C.S. LEWIS – ESTE CREŞTINISMUL GREU SAU UŞOR?!?

Aş dori să evoc memoria regretatului poet şi blogger evanghelic IONATAN PIROŞCA care prin dăruirea şi bunătatea sa, a permis accesul publicului internaut la o lucrare de referinţă a marelui apologet CLIVE STAPLES LEWIS (1898-1963) o lucrare excepţională numită MERE CHRISTIANITY (CREŞTINISM PUR ŞI SIMPLU) Am considerat că este de datoria mea morală să preiau acest material de pe Internet şi să-l public pe blogul meu, deoarece POPORUL ROMÂN TREBUIE SĂ CITEASCĂ ACEASTĂ CARTE EXCEPŢIONALĂ ce nu trebuie să lipsească din casele românilor ! Poporul român trebuie să respingă cu fermitate toate non-valorile şi trebuie să contracareze fenomenele de degradare valorică care iau o amploare din ce în ce mai mare, telenovelizând, manelizând şi ferentarizând din ce în ce mai mult spaţiul cultural şi spiritual al României ! Trebuie să contribuim fiecare dintre noi la purificarea şi la valorizarea societăţii româneşti, în această direcţie, încadrându-se şi decizia mea de a-l face cunoscut, românilor, pe un om extraordinar care a avut neşansa să treacă în veşnicie EXACT în ziua asasinării preşedintelui american Kennedy (22 noiembrie 1963), moartea lui fiind umbrită din nefericire de acel eveniment cu puternice rezonanţe mediatice !
Ziarele s-au vândut mult mai bine dacă au scris despre moartea lui Kennedy, decât dacă ar fi scris mai mult despre moartea şi mai ales despre opera reputatului profesor universitar C.S. LEWIS !

Domnul să mângâie familia îndurerată a lui Ionatan Piroşca care a trecut în veşnicie la numai 52 de ani. Mulţumim, Ionatan, pentru tot ce ai făcut pentru proclamarea Evangheliei. Să ne revedem cu bine în Împărăţia lui Dumnezeu!

CARTEA „CREŞTINISM PUR ŞI SIMPLU” – C.S. LEWIS, POATE FI CUMPĂRATĂ AICI LA EDITURA HUMANITAS !

De la data când a fost prima dată publicată (1941) şi până astăzi, cartea aceasta s-a vândut în multe exemplare şi le-a slujit multor intelectuali drept călăuză pentru întoarcerea la o credinţă vie şi mântuitoare în Dumnezeu. Citiţi-o şi nu veţi regreta!

ESTE CREŞTINISMUL GREU SAU UŞOR?

În capitolul precedent, am luat în discuţie ideea creştină a „punerii în postura de Cristos”, adică „să-ţi închipui” la început că eşti fiu al lui Dumnezeu, pentru ca în final să devii un fiu adevărat. Un lucru pe care vreau să-l clarific este că acesta nu este unul dintre multele lucruri pe care trebuie să le facă un creştin şi nu este un fel de exerciţiu special pentru cei mai buni din clasă. Acesta este tot creştinismul. Creştinismul nu oferă nimic altceva. Aş vrea să arăt prin ce se deosebeşte el de ideile obişnuite de „moralitate” sau de „a fi bun”.
Ideea obişnuită pe care o avem noi toţi înainte de a deveni creştini este următoarea: Noi luăm ca punct de pornire eul nostru obişnuit, cu diferitele lui dorinţe şi interese. După aceea recunoaştem că altceva — numiţi-o „moralitate” sau „conduită decentă” sau „binele societăţii” — are nişte pretenţii de la acest eu: pretenţii care se interferează cu propriile lui dorinţe. Ceea ce numim noi „a fi bun” echivalează cu cedarea în faţa acelor pretenţii. Unele dintre lucrurile pe care vrea să le facă eul nostru obişnuit se dovedesc a fi ceea ce noi numim „rău”: ei bine, trebuie să renunţăm la ele. Alte lucruri, pe care eul nu a vrut să le facă, s-au dovedit a fi ceea ce numim „bine”: iar pe acestea trebuie să le facem. Dar noi sperăm tot timpul că atunci cînd vor fi împlinite toate cerinţele, sărmanul eu natural va mai avea şansa şi prilejul să-şi trăiască propria viaţă şi să facă ce îi place. De fapt, noi sîntem ca şi un om cinstit care îşi plăteşte impozitele. El le plăteşte cinstit, dar speră că-i va mai rămîne suficient încît să trăiască şi el. Eucrurile stau aşa pentru că noi continuăm să luăm ca punct de plecare eul nostru natural.
Cîtă vreme gîndim în felul acesta, este probabil să obţinem unul dintre următoarele două rezultate: Fie că vom renunţa să mai fim buni, fie că vom deveni foarte nefericiţi. Şi aceasta pentru că, fără îndoială, dacă vei încerca într-adevăr să satisfaci toate pretenţiile adresate eului natural, nu-ţi va mai rămîne cu ce să trăieşti. Cu cît asculţi mai mult de conştiinţa ta, cu atît ea va pretinde mai mult de la tine. Şi eul tău natural, care în felul acesta este înfometat, stînjenit şi îngrijorat la fiecare pas, va deveni tot mai furios. În final, fie că vei înceta să mai încerci să fii bun, fie că vei deveni unul dintre acei oameni care, aşa cum spun ei, „trăiesc pentru alţii”, dar sînt întotdeauna nemulţumiţi şi cîrtitori — întrebîndu-se întotdeauna de ce ceilalţi nu iau seama la ce fac ei, şi astfel se fac singuri martiri. Şi odată ce devii un astfel de om, vei fi o pacoste mult mai mare pentru oricine care trebuie să trăiască cu tine, decît ai fi fost dacă ai fi rămas un egoist neprefăcut.
Calea creştină este diferită: mai grea şi mai uşoară. Cristos spune: „Dă-mi Totul. Nu vreau o anumită parte din timpul tău, din banii tăi sau din lucrul tău: Eu te vreau pe Tine. Eu nu am venit ca să chinui eul tău natural, ci am venit să-1 omor. Jumătăţile de măsură nu sînt de nici un folos. Nu vreau să tai o ramură de aici şi una de colo; Eu vreau să tai tot pomul. Nu vreau să sap un canal în dinte, să-1 îmbrac sau să-1 plombez, ci vreau să-1 scot afară. Predă-mi eul natural în întregime, toate dorinţele pe care le consideri nevinovate şi pe cele pe care le consideri rele — tot ce ai. Iţi voi da în schimb un eu nou. De fapt, Mă voi da pe Mine însumi ţie: voinţa Mea va deveni voinţa ta”.
Este şi mai greu şi mai uşor decît ce încercăm noi toţi să facem. Sper că aţi observat că uneori Cristos însuşi descrie calea creştină ca fiind foarte grea, alteori ca fiind foarte uşoară. El spune: „Ia-ţi crucea” — cu alte cuvinte, este ca şi cum ar urma să fi bătut de moarte într-un lagăr de concentrare. în clipa următoare El spune: „Jugul Meu este bun şi sarcina Mea este uşoară”. El ia în serios ambele afirmaţii şi putem vedea de ce amîndouă sînt adevărate.
Profesorii spun că cel mai leneş elev din clasă va trebui să muncească cel mai din greu la sfîrşit. Ei fac afirmaţia aceasta cu toată seriozitatea. Dacă le dai la doi elevi să rezolve, să zicem, o teoremă din geometrie, cel care este pregătit să facă efortul va încerca să o înţeleagă. Elevul leneş va încerca să o înveţe pe dinafară deoarece, pentru moment, cere mai puţin efort. Dar peste şase luni, cînd ei se pregătesc pentru un examen, elevul leneş se chinuie ore în şir cu lucruri pe care celălalt elev le înţelege şi cu care se delectează în cîteva minute. Lenea cere mai mult efort în perspectivă. Putem privi şi din alt unghi la această problemă. în luptă, la ascensiunea pe munte, este deseori cîte un lucru care cere un efort considerabil; dar, privit în perspectivă, este cel mai bun lucru care poate fi făcut. Dacă îl dai peste cap, peste cîteva ceasuri te vei trezi într-un pericol mult mai mare. Soluţia laşă este de asemenea soluţia cea mai periculoasă.
Lucrurile stau la fel aici. Lucrul teribil, lucrul aproape imposibil este să-ţi predai eul lui Cristos — să-I predai toate dorinţele şi toate precauţiile tale. Dar este mult mai uşor decît toate lucrurile pe care încercăm să le facem în schimb. Ceea ce încercăm noi să facem este să rămînem „noi înşine”, să menţinem fericirea personală ca scop suprem în viaţă şi în acelaşi timp să fim „buni”. Noi încercăm să permitem minţii şi inimii să meargă pe calea lor — concentrate asupra banilor, plăcerilor sau ambiţiilor — şi sperînd, în ciuda acestui fapt, să ne comportăm cinstit, curat şi umil. Tocmai acesta este lucrul despre care ne-a avertizat Cristos că nu-1 putem face. Aşa cum a spus El, mărăcinele nu poate face smochine. Dacă eu sînt un cîmp care nu conţine nimic altceva decît sămînţă de iarbă, eu nu pot produce grîu. Orice aş face, eu nu produc decît iarbă şi nu grîu. Dacă vreau să produc grîu, schimbarea trebuie să meargă mai adînc decît suprafaţa. Trebuie să fiu arat şi semănat din nou.
Acesta este motivul pentru care problema reală a vieţii creştine apare acolo unde oamenii nu se aşteaptă. Ea apare în clipa cînd ne trezim în fiecare dimineaţă. Toate dorinţele tale şi toate nădejdile tale pentru ziua aceea aleargă ca nişte animale sălbatice. Primul lucru care trebuie făcut în fiecare dimineaţă este să le faci să se retragă; ascultînd de cealaltă voce, acceptînd celălalt punct de vedere, să-i permiţi vieţii mai mari, mai puternice şi mai liniştite să te invadeze. Şi aşa trebuie să continui toată ziua, dîndu-te înapoi de la tot zbuciumul şi frămîntarea, ieşind la lumină.
La început, nu putem face lucrul acesta decît pentru cîteva clipe. Dar de la acele clipe noua viaţă se va răspîndi pretutindeni în sistemul nostru: deoarece acum noi îi permitem să lucreze în partea care trebuie din noi. Este diferenţa dintre vopsea, care este aplicată doar la suprafaţă, şi un colorant care pătrunde în toată masa. El nu a vorbit niciodată în termeni vagi, idealişti. Cînd El a spus: „Fiţi desăvîrşiţi”, El a avut în gînd tocmai aceasta. El a vrut să spună că noi trebuie să facem tratamentul complet. E greu; dar genul de compromis după care tînjim noi toţi este mai greu de atins — de fapt, este imposibil. Este greu ca un ou să se transforme în pasăre; ar fi mult mai greu să înveţe să zboare dacă ar rămîne tot ou. în prezent noi sîntem ca ouăle. Nu putem continua la nesfîrşit să fim doar ouă obişnuite. Trebuie să scoatem pui sau să ne stricăm.
Îmi permiteţi să revin la ce am spus mai înainte? Acesta este miezul creştinismului. Nu mai este nimic altceva. Este uşor să ne încîlcim gîndurile în privinţa aceasta. Este uşor să credem că Biserica are o mulţime de obiective diferite — educaţie, construcţie, misiune, ţinerea de servicii, la fel cum este uşor să crezi că statul are o mulţime de obiective diferite — militare, politice, economice. Dar, într-un sens, lucrurile sînt mult mai simple. Statul există doar pentru a promova şi pentru a ocroti în viaţa aceasta fericirea obişnuită a oamenilor. Soţul şi soţia discutînd la gura sobei, nişte prieteni care joacă biliard, un om care citeşte o carte în camera sa sau sapă în grădină — iată pentru ce există statul. Şi dacă statul nu ajută la prelungirea şi ocrotirea unor asemenea momente, toate legile, toate parlamentele, toate armatele, toate tribunalele, toate politicile economice etc, nu sînt decît o pierdere de vreme. La fel, Biserica nu există pentru nimic altceva decît pentru a atrage oameni la Cristos, pentru a-i face Cristoşi mici. Dacă ea nu face aceasta, toate catedralele, toţi clericii, toate misiunile, toate predicile şi chiar Biblia însăşi, sînt o pierdere de vreme.
Acesta este scopul pentru care Dumnezeu a devenit Om. Probabil că întregul univers a fost creat pentru scopul acesta. în Biblie se spune că întregul univers a fost creat pentru Cristos şi că totul trebuie să se unească în El. Eu nu cred că vreunul dintre noi poate înţelege cum se va întîmpla lucrul acesta cu întregul univers. Noi nu ştim ce trăieşte (dacă într-adevăr trăieşte ceva) în părţile universului care sînt la milioane de kilometri de pămînt. Nici măcar pe pămînt noi nu ştim cum se aplică această afirmaţie la alte creaturi în afară de oameni. La urma urmei, ne aşteptăm la aceasta. Nouă ni s-a arătat numai planul care ne priveşte pe noi înşine.
Uneori îmi place să-mi imaginez că pot vedea cum se aplică planul acela la celelalte lucruri. Îmi închipui că pot vedea cum animalele superioare se apropie, într-un sens, de Om atunci cînd el le iubeşte şi le face mult mai aproape umane decît ar fi altfel. Pot vedea un sens în care lucrurile neînsufleţite şi plantele se apropie de Om atunci cînd el le studiază, cînd le foloseşte şi le apreciază. Şi dacă ar exista creaturi inteligente în alte lumi, ele ar putea face acelaşi lucru cu lumile lor. S-ar putea că atunci cînd creaturile inteligente intră în Cristos, ele aduc în felul acesta toate celelalte lucruri împreună cu ele. Dar toate acestea nu sînt decît presupuneri.
Ceea ce ni s-a spus este modul în care noi, oamenii, putem fi asimilaţi în Cristos — cum putem deveni o parte din darul acela minunat pe care tînărul Prinţ al universului vrea să-l ofere Tatălui Său — darul care este El însuşi şi deci noi în El. Este singurul lucru pentru care am fost creaţi. în Biblie sînt indicii ciudate şi înălţătoare că atunci când noi vom fi asimilaţi în Cristos, o mulţime de lucruri din natură vor începe să devină aşa cum au fost rânduite.
Coşmarul se va sfârşi: va fi dimineaţă!

CLICK AICI CA SĂ DOWNLOADAŢI ÎN ÎNTREGIME,
FILMUL „UN LUTHER AL ROMÂNIEI”