CETĂŢENI ROMÂNI NEVINOVAŢI CARE AU PIERIT CU ZECILE DE MII DATORITĂ URII OARBE A ALTOR CETĂŢENI ROMÂNI

(foto: ro.wikipedia.org)

Nu sunt un istoric sau un specialist în acest domeniu dar am găsit pe internet câteva secvențe dintr-un film documentar de excepţie, filme mărturie care trebuie vizionate de toţi românii de bună credinţă, lipsiţi de prejudecăţi şi raţionali (sănătoși la cap!).

Vă invit să vizionaţi toate aceste secvențe de film. Din nefericire, este imposibil să vă urez „vizionare plăcută” pentru că aceste filme redau nişte pagini de istorie marcată de tragedii greu de imaginat şi de conceput pentru orice om cu mintea întreagă.

În ceea ce mă priveşte, trebuie să vă spun că auzisem multe lucruri şi grozăvii de la bunicii mei care mi-au povestit amintirile lor din timpul celui de-al doilea război mondial. În aprilie 1944, în timpul raidurilor aviaţiei anglo-americane (care a bombardat nu numai Bucureştiul ci şi rafinăriile din zona Ploieşti, sondele şi sursele de petrol care alimentau armata germană „aliata” României) bunicii mei locuiau în Bucureşti şi „se adăposteau” în pivniţa casei împreună cu băieţelul lor de un an (adică unchiul meu care acum e pensionar). Mama mea nici măcar nu era născută. În timp ce stăteau în pivniţă cu copilaşul lor, bunicii se rugau Domnului ca să se îndure de ei… Bunul Dumnezeu i-a ocrotit şi au scăpat cu bine din toate bombardamentele acelea cumplite. Dacă bunicii mei n-ar fi supravieţuit, nici eu n-aş mai fi aşternut acum aceste rânduri pe blogul meu…

Deşi bunicii mei au avut un rol important în educaţia şi cultivarea mea, totuşi, abia acum după vizionarea filmului de mai jos, mi-am făcut o imagine clară asupra anumitor aspecte pe care nu le cunoşteam decât într-o foarte mică măsură. Acum am început să înţeleg multe lucruri. Totuşi nu voi înţelege niciodată cum a fost posibil ca nişte cetăţeni români să-i urască atât de mult pe alţi cetăţeni români?!? Oare criteriul etnic îţi dă dreptul să loveşti cu patul puştii femeile şi bătrânii lipsiţi de apărare, să-i umileşti, să-i batjocoreşti, să-i împuşti ca pe nişte câini şi să-i arunci în gropi comune??? Oare criteriul etnic este suficient ca după ce omori părinţii (în faţa copiilor) să-i loveşti cu bestialitate şi să-i arunci şi pe copii în aceleaşi gropi comune, să-i îngropi de vii, iar în loc de jucării şi păpuşi să le oferi o moarte cumplită prin asfixiere? Oare criteriul etnic îţi permite să trimiţi mii de oameni nevinovaţi în trenurile morţii, fără hrană, fără apă şi mai ales fără aer şi să-i condamni astfel la o moarte lentă prin deshidratare şi sufocare? Oare criteriul etnic este suficient pentru a lua decizia de a strânge copiii, femeile şi bătrânii în barăci din lemn stropite cu benzină şi a le da foc, condamnându-i astfel la o moarte îngrozitoare?

Sunt convins că niciunul dintre voi nu veţi regreta vizionarea acestor secvențe de film excelent în care vi se vor prezenta realități de neconceput pentru un om cu mintea întreagă, imagini filmate chiar în acele vremuri grele care au marcat şi au distrus viaţa atâtor oameni complet nevinovaţi.

VIZIONAȚI TOATE ACESTE SECVENȚE DE FILM PE CARE AR TREBUI SĂ LE VADĂ TOȚI ROMÂNII DE PRETUTINDENI, ÎN SPECIAL CEI CARE NEAGĂ ACESTE TRAGEDII ISTORICE!

ANTISEMITISMUL ACTIV ȘI „CURĂŢAREA TERENULUI”

Antisemitismul activ, spre deosebire de vechiul antisemitism românesc latent, cu eclatări periodice, încrustat în istoria românească şi care s-a dezvoltat în paralel cu colaborarea şi fecundarea reciprocă interetnică, a fost importat şi propagat de partidul „Totul pentru Ţară” şi de Mişcarea Legionară, legiferat prin legile lui Octavian Goga şi Ion Gigurtu şi amplificat de propaganda prilejuită de cedările de teritorii româneşti. El a fost aplicat minorităţii evreieşti de regimul antonescian ca misiune principală de stat. Antonescu a promovat o politică de purificare etnică, antisemită, dură, activă, care s-a manifestat prin masacre, atrocităţi şi jafuri faţă de cetăţenii români de etnie evreiască: Pogromul de la Iaşi, „trenurile morţii”, deportările în Transnistria, Masacrul de la Odesa şi altele. Politica de purificare etnică declanşată şi controlată de Ion Antonescu s-a exprimat prin distrugerea fizică a cetăţenilor români de etnie evreiască simultană cu jaful organizat de stat pentru distrugerea economică a populaţiei evreieşti. Au fost deportaţi în Transnistria 195.000 de cetăţeni români de etnie evreiască dintre care, la 15 noiembrie 1943, au mai rămas în viaţă doar 49.927. În Transnistria, guvernul antonescian a mai exterminat peste 170.000 de evrei ucraineni, în total au fost masacraţi peste 300.000 de evrei. Situaţia romilor nu a fost mai blândă. În 1942, Antonescu a ordonat deportarea în Transnistria a 24.617 de cetăţeni români de etnie romă, dintre care numai jumătate au supravieţuit şi au reuşit să se reîntoarcă în România.

Printre manifestările antisemitismului activ la nivel statal se pot menţiona:

* Limitarea drepturilor şi libertăţilor

Evreilor le-au fost anulate autorizaţiile pentru vânzarea „produselor monopolului statului” (tutun, sare). Au fost „românizate” casele de film, sălile de cinematograf, birourile de voiaj şi turism. Au fost confiscate vasele maritime şi fluviale aflate în proprietatea evreilor. Evreilor le-a fost interzisă utilizarea aparatelor de radiorecepţie, pentru a nu răspândi „ştiri de propagandă contra intereselor ţării…, alarmând permanent populaţia”.
Le-a fost retras permisul de conducere a autovehiculelor.

* Confiscări şi deposedări de bunuri

Au fost confiscate şi trecute în patrimoniul Statului, cu tot inventarul lor, proprietăţile rurale ale evreilor, sub orice titlu, şi proprietăţile urbane. Până la 31 decembrie 1943, măsura a cuprins 75.385 de apartamente, din care 1.656 au fost repartizate unor instituţii, iar 58.980 particularilor.

* Constrângerea la diverse contribuţii sau prestaţii

Prestarea de „muncă obligatorie”, obligaţia evreilor de a contribui la „constituirea de stocuri de îmbrăcăminte în interes social” – valoarea hainelor şi a altor contribuţii în natură a fost, pâna în ianuarie 1943, de 1.800.135.650 de lei

* Scriitorii ostateci‎‎

În 1941 administraţia antonesciană a afişat o listă cu numele a 42 de scriitori, fruntaşi ai intelectualităţii române de etnie evreiască, care urmau să fie omorâţi în cazul inobedienţei vreunui evreu faţă de regim. Lista cuprindea şi numele unor scriitori decedaţi (Ronetti-Roman, d. 1908, etc.) sau care nu se mai aflau pe teritoriul României. Pentru detalii, vezi: Scriitori ostateci

În şedinţa din 8 iulie 1941 a cabinetului antonescian, viceprim-ministrul şi ministrul de externe Mihai Antonescu, s-a adresat miniştrilor:

„Aşa că vă rog să fiţi implacabili, omenia siropoasă, vaporoasă, filozofică nu are ce căuta aici… Cu riscul de a nu fi înţeles de unii tradiţionalişti care mai pot fi printre dvs, eu sunt pentru migrarea forţată a întregului element evreu din Basarabia şi Bucovina, care trebuie zvârlit peste graniţă… Veţi fi fără milă cu ei! Nu ştiu peste câte veacuri neamul românesc se va mai întâlni cu libertatea de acţiune totală, cu posibilitatea de purificare etnică şi revizuire naţională… Dacă este nevoie, să trageţi cu mitraliera! Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari… Îmi iau răspunderea în mod formal şi spun că nu există lege… Deci, fără forme (formalităţi), cu libertate completă (de acţiune)”

La sfârşitul lui octombrie 1941, articole redacţionale din presa românească – care exprimau linia oficială – au anunţat românilor că „problema evreiască a intrat în faza soluţiei finale şi că niciun om din lume şi nici o minune nu pot împiedica soluţionarea ei”. Guvernul a anunţat că România „s’a înscris printre naţiunile care sunt hotărîte să colaboreze efectiv pentru rezolvarea definitivă a problemei evreieşti, nu numai locale, dar şi europene”. Într-o scrisoare de răspuns trimisă unui intelectual care i-a elogiat politica antisemită, Antonescu s-a obligat să-i elimine complet pe evreii din România:

„Nimeni şi nimic nu mă va împiedica, atâta timp cât voi trăi, de a împlini opera de purificare”

„Curăţarea terenului” era numele de cod folosit de regimul antonescian ca echivalent al termenului german „SOLUŢIA FINALĂ”. Ordinul de „curăţare a terenului”, de exterminare a unei părţi a evreilor din Basarabia şi Bucovina şi de deportare a restului, a fost dat de Antonescu din proprie iniţiativă şi nu ca rezultat al presiunilor germane. Pentru punerea în aplicare a acestei sarcini, el a ales jandarmeria şi armata, în special administraţia civilă a armatei, pretoratul. Şeful Marelui Stat Major al Armatei, generalul Iosif Iacobici, a ordonat comandantului Biroului 2, locotenent-colonelului Alexandru Ionescu, să pună în aplicare un plan „pentru înlăturarea elementului iudaic de pe teritoriul basarabean prin organizarea şi acţionarea de echipe, care să devanseze trupele române”. Planul a fost pus în aplicare începând cu 9 iulie 1941. Armata a primit „ordine speciale” prin generalul Şteflea, executorul acestor ordine fiind Marele Pretor al Armatei, generalul Ioan Topor. Jandarmeria a primit ordinul de „curăţire a terenului” cu trei-patru zile înainte de 21 iunie 1941, în trei locuri diferite din Moldova: Roman, Fălticeni şi Galaţi. Inspectorul general al jandarmeriei, generalul Constantin (Piki) Vasiliu, a declarat în faţa subofiţerilor şi ofiţerilor de jandarmi la Roman că „prima măsură pe care sunt datori s-o aducă la îndeplinire va fi aceea de curăţare a terenului, prin care se înţelege: exterminarea pe loc a tuturor evreilor aflaţi pe teritoriul rural; închiderea în ghetouri a evreilor de pe teritoriul urban; arestarea tuturor suspecţilor, a activiştilor de partid, a acelora care au ocupat funcţiuni de răspundere sub autoritatea sovietică şi trimiterea lor sub pază la legiune”.

Comandantul legiunii de jandarmi Orhei, Constantin Popoiu, a atras atenţia jandarmilor săi că:

„trebuie să-i exterminaţi pe evrei de la pruncul în faşă până la bătrânul neputincios, toţi aceștia fiind periculoşi pentru naţia română”.

„Ordinele speciale” erau considerate „secret de stat” şi transmise verbal sau ca documente cu regim secret, de fiecare dată când autorităţile militare sau civile evitau să execute evrei, fie de teama consecinţelor, fie întrucât nu credeau în existenţa unor asemenea ordine. De exemplu, în cazul maiorului Frigan din garnizoana Cetatea Albă, care nu a cunoscut ordinele speciale şi a cerut instrucţiuni în scris pentru executarea evreilor, pretorul Armatei a III-a, colonelul Marcel Petala, s-a deplasat la Cetatea Albă pentru a ordona personal, maiorului, directivele. Imediat au fost executaţi toţi cei 3.500 de evrei care mai rămăseseră în ghetou.

Ordinele speciale erau date direct de mareșalul Ion Antonescu, Armatei, Serviciului Special de Informaţii şi Jandarmeriei, iar Mihai Antonescu le transmitea administraţiei civile. Executantul ordinelor speciale, marele pretor, generalul Ioan Topor, era direct subordonat şefului Marelui Cartier General, generalului Ilie Şteflea. Jandarmeria în cele două provincii, prin inspectorii generali, colonelul Teodor Meculescu, în Basarabia, şi colonelul Ioan Mânecuţă, în Bucovina, era subordonată la începutul operaţiunii, generalului Constantin Vasiliu şi mai târziu, generalului Topor.

După emiterea acestor ordine speciale de „curăţare a terenului”, teritoriul dintre râul Nistru şi râul Bug devenise un imens cimitir presărat cu zeci de mii de cadavre despuiate de haine şi lăsate să putrezească de-a lungul drumurilor. Apele râului Bug, infestate de cadavre, nu mai erau potabile. Indiferenţa faţă de sanitaţie periclita populaţia locală ne-evreiască, militarii români şi membrii minorităţii germane din zona Bugului. Bijuteriile, obiectele de valoare, dinţii de aur, inelele, verighetele şi banii jefuiţi dispăreau în drum spre vistieria Statului.

Crime asupra populaţiei evreieşti locale din Transnistria au fost înfăptuite de plutoane ale morţii formate din jandarmi români în drumul spre zona de relocare din est.

Zeci de mii de evrei au fost ucişi în Odesa, Bogdanovca şi Akmecetka în 1941 şi 1942. Pentru detalii, vezi: Masacrul de la Odesa

Mihai Antonescu stabilise acorduri (Abmachungen) privind colaborarea pe teren cu SS-ul, adică cu subunităţile Einsatzgruppe D, şi cu alte formaţiuni germane. Instructorii germani au raportat despre cruzimea, rapacitatea, corupţia şi ineficienţa camarazilor români care au acţionat neplanificat, n-au şters urmele execuţiilor în masă şi au comis jafuri, violuri sau împuşcări pe străzi, n-au îngropat cadavrele sau au primit mită de la evrei. Din schimburile de scrisori, protestele şi dispoziţiile în această privinţă reiese că germanii erau furioşi de lipsa de organizare şi planificare şi nu din cauza omorurilor în sine. Rapoartele trimise de diversele unităţi ale Einsatzgruppe D şi de cele ale Jandarmeriei militare germane (Feldgendarmerie) erau pline de informaţii cu privire la execuţii şi jafuri şi despre modul de acţiune neorganizat al românilor, conchizând că „soluţionarea problemei evreieşti de către români în regiunea dintre Nistru şi Nipru a fost dată pe mâini necorespunzătoare”. În darea de seamă care a rezumat primele cinci rapoarte ale Einsatzgruppe D, trimisă la 30 octombrie 1941 ministrului de externe al Germaniei von Ribbentrop, comandantul poliţiei de siguranţă SD (Chef der Sicherheitspolizei und des SD) relata:

„Modul în care românii se comportă cu evreii este complet lipsit de metodă. Nu am avea nimic de reproşat numeroaselor execuţii dacă pregătirile tehnice şi execuţiile ar fi suficient de corecte. În general, românii lasă cadavrele celor ucişi pe locul în care au fost împuşcaţi, fără să le îngroape”.

În iunie 1942, Mihai Antonescu, în numele lui Ion Antonescu, a reacceptat, în convorbiri secrete cu trimişii lui Himmler din Sicherheitspolizei, „soluţia finală” în România, adică deportarea tuturor evreilor români, cu foarte mici excepţii, în lagărul de exterminare Belzec din Polonia unde, conform planului german, urmau să fie gazaţi şi arşi într-un ritm de două mii de evrei pe zi. În afară de 17.000 de evrei găsiţi „utili” economiei naţionale sau cu drepturi excepţionale, întreaga minoritate evreiască din România, care număra în mai 1942 (recensământul a fost organizat în acest scop) 292.149 suflete, urma să fie exterminată în circa 140 de zile!!!

La 13 octombrie 1942, aplicarea planului a fost suspendată de partea română după ce a ajuns la concluzia că interesele germane şi cele române nu mai coincideau, că armata română urma să fie măcinată la Stalingrad şi că, în ciuda tuturor sacrificiilor materiale (alimente, petrol, materii prime) şi umane, Hitler nu intenţiona să retrocedeze României, Transilvania de Nord. Guvernanţii români s-au străduit să-i inducă în eroare pe reprezentanţii puterilor occidentale privind ordinele speciale de „curăţare a terenului”.

La 31 iunie 1941 decanul Corpului Diplomatic din Bucureşti şi nunţiului apostolic, monseniorul Andrea Cassulo a cerut o audienţă urgentă la Ion Antonescu pentru a protesta contra samavolniciilor faţă de evrei şi a cere clemenţă. Ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti, Franklin Mott Gunther, primit în audienţă de Ion şi Mihai Antonescu a protestat faţă de atrocităţile antievreieşti. La 4 noiembrie 1941, el a raportat Ministerului de Externe de la Washington:

„Am atras atenţia permanent şi insistent celor mai de seamă autorităţi române reacţia inevitabilă a guvernului meu şi a poporului american faţă de un astfel de tratament inuman şi chiar ucideri nelegiuite de oameni nevinovaţi şi lipsiţi de apărare, descriind pe larg atrocităţile comise contra evreilor din România. Observaţiile mele au trezit în mareşalul Ion Antonescu şi la premierul interimar Mihai Antonescu manifestări de regret pentru excesele comise „din greşeală” sau de „elemente iresponsabile” şi promisiuni de moderaţie în viitor… Programul de exterminare sistematică continuă totuşi şi nu văd vreo speranţă pentru evreii români atâta timp cât actualul regim va rămâne la putere„.

POLITICIENI ȘI INTELECTUALI ROMÂNI MARCANȚI, ÎNFRUNTÂND RISCURI SERIOASE, AU PROTESTAT SAU AU INTERVENIT PENTRU ÎNDULCIREA SAU ANULAREA UNOR ORDINE DRACONICE

Spre exemplu, menţionăm intervenţia Reginei mamă, Elena, împreună cu Patriarhul Nicodim Munteanu, pentru oprirea deportării evreilor bucovineni în Transnistria şi repatrierea orfanilor. Rabinul dr. David Safran, trimis de Rabinul Şef al Cultului Mozaic din România a cerut sprijinul Patriarhului I.P.S.S. Nicodim Munteanu şi a rămas impresionat de înţelegerea şi compasiunea prelatului ortodox:

„Ştiu tot, fiul meu drag, aseară mi-a telefonat Eminenţa Sa Andrea Cassulo. Misiunea onorează credinţa iudaică şi crucea care a fost pângărită. Voi fi astăzi la Majestatea Sa Elena şi la Conducătorul Statului. Misiunea mea este să apăr”.

Intervenţia lui Iuliu Maniu din 1942, la cererea liderului evreu Willy Filderman, l-a înfuriat pe mareşalul Ion Antonescu, care era ferm decis SĂ TERMINE CU EVREII! În nota sa prezentată la 31 august 1942 Consiliului de Miniştri, Ion Antonescu spunea:

„Să se publice structura oraşelor pentru ca să vadă şi ţara cât era de compromisă şi de ameninţată viaţa economică şi dezvoltarea spirituală din cauza ticăloşiei politicianiste iudeo-masonice a căror exponenţi erau partidele „naţionaliste” din Transilvania şi Regat. Dacă voi lăsa moştenitorilor regimului aceeaşi situaţie, voi face şi regimul meu părtaş la această crimă. Voi trece peste toţi şi peste orice greutate pentru a purifica naţia de această neghină. Voi înfiera la timp pe toţi acei care au venit – ultimul, fiind domnul Maniu – şi vor veni să mă împiedice a răspunde dorinţei majorităţii imense a acestei naţii. Să se publice integral această rezoluţie a mea odată cu publicarea statisticii şi memoriului de faţă. Publicarea până la 10 septembrie.”

De teama judecăţii puterilor democratice, care de la sfârşitul anului 1942 au avertizat că vor pedepsi cu asprime statele şi conducătorii (dictatorii) care au luat parte la exterminarea populaţiei civile, Mihai Antonescu, cu aprobarea lui Ion Antonescu, a iniţiat o vastă acţiune secretă de falsificare, sustragere şi înlocuire de documente incriminatorii pentru a minimaliza răspunderea regimului pentru crimele comise împotriva evreilor din România şi Ucraina. Documentele false urmăreau să arunce vina în primul rând, pe germani şi pe legionari, pentru execuţiile în masă comise de Armată şi Jandarmerie la Iaşi, în Basarabia şi în Ucraina. Falsificarea documentelor urmărea nu numai problema evreiască, ci şi absolvirea post-factum a regimului de cealaltă mare crimă, înfeudarea ţării intereselor germane, participarea la război dincolo de obiectivul naţional just al României – eliberarea celor două provincii româneşti ocupate de URSS în iunie 1940 – şi de uriaşele pierderi umane şi materiale ale României într-un război inutil şi lipsit de glorie. Echipa principală de falsificatori de documente a operat la Ministerul de Externe, dar fenomenul s-a înregistrat şi la Ministerul de Interne şi în special la Marele Stat Major.

Rezultatele ordinelor speciale de „curăţare a terenului” au fost următoarele:

– România nu a predat evrei Germaniei pentru exterminare.
– Toate crimele şi pogromurile antievreieşti de pe teritoriul aflat sub conducerea statului român au fost exclusiv rezultatul acţiunilor unor cetăţeni români.
– Cu excepţia Pogromului de la Dorohoi şi a altor cazuri izolate, marile acţiuni antievreieşti (pogromuri, deportări, masacre, „munca în folos obştesc”, etc.) au fost „dictate de sus”, fie de comandamentul Mişcării Legionare (Pogromul de la Bucureşti), fie de guvernul Antonescu.
– Cu toate masacrele şi prigoana, situaţia finală a cetăţenilor de etnie evreiască în România a fost mai blândă decât în ţările vecine (Ungaria, Polonia, Ucraina, Grecia, Iugoslavia) sau mai îndepărtate (Franţa, Olanda, Norvegia, Germania, Italia, Austria, Cehoslovacia, Ţările Baltice). Unii evrei străini sau din Transilvania de Nord şi-au salvat viaţa, trecând în România.

Au fost români care, riscându-şi conştient viaţa, au acordat ajutor evreilor persecutaţi. Cu mici excepţii (preşedintele Crucii Roşii din Roman, VIORICA AGARICI şi acad. prof. RAOUL ŞORBAN), ei au fost ignoraţi de statul român. 55 dintre ei au fost distinşi de Israel cu cetăţenia de onoare şi cu titlul, diploma şi medalia „Drept între popoare”.

SURSA:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Antonescu

CITEȘTE ȘI ACEST ARTICOL EXCEPȚIONAL ȘI NU VEI REGRETA:
https://www.rfi.ro/social-117620-holocaust-plural-istoria-romaniei

http://www.antena3.ro/life/oameni/omenia-siropoasa-n-are-ce-cauta-aici-fiti-fara-mila-cu-ei-povestea-scrisa-cu-sange-a-holocaustului-175726.html#