Zilele trecute, între 4-6 octombrie 2012, Bucureştiul a avut onoarea să găzduiască CONFERINŢA NAŢIONALĂ DE EDUCAŢIE cu tema „BIBLIA – BAZA EDUCAŢIEI CREŞTINE”, eveniment care s-a desfăşurat sub patronajul Bisericii Creştine după Evanghelie Române.
Printre diverşii slujitori ai Domnului, implicaţi în viaţa Bisericii, delegaţi din toată ţara, prezbiteri, lectori universitari, doctori în teologie, etc, a participat şi un invitat special. Este vorba de DR.BERNHARD OTT (de naţionalitate, elveţian), care face parte din staff-ul E.E.A.A.(European Evangelical Accrediting Association) şi a ţinut o prelegere deosebită pe care o puteţi asculta mai jos prin harul Domnului. Dr. Bernhard Ott este un specialist în educaţie teologică evanghelică şi în 2001 a publicat o carte intitulată „Beyond Fragmentation : Integrating Mission and Theological Education” care poate fi previzualizată online de cei care cunosc limba engleză :
Dr. Bernhard Ott – Beyond Fragmentation – Integrating Mission and Theological Education
Fie ca bunul Dumnezeu să binecuvânteze Bisericile Creştine după Evanghelie din România şi de pretutindeni ! De asemenea, Domnul să-şi reverse harul Său şi peste ceilalţi copii ai Săi, indiferent de confesiunea (denominaţiunea) creştină din care fac parte ! Domnul să-l binecuvânteze şi pe fratele Florin Ionescu pentru că a slujit în calitate de translator din limba germană în limba română !
Conferinţa Naţională de Educaţie – Dr. Bernhard Ott – Bucureşti 6 oct. 2012 – 320 Kbps.mp3 :
Conferinţa Naţională de Educaţie – Dr. Bernhard Ott – Bucureşti 6 oct. 2012 – 64 Kbps.mp3 :
REGULI OBLIGATORII PENTRU POSTAREA COMENTARIILOR PE BLOGUL LUI TOM THE CAT:
Vă rugăm să comentaţi la obiect, referindu-vă strict la conţinutul prezentat în articol. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene sau “epitete”, atacurile de orice fel la persoana autorului articolului, afişarea de anunţuri publicitare sau linkuri prin care sunt promovate ateismul, satanismul, anticreştinismul, rasismul, fascismul, comunismul, precum şi jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori care au scris un comentariu, se vor sancţiona drastic prin cenzurarea parţială a comentariului, ştergerea integrală a comentariului sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului celui care şi-a permis să încalce acest Regulament!
Blogul lui Tom the Cat nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora, revenind, integral, autorului comentariului!