C.S. LEWIS – FACERE ŞI NAŞTERE

Aş dori să evoc memoria regretatului poet şi blogger evanghelic IONATAN PIROŞCA care prin dăruirea şi bunătatea sa, a permis accesul publicului internaut la o lucrare de referinţă a marelui apologet CLIVE STAPLES LEWIS (1898-1963) o lucrare excepţională numită MERE CHRISTIANITY (CREŞTINISM PUR ŞI SIMPLU) Am considerat că este de datoria mea morală să preiau acest material de pe Internet şi să-l public pe blogul meu, deoarece POPORUL ROMÂN TREBUIE SĂ CITEASCĂ ACEASTĂ CARTE EXCEPŢIONALĂ ce nu trebuie să lipsească din casele românilor ! Poporul român trebuie să respingă cu fermitate toate non-valorile şi trebuie să contracareze fenomenele de degradare valorică care iau o amploare din ce în ce mai mare, telenovelizând, manelizând şi ferentarizând din ce în ce mai mult spaţiul cultural şi spiritual al României ! Trebuie să contribuim fiecare dintre noi la purificarea şi la valorizarea societăţii româneşti, în această direcţie, încadrându-se şi decizia mea de a-l face cunoscut, românilor, pe un om extraordinar care a avut neşansa să treacă în veşnicie EXACT în ziua asasinării preşedintelui american Kennedy (22 noiembrie 1963), moartea lui fiind umbrită din nefericire de acel eveniment cu puternice rezonanţe mediatice !
Ziarele s-au vândut mult mai bine dacă au scris despre moartea lui Kennedy, decât dacă ar fi scris mai mult despre moartea şi mai ales despre opera reputatului profesor universitar C.S. LEWIS !

Domnul să mângâie familia îndurerată a lui Ionatan Piroşca care a trecut în veşnicie la numai 52 de ani. Mulţumim, Ionatan, pentru tot ce ai făcut pentru proclamarea Evangheliei. Să ne revedem cu bine în Împărăţia lui Dumnezeu!

CARTEA „CREŞTINISM PUR ŞI SIMPLU” – C.S. LEWIS, POATE FI CUMPĂRATĂ AICI LA EDITURA HUMANITAS !

De la data când a fost prima dată publicată (1941) şi până astăzi, cartea aceasta s-a vândut în multe exemplare şi le-a slujit multor intelectuali drept călăuză pentru întoarcerea la o credinţă vie şi mântuitoare în Dumnezeu.
Citiţi-o şi nu veţi regreta !

FACERE ŞI NAŞTERE

Toată lumea mi-a atras atenţia să nu vă spun ce urmează să vă spun în această ultimă carte. Toţi îmi spun că „cititorul de rînd nu vrea teologie; dă-i doar religie simplă şi practică”. Am respins sfatul lor. Eu nu cred că cititorii de rînd sînt atît de naivi. Teologie înseamnă „ştiinţa despre Dumnezeu”, şi eu cred că orice om care vrea să se gîndească la Dumnezeu cîtuşi de puţin ar vrea să aibă idei cît mai clare şi cît mai exacte despre El. Nu sînteţi copii: de ce să fiţi trataţi ca nişte copii?
Dintr-un punct de vedere, înţeleg de ce unii oameni simt repulsie faţă de teologie. îmi amintesc de o împrejurare cînd am ţinut o prelegere la R.A.F. (Royal Air Force — Forţele Aeriene Regale, în Anglia; n.tr.), şi un ofiţer bătrîn şi îndărătnic s-a ridicat şi a spus: „Eu nu am ce face cu tot ce ne-aţi spus. Dar eu sînt un om religios. Eu ştiu că există un Dumnezeu. Eu L-am simţit: cînd eram singur în deşert, noaptea; misterul acela extraordinar. Şi tocmai acesta este motivul pentru care eu nu cred toate dogmele şi formulele frumos aranjate despre El. Pentru oricine care a cunoscut realitatea, toate acestea par atît de mărunte, de pedante şi de nereale!”
Într-un sens, am fost de acord cu omul acela. Eu cred că probabil el a avut o experienţă reală cu Dumnezeu în deşert. Cînd a trecut de la experienţa aceea la crezul creştin, eu cred că el realmente a trecut de la ceva real la ceva mai puţin real. în acelaşi sens, dacă un om a privit o dată Atlanticul de pe ţărm, şi după aceea se duce şi priveşte o hartă a Atlanticului, el trece de la ceva real la ceva mai puţin real: el trece de la valuri reale la o bucată de hîrtie colorată. Dar tocmai aici este ideea importantă. Noi recunoaştem că harta nu este decît o hîrtie colorată, dar sînt două lucruri care trebuie avute în gînd cu privire la ea. În primul rînd, ea este bazată pe ceea ce au observat sute şi mii de oameni care au navigat pe Atlanticul real. În sensul acesta, ea este sprijinită de nenumărate experienţe la fel de reale ca şi cea pe care ai putea s-o trăieşti tu pe ţărm; dar spre deosebire de aceasta, în timp ce experienţa ta ar fi un crîmpei izolat, harta potriveşte laolaltă toate experienţele individuale diferite. în al doilea rînd, dacă vrei să mergi undeva, harta este absolut necesară. Cîtă vreme te mulţumeşti cu plimbări pe plajă, ceea ce zăreşti tu este mult mai plăcut decît să priveşti la o hartă. Dar dacă vrei să mergi în America, harta îţi va fi de mult mai mare folos decît plimbările pe plajă.
Teologia este ca şi harta. A învăţa doar doctrinele creştine şi a medita doar la ele, fără a merge mai departe, este mai puţin real şi atrăgător decît ceea ce a trăit ofiţerul în deşert. Doctrinele nu sînt Dumnezeu: ele sînt numai un fel de hartă. Dar harta este bazată pe experienţa a sute de oameni, care au avut realmente legături cu Dumnezeu — experienţe în comparaţie cu care orice emoţii şi sentimente pioase pe care le-am putea avea noi sînt foarte elementare şi foarte confuze. În al doilea rînd, dacă vrei să mergi mai departe, trebuie să foloseşti harta. Vedeţi, ceea ce s-a întîmplat cu ofiţerul din deşert se poate să fi fost real şi înălţător, dar nu a rezultat nimic din experienţa aceea. Ea nu duce nicăieri. Nu te determină la nici o acţiune. De fapt, acesta este motivul pentru care o religie vagă — să-L simţi pe Dumnezeu în natură, şi aşa mai departe — este atît de atrăgătoare. Este numai emoţii, fără nici o acţiune din partea ta; este ca şi cum ai privi valurile de pe ţărm. Dar studiind Atlanticul în felul acesta nu vei ajunge niciodată în America şi nici nu vei obţine viaţa veşnică prin simplul fapt că ai simţit prezenţa lui Dumnezeu în flori sau în muzică. De asemenea, nu vei ajunge nicăieri nici dacă doar priveşti la hartă fără să ieşi pe mare. Dar pe mare nu vei fi în siguranţă fără hartă.
Cu alte cuvinte, teologia este practică: mai ales acum. Mai demult, cînd era mai puţină educaţie şi mai puţine discuţii, poate că era posibil să treci prin viaţă cu cîteva idei simple despre Dumnezeu. Dar lucrurile nu mai stau aşa. Toată lumea citeşte, toată lumea aude discuţii. în consecinţă, dacă nu iei seama la teologie, aceasta nu va însemna că tu nu vei avea idei despre Dumnezeu. înseamnă că vei avea o mulţime de idei greşite — idei false, încîlcite sau învechite. Multe dintre ideile despre Dumnezeu care sînt avansate astăzi ca noutăţi sînt doar idei pe care teologii le-au încercat în urmă cu multe secole şi pe care le-au respins. A crede în religia populară a Angliei moderne înseamnă regres — este ca şi cum ai crede că pămîntul este plat.
Ideea la modă astăzi despre creştinism este aceasta: că Isus Cristos a fost un mare învăţător moral şi că dacă am urma sfaturile Lui am putea instaura o ordine socială mai bună şi am putea evita un alt război. Ei bine, dacă nu vă supăraţi, lucrul acesta este adevărat. Dar el nu îţi spune nici pe departe întregul adevăr despre creştinism şi nu are nici o importanţă practică.
Este adevărat că dacă am urma sfatul lui Cristos, am trăi curînd într-o lume mai fericită. Dar nu trebuie să mergi nici măcar pînă la Cristos. Dacă noi am fi făcut ce ne-au spus Platon, Aristotel sau Confucius, am trăi acum într-o lume mult mai bună. Şi atunci? Noi nu am urmat niciodată sfaturile marilor învăţători. De ce să începem acum? Doar pentru că El este cel mai mare învăţător moral? Dar lucrul acesta face şi mai puţin probabil ca noi să urmăm învăţăturile Lui. Dacă nu putem învăţa lecţiile elementare, este oare probabil că le vom învăţa pe cele mai avansate? Dacă creştinismul nu este decît o doză în plus de sfaturi bune, atunci creştinismul nu are nici o importanţă. N-am dus lipsă de sfaturi bune în ultimele patru mii de ani. Cîteva sfaturi în plus nu au nici o importanţă.
Dar de îndată ce priveşti la orice scrieri cu adevărat creştine, descoperi că ele vorbesc despre ceva cu totul diferit de această religie populară. Ele îţi spun că Cristos este Fiul lui Dumnezeu (orice ar însemna aceasta). Ele îţi spun că aceia care îşi pun încrederea în El pot deveni şi ei Fii ai lui Dumnezeu (orice ar însemna aceasta). Ele spun că moartea Lui ne-a mîntuit de păcatele noastre (orice ar însemna aceasta).
Nu are nici un rost să te plîngi că aceste afirmaţii sînt prea dificile. Creştinismul pretinde că ne vorbeşte despre o altă lume, despre ceva de dincolo de lumea pe care o putem pipăi, auzi şi vedea. Poţi crede că afirmaţia aceasta este falsă; dar dacă este adevărată, este cert că va fi dificil să înţelegem ceea ce ne spune — cel puţin la fel de dificil ca şi fizica modernă şi pentru acelaşi motiv.

Ideea din creştinism care constituie şocul cel mai mare este afirmaţia că prin ataşarea noastră la Hristos noi „devenim Fii ai lui Dumnezeu”. Cineva ar putea întreba: „Oare nu sîntem noi deja Fii ai lui Dumnezeu? Faptul că Dumnezeu este Fatal nostru este una dintre ideile creştine principale”. Ei bine, într-un anumit sens, nu încape îndoială că noi sîntem deja fii ai lui Dumnezeu. Vreau să spun prin aceasta că Dumnezeu ne-a adus în fiinţă, ne iubeşte şi Se îngrijeşte de noi, şi în sensul acesta El este ca un tată. Dar cînd Biblia vorbeşte despre faptul că noi „devenim” Fii ai lui Dumnezeu, este evident că trebuie să aibă în vedere ceva diferit. Lucrul acesta ne aduce la însuşi miezul teologiei.
Unul dintre credeuri spune că Cristos este Fiul lui Dumnezeu, „născut, nu făcut”; şi adaugă: „născut din Tatăl Său mai înainte de toate lumile”. Vă rog să notaţi cît se poate de clar că afirmaţia aceasta nu are nimic de-a face cu faptul că Cristos S-a născut pe pămînt ca om şi că a fost fiul unei fecioare. Nu ne gîndim acum la naşterea din fecioară. Ne gîndim la ceva ce s-a întîmplat înainte ca natura să fi fost creată, înainte să fi început timpul, „înainte de toate lumile” Cristos a fost născut, nu făcut. Ce înseamnă aceasta?
Care este diferenţa? A naşte înseamnă a deveni părinte. Cînd naşti, produci ceva de acelaşi fel cu tine însuţi. Un om dă naştere la copii de om, un castor dă naştere la pui de castor, iar o pasăre dă naştere la ouă din care vor ieşi pui de pasăre. Dar cînd faci ceva, ceea ce faci este diferit de tine însuţi. O pasăre face un cuib, castorul face un dig, omul face un aparat de radio — sau el poate să facă ceva care să se asemene mai mult cu sine decît un aparat de radio: să zicem, o statuie. Dacă este un sculptor suficient de priceput, el poate face o statuie care să se asemene foarte mult cu un om adevărat. Dar, desigur, nu este un om adevărat, ci doar se aseamănă cu omul. Nu poate respira, nu poate gîndi. Nu este vie.
Am spus acestea pentru a lămuri primul lucru. Ceea ce naşte Dumnezeu este Dumnezeu, la fel cum ceea ce naşte omul este om. Ceea ce creează Dumnezeu nu este Dumnezeu, după cum ceea ce face omul nu este om. Acesta este motivul pentru care oamenii nu sînt Fii ai lui Dumnezeu în sensul în care este Cristos. Ei pot fi ca şi Dumnezeu în anumite privinţe, dar ei nu sînt de aceeaşi natură cu El. Ei sînt mai mult ca nişte statui sau ca nişte portrete ale lui Dumnezeu.
O statuie are înfăţişarea unui om, dar nu este vie. În acelaşi sens, omul are (într-un sens pe care-1 voi explica) „înfăţişarea” lui Dumnezeu, sau este asemănător cu El, dar el nu are felul de viaţă pe care o are Dumnezeu. Să luăm mai întîi prima idee: asemănarea omului cu Dumnezeu. Tot ce a făcut Dumnezeu este asemănător cu El. Spaţiul se aseamănă cu El prin imensitatea lui: nu în sensul că mărimea spaţiului este de aceeaşi natură cu mărimea lui Dumnezeu, ci în sensul că este un fel de simbol al mărimii lui Dumnezeu, o traducere a ei în termeni nespirituali. Materia se aseamănă cu Dumnezeu prin faptul că are energie: iarăşi, energia fizică este de o natură diferită de puterea lui Dumnezeu. Lumea vegetală este asemănătoare cu Dumnezeu deoarece are viaţă şi El este un „Dumnezeu viu”. Dar viaţa, în sensul acesta biologic, nu este acelaşi lucru cu viaţa care este în Dumnezeu: este numai un simbol sau o umbră a ei. Cînd ajungem la animale, găsim alte feluri de asemănare pe lîngă viaţa biologică. Activitatea intensă şi fertilitatea insectelor, de exemplu, este o primă asemănare vagă cu activitatea neîncetată şi cu creativitatea lui Dumnezeu. La mamiferele superioare întîlnim începuturile unei afecţiuni instinctive. Aceasta nu este identică cu dragostea care există în Dumnezeu, dar se aseamănă cu ea — în sensul în care un peisaj desenat pe o foaie de hîrtie se aseamănă cu peisajul real. Când ajungem la om, pe treapta cea mai înaltă a creaţiei, întîlnim cea mai completă asemănare cu Dumnezeu pe care o cunoaştem. (S-ar putea să existe în alte lumi creaturi care se aseamănă mai mult cu Dumnezeu decît omul, dar nu le cunoaştem.) Omul nu numai că are viaţă, ci el iubeşte şi gîndeşte: viaţa biologică a atins în el cel mai înalt nivel cunoscut.
Dar ceea ce nu are omul, în starea lui naturală, este viaţa spirituală — genul superior şi diferit de viaţă care există în Dumnezeu. Noi folosim acelaşi cuvînt, viaţă, pentru amîndouă, dar dacă crezi că din această cauză amîndouă trebuie să fie de aceeaşi natură, este ca şi cum ai crede că „mărimea” spaţiului este de aceeaşi natură cu „mărimea” lui Dumnezeu, în realitate, diferenţa dintre viaţa biologică şi viaţa spirituală este atît de importantă, încît eu le voi dâ două nume diferite. Viaţa biologică, pe care o primim prin natură şi care (la fel ca toate celelalte lucruri din natură) are o tendinţă permanentă de a se altera şi de a se descompune, aşa încît poate fi menţinută numai prin subvenţii permanente din partea naturii, sub formă de aer, apă, hrană etc, este Bios. Viaţa spirituală, care este în Dumnezeu din veşnicie şi care a creat tot universul natural, este Zoe (în limba greacă, acest cuvînt înseamnă literal „viaţă”). Desigur, Bios are o anumită asemănare palidă sau simbolică cu Zoe: dar este numai o asemănare ca şi între o fotografie şi un loc real sau între o statuie şi un om. Un om care s-a schimbat de la a avea Bios la a avea Zoe înseamnă că trece printr-o schimbare la fel de mare ca şi statuia care a fost schimbată din piatră cioplită în om real.
Tocmai aceasta este esenţa creştinismului. Lumea aceasta este atelierul unui mare sculptor. Noi sîntem statuile şi se zvoneşte prin atelier că într-o zi unele dintre noi vor căpăta viaţă.

CLICK AICI CA SĂ DOWNLOADAŢI ÎN ÎNTREGIME,
FILMUL „UN LUTHER AL ROMÂNIEI”