În urma unor articole apărute în presa internațională cu privire la cazul familiei Marius și Ruth Bodnariu în care anumite evenimente, informații, sunt greșit înțelese sau nedocumentate temeinic, dorim să aducem o serie de clarificări pentru ca viitoarele articole, emisiuni, să aibă ca punct de pornire informații concrete și asumate.
· Scopul protestelor din România, Europa, USA
1. Împotriva abuzurilor Barnevernet
Marius și Ruth Bodnariu sunt o familie mixtă româno-norvegiană ce locuiește
in Norvegia de 10 ani. Familia are 5 copii: Eliana (9 ani), Naomi (7 ani),
Matei (5 ani), Ioan (2 ani) și Ezekiel (4 luni) – copiii familiei sunt în același timp și cetățeni români. Marius este licențiat în Ingineria Sistemelor și Informatică Aplicată la Universitatea Politehnică București, angajat al Primăriei Redal, Naustdal, iar Ruth este asistentă medicală de specialitate pediatrică la spitalul din orașul Forde.
În data de 16 Noiembrie 2015, statul norvegian, prin instituția de Protecția Copilului – Barnevernet – le-a confiscat copiii și i-a dat în plasament în trei familii diferite, fără o anchetă socială prealabilă și fără o anchetă psihosocială și emoțională a copiilor. Procedura de confiscare a copiilor familiei a fost declanșată în urma unui denunț telefonic a directoarei școlii din orașul Vevring, unde fetițele Eliana și Naomi sunt eleve. În denunț, directoarea școlii își exprimă îngrijorarea privind educația religioasă pe care fetițele o primesc acasă, faptul că ar putea fi disciplinate, menționând că părinții și bunica sunt creștini radicali și că acest fapt ar crea un handicap copiilor. În același denunț, directoarea școlii menționează inteligența și creativitatea celor două fetițe, evidențiind faptul că nu consideră că ele sunt abuzate fizic sau psihic, solicitând doar îndrumarea Protecției Copilului. Directoarea școlii, cu ceva timp în urmă,
a fost foarte categorică în a interzice uneia dintre fete să mai cânte,
după ce fetița le-a cântat un cântecel creștin, colegilor.
În urma acestui denunț, Barnevernet face sesizare pentru deschiderea unui caz de violență în familie și fără a notifica familia în prealabil, în data de 16 Noiembrie 2015, Barnevernet Naustdal, a mers la școală și le-a luat în custodie pe cele două fete, după care, împreună cu poliția, a mers acasă la familia Marius și Ruth Bodnariu, de unde a luat în custodie și pe cei doi băieți, Matei și Ioan. Mama a fost arestată și dusă la sediul poliției locale, aceeași procedură de arestare aplicându-se și tatălui, care era la serviciu. După câteva ore de interogatoriu, fără ca Marius să fie asistat de un avocat și fără prezența unui translator, Marius și Ruth Bodnariu au fost eliberați împreună cu bebelușul
(n.r. care avea 3 luni la acea dată), nefiind considerați periculoși și li s-a comunicat faptul că în următoarea zi li se va explica despre ce este vorba.
În mod ilegal, autoritățile au procedat la arestarea celor doi, fără a le prezenta învinuirile, împreună cu dovezile care au condus la acest gest extrem, acela de arestare a unei persoane. Pentru determinarea părinților de a sta liniștiți și a nu apela la serviciile unui avocat, cei doi au fost asigurați că situația se va rezolva în mod pozitiv.
În 17 Noiembrie 2015, contrar declarațiilor optimiste din ziua precedentă, Barnevernet ia în custodie, însoțiți de poliție, și pe bebelușul Ezekiel. În urma deciziei unei comisii locale de audiere, părinții sunt acuzați de abuz fizic asupra copiilor, fără a exista dovezi în acest sens, fapt ce conduce la investigații medicale complexe asupra copiilor, ulterior, raportul medical menționând faptul că nu există semne de abuz fizic sau psihic în ce-i privește pe copii. Totuși, doar în baza declarațiilor, pe care Barnevernet pretinde că au fost date de copii (chiar și aceste declarații, unele dintre ele se contrazic), comisia stabilește că (1) bebelușul poate fi văzut doar de două ori pe săptămână, câte două ore de mama și tata, (2) că cei doi băieți pot fi văzuți doar de mama o dată pe săptămână, (3) că cele două fete mari nu pot fi văzute deloc de către părinți și nu au mai fost văzute din data de 16 noiembrie 2015. Nu se cunoaște dacă declarațiile copiilor au fost luate în prezența unui psiholog și nici modul în care au fost luate acele declarații, în primă fază nefiind prezent și un reprezentant/avocat al părinților pentru confirmarea respectării procedurii de audiere a minorilor, procedură care trebuie să se efectueze fără a se crea vreun traumatism psihoemoțional, minorilor.
Până la acea dată, Marius și Ruth Bodnariu nu au primit niciun avertisment din partea autorităților în care să fie atenționați de deficiențe în creșterea și educarea propriilor copii. Nu s-a efectuat nicio anchetă socială și nicio evaluare a impactului despărțirii copiilor de părinți, precum și impactul despărțirii fraților, prin aceasta, încălcându-se interesul superior al copilului.
La acest moment, copiii sunt ținuți nejustificat în trei familii surogat, în două orașe diferite, la distanțe de 3,5 ore de casa părintească. Copiii spun că le este dor să-și vadă părinții și să se întoarcă acasă, dar Barnevernet neagă acest lucru. Paradoxal, în data de 15 Decembrie 2015, în urma unei întâlniri cu Barnevernet, părinților li s-a comunicat că autoritatea de Protecția Copilului vrea să-i cunoască mai bine și să-i evalueze abia în luna Februarie 2016,
dar că în același timp demarează procedura de adopție pentru toți cei 5 copii
ai familiei.
Până la această oră nu sunt clare și explicabile câteva aspecte privind toată procedura de confiscare a celor 5 copii și dorim să atragem atenția asupra lor:
– încălcarea Convenției cu privire la Drepturile Copilului, adoptată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 20.11.1989, în special art.5, 8, 9, 14, 18, art.20 alin.3, și art. 30
– forța extremă și abuzivă a Barnevernet
– lipsa unei anchete sociale prealabile
– lipsa unei evaluări a impactului separării copiilor de părinți și a separării fraților prin plasarea în trei familii diferite
– lipsa de transparență
– interogatoriu fără translator și fără avocat, încălcându-se astfel dreptul la apărare
– constrângerea de a nu contacta Ambasada
– lipsa unor evidențe de abuz fizic sau psihic
– întârzierea întocmirii documentației în limba română, așa cum prevede legea
– mama nu-și poate alăpta bebelușul de patru luni decât de 2 ori pe săptămână
– presiuni asupra mamei (Ruth) să declare în mod mincinos că tatăl (Marius) este abuziv cu ea și că astfel își va primi copiii
– amenințări la adresa lui Marius să nu facă public cazul, riscând să nu-și mai vadă copiii niciodată, amenințări care, venind din partea unor reprezentanți ai instituției, reprezintă o infracțiune evidentă de șantaj și amenințare
– plasarea copiilor în orașe diferite la distanță de 3,5 ore de casă, inclusiv a bebelușului de patru luni care trebuie alăptat, deși avocatul a găsit o locație în apropierea casei părintești
– manipularea copiilor prin întrebări direcționate, pentru a da declarații prin care părinții să fie incriminați
Astfel de metode și atitudini, care nouă ca români, ne aduc aminte de totalitarismul comunist, ne determină să acuzăm Barnevernet, implicit statul norvegian, de complicitate, de încălcarea flagrantă a drepturilor familiei și a drepturilor omului, de amenințări și intimidări asupra familiei, asupra avocaților care se implică în aceste cazuri (unii dintre ei, pierzându-și licența de profesare), de tentative de mușamalizare și îngrădire a libertății de exprimare religioasă.
2. În semn de solidaritate cu Marius și Ruth Bodnariu
Denunțăm acțiunile abuzive, iraționale și inumane față de o familie normală, responsabilă, care a asigurat un mediu propice creșterii celor 5 copii.
Marius și Ruth sunt integrați social, aducând un plus comunității din care fac parte, prin natura profesiei lor, fără să fi inițiat sau produs vreodată acțiuni ce contravin moralității și legii.
3. În semn de solidaritate cu familiile care au aceeași experiență
Familii din Lituania, Polonia, Slovenia, Turcia, Brazilia, India, Rusia, Cehia.
· Prezentare documente
Datorită regimului confidențial stabilit de către legislația norvegiană,
familiei Marius și Ruth Bodnariu nu îi este permis să facă publice documente oficiale sau transcrieri.
Daniel Bodnariu
Domnul Iisus să fie și să rămână cu voi în încercarea aceasta! Mă voi ruga pentru voi ca Dumnezeu să dea rezolvare cauzelor voastre.
Dumnezeu să vă binecuvânteze toată familia Bodnariu… AMIN!
Domnul nostru Iisus Hristos a fost permanent alături de Marius și Ruth Bodnariu în acea grea încercare prin care au trecut. Rugăciunea făcută de tine, dragă Narcis, A FOST ASCULTATĂ DE DUMNEZEU pentru că așa cum știi, cazul Bodnariu a fost soluționat favorabil, copiii au ajuns înapoi la părinții lor iar întreaga familie a părăsit definitiv Norvegia ateocrată și s-a stabilit în România care totuși este o țară creștină (oricum, mult mai creștină decât Norvegia). Fii binecuvântat!