acolo ea a fost întrebată dacă crede în Dumnezeu.

„Nu,” a răspuns ea, „eu nu cred în Dumnezeu, eu cred în bunătatea omului.”

Noi cu toţii ştim astăzi la ce tragedii ne-a adus această credinţă în bunătatea omului. Dar ceea ce vreau să vedeţi este că o idee, care în aparenţă n-ar fi prea importantă, aceea a depravării sau bunătăţii naturale a omului, a dat naştere la SISTEME DE GUVERNĂMÂNT RADICAL DIFERITE, cu consecinţe extraordinare pentru calitatea vieţii a sute de milioane de oameni!

Este, aşadar, absolut necesar să examinăm concepţia despre lume şi viaţă a românilor şi să vedem dacă nu cumva şi aici sunt necesare schimbări radicale. Lăsăm la o parte concepţia marxistă, care ne-a fost impusă prin brutală îndoctrinare. Sentimental nu ne leagă nimic de ea. Problema este doar cum să identificăm în gândirea noastră elementele marxiste care mai stăruie acolo şi să ne scăpăm de ele. Dar problema este: cu ce le înlocuim? Şi, în general, lepădându-ne de concepţia marxistă despre lume şi viaţă, la ce ne întoarcem? La spiritul francez totalmente desacralizat de astăzi? Sau la tradiţii româneşti mai vechi?

O posibilitate ar fi să ne întoarcem la catolicism. În anul 1701, o parte dintre românii din Ardeal au făcut această alegere. Atunci, unirea cu Roma le-a deschis românilor ardeleni calea spre şcolile apusene, în special cele de la Viena şi de la Roma. Tinerii care au studiat în Apus s-au întors apoi acasă şi au produs o renaştere a românilor, o repunere a lor în circuitul de idei european, o emancipare a lor până la actul final al unirii cu patria mamă în 1918.

Prin Decretul din 1 decembrie 1948, regimul comunist i-a forţat pe cei un milion şi jumătate de români catolici să se întoarcă în Biserica Ortodoxă. Episcopii şi marea majoritate a preoţilor români greco-catolici au refuzat reunirea cu Biserica Ortodoxă şi au preferat lungi şi grei ani de închisoare. O mare parte dintre ei au murit ca martiri. Şi noi trebuie să ne plecăm cu respect în faţa martirajului lor pentru credinţă. Ei au fost cei mai curajoşi români într-o vreme când majoritatea românilor au plecat capetele şi s-au supus tuturor umilirilor şi compromisurilor de dragul supravieţuirii fizice.

Cu siguranţă, într-o Românie liberă de mâine, greco-catolicii vor trebui să fie liberi să-şi refacă cultul şi să-şi recapete bisericile şi şcolile. Ei vor avea încă de adus bogate contribuţii la viaţa intelectuală şi spirituală a naţiunii române. Dar religia catolică în totalitatea ei nu s-a dovedit a fi cel mai bun mod de înţelegere a religiei creştine şi nici cel mai bun ferment pentru dezvoltarea vieţii spirituale a individului şi a naţiunii. Vom căuta să arătăm ceva mai târziu de ce stau lucrurile aşa. Însă înainte de aceasta, trebuie să analizăm o altă alternativă care îi este oferită în mod natural şi evident poporului român, şi anume, ortodoxia.

Celor 17 milioane de români care, aparţin ÎN MOD FORMAL de Biserica Ortodoxă li se spune mereu că această religie este „legea strămoşească” şi că a te lepăda de această „lege” este ca şi când te-ai lepăda de a fi român. Oameni de mare cultură, care ne impun mare respect, cum ar fi Lucian Blaga, ne spun uneori că ortodoxia a format sufletul românesc şi că, de aceea, românul care este român nu poate fi decât ortodox. Ni se spune că ortodoxia a definit şi a dat conţinut spiritului naţional şi că ortodoxia este păstrătoarea specificităţii româneşti şi, prin urmare, românii, pentru a fi credincioşi lor înşiși, trebuie să rămână ortodocşi.

A contesta aceste noţiuni este desigur o acţiune delicată: ea pune în discuţie ceea ce au oamenii mai sfânt. Aceasta se poate vedea şi din faptul că mulţi români, DEȘI ÎN CONCEPȚIA LOR SUNT NECREDINCIOȘI sau au doar o vagă înţelegere a credinţei ortodoxe, au totuşi un ataşament sentimental foarte puternic faţă de ceea ce este tradiţia românească şi faţă de „legea strămoşească”.

Şi totuşi, contestarea este absolut necesară. O impune studiul istoriei şi o impune studiul Bibliei.

Ceea ce-mi uşurează aici situaţia de contestatar este faptul că această contestare au făcut-o înaintea mea, CEI MAI MARI ISTORICI ROMÂNI şi unii dintre CEI MAI MARI OAMENI DE CULTURĂ ai neamului nostru românesc.
În capitolul următor veţi putea citi ceea ce au scris ei pe această temă.

[polldaddy poll=”3585234″]

REGULI OBLIGATORII PENTRU POSTAREA COMENTARIILOR PE BLOGUL LUI TOMIS THE CAT :

Vă rugăm să comentaţi la obiect, referindu-vă strict la conţinutul prezentat în articol. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene sau “epitete”, atacurile de orice fel la persoana autorului articolului, afişarea de anunţuri publicitare sau linkuri prin care sunt promovate ateismul, satanismul, anticreştinismul, rasismul, fascismul, comunismul, ortodoxia, catolicismul, precum şi jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori care au scris un comentariu, se vor sancţiona drastic prin cenzurarea parţială a comentariului, ştergerea integrală a comentariului sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului celui care şi-a permis să încalce acest Regulament !

Blogul lui Tomis the Cat nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora, revenind, integral, autorului comentariului !