CAZUL BODNARIU – EXAMENELE RATATE ALE UNOR NAȚIUNI

ALEXANDRU RADA

Alexandru Rada, Partener Rada & Asociații SCA (foto: capital.ro)

Cazul Bodnariu demonstrează că, în afară de fotbal și politică, românii se pricep în egală măsură și la parenting. Aceia dintre noi care NU sunt părinți, mai ales aceia, ne explică pe larg de câteva zile încoace, cum trebuie crescut un copil, blamând familia Bodnariu pentru relele tratamente aplicate celor cinci fii ai lor. Rele tratamente DOAR PRESUPUSE în condițiile în care statul norvegian nu a dat relații cu privire la motivele pentru care cei cinci micuți au fost rupți de familia lor, în timp ce soții Bodnariu admit doar că uneori au aplicat corecții fizice de mică intensitate (câte o palmă peste fund), declarându-se totodată șocați de faptul că li s-au luat copiii fără să fi fost chestionați de autorități în legătură cu modul în care îi educă, fără vreun avertisment și fără să fi fost derulată vreo anchetă socială prealabilă.

Adevărata problemă nu o reprezintă însă abordarea excesivă a Norvegiei atunci când vine vorba despre protecția copilului și nici măcar faptul că unii funcționari ai acestei țări europene s-au declarat convinși că nu este deloc important ca un copil să fie crescut de proprii săi părinți. Ceea ce ar trebui să ne preocupe în mod special este faptul că mulți dintre noi îi blamează pe soții Bodnariu, deși până la acest moment, autoritățile norvegiene nu au făcut publice niciun fel de date oficiale ale anchetei. Parcă îi și aud rostind naiv, cu complexul de inferioritate al provincialului est-european: „vorbim totuși despre statul norvegian, ce, credeți că nu știu ce fac?” Este hilar cum, din reflexul de a glorifica orice absurditate, atâta vreme cât aceasta este una de proveniență occidentală, acordăm credit necondiționat unei țări care a dus alienarea umană până în punctul în care organizează PARADE GAY PENTRU COPII.

Drama familiei Bodnariu ascunde însă și o dramă colectivă a poporului român – LIPSA DE SOLIDARITATE, DEZBINAREA NOASTRĂ ANCESTRALĂ. Sunt greu de înțeles motivele pentru care, în lipsa unei poziții oficiale a statului norvegian, mulți dintre noi se grăbesc să arate incriminator cu degetul către cei doi părinți, convinși fiind că sancțiunile absurde dispuse de autoritățile norvegiene ar fi justificate. Este îngrijorător faptul că mulți români sunt deja convinși că într-o dispută dintre Norvegia și o familie mixtă româno-norvegiană de penticostali, Norvegia merită un cec în alb, în ciuda păcatelor ei evidente, iar familia de „pocăiți”, neapărat prezumția de vinovăție. Solidaritate? Nici gând, doar sunt români de-ai noștri…

De parcă absurdul nu ar fi complet, autoritățile române se grăbesc să se degreveze de orice responsabilitate, în cel mai pur stil funcționăresc.
De exemplu, MAE expediază cazul printr-un simplu paragraf, explicându-ne sec că sistemul de protecție a copilului din Norvegia „este complet descentralizat, nefiind admise imixtiuni din partea autorităților guvernamentale centrale în activitatea serviciilor locale. În egală măsură, instituțiile locale sunt refractare față de intervențiile externe, exercitate pe canale diplomatice și consulare”.

Hai să ne imaginăm că Marius Bodnariu nu ar fi fost cetățean român, ci american. Crede cineva că SUA ar fi permis ca niște funcționari norvegieni să se joace după bunul plac cu soarta unui cetățean american? Își imaginează cineva că americanii s-ar fi împăcat așa ușor cu afirmația că „instituțiile locale sunt refractare față de intervențiile externe, exercitate pe canale diplomatice și consulare”? Poate că și acest amănunt explică într-o anumită măsură de ce americanii conduc lumea, în timp ce noi suntem, cel puțin deocamdată, o nație de mâna a doua.

Cât despre examenul ratat al națiunii norvegiene, merită amintit că teoriile și modelele psiho-educaționale ale Norvegiei, invocate în cazul Bodnariu, au fost serios decredibilizate în ziua în care Anders Breivik a omorât cu sânge rece 77 de tineri, pentru simplul motiv că Breivik , individ educat în spiritul norvegian al lipsei totale de compasiune și empatie față de semeni, a decis unilateral că respectivii tineri nu aveau nici o rațiune de a mai trăi.

TERORISTUL NORVEGIAN ANDERS BREIVIK A UCIS 77 DE TINERI:

ANDERS BEHRING BREIVIK - TERORISTUL NORVEGIAN CARE A EXECUTAT PRIN IMPUSCARE 77 OAMENI NEVINOVATI

(foto: theguardian.com)

SURSA:

http://www.capital.ro/cazul-bodnariu-examenele-ratate-ale-unor-natiuni.html

1 thought on “CAZUL BODNARIU – EXAMENELE RATATE ALE UNOR NAȚIUNI”

  • Da, sunt cazuri de cetățeni americani pentru care cei de la Departamentul de Stat (sau care s-o mai ocupa pe-acolo cu ei, la fel de stricați în mare parte) n-au mișcat un deget, i-au durut în cot de ei, nu i-au ajutat cu nimic:

    https://www.youtube.com/watch?v=N1UucuCQsRE

    Obama plânge ca un crocodil pentru toți și pentru toate relele, fiind un antemergător al lui Așchiuță pe Pământ. Și-n SUA se șparlesc copii, și-acolo sunt cazuri inverse – adică erau acuzați părinții, prin anii ’70, că-și sodomizau copiii, împreună cu vecinii, doar pentru ca protecția copiilor să facă cifre și să-și justifice bugetul, șmecherie simplă – sau normală, mai ales acu’ că tataia Obama a legalizat „mariajul” (auzi tu, nebunie…) lgbtq, urmând să fie pusă în sfera legalității și modesta dar nobila activitate de pedofil (și ei sunt oameni, nu-i așa?). Ăia au nevoie de copii la greu, de-aia îi îndoctrinează încă din creșă/grădiniță.

    Ce s-aștepți de la așa o societate? Înțelegere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

REGULI OBLIGATORII PENTRU POSTAREA COMENTARIILOR PE BLOGUL LUI TOM THE CAT:

Vă rugăm să comentaţi la obiect, referindu-vă strict la conţinutul prezentat în articol. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene sau “epitete”, atacurile de orice fel la persoana autorului articolului, afişarea de anunţuri publicitare sau linkuri prin care sunt promovate ateismul, satanismul, anticreştinismul, rasismul, fascismul, comunismul, precum şi jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori care au scris un comentariu, se vor sancţiona drastic prin cenzurarea parţială a comentariului, ştergerea integrală a comentariului sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului celui care şi-a permis să încalce acest Regulament!

Blogul lui Tom the Cat nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora, revenind, integral, autorului comentariului!

error: Content is protected !!
UN POPOR CARE ALEGE POLITICIENI CORUPTI SI TRADATORI NU ESTE VICTIMA CI COMPLICE
PARIUL LUI PASCAL
HRISTOS NU NE-A CERUT NICIODATA SA FIM PROSTI SAU TAMPITI
TITU MAIORESCU - EU NU VOI PERMITE CA ULITA SA NE FACA LEGI
SPUNE NU, IDEOLOGIEI DE GEN!
ISAAC NEWTON - OAMENII SUNT SINGURI PENTRU CA IN LOC DE PODURI CONSTRUIESC ZIDURI
UN POPOR CARE ALEGE POLITICIENI CORUPTI SI TRADATORI NU ESTE VICTIMA CI COMPLICE
PARIUL LUI PASCAL
HRISTOS NU NE-A CERUT NICIODATA SA FIM PROSTI SAU TAMPITI
TITU MAIORESCU - EU NU VOI PERMITE CA ULITA SA NE FACA LEGI
SPUNE NU, IDEOLOGIEI DE GEN!
ISAAC NEWTON - OAMENII SUNT SINGURI PENTRU CA IN LOC DE PODURI CONSTRUIESC ZIDURI
PlayPause
previous arrow
next arrow