COMUNICAT DE PRESĂ AL DELEGAȚIEI PARLAMENTARE CARE S-A DEPLASAT ÎN NORVEGIA PENTRU INVESTIGAREA CAZULUI BODNARIU

DEPUTATUL MARIA GRECEA A FACUT PARTE DIN DELEGATIA PARLAMENTARA CARE A VIZITAT FAMILIA MARIUS SI RUTH BODNARIU DIN NORVEGIA

„Durerea acestei familii este greu de descris. Chipul lor transmite atâta durere încât nu mai avem nevoie de cuvinte…

Astăzi, toți membrii delegației, am decis să transmitem un scurt Comunicat referitor la ziua de ieri când ne-am întâlnit cu familia Bodnariu și cu autoritățile locale. Discuțiile au fost și vor fi dificile, dar nu vom abandona această luptă cu un sistem absurd. Vă pot asigura că am depus, cu toții, eforturile necesare ca această familie să-și îmbrățișeze copiii ! Sper ca această vizită să reprezinte un pas decisiv în ceea ce privește situația familiilor ale căror copii au fost instituționalizați de către autoritățile norvegiene.

Doamne ajută!”

(Deputat Maria Grecea – Membru în Delegația Parlamentară care se află în vizită în Norvegia pentru a investiga abuzurile suferite de familia Bodnariu)

COMUNICAT DE PRESĂ

În perioada 20-22 ianuarie 2016 o delegație a Camerei Deputaților, condusă de domnul deputat Mircea Dolha, vicepreședinte al Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, din care fac parte și domnul deputat Mircea Lubanovici, președintele comisiei, doamna deputat Maria Grecea, membru al comisiei, domnul deputat Ovidiu Iane, membru al comisiei, precum și o delegație a Senatului, alcătuită din domnii senatori Titus Corlățean, membru al Comisiei pentru politică externă, Ben-Oni Ardelean, secretarul Comisiei pentru politică externă și Marian Vasiliev, președintele Comisiei pentru egalitatea de șanse, se află într-o vizită de lucru în Norvegia, în vederea întreprinderii de demersuri politice pentru susţinerea reîntregirii familiilor de români ai căror copii au fost preluați de Serviciul local norvegian de protecție a copilului (Barnevernet), precum familiile Bodnariu, Nan și altele asemenea. Parlamentarii români participă la un program comun de întrevederi oficiale cu autoritățile norvegiene.

Miercuri, 20 ianuarie 2016, a avut loc o întâlnire de peste trei ore cu doamna Anne Karin Hamre, guvernatorul județului Sogn og Fjordane, în jurisdicția căruia se află Redal, localitatea de reședință a familiei Bodnariu, și cu reprezentanți ai municipalității Naustdal. După prezentarea făcută de guvernator, parlamentarii români au cerut acesteia, imperios, reanalizarea ordinului temporar de plasament pe considerentul că măsura adoptată este una disproporționată și reprezintă o interpretare abuzivă a principiului interesului superior al copilului (potrivit legislației internaționale relevante), adăugând că există suspiciuni rezonabile privind unele vicii de procedură (nerespectarea de către Barnevernet a etapelor procedurale prevăzută în legislația norvegiană).

S-a remarcat disponibilitatea părții norvegiene de a avea un dialog deschis cu membrii delegației, doamna Guvernator admițând că situația actuală reprezintă o provocare, fiind una sensibilă pentru ambele părți. Membrii delegației române au subliniat atașamentul față de strânsele relații existente între țara noastră și Norvegia și dorința de a continua promovarea acestora la același nivel, relevând totodată faptul că situația prezentă, și anume cazul Bodnariu și al altor familii care se confruntă cu dificultăți similare, a generat o emoție deosebit de puternică în rândul cetățenilor români, atât din țară, cât și din străinătate, din cauza lipsei de transparență de până acum, precum și a suspiciunilor care planează asupra modului de gestionare a cazurilor.

Ulterior, delegația s-a deplasat la reședința familiei Bodnariu din localitatea Redal, unde a avut discuții cu cei doi soți, a vizitat locuința și a constatat condițiile adecvate de viață și dezvoltare oferite copiilor de către părinți.
La acest moment, a fost prezent și Preasfințitul Părinte Episcop Macarie Drăgoi al Europei de Nord. De asemenea, parlamentarii au discutat cu vecini ai familiei, cetățeni norvegieni, precum și cu alți membri ai comunității locale care îi cunosc îndeaproape pe Ruth și Marius Bodnariu.

Vizita în Norvegia a delegației parlamentare continuă astăzi, 21 ianuarie 2016, și mâine, 22 ianuarie 2016, în program fiind incluse convorbiri cu comisii ale Parlamentului norvegian, cu reprezentanți ai conducerii Ministerului Afacerilor Externe, ai Ministerului Copiilor, Egalității și Incluziunii Sociale, precum și cu reprezentanți ai comunității românești din Norvegia.

SURSA:

https://www.facebook.com/125713410933674/photos/a.140488659456149.1073741825.125713410933674/504582056380139/?type=3&theater

https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=504673259704352&id=125713410933674

FAMILIA MARIUS SI RUTH BODNARIU IMPREUNA CU COPIII

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

REGULI OBLIGATORII PENTRU POSTAREA COMENTARIILOR PE BLOGUL LUI TOM THE CAT:

Vă rugăm să comentaţi la obiect, referindu-vă strict la conţinutul prezentat în articol. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene sau “epitete”, atacurile de orice fel la persoana autorului articolului, afişarea de anunţuri publicitare sau linkuri prin care sunt promovate ateismul, satanismul, anticreştinismul, rasismul, fascismul, comunismul, precum şi jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori care au scris un comentariu, se vor sancţiona drastic prin cenzurarea parţială a comentariului, ştergerea integrală a comentariului sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului celui care şi-a permis să încalce acest Regulament!

Blogul lui Tom the Cat nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora, revenind, integral, autorului comentariului!

error: Content is protected !!
UN POPOR CARE ALEGE POLITICIENI CORUPTI SI TRADATORI NU ESTE VICTIMA CI COMPLICE
PARIUL LUI PASCAL
HRISTOS NU NE-A CERUT NICIODATA SA FIM PROSTI SAU TAMPITI
TITU MAIORESCU - EU NU VOI PERMITE CA ULITA SA NE FACA LEGI
SPUNE NU, IDEOLOGIEI DE GEN!
ISAAC NEWTON - OAMENII SUNT SINGURI PENTRU CA IN LOC DE PODURI CONSTRUIESC ZIDURI
UN POPOR CARE ALEGE POLITICIENI CORUPTI SI TRADATORI NU ESTE VICTIMA CI COMPLICE
PARIUL LUI PASCAL
HRISTOS NU NE-A CERUT NICIODATA SA FIM PROSTI SAU TAMPITI
TITU MAIORESCU - EU NU VOI PERMITE CA ULITA SA NE FACA LEGI
SPUNE NU, IDEOLOGIEI DE GEN!
ISAAC NEWTON - OAMENII SUNT SINGURI PENTRU CA IN LOC DE PODURI CONSTRUIESC ZIDURI
PlayPause
previous arrow
next arrow