„CONFESSIO AUGUSTANA” CONFESIUNEA DE CREDINŢĂ DIN 25 IUNIE 1530

DUHUL SFANT IN CHIP DE PORUMBEL

DOMNUL IISUS VREA SĂ VINĂ ÎN INIMA TA
„Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa ! Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14:6)

DOWNLOADAŢI AICI UN FILM EXCELENT : „UN LUTHER AL ROMÂNIEI” !

În ultima parte a filmului pe care l-am inserat mai jos, m-a impresionat surprinderea unui moment istoric deosebit. Însă până atunci veţi vedea cum preotul şi doctorul în teologie, MARTIN LUTHER, a terminat cu bine traducerea Noului Testament în limba germană pe care l-a făcut cadou bătrânului Prinţ Elector Friederich cel Înţelept (Guvernatorul Saxoniei).

Apoi veţi vedea cum Luther a desfiinţat legea celibatului şi a dat el însuşi un exemplu, căsătorindu-se înaintea Domnului cu o fostă călugăriţă (Katharina von Bora) care abia scăpase cu viaţă. Un moment foarte greu pentru Luther a fost pierderea bunului său prieten, Ulrich, care a plecat în Olanda la compatrioţii săi, ca să le vestească Evanghelia – Cuvântul lui Dumnezeu. Din nefericire, bietul Ulrich a fost prins la graniţă şi a fost ars pe rug.

Katharina l-a iubit mult pe Luther şi a avut un rol important în viaţa lui. Ea a reuşit să-l convingă să nu se prezinte în Dieta Imperială de la Augsburg, în faţa Împăratului Carol Quintul. Martin Luther ar fi riscat să fie arestat, condamnat la moarte şi ars pe rug, aşa cum s-a întâmplat cu prietenul său, Ulrich.

În Germania anului 1530, AUGSBURG avea statutul de oraş liber imperial în cadrul Sfântului Imperiu Romano-German. În ziua de 25 Iunie 1530, Principii Germani au fost convocaţi să se prezinte în faţa Împăratului Carol Quintul şi a Dietei Imperiale, pentru a explica cum a fost posibil ca Martin Luther să îşi permită să traducă Noul Testament în limba germană. În acele vremuri grele, Inchiziţia îşi făcea foarte bine treaba şi puteai fi ars pe rug, doar dacă îndrăzneai să deschizi Biblia şi să o citeşti. Mulţi oameni ascundeau Bibliile sub duşumeaua din casă, scoteau câte o scândură sub care aşezau în secret BIBLIA – SFÂNTA SCRIPTURĂ, având mare grijă să nu spună copiilor pentru că aceştia puteau fără să vrea, să-şi trădeze părinţii, care riscau să fie arşi pe rug ! Nu mai discutăm ce însemna să te apuci să traduci Biblia din limba latină în limba germană ! Acest lucru era perceput ca un grav act de trădare faţă de Papa de la Roma, adică faţă de Biserica Romano-Catolică şi atrăgea imediat atenţia Inchiziţiei !

Lângă Împăratul Carol Quintul se afla Alejandro, reprezentantul cardinalului italian Cajetan (Tommaso de Vio Gaetano Cajetan) şi al Papei de la Roma (Leone al X-lea), mari duşmani ai lui Luther care au încercat toate mijloacele pentru ca Luther să fie prins şi ars pe rug ca „eretic”. Acest lucru nu s-a întâmplat niciodată pentru că bunul Dumnezeu l-a ocrotit pe slujitorul Său, Martin Luther ! Împăratul Carol Quintul (Carol al V-lea) a cerut tuturor Principilor Germani să scoată imediat în afara legii, Biblia (Noul Testament) în limba germană şi să declare ca inamic al Imperiului pe orice om care va îndrăzni să citească Cuvântul lui Dumnezeu în limba germană. Împăratul a poruncit chiar în acele momente ca toţi Principii Germani să se prezinte în următoarea zi la Catedrală şi să se închine în manieră romană şi a ameninţat că cel care nu se va supune acestei porunci, va trece prin ascuţişul săbiei sale ! Principii Germani au venit în faţa Împăratului şi cu mult curaj şi demnitate i-au spus în faţă că NU vor împiedica preoţii lutherani să predice Cuvântul lui Dumnezeu, că NU vor scoate niciodată în afara legii, Biblia (Noul Testament) în limba germană şi că NU se vor mai închina în manieră romană ! Apoi, în faţa lui Carol Quintul şi a întregii Diete Imperiale, s-a prezentat un bătrân Principe German care l-a privit drept în ochi pe Împărat şi i-a spus următoarele cuvinte:
„Pentru ca cineva să poată să-mi ia CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU … va trebui să-l las ca mai întâi să-mi ia capul”. După aceste cuvinte, plin de demnitate, bătrânul Principe şi-a înclinat capul în faţa Împăratului, aşteptând liniştit ca să fie decapitat. După acest exemplu de curaj şi credinţă, rând pe rând, au venit în faţa Împăratului, TOŢI Principii Germani şi fiecare au îngenuncheat, aşteptând ca mai bine să fie decapitaţi, decât să renunţe la Cuvântul lui Dumnezeu ! Când Carol Quintul a văzut acest lucru a rămas stupefiat şi a fost nevoit să asculte Confesiunea de Credinţă numită Confessio Augustana şi redactată în limbile latină şi germană. Încă o dată, bunul Dumnezeu, în bunătatea şi îndurarea Sa, a fost prezent acolo şi nu a îngăduit să fie executaţi nişte oameni demni care au pus mai presus decât viaţa lor, BIBLIA – CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU

www.youtube.com/watch?v=2P8WI4au1l8

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

REGULI OBLIGATORII PENTRU POSTAREA COMENTARIILOR PE BLOGUL LUI TOM THE CAT:

Vă rugăm să comentaţi la obiect, referindu-vă strict la conţinutul prezentat în articol. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene sau “epitete”, atacurile de orice fel la persoana autorului articolului, afişarea de anunţuri publicitare sau linkuri prin care sunt promovate ateismul, satanismul, anticreştinismul, rasismul, fascismul, comunismul, precum şi jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori care au scris un comentariu, se vor sancţiona drastic prin cenzurarea parţială a comentariului, ştergerea integrală a comentariului sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului celui care şi-a permis să încalce acest Regulament!

Blogul lui Tom the Cat nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora, revenind, integral, autorului comentariului!

error: Content is protected !!
UN POPOR CARE ALEGE POLITICIENI CORUPTI SI TRADATORI NU ESTE VICTIMA CI COMPLICE
PARIUL LUI PASCAL
HRISTOS NU NE-A CERUT NICIODATA SA FIM PROSTI SAU TAMPITI
TITU MAIORESCU - EU NU VOI PERMITE CA ULITA SA NE FACA LEGI
SPUNE NU, IDEOLOGIEI DE GEN!
ISAAC NEWTON - OAMENII SUNT SINGURI PENTRU CA IN LOC DE PODURI CONSTRUIESC ZIDURI
UN POPOR CARE ALEGE POLITICIENI CORUPTI SI TRADATORI NU ESTE VICTIMA CI COMPLICE
PARIUL LUI PASCAL
HRISTOS NU NE-A CERUT NICIODATA SA FIM PROSTI SAU TAMPITI
TITU MAIORESCU - EU NU VOI PERMITE CA ULITA SA NE FACA LEGI
SPUNE NU, IDEOLOGIEI DE GEN!
ISAAC NEWTON - OAMENII SUNT SINGURI PENTRU CA IN LOC DE PODURI CONSTRUIESC ZIDURI
PlayPause
previous arrow
next arrow