CONCERT HERITAGE – IMNURILE CREDINȚEI NOASTRE

Toți cititorii blogului meu sunt invitați gratuit la concertul francofon cu titlul „HERITAGE – IMNURILE CREDINȚEI NOASTRE”, eveniment extraordinar care se va desfășura sub auspiciile Bisericii Baptiste „Bunavestire” din București.
Canadienii Sebastian Demrey și Jimmy Lahaie se vor afla pentru prima oară în România, duminică 13 septembrie 2015, orele 18:00, la Crystal Palace Ballrooms din Calea Rahovei nr.198A, București și ne vom bucura mult pentru că vom avea privilegiul deosebit de a-i asculta într-un concert cu INTRARE LIBERĂ.

Cei doi canadieni sunt foarte cunoscuți și apreciați în lumea francofonă iar
albumul intitulat „HÉRITAGE” (moștenire) este rezultatul unei viziuni comune a unui cântăreț și a unui muzician.

“Scopul nostru cu acest proiect este să evidențiem comorile muzicii și versurilor care au întărit credința părinților noștri și a generațiilor de dinaintea lor. Știm că această muzică va rezona cu siguranță cu generația mai în vârstă, dar vrem să ajungem și la credincioșii mai tineri, pentru ca și ei să descopere aceste imnuri minunate”

Dorind să păstreze un sound mai organic, cei doi interpreți au decis să folosească chitare acustice, mandoline, pian acustic, percuție și contrabas.

Într-o lume în care totul este într-o continuă agitație și în care lucrurile bune sunt considerate “demodate”, știm că mesajul Sfintei Evanghelii rămâne același: neschimbat, nemuritor, neprețuit. Iar vechile imnuri ale Evangheliei care ne-au însoțit părinții și bunicii în viața lor de credință, răsună și astăzi.
Dar oare mai răsună azi Evanghelia în inima și în trăirea noastră?!?

Vă așteptăm cu mare drag, trimiteți invitația tuturor prietenilor voștri!

CONCERT HERITAGE - IMNURILE CREDINTEI NOASTRE - CRYSTAL PALACE BALLROOMS - SALA BUCURESTI - BISERICA BUNAVESTIRE - SEPTEMBRIE 2015

SURSA:
http://heritagehymnsmusic.com/

Crystal Palace Ballrooms – Sala București se află AICI

1 thought on “CONCERT HERITAGE – IMNURILE CREDINȚEI NOASTRE”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

REGULI OBLIGATORII PENTRU POSTAREA COMENTARIILOR PE BLOGUL LUI TOM THE CAT:

Vă rugăm să comentaţi la obiect, referindu-vă strict la conţinutul prezentat în articol. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene sau “epitete”, atacurile de orice fel la persoana autorului articolului, afişarea de anunţuri publicitare sau linkuri prin care sunt promovate ateismul, satanismul, anticreştinismul, rasismul, fascismul, comunismul, precum şi jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori care au scris un comentariu, se vor sancţiona drastic prin cenzurarea parţială a comentariului, ştergerea integrală a comentariului sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului celui care şi-a permis să încalce acest Regulament!

Blogul lui Tom the Cat nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora, revenind, integral, autorului comentariului!

error: Content is protected !!
UN POPOR CARE ALEGE POLITICIENI CORUPTI SI TRADATORI NU ESTE VICTIMA CI COMPLICE
PARIUL LUI PASCAL
HRISTOS NU NE-A CERUT NICIODATA SA FIM PROSTI SAU TAMPITI
TITU MAIORESCU - EU NU VOI PERMITE CA ULITA SA NE FACA LEGI
SPUNE NU, IDEOLOGIEI DE GEN!
ISAAC NEWTON - OAMENII SUNT SINGURI PENTRU CA IN LOC DE PODURI CONSTRUIESC ZIDURI
UN POPOR CARE ALEGE POLITICIENI CORUPTI SI TRADATORI NU ESTE VICTIMA CI COMPLICE
PARIUL LUI PASCAL
HRISTOS NU NE-A CERUT NICIODATA SA FIM PROSTI SAU TAMPITI
TITU MAIORESCU - EU NU VOI PERMITE CA ULITA SA NE FACA LEGI
SPUNE NU, IDEOLOGIEI DE GEN!
ISAAC NEWTON - OAMENII SUNT SINGURI PENTRU CA IN LOC DE PODURI CONSTRUIESC ZIDURI
PlayPause
previous arrow
next arrow