„Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa! Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14:6)
De la bun început, trebuie să precizăm faptul că acest subiect nu poate fi abordat cu superficialitate, ci cu toată seriozitatea. De modul în care iertăm sau NU iertăm… pot depinde în anumite situaţii, chiar vieţile unor oameni! Sintagma “cuvântul care ucide” nu este doar o sintagmă, ci este realitatea însăşi, demonstrată cu vârf şi îndesat de mulţi dintre noi, în diverse momente ale vieţii. Nu am folosit noi, niciodată, cuvinte sau expresii care au lovit puternic în sufletul celui de lângă noi?!? Pe de altă parte, nu ne-am confruntat noi, oare, cel puţin o dată în viaţă (sau chiar de mai multe ori) cu situaţii dureroase în care persoane aparent prietene, la care nu ne aşteptam, ne-au produs răni sufleteşti greu de vindecat?!? Este grav când vedem că există asemenea situaţii, dar este MULT MAI GRAV atunci când noi înşine am putea fi capabili să facem astfel de lucruri! Oricât de mulţi ar fi cei care ne rănesc, important este ca tu şi eu SĂ NU FACEM ACEST LUCRU, ALTORA!!!
Să nu rănim sentimentele celor de lângă noi, să nu lăsăm cicatrici adânci în inimile celorlalţi! Să nu producem suferinţă, ci să încercăm să o alinăm şi chiar să o eliminăm pe cât posibil, cu ajutorul lui Dumnezeu!
Am intitulat acest mesaj astfel : “CÂTEVA REFLECŢII CU PRIVIRE LA IERTARE” şi m-am întrebat dacă s-a schimbat ceva cu privire la principiul iertării, enunţat de Domnul şi Mântuitorul nostru acum 2000 de ani!
Eu cred că nu s-a schimbat nimic! Şi mai cred cu tărie că acest subiect este mai actual ca niciodată, pentru că noi cei de astăzi, nu suntem CU NIMIC mai buni, decât oamenii care trăiau pe vremea Domnului Iisus Hristos!
Noi, oamenii civilizaţi ai secolului 21, ne comportăm câteodată într-un mod care nu are absolut nici o legătură cu secolul 21, ci mai degrabă cu Evul Mediu sau cu Antichitatea! Este foarte posibil ca noi, cei de astăzi, să fim chiar mai răi, decât cei de pe vremuri! Pentru că noi dispunem de metode mai diversificate de a face rău, cuiva. Cel puţin în domeniul acordării iertării, putem să facem foarte mult rău!
La prima vedere, totul pare simplu. Este uşor să spui : “Da, eu iert foarte uşor şi nu îmi mai aduc aminte de nimic din tot ce-a fost”. Din nefericire, de multe ori, această afirmaţie NU are nici o legătură cu realitatea dureroasă cu care ne confruntăm, ca o consecinţă a faptului că aplicăm foarte uşor principiul “Te iert, dar nu uit”. După părerea mea, există două tipuri de oameni cărora putem să le acordăm iertarea.
În primul rând, trebuie menţionaţi CEI CARE ÎŞI RECUNOSC SINCER GREŞEALA ŞI CARE CER SĂ FIE IERTAŢI! Fără îndoială, cei care fac parte din această categorie, au şanse foarte mari la iertarea noastră! Am putea spune că trebuie să fii chiar ticălos, să nu fii capabil să-i ierţi, din moment ce vezi o sinceritate şi o îndreptare reală din partea lor!
În al doilea rând, trebuie să nu uităm că mai există şi cealaltă categorie :
CEI CARE NU RECUNOSC CĂ NE-AU RĂNIT, CĂRORA NU LE PASĂ DACĂ-I IERTĂM SAU DACĂ LE CEREM IERTARE… OAMENI CARE CONTINUĂ SĂ NE RĂNEASCĂ ŞI SĂ NE FACĂ SĂ SUFERIM! Întrebarea inevitabilă este: ce ne facem cu aceştia? Le dăm în cap? Îi punem la zid sau la stâlpul infamiei?!?
Le răspundem aşa cum merită, cu măsura cuvenită?!? Le arătăm noi, lor?!? Sau începem IMEDIAT un program serios de recuperare a lor, o bătălie pe viaţă şi pe moarte de a-i câştiga pentru Biserică şi pentru Dumnezeu?
OARE NE DORIM NOI CU ADEVĂRAT ACEST LUCRU?!? Cum pot fi ei câştigaţi??? Foarte simplu ! Aplicând metoda clasică, dar foarte eficientă a Sfântului Apostol Pavel care a spus “BIRUIEŞTE RĂUL PRIN BINE!” (Romani 12:21). De fapt, nu Pavel a inventat acest principiu fundamental, ci chiar mentorul său spiritual, adică Însuşi Domnul Iisus Hristos care a înlocuit vechiul principiu “ochi pentru ochi, dinte pentru dinte” (legea talionului) şi ne-a avertizat că DACĂ NU IERTĂM, NU VOM FI IERTAŢI!!! (vezi rugăciunea „Tatăl nostru”, respectiv pasajul: “…şi ne iartă nouă, păcatele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri”).
Oare se merită să-mi pierd eu sufletul şi mântuirea din cauză că nu pot să-l iert pe cutare sau pe cutare??? Oare merită să pierd TOTUL din cauza aceasta?!? Nu cumva preţul plătit ar fi prea mare?!?
Nu cumva este mult mai indicat şi mai practic SĂ IERT CU ADEVĂRAT?!?
Nu cumva este mai bine să mă eliberez COMPLET şi să elimin reziduurile care s-au sedimentat de-a lungul timpului în structura mea interioară?
Nu cumva este necesar să-L invit, cu toată sinceritatea, pe Domnul ca să locuiască şi să rămână în viaţa mea, să mă elibereze de ORICE mocneşte încă în mine?!? Nu cumva trebuie să mă apuc IMEDIAT să fac ordine şi curăţenie generală în inima mea?
Sunt întrebări care constituie adevărate provocări, mai ales pentru creştinul secolului 21, un secol în care răutatea omului a ajuns la apogeu, a atins o culme de neimaginat, greu de conceput şi greu de descris!
Pune-l pe Domnul Iisus Hristos în centrul vieţii tale şi atunci vei putea să-l ierţi chiar şi pe cel care nici nu vrea să audă de tine, chiar şi pe cel care nu recunoaşte că te-a rănit prin atitudinea sau cuvintele lui, chiar și pe cel care nu dă două parale pe tine!
Dragostea adevărată este NECONDIŢIONATĂ şi suferă totul până la capăt! Trebuie să demonstrăm că L-am primit cu adevărat pe Domnul în inimile şi în vieţile noastre! Altfel… dacă nu putem să iubim… viața noastră rămâne…
o simplă goană deşartă după vânt, o gravă autoînşelare, o minciună amarnică prin care stăm “liniştiţi” că suntem creştini, dar în realitate, trăim ca nişte oameni care nu-L cunosc cu adevărat pe Dumnezeu şi care vor să rămână mai departe în cel mai negru întuneric.
[polldaddy poll=2096928]
Pace şi binecuvântare!
Despre iertare… acum… practic, mă tot gândesc… de câte ori oare am fost iertată de aproapele meu, fără ca măcar să ştiu că i-am greşit…
Iar cât despre persoanele pe care a trebuit să le iert…… 🙂
A fost greu!!!… la început, însă imediat ce am ales să fac acel….. pas,… am fost binecuvântată şi inima mea a fost eliberată.
Mi-a fost tare bine. 🙂
Aproape că pot recunoaşte un tipar, în atitudinea „celuilalt”:
În ciuda aparenţei de răceală şi îndepărtare, persoana, în 99% din situaţiile prin care eu am trecut, dorea de fapt COMUNICAREA!
A fost esenţial în restabilirea legăturii cu un suflet, cu un om, cu cel pe care Domnul Iisus îl iubeşte… aşa cum mă iubeşte şi pe mine, fără să merit! Aşa că, pe scurt, nu e uşor, dar MERITĂ!!!
Multe salutări!!!!!!!
Îţi mulţumesc mult, scumpă surioară Irina, pentru că ai avut bunătatea să mă vizitezi şi mai ales să postezi câteva gânduri alese despre iertare.
Ai perfectă dreptate când spui că avem nevoie de o inimă ELIBERATĂ. Este atât de bine să renunţăm la povara grea pe care o cărăm în spate. Ce minunat este să mergem la Cruce şi să lăsăm acolo totul… tot ce ne apasă… toate resentimentele… toate amintirile urâte… toată amărăciunea… Dumnezeu să mă ajute ÎN PRIMUL RÂND PE MINE ca să împlinesc Cuvântul Său Cel Sfânt!
Domnul să-mi dea înţelepciune şi putere ca să ştiu CUM să trăiesc pe acest pământ şi să fac voia Sa!
I-am transmis soţiei mele, gândurile tale bune şi s-a bucurat mult! Te îmbrăţişează cu drag chiar dacă nu a avut plăcerea să te cunoască personal dar îşi aduce aminte cu multă plăcere de vocea ta minunată şi de modul în care slujeşti Domnului prin cântările tale! Te mai aştept cu drag şi nu uita că eşti întotdeauna binevenită pe blogul meu!
Har şi pace de la Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos!