CONFERINTA EUROPEANĂ DE MEDICINĂ ȘI SPIRITUALITATE CREȘTINĂ 20-30 MAI 2022

CONFERINTA EUROPEANA DE MEDICINA SI SPIRITUALITATE CRESTINA - CEMSC 2022

(foto: medicineandspirituality.eu)

Întrucât există multe persoane care doresc să urmărească online evenimentele CEMSC, perioada de înscriere se prelungește până în 20 mai orele 13:00, termen până la care se poate finaliza înregistrarea oficială a participanților.

Centrul de Cercetare în Medicină și Spiritualitate Creștină – Spitalul „Providența” Iași, din cadrul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei în cooperare cu Episcopia Ortodoxă Română a Italiei și Centrul de Studii Teologice „Sfântul Dionisie Exiguul” din Italia, organizează, în perioada 20-30 mai 2022, Conferința Europeană de Medicină și Spiritualitate Creștină (CEMSC 2022).

Întâlnirea aflată la a doua ediție (după evenimentul inaugural desfășurat în 2019, la München) se va desfășura la Monza, în Italia, dar și online, și va avea două secțiuni de interes deosebit în contextul vremurilor actuale influențate de pandemia CoVid-19:

1. Secțiunea principală: Abordarea integrativă a persoanei în îngrijirea medicală, în psihoterapie și în viața spirituală creștină. Principii și practici.

2. Secțiuni speciale:

a. Pandemia Covid-19, abordări interdisciplinare.

b. Îngrijirea medicală și asistența spirituală în vremuri de război

În cadrul programului, vor susține conferințe medici români și membri ai personalului medical din diaspora, specialiști interesați de valorificarea potențialului terapeutic al vieții spirituale creștine.

În acest sens, au fost adresate invitații pentru înscrierea de lucrări tematice având caracter științific-medical, cu deschideri către valențele terapeutice ale spiritualității creștine. Cei interesați sunt așteptați să trimită propuneri pentru înscrierea lucrărilor științifice după următorul calendar:

– prima etapă (până în 22 aprilie 2022, ora 23.59 (prelungit până în 20 mai ora 13:00)), în care se vor expedia (la adresele medicina.si.spiritualitate@gmail.com și cosmina.t.rahaian@gmail.com), titlul lucrării, un scurt rezumat (2-3 fraze de prezentare care să evidențieze confluența dintre medicină și spiritualitatea creștină);
– a doua etapă (până în 3 mai 2022, ora 23.59 (prelungit până în 20 mai ora 13:00)), în care autorii ai căror lucrări au fost acceptate în prima etapă vor fi notificați prin email. Aceștia sunt rugați să trimită abstractul lucrării (250 de cuvinte) în limba română și în limba engleză, bibliografia lucrării și 5 slide-uri reprezentative din lucrare în limba română sau engleză (format power-point), pe adresele medicina.si.spiritualitate@gmail.com și cosmina.t.rahaian@gmail.com. Alte informații privind înscrierile se pot obține expediind un email la adresa medicina.si.spiritualitate@gmail.com.

Argumentul principal al organizării Conferinței Europene de Medicină și Spiritualitate Creștină (CEMSC 2022) constă în necesitatea dialogului dintre medicină și spiritualitate creștină. Cercetările medicale din ultimele trei decenii au scos la iveală tot mai multe conexiuni existente între diversele planuri ale existentei personale și comunitare, pe de o parte, și starea de sănătate, de partea cealaltă. Mediul în care trăim, obișnuințele, condițiile de muncă, pattern-urile cognitive și emoționale, felul în care obișnuim să interpretăm situațiile de viață, relațiile noastre cu semenii, raporturile cu mediul înconjurător, toate contribuie în mod considerabil la calitatea vieții și a sănătății. Domenii precum psihoneuroimunologia, medicina comportamentală sau psihologia sănătății au determinat o deschidere tot mai mare și preocupări științifice tot mai concrete pentru evaluarea diverselor elemente prezente în câmpul vast al practicilor și activităților omenești cu relevanță medicală.

În același timp, cercetările medicale din ultimele decenii au furnizat numeroase rezultate care scot la iveală capacitățile regenerative și o remarcabilă plasticitate a ființei omenești, de la plasticitatea sinaptică auto-indusă, la modificarea expresiilor genetice, ori la plasticitatea telomerilor, elemente atât de strâns legate de diversele aspecte ale vieții, de dispoziția psiho-emoțională, de conectivitatea socială, de calitatea relației medic-pacient, dar și de credința sau preocupările spirituale ale pacientului. În același timp, aceste rezultate au scos la iveală și importanța conduitei pacientului, rolul decisiv al comportamentului acestuia și al implicării sale în acțiunile terapeutice.

În acest context, dialogul dintre medicină și spiritualitatea creștină, devine nu numai necesar, dar și inevitabil. Pentru spațiul european însă, viața Bisericii lui Hristos și cea a spiritualității creștine constituie un fundament pe care s-au constituit istoric inițiative cu caracter medical și filantropic. În plus, impresionantele resurse de semnificație și înțelesuri edificatoare de care dispune creștinismul, ca și practicile spirituale, reprezintă conținuturi care trebuie puse în legătură nu numai cu dimensiunea personală / individuală, dar și cu cea de grup social a vieții.

Toate aceste descoperiri evidențiază o convergență strânsă între medicină și spiritualitate, justificând inițiativele de dialog și explorarea interdisciplinară, precum și abordările integrative, așa cum este cea pe care o propune Conferința Europeană de Medicină și Spiritualitate Creștină – CEMSC 2022 pe care o supunem atenției Dvs.

CEMSC 2022 se desfășoară cu binecuvântarea Preasfințitului Siluan, Episcopul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, iar temele conferințelor și personalitățile care vor susține prelegerile, în cele 10 zile, sunt menționate mai jos (click pe afiș pentru înscriere):

CONFERINTA EUROPEANA DE MEDICINA SI SPIRITUALITATE CRESTINA

SURSA:
https://www.medicineandspirituality.eu/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

REGULI OBLIGATORII PENTRU POSTAREA COMENTARIILOR PE BLOGUL LUI TOM THE CAT:

Vă rugăm să comentaţi la obiect, referindu-vă strict la conţinutul prezentat în articol. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene sau “epitete”, atacurile de orice fel la persoana autorului articolului, afişarea de anunţuri publicitare sau linkuri prin care sunt promovate ateismul, satanismul, anticreştinismul, rasismul, fascismul, comunismul, precum şi jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori care au scris un comentariu, se vor sancţiona drastic prin cenzurarea parţială a comentariului, ştergerea integrală a comentariului sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului celui care şi-a permis să încalce acest Regulament!

Blogul lui Tom the Cat nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora, revenind, integral, autorului comentariului!

error: Content is protected !!
UN POPOR CARE ALEGE POLITICIENI CORUPTI SI TRADATORI NU ESTE VICTIMA CI COMPLICE
PARIUL LUI PASCAL
HRISTOS NU NE-A CERUT NICIODATA SA FIM PROSTI SAU TAMPITI
TITU MAIORESCU - EU NU VOI PERMITE CA ULITA SA NE FACA LEGI
SPUNE NU, IDEOLOGIEI DE GEN!
ISAAC NEWTON - OAMENII SUNT SINGURI PENTRU CA IN LOC DE PODURI CONSTRUIESC ZIDURI
UN POPOR CARE ALEGE POLITICIENI CORUPTI SI TRADATORI NU ESTE VICTIMA CI COMPLICE
PARIUL LUI PASCAL
HRISTOS NU NE-A CERUT NICIODATA SA FIM PROSTI SAU TAMPITI
TITU MAIORESCU - EU NU VOI PERMITE CA ULITA SA NE FACA LEGI
SPUNE NU, IDEOLOGIEI DE GEN!
ISAAC NEWTON - OAMENII SUNT SINGURI PENTRU CA IN LOC DE PODURI CONSTRUIESC ZIDURI
PlayPause
previous arrow
next arrow