Cu mai mult timp în urmă, am primit două comentarii interesante care mi-au atras atenția în mod deosebit. Părerea mea e că fratele întru Hristos care a postat cele două comentarii pe blogul meu, este un membru al Bisericii Tudoriste (Biserica Evanghelică Română B.E.R.) și tocmai de aceea am luat decizia să abordez această temă, fiind vorba de UN FRATE TUDORIST!
Dacă aceste probleme ar fi fost ridicate de un baptist, creștin după Evanghelie, adventist, penticostal, etc, NU LE-AȘ FI ACORDAT PREA MULTĂ ATENȚIE, aș fi interpretat că abordarea este subiectivă și nu merită luată în considerare.
Din moment ce aceste aspecte sunt subliniate de UN MEMBRU AL BISERICII EVANGHELICE ROMÂNE, deja avem niște elemente obiective, EU CRED CĂ ACEST OM SPUNE ADEVĂRUL ȘI DOVEDEȘTE CĂ ESTE UN SLUJITOR AL LUI DUMNEZEU, UN OM CARE REFUZĂ SĂ LUPTE ÎMPOTRIVA SFINTEI SCRIPTURI, UN ADEVĂRAT CREȘTIN DUPĂ SCRIPTURI!!!
Să nu uităm că până la instaurarea dictaturii comuniste în 1947, frații tudoriști se numeau „Creștini după Scripturi”…
Îi mulțumesc din toată inima fratelui meu întru Hristos, Copilul Domnului, pentru că A AVUT CURAJUL SĂ SPUNĂ LUCRURILOR PE NUME, nu s-a sfiit să recunoască o gravă erezie de sorginte catolică/ortodoxă: BOTEZUL COPIILOR MICI
Să nu uităm că botezul pruncilor a apărut în creștinism ABIA ÎN ANUL 370 DUPĂ HRISTOS (SECOLUL IV) iar în anul 416 d.H., botezul copiilor mici a devenit lege în tot Imperiul Roman. Primii creștini SE BOTEZAU LA MATURITATE atunci când credeau Evanghelia și luau decizia fermă de a-L urma pe Domnul nostru Iisus Hristos pentru tot restul vieții. Însuși Domnul Iisus Hristos S-A BOTEZAT LA VÂRSTA DE 30 DE ANI nu pentru că ar fi avut nevoie de botez ci pentru că a dorit să ne dea o pildă ca să știm și noi CUM și mai ales LA CE VÂRSTĂ să ne botezăm. Este adevărat că vârsta de 30 de ani nu e bătută în cuie, te poți boteza și la 18 ani, la 45 ani sau la 85 de ani (dacă te mai țin balamalele, atât fizic, cât și neuropsihic, respectiv, dacă mai apuci acea vârstă), important e să te întorci cu adevărat la Dumnezeu și să-L primești în inima ta pe Domnul Iisus Hristos, cu scopul de a-L urma toată viața ta, supunându-te față de Cuvântul Sfânt care trebuie aplicat în viața de zi cu zi.
Hai să vedem un Creștin după Scripturi CARE RESPECTĂ CU ADEVĂRAT SFÂNTA SCRIPTURĂ spre deosebire de alți „creștini după Scripturi” care nu prea sunt interesați de ceea ce ne învață Biblia – Sfânta Scriptură!
Vă prezint cele două comentarii incendiare pe care le-am primit în martie 2013 pe blogul meu, în opinia mea, expeditorul fiind un frate tudorist care postează sub protecția anonimatului (îmi imaginez cu groază ce-ar păți în Biserica dumnealui dacă ar fi identificat) folosind nickname-ul „COPILUL DOMNULUI”:
COPILUL DOMNULUI – COMENTARIU 30 MARTIE 2013
În Bisericile B.E.R. și chiar în statutul lor, scrie că ei practică botezul casei creștine, “INCLUSIV” al copiilor. TOTAL FALS!!! Dacă într-o Biserică B.E.R. cineva se botează la maturitate, așa cum scrie porunca Domnului, imediat este exclus din Biserică! Așa se întâmplă la Biserica B.E.R din Băleni-Sârbi, jud. Dâmbovița. La această Biserică, în timp de câțiva ani, s-au botezat, după ce s-au pocăit, 5-6 frați, veniți de la ortodocși și acum au fost excluși din Biserică cu un tertip. Au creat o capcană cu niște cereri de membru. Cine nu completează cererea de membru este exclus din Biserică. Dar ei au făcut asta, știind că cei care s-au botezat după porunca Domnului, nu vor completa acea cerere pentru că au pus câteva capcane în ea, și anume, scrie în primele rânduri că:
“am luat la cunoștință Statutul B.E.R. și Mărturisirea de credință pe care mi le-am însușit…”
Aici este capcana… nu poți să-ți însușești un statut, numai pe jumătate. Ori ești întru totul de acord cu ce scrie în el, ori nu-l accepți deloc.
Ca să faci parte dintr-o astfel de biserică B.E.R., ești obligat de prezbiterii locali, în cazul nostru, Băleni, și Sfatul de frați al Bisericii SĂ TE LEPEZI DE BOTEZ!!! Dar nici ei nu știu cum se poate face acest lucru. Așa că mai bine te exclud din Biserică! Culmea este că sunt susținuți și de Biserica B.E.R din Carol Davila din București. Ce este și mai tragic-comic, că la Biserica B.E.R. Carol Davila, sunt jumate-jumate, botezați (mici) și botezați (mari) și acolo nu este exclus nimeni din Biserică! OARE DE CE?!? Eu cred că răspunsul este acesta: Dacă-i exclud pe toți botezații la maturitate, LE RĂMÂNE BISERICA GOALĂ!!! Nici măcar nu-i mustră pe cei care se botează, și fiecare se duc pe la Baptiști, pe la Creștini după Evanghelie și pe la Penticostali, de fiecare dată când sunt botezuri în celelalte Biserici pe care le-am enumerat, vin și din Biserica B.E.R. să se boteze, pt că așa este scris în Biblie și așa este porunca Domnului Iisus.
În fiecare an se botează cel puțin 15 frați din B.E.R. Carol Davila, majoritatea tineri lucrători în Biserică. Tineri ai căror părinți sunt în conducerea Bisericii, vezi ginerele fratelui Nelu Istrate. Atunci când s-a întâmplat să se boteze ginerele fratelui Nelu Istrate, a fost ceva scandal în familie și fratele Nelu l-a judecat foarte aspru dar după un timp, a stat și s-a gândit: ce-a făcut copilul ăsta greșit? s-a îmbătat? a curvit? ce păcat a făcut? și după aceea, l-a acceptat fără să-i mai zică nimic.
Ce părere aveți, fraților, despre ce se întâmplă în B.E.R? Că se vede clar că dânșii nu se luptă împotriva păcatului, ci ÎMPOTRIVA FRAȚILOR, ÎNTORȘI LA DUMNEZEU, ba mai mult, veniți din lume…
Domnul să aibă milă de ei!!!
COPILUL DOMNULUI – COMENTARIU 30 MARTIE 2013 ORA 23:53
COPILUL DOMNULUI – COMENTARIU 3 APRILIE 2013
M-aș bucura să știe cât mai mulți din întreaga lume ce se întâmplă în Biserica Evanghelică Română B.E.R.
Este un trist adevăr și nu o bucurie cum a fost în casa temnicerului:
“S-a bucurat cu toată casa lui că au crezut în Dumnezeu…”
(acest pasaj reprezintă temelia lor pentru doctrina botezului copiilor)
Și nu cred că s-au bucurat pruncii că a crezut tatăl lor…
Tocmai cu scopul de a vedea cât mai mulți oameni pe ce se bazează o doctrină de cult: PE O PRESUPUNERE!!! și nu vor să respecte Însuși porunca Domnului din Marcu 16:16!
Priviți cu câtă asemănare de ortodox, vorbește un frate tudorist la un botez de copii din Ploiești! Dânsul zice că-i dă fetiței un nume prin botez… nume de creștin:
Aș dori ca acest filmuleț să fie văzut de orice om, de orice creștin… și să se minuneze de cum gândesc frații aceștia!!!
Domnul să le dea lumină tuturor celor care sunt vii pe Calea Domnului din cultul tudoriștilor, și să nu țină cont de ce a gândit un om odată, un om care NU S-A SUPUS SCRIPTURII și nu a știut că ASCULTAREA FACE MAI MULT DECÂT JERTFELE!
Treziți-vă, frații mei, și nu slujiți datina bătrânilor, SLUJIȚI-L PE DOMNUL IISUS care a stat pe cruce pentru noi! A murit, a înviat și are dreptul să fie ascultat. DOMNUL IISUS HRISTOS ESTE SINGURUL CARE POATE PORUNCI! DE EL SĂ ASCULTĂM!
Domnul să vă binecuvânteze cu dragoste dovedită în fapte!
Porunca biblică din Iacov 1:22 “Fiți împlinitori ai Cuvântului…” este valabilă INCLUSIV PENTRU TUDORIȘTI!
COPILUL DOMNULUI – 3 APRILIE 2013 ORA 00:49
NOTĂ : Biserica B.E.R. – Creștinii după Scripturi – Biserica Evanghelică Română – a fost înființată de preotul ortodox Tudor Popescu în perioada interbelică (vezi linkurile de mai jos unde găsești toate detaliile de care ai nevoie)
Şi eu m-am născut şi am crescut într-una dintre Bisericile BER (Biserica Evanghelică Română) şi am plecat la Biserica Baptistă acum peste 20 de ani. Biserica Tudoristă a fost fondată de preotul Tudor Popescu pe baza motivului că Biserica Ortodoxă nu e o Biserică după Scriptură. Tudor Popescu a fost un lider aproape necontestat cât a fost în viaţă şi de aceea a neglijat introducerea unor reguli organizatorice clare şi eu cred că a neglijat sau minimizat atacul lui Satan asupra cultului nou fondat. După moartea lui, a lăsat în urmă un grup de lideri acceptaţi de centru în mai toate Bisericile şi care au fost votaţi pe baza faptului că l-au cunoscut pe Tudor Popescu, că au dat mâna cu el, că au luat masa cu el şi alte asemenea criterii, mai mult sau mai puțin după Sfânta Scriptură. Unele explicaţii, printre care şi botezul copiilor mici, nu au fost îndeajuns de logice sau scripturale şi au preluat explicaţiile Bisericii Ortodoxe sau au fost lăsate pur şi simplu în aer iar mai târziu au devenit un criteriu de distincţie faţă de celelalte culte neoprotestante.
La baza problemelor din BER se află două lucruri: MÂNDRIA şi mai nou sau după 1990 – BANUL, reprezentat prin salariu. Aceste probleme nu sunt specifice doar BER dar aici Satana le-a utilizat cu succes şi practic, orice eveniment se întâmplă în BER, îşi are la origine MÂNDRIA şi/sau goana după bani sub formă de salariu sau ajutor de lucrător ori alte forme de plată a liderilor.
În BER au loc, periodic, alegerea Sfatului de fraţi şi alegerea liderului sau cum mai era numit, “responsabil”. Cu o perioadă de timp înainte ca liderul să fie ales în Bisericile locale, încep lupte de culise şi se formează cercuri în jurul unor lideri, sau care sunt împinşi în faţă de anumite familii majoritare sau vechi în Biserică, mai ales când se doreşte înlocuirea liderului existent. Lider, care după Revoluţie, a început să fie retribuit şi deci consecinţele pierderii acestei sume de bani, aveau impact asupra întregii familii. Soţia şi rudele, începeau să tragă sfori şi să adune aliaţi ca liderul să fie reales. Începeau să sune la centru în Carol Davila ca să-şi asigure sprijinul de la centru, astfel încât situaţia devenea Caragialească. Dacă nu se detaşa un lider, începeau să apară acuzaţii de trăire în păcat, și printre cele mai de neiertat “păcate” erau botezul, introducerea instrumentelor muzicale sau altele doar bănuite. În acest context, se blocau uşile Bisericii pentru anumite persoane şi erau împiedicaţi să participe la Cina Domnului care era o sancţiune supremă şi uneori se proceda cu violenţă. Am asistat de câteva ori la asemenea scene de îmbrânceli la uşă, la ora 8 dimineaţa; pe vremea aceea, eram copil, iar părinţii mei încercau să ascundă cu toată puterea ceea ce se petrecea…
În timp, şi în unele Biserici locale şi chiar în Carol Davila, lupta pentru un loc în Sfatul Bisericii şi în Sfatul pe ţară, începea chiar a doua zi după alegeri. Erau şi analize strategice şi tinerii care ar fi putut să aibă pretenţii la leadership erau îndepărtaţi din Biserică sau provocaţi şi îndepărtaţi de la Cina Domnului cu o etichetă de păcătos permanent. Nimeni din lideri nu-şi făcea procese de conştiinţă când plecau tinerii până când au început să fie Bisericile goale. După 1990, unii lideri au încercat să facă ceva ca să oprească scurgerea de tineri care migrau în special către Biserica Baptistă şi au introdus noi cântări şi instrumente muzicale, ceea ce a dat mai multe motive conservatorilor să strige indignaţi: PĂCAT! şi să-şi dea jos liderii ca să-i pună pe alţii.
După 1990, istoria Bisericii Tudoriste a devenit foarte zbuciumată datorită atragerii unor fonduri din străinătate în schimbul acceptării anumitor doctrine. Cei care au adus fonduri mai multe, nu mai vor să plece de la conducere pentru că se consideră îndreptăţiţi să le primească ei ca lideri. Vor fi mereu subiecte de ceartă: carismatici, Darby, sau alte influențe, fac parte din sarabanda de motive prin care și unii şi alţii, vor să-şi distrugă adversarii. Sunt deseori folosite citate din Biblie, uneori în afara contextului pentru a justifica unele decizii dar un lucru e cert: ÎN BER NU EXISTĂ REGULI CARE SĂ FIE RESPECTATE! Organizarea e aproape intenţionat lăsată de izbelişte pentru că ei nu ştiu decât acest tip de luptă pentru putere şi control. Din timp în timp, se desprind grupuri mai mari sau mai mici în jurul unui lider sau doi din BER care sunt automat proscrişi şi etichetaţi ca “păcătoşi” – anatemizaţi – iar dacă vin înapoi în BER, să nu cumva să aibă pretenţii la leadership.
Dan R.
Vă salut! Sunt un credincios tudorist şi întâmplător, am dat peste postarea dvs. Mi se pare un articol cu multe lacune dacă nu, chiar calomnios, scris în spiritul acelor site-uri ortodoxe care calomniază tot ce nu e ortodox.
Mai întâi, nu ştiţi pentru ce s-a botezat Domnul Iisus, în orice caz, nu ca să ne arate la ce vârstă să ne botezăm! Prin acea afirmaţie, dvs falsificaţi Sfânta Scriptură.
Al doilea fals. Temnicerul din Filipi s-a botezat, el şi casa lui, dar de bucurat scrie că „s-a bucurat” numai el. E o chestie de citire / gramatică. Dacă ar fi spus de toţi din familie, ar fi scris „s-au bucurat”.
Un alt fals e cu istoria. Botezul copiilor a existat neîntrerupt. Vorbeşte despre acest act şi Tertulian. În vremurile biblice, dacă bărbatul îşi schimba religia, automat, toată familia lui îl urma. Deci pot spune că atunci, bărbatul era bărbat, nu ca acum.
Un alt aspect. Vorbiţi de botezul copiilor ca despre o erezie. Oricine are minime cunoştinţe teologice, ştie că o erezie loveşte în dogmă, nu în doctrină sau în practicile bisericeşti. Botezul în apă e o dogmă, cum îl faci, depinde de practica bisericii. Daca îl legi de Mântuire, cum se face în ortodoxie dar şi la baptişti şi penticostali, atunci da, e erezie.
În ultimul rând, vreau să spun de ce noi, tudoriştii, botezăm copiii. Pentru că botezul e un simbol al familiei creştine. Botezul nu aduce mântuire, ci este o trecere a familiei credinciosului, din păgânism la creştinism. E o temă majoră a Sfintei Scripturi, începând de la Noe, care şi-a salvat familia.
Lucian, eu sunt foarte prins şi n-am timp deloc să răspund la comentarii, abia apuc să intru pe blog şi să verific/moderez/aprob comentariile primite, nici vorbă să scriu vreun articol, cine ştie când voi mai putea să scriu ceva, Domnul ştie…
Te rog să citeşti comentariul de mai jos al lui MM şi să-i răspunzi cu argumente SOLIDE, nu puerile… 🙂 Eu sunt perfect de acord cu MM care a postat un comment foarte bun dar acum sunt curios ce vei mai spune şi ce argumente ai (dacă le ai)…
https://www.tomthecat.ro/biserica-evanghelica-romana-lupta-impotriva-propriilor-credinciosi/comment-page-1/#comment-10768
„Eu nu găsesc nicio vină în ei” – spun şi eu, parafrazându-l pe Pilat.
De ce s-a ajuns la atâta vrajbă între aceşti fraţi? Oare nu toţi suntem fraţi? Creştini după Evanghelie, Creştini Evanghelici, baptişti, penticostali… De ce trebuie să ne contrăm în dogme, în practici, în… botez? Oare nu sunt interese pecuniare la mijloc? Oare nu şi-a băgat diavolul coada între noi?
Cercetaţi-vă, oameni buni!
Pe de altă parte – părinţilor copilului (şi copiilor) care apar în acest videoclip – le-a fost solicitată permisiunea de a fi expuşi? Din câte ştiu eu, există legi care se referă exact la protecţia copiilor. Sunt oare aceste legi respectate? De ce ne gândim dacă sunt sau nu respectate legile scripturistice (şi vă pot spune că există un singur botez, aşa cum este specificat şi in Biblie), dar legile acestei ţări nu sunt respectate? Ce fel de creştini sunt cei care filmează şi apoi publică aceste imagini?
Priviţi, fraţilor, bârna din ochiul vostru, mai întâi, apoi priviţi paiul din ochiul celorlalţi !
Da, există un singur botez valabil, acela unde omul doreşte personal să se boteze deoarece crede în Hristos Domnul. Sfânta Scriptură spune că UNUL este valabil din toate câte se fac; acel botez pe care L-a făcut şi Domnul Hristos când a cerut lui Ioan să se boteze.
Noi, creştinii autentici, ascultăm de Dumnezeu, ne numim copii de Dumnezeu, nu ne numim „tudorişti” după un om, nu urmăm pe un om care nu a înţeles taina botezului (Domnul ştie de ce, doar nu s-o fi botezat şi dânsul în ascuns cum fac mulţi din B.E.R. care înţeleg cu adevărat taina botezului)
Există o concordanţă biblică, studiaţi-o dacă nu vă e greu, ce spune apostolul şi ce spune Hristos despre botez. DE DUMNEZEU ascultăm, nu de oameni! Când Cuvântul spune că botezul e MĂRTURIA unui cuget curat, înseamnă că acei copii, care nu au conştienţa unui cuget, nu pot fi botezaţi pt că aşa au vrut părintii; adică pot, dar nu cum cere BIBLIA; deci se face UN botez, dar nu cel care este cerut de Cuvântul Domnului. Apoi, înţelegeţi că niciodată BIBLIA, DUMNEZEU nu a spus ceva, dar a vrut sa spună altceva. Asta numai noi facem, noi care credem că ştim totul, dar vai, ştim atât de puţin, de aceea, e bine să ascultăm de BIBLIA lui DUMNEZEU!
Am găsit un articol cu foarte multe comentarii despre ce se întâmplă acum la BER, dar nu am înţeles pe deplin. Ştiţi mai exact despre ce ofensivă carismatică este vorba? Eu ştiu că BER e în pericol de scindare din cauza certurilor între cei care spun că mântuirea nu se poate pierde, şi cei care spun că se poate pierde. Dar aceste perspective nu le aparţin doar carismaticilor.
Articolul se găseşte la:
http://ioan8.wordpress.com/2013/09/10/mineriada-caristmatica-la-biserica-evanghelica-romana-din-carol-davila-bucuresti/
PENTRU RUBEN MICLEA:
Ruben, ai spus foarte bine că „aceste perspective nu le aparţin doar carismaticilor”… Întotdeauna au existat aceste două curente de gândire în creştinism, aici nu e vorba neapărat de B.E.R. În orice Biserică protestantă sau neoprotestantă. există oameni care cred că mântuirea nu se poate pierde (calvinişti = cei care cred în predestinare, adepţi ai teologiei lui Jean Calvin) şi oameni care cred că mântuirea se poate pierde (arminieni = cei care cred în liberul arbitru, adepţi ai teologiei lui Jacobus Arminius).
Chiar în Biserica unde slujesc de peste 20 de ani, avem ambele variante… Unul spunea la amvon că mântuirea nu se poate pierde (acest frate s-a mutat până la urmă în altă Biserică din acelaşi cult) iar altul spune la amvon că mântuirea se poate pierde (linie teologică cu care sunt perfect de acord chiar dacă unii vor sări în sus ca arşi, e problema lor).
Noi nu trebuie să ascultăm de niciun om, nici de Tertulian, nici de Preafericitul, nici de Tudor Popescu. Noi trebuie să ascultăm doar de Domnul Dumnezeu. Daca veţi lua toate textele din Biblie, veţi înţelege CE ESTE BOTEZUL.
După botez, trebuie să duci O VIAŢĂ NOUĂ ca şi Hristos, ori copilul mic NU va trăi altă viaţă. Copilul NU poate mărturisi cu cugetul pe Domnul Iisus Hristos. Copiii care au fost botezaţi în casele celor menţionaţi în Sfintele Scripturi, nu scrie nicăieri că erau mici (bebeluşi). Este limpede că aceşti copii erau la vârsta când deja erau conştienţi, având un cuget.
În Faptele Sfinţilor Apostoli capitolul 2 spune aşa : „POCĂIŢI-VĂ ŞI BOTEZAŢI-VĂ!”, nu scrie nicăieri „lăsaţi-vă botezaţi de către părinţii voştri!”
Este interesant că ei consideră botezul ca şi număr, adică UN botez, acest lucru fiind foarte greşit pentru că UN DOMN, O CREDINŢĂ, UN BOTEZ, înseamnă o credinţă ÎN DOMNUL IISUS şi un botez ÎN NUMELE LUI, aşa cum cere Sfânta Scriptură. Se insinuează că cei care se botează la maturitate, „greşesc” că fac al doilea botez, deci se duc în iad. 🙁
Cât de pueril este descrisă treaba cu UN singur botez, sau cu tâlharul de pe cruce… Tâlharul nu s-a răzvrătit împotriva botezului (cum fac tudoriştii/ortodocşii/catolicii mânati de firea pământească, nu de DUHUL) doar nu era să-şi ia vana cu el pe cruce.
Naşterea din nou este una şi botezul este alta!
CINE CREDE ŞI SE VA BOTEZA, VA FI MÂNTUIT, cine nu crede va fi osândit! E logic că cine crede, se va boteza, iar cel care nu o face, înseamnă că nu a crezut în Domnul Iisus. Dacă toţi fraţii aceştia s-ar ruga şi ar cere ILUMINAREA DUHULUI SFÂNT, nu ar mai fi nicio problemă.
Cât de pueril e argumentul tău! În Fapte 2 erau mulțimi strânse în piața publică și era normal să-i boteze acolo. Dacă citești mai departe cartea Faptele Apostolilor, ajungi și la capitolul 16. Acolo spune că respectivele personaje au fost botezate împreună cu casa lor. Sau au greșit apostolii sau acolo nu erau decât copii majori?!?
În al doilea rând, văd că faceți din botez, condiție de mântuire, ceea ce e o erezie.
În al treilea rând, văd că Biserica Baptistă și nu numai, a căzut pe panta simbolisticii în închinare. Ce înseamnă haina pe care o îmbracă pastorul? În haine normale nu poate face botezul? Ce înseamnă punerea mâinilor peste proaspătul absolvent al unui seminar teologic și intrarea în pastorație? Nu se pot ridica rugăciuni fără punerea mâinilor?
Și dacă puneți accent pe „ascultarea de Cuvânt”, când este vorba de botez în Marcu 16:16, de ce nu ascultați de Cuvânt și în 1 Corinteni 11, cu acoperirea capului la femei, în Adunare?!?
Mai bine, uitați-vă în ograda proprie și lăsați alt cult să-și desfășoare actul închinării, așa cum a înțeles, din Biblie!
Și în ultimul rând, ce spuneți despre baptiști, care își botează copiii, în ascuns?
Cum adică baptiști care își botează copiii în ascuns? Îi botează mici, sau mari? Iar dacă îi botează mari, de ce o fac în ascuns?
PENTRU RUBEN MICLEA:
Ruben, n-am auzit în viața mea o asemenea bazaconie conform căreia baptiștii își botează copiii în ascuns! Nu știu de unde le scoate Lucian dar e clar că are o imaginație foarte bogată…
Baptiștii botează ADULȚII adică persoanele cu vârsta de peste 18 ani, în așa fel încât oamenii care mărturisesc că s-au întors la Dumnezeu SĂ DECIDĂ EI ÎNȘIȘI ce vor să facă cu viața lor, dacă vor să-L urmeze pe Domnul nostru Iisus Hristos, dacă vor să devină cu adevărat creștini, nu din aceia „creștinați” CU FORȚA cum se procedează cu bebelușii la ortodocși, la catolici și… (culmea culmilor!) la tudoriști…
Dacă un tânăr creștin în vârstă de numai 17 ani și 11 luni „adoarme” înainte de a se boteza, el este mântuit? Mântuirea și botezul cu Duhul Sfânt vin prin credință în Domnul Iisus Hristos. Citiți Romani 10:17; Marcu 16:16, cercetați cuvântul „boteza” coroborat cu Efeseni 1:7. Ajungeți astfel la Efeseni 4:5 și 1 Corinteni 12:13
PENTRU CRISTIAN TIERI:
Cristi, dacă un tânăr creștin care n-are încă 18 ani trece în veșnicie dar pe patul morții a apucat totuși să-L recunoască pe Hristos ca Mântuitor personal, sunt sigur că Dumnezeu Tatăl Ceresc cunoaște puritatea inimii lui sincere și Îl va primi în Împărăția Sa PE BAZA CREDINȚEI SALE SINCERE (cum bine ai spus chiar tu!) chiar dacă n-a apucat să se boteze. Acesta este însă un caz excepțional (ca și cazul tâlharului de pe cruce care s-a pocăit chiar în ultimele ore ale vieții lui și a fost mântuit fără să mai apuce să fie botezat) și nu poate fi o scuză ca să nu împlinești porunca Domnului și să nu te botezi pentru că uite așa vrei tu și uite așa ai tu chef ca să nu respecți litera și spiritul Evangheliei.
Dacă ai mâini și picioare, dacă poți să mergi, dacă ai ochi ca să poți să vezi (slavă Domnului pentru toate acestea!) atunci du-te și mărturisește PUBLIC (într-un râu sau în baptistierul unei Biserici) credința ta în Domnul Iisus Hristos și hotărârea ta nestrămutată de a-L urma toată viața ta! Împlinește Cuvântul Domnului și fă voia Sa!
N-am timp să-ți dau alte detalii cu privire la botez (deși mi-aș dori să abordez mai mult cu tine acest subiect) pentru că sunt foarte prins și din această cauză te rog frumos să citești pe linkul de mai jos și să iei cât mai repede decizia cea înțeleaptă de a te boteza scriptural. Domnul să te ajute să faci acest lucru pentru că nu vei avea nimic de pierdut ci doar de câștigat! Va fi cea mai fericită zi din viața ta! Ce te costă, omule, să asculți glasul și porunca Domnului care au prioritate absolută în fața învățăturilor lui Tudor Popescu și J.N.Darby?
P.S. Mii de scuze și iertare că abia acum apuc să-ți răspund după atât de mult timp. Sper să mă înțelegi.
https://www.biserica-antiohia.ro/biserica-antiohia-botez-crestin-nou-testamental-12-iulie-2009/
PENTRU LUCIAN:
Ce-i aia „copii majori”, Lucian?!? https://www.tomthecat.ro/biserica-evanghelica-romana-lupta-impotriva-propriilor-credinciosi/#comment-2877
M-a luminat Duhul și văd bine că tu ai tăiat de la 1 Petru mărturia unui cuget curat PRIN ÎNVIEREA LUI ISUS HRISTOS. EL A ÎNVIAT DIN PRICINĂ CĂ AM FOST SOCOTIȚI NEPRIHĂNIȚI (ROMANI 4:25)
Și la Faptele 16:34 doar capul de familie A CREZUT, dar au fost botezati TOȚI. Și toți s-au bucurat… Eu cunosc pe unul care nici nu se născuse și s-a bucurat (Ioan) Neemia 12:43, Matei 21:11b.
La Faptele Apostolilor 18:8, da, toți au crezut dar nu specifică de botez. Eu de aproximativ 40 de ani citesc Biblia și n-am găsit „BOTEZAȚI-VĂ” (Fapte 2:38 „SĂ FIE BOTEZAT”)… sau eventual, modifică Biblia ca iehoviștii…
Îmi pare foarte rău pentru cei care nu aleg să se boteze aşa cum spune Cuvântul. Am prieteni la Biserica Evanghelică, ramura doi: o asistentă, o doctoriţă, un profesor. Deci oameni care citesc. Nu înţeleg de ce porunca Domnului „Mergeţi în toată lumea şi faceţi ucenici, botezându-i în Numele Meu!” nu este respectată întocmai?!? DE CE se încăpăţânează ei să facă ucenici din ţâncul de doi ani, care nu ştie deosebi bine mâna dreaptă de mâna stângă?
De ce Domnul Hristos i-a spus lui Ioan Botezătorul „să împlinim tot ce trebuie împlinit”? Pentru că NU trebuie? Cine a hotărât asta? Fratele Tudor Popescu? Dar cei care se botează pe ascuns din aceste biserici? Auzi, să fie daţi afară dacă se află, le e frică! Uau!!!!!
Să nu mai spuneţi că au făcut chiar păcat că s-au botezat, păi de asta pot fi daţi afară?!? Nu vă gândiţi că Tudor Popescu a fost şi el doar un om, şi că oamenii toţi pot greşi? Singurul care nu greşeşte este Dumnezeu! Daţi mai multă ascultare lui Tudor Popescu decât lui Hristos?!? Asta este foarte grav! Asta este RĂZVRĂTIRE, pentru că eu cred că aşa cum am cerut acum 15 ani dacă să mai am sau nu TV în casă şi Domnul mi-a arătat, tot aşa El arată cu drag oricărui suflet care cere smerit şi cu credincioşie adevărul. Să nu vă treziţi că luptaţi împotriva adevărului! De ce nu cereţi în rugăciune şi post, până veţi primi răspunsul? Cum puteţi să staţi atât de liniştiţi? Ori sunteţi greoi la minte şi nu înţelegeţi că este scris în nu ştiu câte locuri despre botez, chiar şi acolo unde voi susţineţi altceva, tot despre botez vorbeşte apostolul!
Adică „să lăsăm învăţăturile începătoare”, înseamnă că deja le-am împlinit, cele ca botezul, punerea mâinilor, etc, şi dacă va fi nevoie, vom mai vorbi despre el, dar noi suntem ca cei care deja le-am împlinit. Domnul să facă lumină în inimile voastre, ale acelora care n-au înţeles încă CE ESTE BOTEZUL şi că este O PORUNCĂ A LUI DUMNEZEU!!! Eu nu câştig nimic aici, decât că aş avea fraţi mai mulţi! 🙂
Frate MM, nu suntem greoi la minte și să știi că înțelegem ce citim. În ce context a apărut botezul pe pământ? Într-o lume păgână, este normal ca Scriptura să vorbească întâi oamenilor maturi să se boteze. Legământul Tăierii împrejur, oare nu a fost el lăsat lui Avram și a continuat el cu fiecare copil de parte bărbătească din neam în neam în poporul lui Israel? Botezul în apă este un LEGĂMÂNT!
Te-ai gândit (nu știu dacă ești părinte) dacă Domnul Iisus ne răpește și copilul tău este răpit împreună cu tine, fiind la o vârstă fragedă în care nu percepe și nu realizează păcatul în care s-a născut iar în FAȚA TRONULUI JUDECĂȚII ești întrebat de ce nu ai botezat copilul în Numele Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt, de ce nu I l-ai închinat prin Legământul Botezului?!?
Scrie undeva că apostolii s-au botezat în apă? Nu prin credința în Domnul Iisus Hristos au fost ei botezați cu Duhul Sfânt de către Domnul Iisus Hristos?!? (Ioan 1:33)
Noi toți cei care credem în Domnul Hristos, fie că aparținem unei biserici sau alteia, am fost botezați de un singur duh ca să alcătuim un singur trup (1 Corinteni 12:13)
P.S. Caut un Frate Silviu Ionescu din Biserica Baptistă Sfânta Treime din Iuliu Valaori. Nu l-am mai văzut din 2001 și doresc să-i spun „frate”.
Har și pace!
@ Cristian Tieru!
Har și pace de la Dumnezeu Tatăl nostru!
Vă recomand să intrați pe acest link ca să întrebați de fratele Silviu Ionescu. Dumnezeu să vă păstreze în harul Său!
„În ultimul rând, vreau să spun de ce noi, tudoriştii, botezăm copiii. Pentru că botezul e un simbol al familiei creştine. Nu aduce mântuire, ci e o trecere a familiei credinciosului, din păgânism la creştinism. E o temă majoră a Sfintei Scripturi, începând de la Noe, care şi-a salvat familia.”
Nu înţeleg cum le puteţi răsuci aşa? Nu vă supăraţi dar cine are Duhul Sfânt nu inventează. UNDE este SCRIS? Până nu-mi arătaţi cuvintele în Sfânta Scriptură, nu cred că faceţi bine. Nu scrie nicăieri că familia trece de la păgânism la creştinism, ci că cei care cred în Domnul Iisus devin creştini, ei şi copiii lor care deja înţeleg cine este Hristosul, NU BEBELUŞII !
Unde scrie că botezul e simbol, Domnul s-a botezat pt că botezul e simbol? Uau!!!!!
Ce are Noe cu familia şi cu botezul? Uimitor! Ce Biblie citiţi? Noe şi-a salvat familia sau Dumnezeu?!?
Dacă asemenea bărbaţi predică Cuvântul, nu e de mirare că fac tot felul de năzdrăvănii?
Spuneţi-mi, vă rog! Creştinii au voie la mare sau la ştrand? O să-mi spuneţi că da… Aşa se înţelege trăirea, în neascultare de Dumnezeu, şi cred că nu v-aţi prea tocit genunchii în rugăciune, iertaţi-mă dar nu cred!
Este inadmisibil să răsuciţi, să interpretaţi Cuvântul lui Dumnezeu în halul acesta. Daţi-vă jos măhrama!
PENTRU MM:
Dacă ți-ai da tu jos măhrama, ai vedea că în Biblie, Familia joacă un rol important. Dacă vei observa principiile enunțate în Vechiul Testament care rămân valabile și în Noul Testament, sunt exprimate explicit. Așa e și cu Familia. TOATĂ Familia trebuie să intre în Casa lui Dumnezeu! În Familia Lui se intră pe baza pocăinței și credinței în jertfa Domnului Isus… Evreii, TOȚI au ieșit din Egipt, TOȚI au fost botezați în nor și mare, pentru Moise, a cui a fost vina că au pierit în pustie?
Spuneai că Noe a fost salvat de Dumnezeu și așa este. Dar Biblia spune că el a făcut un chivot ca să-și scape casa (familia)!
Lucian, la sfânta judecată de apoi, nu te vei prezenta cu familia, ci te vei prezenta NUMAI TU (individual) pentru că nu putem fi mântuiți cu familia noastră cu tot (chiar dacă ne dorim foarte mult acest lucru), ci mântuirea este PERSONALĂ, vei fi tras la răspundere TU PERSONAL înaintea lui Dumnezeu, așa că lasă familia în pace pentru că în Împărăția lui Dumnezeu nu se intră „cu familia” ci doar prin pocăința PERSONALĂ a omului și întoarcerea LUI ÎNSUȘI (nu a familiei lui) la Dumnezeu. Nu intri în Rai prin pocăința, întoarcerea la Domnul sau prin botezul familiei tale, ci doar printr-o schimbare/transformare/ predare PERSONALĂ poți să fii mântuit!!!
Nu familia joacă un rol important în mântuire și NU SE INTRĂ CU FAMILIE CU TOT pe Calea Domnului ci se intră PERSONAL, printr-o hotărâre individuală, personală a omului, NU CU GRĂMADA, nu la grămadă!!! Una este doleanța noastră a tuturor ca toți membrii familiei noastre să se pocăiască și să se întoarcă la Domnul și alta este să supraevaluezi rolul familiei în procesul mântuirii, să crezi că trebuie să ne botezăm la grămadă cu toții, INCLUSIV CU BEBELUȘII CARE HABAR N-AU CUM ÎI CHEAMĂ ȘI NICI NU ȘTIU DE EI, care nu pot lua o decizie pentru ei înșiși și care nu-L pot primi PERSONAL (pe baza voinței proprii) pe Domnul Iisus Hristos în inima lor.
Nu mai face o tragedie din faptul că din ce în ce mai mulți tudoriști înțeleg necesitatea împlinirii Cuvântului lui Dumnezeu și decid să se boteze la maturitate așa cum a făcut și Domnul nostru Iisus Hristos, NU cum a zis fostul preot ortodox Tudor Popescu care a rămas cu fixația ortodoxă a botezului NEBIBLIC al pruncilor!!! Nu este o nenorocire că mulți frați tudoriști merg să se boteze la baptiști, creștini după Evanghelie, etc, ci DIMPOTRIVĂ, este o mare bucurie în Ceruri, îngerii cântă, se bucură și slăvesc pe Dumnezeu pentru că din ce în ce mai mulți frați tudoriști ALEG LA MATURITATE SĂ DEPUNĂ ÎN APA BOTEZULUI mărturia unui cuget curat înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor.
Nu mai fii supărat, Lucian, pentru că te superi degeaba! BUCURĂ-TE DIN TOATĂ INIMA când un om înțelege să se smerească, botezându-se la maturitate și onorându-L pe Dumnezeu în acest mod! Domnul să-i binecuvânteze pe toți frații tudoriști care au înțeles glasul Duhului Sfânt și au avut curajul să facă pasul botezului la maturitate, dovedind și mărturisind astfel că doresc să-L urmeze cu adevărat pe Domnul Hristos!
Mântuirea se pierde sau nu se pierde: motiv de discordie? Nu!
Cred că cel care crede că mântuirea se pierde, nu poate fi păcălit, pt că el e unul care veghează mai mult; ca şi cel care are siguranţa mântuirii care poate trăi superficial şi deloc după urmele lui Hristos, pentru că el se crede în siguranţă. Numai Duhul face diferenţa, credinţa este activată şi ne naştem din nou; dar suntem mereu avertizaţi să nu cădem, în toate epistolele lui Pavel.
Omul poate refuza harul şi îndurarea lui Hristos, drept pentru care EL se vede nevoit să pedepsească refuzul harului. Mai bine zis, poate să se îndepărteze de îndurarea Domnului, orişicine, asa cum au făcut Adam şi Eva, o perioadă, Sodoma şi Gomora, Israel. Deci, dacă credem că ne putem pierde, noi, nu să-şi ia Domnul înapoi, mântuirea, nu greşim păcătuind, cel mult având mai multă grijă să-I cerem Domnului poate într-una să ne păzească, asta cred că înseamnă veghere; şi ni se cere mereu: vegheaţi că nu ştiţi ziua când va veni Domnul!
Mult mai grav este să te înverşunezi să practici botezul cerut prin porunca de a face ucenici, botezându-i în Numele Domnului, e limpede, CA UCENICI, nu facem creştini din copii!
Printre motivele refuzului botezului crestinilor, ni se spune că e scris că este UN singur botez. Astăzi citind, dau peste textul unde scrie că ucenicii lui Ioan Botezătorul, s-au botezat de două ori. Deci şi aceasta cade. Cred că este destul să citim atenţi ceea ce citim. Există motive serioase să ne botezăm când cugetul nostru Îl mărturiseşte pe Iisus Hristos ca Domn şi Mântuitor.
Botezul copilului mic NU ESTE BIBLIC!
Când li s-a spus preoţilor ortodocşi acest lucru, au spus că nu mai pot schimba, pentru că lumea aşa e obişnuită şi dacă fac asta vor pierde foarte mulţi enoriaşi.
Ai tu curaj să faci asta, i s-a spus tânărului din ASCOR la vremea aceea. Tânărul terminase cu 10 atât facultatea, cât şi masteratul, primind şi o bursă în Grecia pe acest motiv;
făcea parte din conducerea ASCOR; când a terminat teologia ortodoxă, i-a spus mamei: „ştii de ce nu mă fac eu preot ortodox? pentru că nu pot boteza copilul mic”.
Dacă noi care ne-am botezat, am greşit, înseamnă că am păcătuit cu toţii ?!? NU, NU este adevărat, dar ca să te răzvrăteşti şi să te încăpăţânezi s-o faci, cred că este un păcat. Este NEASCULTARE FAŢĂ DE DUMNEZEU şi este un păcat!
Aici cred că greșești și amesteci lucrurile. Botezul lui Ioan era ceva specific în acea perioadă. Nu poate fi confundat cu botezul creștin. Spune și Marius Cruceru, dacă intri pe blogul dumnealui!
PENTRU LUCIAN:
„Botezul lui Ioan era ceva specific în acea perioadă. Nu poate fi confundat cu botezul creștin.”
Bravo, Lucian! Aici chiar ai făcut-o lată! Ideea mai sus prezentată de tine și citată de mine, ESTE O TEZĂ PROFUND GREȘITĂ PE CARE O POȚI AUZI DOAR ÎN BISERICA ORTODOXĂ care chiar o folosește în mod abuziv ca argument aiuristic pentru combaterea botezului biblic efectuat LA MATURITATE! Iată cum zici și tu ca ortodocșii, se vede că ești tudorist, adică în loc să-L urmezi pe Hristos care s-a botezat la maturitate, îl urmezi pe fostul preot ortodox Tudor Popescu care s-a botezat când era prunc și a rămas toată viața dumnealui cu această fixație nebiblică.
Lasă-l pe Marius Cruceru să măcăne cât vrea pe blogul dumnealui, orice om trebuie SĂ ASCULTE Cuvântul Domnului și să se boteze LA MATURITATE atunci când se pocăiește și se întoarce la Dumnezeu, orice om trebuie să aibă șansa să mărturisească CU GURA LUI (ceea ce un bebeluș NU POATE FACE) că dorește din toată inima să-L primească și să-L urmeze toată viața lui pe Domnul nostru Iisus Hristos.
Restul sunt povești vânătorești, invenții care n-au legătură cu litera și spiritul Evangheliei, distorsionări ale Cuvântului Sfânt al lui Dumnezeu, învățături care pot fi încadrate la capitolul „o altă evanghelie”…
DE REȚINUT! NOTA BENE!
BOTEZUL LUI IOAN ESTE O PREFIGURARE (O IMAGINE PROFETICĂ) A BOTEZULUI BIBLIC CREȘTIN așa cum șarpele de aramă era o prefigurare a răstignirii Domnului Iisus Hristos pe cruce pentru salvarea/mântuirea noastră!!!!!!!
Ce este atât de neclar, Lucian?!?!?!?
„Botezul este o mărturisire a unui cuget curat în fața lui Dumnezeu”
Pentru curățirea cugetului, poți face Botezul cu „apă” ori de câte ori ai greșit în fața Domnului, atunci, când în cămăruța ta, încuiată, mărturisești păcate pe care le-ai făcut in ziua respectivă, fie că ai poftit cu ochii, fie te-ai mâniat, fie nu ai avut răbdare, fie nu ai făcut un bine când ai putut, fie nu ai recunoscut șoapta Duhului Sfânt și Glasul Domnului și în câte alte exemple în care poți greși.
Am descoperit un video în care se poate vedea ce se întâmplă în Biserica Evanghelică Română (BER). La început, sunt câteva cântări, apoi câteva rugăciuni edificatoare, iar scandalul începe de la minutul 39. E bine de urmărit tot.
Înregistrarea are titlul „Mineriada de la Câmpulung” şi se află aici:
La Câmpulung este mineriadă în floare. Ceea ce s-a întâmplat acolo, denotă că nu mai e mult şi Domnul se va arăta să-Şi ia pe ai Săi cu Sine.
Domnul comunisto-securist Iorgulescu, uitaţi-vă la rugăciunea de la sfârşit, îi dă directive lui Dumnezeu, deşi în sală fusese tulburare, până la lacrimi, îmbrânceli, el se roagă, înainte de a posti în sac şi cenuşă; Oare Dumnezeu ascultă asemenea rugăciuni când tu eşti pricină de păcătuire şi te aşteaptă piatra de moară, îndrăzneşti să „te rogi” pt că aceea, numai rugăciune nu a fost, oricum s-a rugat dumnezeului lui, care este banul. Înţeleg că salariile lor sunt de 7000 lei în timp ce preşedintele are 6000.
Răul trebuie dat afară, cu post şi rugăciune! Botgros, Iorgulescu şi alţii, au dărâmat Casa Domnului, spiritual bineînţeles. Numai Dumnezeu poate face curăţenie acolo şi o va face!
Dacă am supărat pe cineva, îmi cer iertare!
Şi eu m-am născut şi am crescut într-una dintre Bisericile BER (Biserica Evanghelică Română) şi am plecat la Biserica Baptistă acum peste 20 de ani. Biserica Tudoristă a fost fondată de preotul Tudor Popescu pe baza motivului că Biserica Ortodoxă nu e o Biserică după Scriptură. Tudor Popescu a fost un lider aproape necontestat cât a fost în viaţă şi de aceea a neglijat introducerea unor reguli organizatorice clare şi eu cred că a neglijat sau minimizat atacul lui Satan asupra cultului nou fondat. După moartea lui, a lăsat în urmă un grup de lideri acceptaţi de centru în mai toate Bisericile şi care au fost votaţi pe baza faptului că l-au cunoscut pe Tudor Popescu, că au dat mâna cu el, că au luat masa cu el şi alte asemenea criterii, mai mult sau mai puțin după Sfânta Scriptură. Unele explicaţii, printre care şi botezul copiilor mici, nu au fost îndeajuns de logice sau scripturale şi au preluat explicaţiile Bisericii Ortodoxe sau au fost lăsate pur şi simplu în aer iar mai târziu au devenit un criteriu de distincţie faţă de celelalte culte neoprotestante.
La baza problemelor din BER se află două lucruri: MÂNDRIA şi mai nou sau după 1990 – BANUL, reprezentat prin salariu. Aceste probleme nu sunt specifice doar BER dar aici Satana le-a utilizat cu succes şi practic, orice eveniment se întâmplă în BER, îşi are la origine MÂNDRIA şi/sau goana după bani sub formă de salariu sau ajutor de lucrător ori alte forme de plată a liderilor.
În BER au loc, periodic, alegerea Sfatului de fraţi şi alegerea liderului sau cum mai era numit, „responsabil”. Cu o perioadă de timp înainte ca liderul să fie ales în Bisericile locale, încep lupte de culise şi se formează cercuri în jurul unor lideri, sau care sunt împinşi în faţă de anumite familii majoritare sau vechi în Biserică, mai ales când se doreşte înlocuirea liderului existent. Lider, care după Revoluţie, a început să fie retribuit şi deci consecinţele pierderii acestei sume de bani, aveau impact asupra întregii familii. Soţia şi rudele, începeau să tragă sfori şi să adune aliaţi ca liderul să fie reales. Începeau să sune la centru în Carol Davila ca să-şi asigure sprijinul de la centru, astfel încât situaţia devenea Caragialească. Dacă nu se detaşa un lider, începeau să apară acuzaţii de trăire în păcat, și printre cele mai de neiertat „păcate” erau botezul, introducerea instrumentelor muzicale sau altele doar bănuite. În acest context, se blocau uşile Bisericii pentru anumite persoane şi erau împiedicaţi să participe la Cina Domnului care era o sancţiune supremă şi uneori se proceda cu violenţă. Am asistat de câteva ori la asemenea scene de îmbrânceli la uşă, la ora 8 dimineaţa; pe vremea aceea, eram copil, iar părinţii mei încercau să ascundă cu toată puterea ceea ce se petrecea…
În timp, şi în unele Biserici locale şi chiar în Carol Davila, lupta pentru un loc în Sfatul Bisericii şi în Sfatul pe ţară, începea chiar a doua zi după alegeri. Erau şi analize strategice şi tinerii care ar fi putut să aibă pretenţii la leadership erau îndepărtaţi din Biserică sau provocaţi şi îndepărtaţi de la Cina Domnului cu o etichetă de păcătos permanent. Nimeni din lideri nu-şi făcea procese de conştiinţă când plecau tinerii până când au început să fie Bisericile goale. După 1990, unii lideri au încercat să facă ceva ca să oprească scurgerea de tineri care migrau în special către Biserica Baptistă şi au introdus noi cântări şi instrumente muzicale, ceea ce a dat mai multe motive conservatorilor să strige indignaţi: PĂCAT! şi să-şi dea jos liderii ca să-i pună pe alţii.
După 1990, istoria Bisericii Tudoriste a devenit foarte zbuciumată datorită atragerii unor fonduri din străinătate în schimbul acceptării anumitor doctrine. Cei care au adus fonduri mai multe, nu mai vor să plece de la conducere pentru că se consideră îndreptăţiţi să le primească ei ca lideri. Vor fi mereu subiecte de ceartă: carismatici, Darby, sau alte influențe, fac parte din sarabanda de motive prin care și unii şi alţii, vor să-şi distrugă adversarii. Sunt deseori folosite citate din Biblie, uneori în afara contextului pentru a justifica unele decizii dar un lucru e cert: ÎN BER NU EXISTĂ REGULI CARE SĂ FIE RESPECTATE. Organizarea e aproape intenţionat lăsată de izbelişte pentru că ei nu ştiu decât acest tip de luptă pentru putere şi control. Din timp în timp, se desprind grupuri mai mari sau mai mici în jurul unui lider sau doi din BER care sunt automat proscrişi şi etichetaţi ca „păcătoşi” – anatemizaţi – iar dacă vin înapoi în BER, să nu cumva să aibă pretenţii la leadership.
Frate Dan, n-am avut plăcerea să te cunosc, nu ştiu cine eşti dar îţi mulţumesc foarte mult pentru că ai avut bunătatea să vizitezi blogul meu şi să îmi trimiţi această excelentă radiografie a situaţiei Bisericii Evanghelice Române. Nicio Biserică (indiferent de confesiune) nu este scutită de atacurile demonice, de cele două mari pericole despre care ai vorbit foarte bine, cu subiect şi predicat, respectiv, MÂNDRIA (păcat de mare gravitate în care putem să cădem fiecare dintre noi dacă nu veghem) şi BANUL (nici nu mai e nevoie să mai comentez cu privire la acest aspect).
Deşi am mulţi prieteni în diverse biserici BER (Biserica Evanghelică Română) sunt foarte trist şi foarte afectat când văd ce se întâmplă acolo, ceea ce ai prezentat mai sus, nu face altceva decât să-mi confirme multe lucruri despre care auzisem deja, de-a lungul timpului. Mă rog ca Domnul să producă o lucrare de trezire spirituală, o reformare radicală a Bisericii Evanghelice Române. Sper să apuc să trăiesc şi eu ziua când Fraţii Tudorişti vor înţelege cu adevărat valoarea şi semnificaţia botezului noutestamentar. Sunt sigur că acea zi va veni, deja foarte mulţi enoriaşi de-ai dumnealor, se botează (în secret) în Bisericile Baptiste, Creştine după Evanghelie, etc, împlinind, astfel, porunca şi voia lui Dumnezeu.
Fii binecuvântat de Dumnezeu! Îţi doresc din toată inima ca NAŞTEREA LUI HRISTOS SĂ ÎŢI FIE DE FOLOS! (observi că am evitat intenţionat expresia „Crăciun fericit!”…)
https://www.tomthecat.ro/botezul-ortodox-al-pruncilor-un-botez-al-mortii-un-act-barbar-antibiblic-si-anticrestin-care-determina-tragedii-cumplite/
Ar trebui să mai cercetați și pe urmă să vorbiți!
O întrebare: Ce te duce în PREZENȚA DOMNULUI pentru eternitate? Botezul noutestamentar sau JERTFA DOMNULUI ISUS HRISTOS?!?
Mai coborâți acest steag al botezului nou testamentar! TREBUIE SĂ VĂ NAȘTEȚI DIN NOU!
Dragul meu M.M… Ai fost botezat a doua oară?
Frate Dan R.
Ai mare dreptate dar noi trebuie să-i iertăm și să nu punem la suflet pe cei care nu mai văd dreptatea și pe Domnul!
„Crede și vei fi mântuit, tu și casa ta!”
Cunoașteți citatul. Scrie ceva de botez? Nu! Tâlharul de pe cruce doar a crezut fără să se boteze! Sunt și alte multe exemple! Se poartă discuții contradictorii care nu fac decât rău creștinilor Evanghelici. De toate acestea se bucură B.O.R.
Puiu, Biserica Ortodoxă Română se bucură când vede că tudoriștii botează pruncii exact ca ortodocșii (aproape că nu există nicio diferență)… Din acest punct de vedere, puteți să vă luați de mână cu ortodocșii și catolicii, sunteți „frați buni” când vine vorba despre botezul efectuat INVERS decât spune Biblia…
Este foarte adevărat că botezul nu este o condiție a mântuirii dar este O EXPRESIE a mântuirii adică exprimă faptul că s-a produs o schimbare radicală în mintea, în inima și în viața ta (metamorfeo/metanoia), exprimă faptul că în sfârșit, ai pășit pe Calea Mântuirii.
NAȘTEREA DIN NOU și implicit CREȘTINAREA nu se produc în apa botezului (cum cred ortodocșii și catolicii, eventual tudoriștii) ci ÎNAINTE să intri în apa botezului!!!!!! Atunci când intri în apa botezului, nu faci altceva decât SĂ MĂRTURISEȘTI public că deja te-ai întors la Dumnezeu, că deja L-ai primit pe Domnul Iisus Hristos, că deja întreaga ta ființă a suferit O TRANSFORMARE PROFUNDĂ care deja poate fi observată de toți cei din jurul tău (familia ta, vecinii tăi, colegii tăi de liceu, facultate, serviciu).
Deci botezul NU TE FACE MAI BUN, NU TE SCHIMBĂ CU NIMIC, NU TE FACE CREȘTIN, așa cum cred în mod eronat tudoriștii, luându-se de mână cu ortodocșii și catolicii. Botezul nu este o curățare de întinăciunile trupești, ci este MĂRTURIA UNUI CUGET CURAT înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor. Din nefericire (sau mai bine-zis, din fericire) această mărturie (a unui cuget curat) NU poate fi depusă de un bebeluș, oricât te-ai strădui tu să mă convingi că nu e așa, ci e invers (ca la tudoriști)…
Domnul Iisus Hristos confirmă posibilitatea de a fi mântuit FĂRĂ A FI BOTEZAT, atunci când îi spune tâlharului care tocmai se pocăise „Adevărat îți spun că ASTĂZI vei fi cu mine în Rai!” Asta nu înseamnă că noi trebuie să încălcăm dorința și porunca Domnului de a ne boteza și este bine să înfăptuim NOI ÎNȘINE acest act, nu e nevoie să se lepede alții de satana în locul nostru ci TREBUIE SĂ MĂ LEPĂD CHIAR EU DE MINE ÎNSUMI. Nu e nevoie ca alții să mă ia pe sus (la frageda vârstă a prunciei) și să mă boteze CU SILA în cristelniță / baptistier (fără să se respecte voința și decizia mea) ci este necesar ca atunci când decid (evident, la maturitate) să mă întorc cu adevărat la Dumnezeu, SĂ RECURG CHIAR EU LA LEPĂDAREA DE SINE, SĂ-MI IAU CRUCEA ÎN SPATE, SĂ ÎNCEP SĂ-L URMEZ PE DOMNUL HRISTOS ȘI SĂ MĂ BOTEZ CA SĂ DAU O LOVITURĂ PUTERNICĂ DIAVOLULUI !
A te culca pe această pernă moale (cum faci tu), a te baza pe acest caz excepțional de mântuire in extremis (vezi tâlharul de pe cruce), a încălca litera și spiritul Evangheliei și a sfida voia lui Dumnezeu, nu este deloc un lucru înțelept, în opinia mea. Tu nu ești nici răstignit pe o cruce, nici paralizat, nici handicapat (fără picioare, fără mâini, etc) deci N-AI NICIO SCUZĂ să refuzi să asculți glasul Duhului Sfânt care îți șoptește în inima ta că a te boteza la maturitate este UN LUCRU FOARTE ÎNȚELEPT, un act de ascultare față de Cuvântul Domnului, o cale prin care demonstrezi cât de smerit, umil, supus și ascultător ești de Dumnezeu.
Apropo… Se bucură BOR că din ce în ce mai mulți credincioși de-ai voștri (tudoriști) ajung la convingerea că botezul creștin trebuie făcut la maturitate?!? Se bucură BOR că mulți credincioși de-ai voștri se transferă la alte Biserici creștine neoprotestante??? Eu nu prea cred asta… Dă-mi voie să mă îndoiesc!
Salutări, am scris un comentariu acum ceva timp, văd că nu a apărut. Dacă nu este aprobat, spuneți-mi ce este în neregulă, să reformulez. Îl atașez din nou aici:
Mi se pare interesant că te-ai referit în primul rând la practicile nebiblice implicate de BOR la botez (celebra “lepădare de Satana”, ungerea cu mir, împărtășirea, tunderea părului), lucruri care se regăsesc și în Biserica Catolică, în Apus, unde totuși a fost posibilă Reforma, și surpriză: reformații în covârșitoarea lor majoritate au recunoscut botezul pruncului în familia creștină ca poruncă biblică. Că îl practică prin scufundare, turnare, stropire, aici e discutabil – în ceea ce privește Biblia, sau sănătatea pruncului.
O întrebare: te-ar deranja mai puțin botezul pruncilor dacă nu s-ar face prin scufundare? Dar oare baptiștii, sau alte grupări care au convingeri asemănătoare lor în privinta botezului în apă, ar putea lua în calcul altă variantă decât scufundarea?
Încă o întrebare: ai folosit exprimarea “BARBARIA SCUFUNDĂRII PRUNCULUI SUB APĂ”; ritualul sângeros al tăierii împrejur ți se pare mai puțin barbar? Sau în privința aceluia nu te poți pronunța, pentru că acolo vezi clar porunca divină pe care n-o poți contesta? Recomand tuturor să studieze legătura dintre botez și circumcizie (Coloseni 2:11,12 – poate printre cele mai clare pasaje). De asemenea, și “teologia legământului”.
O ultimă întrebare. Oare printre români sunt suficient de mulți conștienți că o mare parte a creștinismului protestant susține botezul pruncilor? Am citit în comentariile anterioare doar despre B.E.R, o mișcare creștină relativ tânără (sub 100 ani vechime). Dar despre reformați? luterani? metodiști?
PENTRU CREȘTIN DS:
„Salutări, am scris un comentariu acum ceva timp, văd că nu a apărut.”
Cum adică „nu a apărut”?!? Click pe linkul de mai jos ca să te convingi că a apărut:
https://www.tomthecat.ro/ritualul-botezului-ortodox-este-dovada-imposibilitatii-reformei-in-biserica-ortodoxa/
Ai uitat unde ai postat acest comentariu și nu mai știi de el…
Așa este, îmi cer scuze. Am păstrat niște articole în bookmark-uri și am făcut confuzie între ele. Întrebările rămân valabile, dacă aveți bunăvoința să răspundeți la ele.
Văd că ați modificat mesajul și ați scos referința cărții pe care am recomandat-o. Nu pot menționa nici titlul ei, împreună cu autorul?
Creștin DS, să fii convins că îți voi răspunde la întrebări cu cea mai mare plăcere dar în această perioadă sunt foarte prins și abia apuc să intru pe blog, abia reușesc să citesc și să moderez comentariile.
„Văd că ați modificat mesajul și ați scos referința cărții pe care am recomandat-o. Nu pot menționa nici titlul ei, împreună cu autorul?”
P.S. Cred că-ți dai seama că nu-ți voi da voie să faci apologetică tudoristă aici pe blogul meu. Poți foarte bine să-ți deschizi un blog personal și să recomanzi acolo orice carte și orice autor dorești dar pe blogul meu nu pot promova orice carte și orice autor, cu riscul că te vei supăra pe mine.
Să știi că am făcut un mare efort ca să-ți răspund, sper să apreciezi și să aștepți cu răbdare până când voi fi disponibil.
Da, mulțumesc, aștept cu interes răspunsul dvs.
În ce privește acuzația de apologetică tudoristă, îmi pare rău că v-ați făcut această impresie, dar cel mult, mă puteți acuza de apologetică reformată (din Biserica Reformată, autorul recomandat de mine este teolog prezbiterian din anii 1800 și n-a avut vreo legătură cu „tudoriștii”, cum îi numiți dvs, care au apărut mult mai târziu). Dacă veți arunca un ochi peste cartea recomandată, sigur vă veți convinge de aceste lucruri.
Nu cunoșteam acest blog până când nu mi s-a atras atenția asupra unor informații conținute în el. Nu știu cine este gazda acestui blog și nici din ce denominațiune face parte.
Am citit acest articol și comentariile aferente cu sentimente de mâhnire și de revoltă totodată. Gazda blogului, presupun motanul Tom, manifestă o superioritate, o mândrie teologică și un dispreț pentru orice părere care nu coincide cu a lui înspăimântătoare!
În ce calitate este judecat aici un cult? Cu ce autoritate morală, teologică, etc, este apreciat aici Tudor Popescu? Presupun că sunteți niște persoane tinere sau relativ tinere…
N-ați spus și ce se întâmplă cu cei care nu au înțelegerea dvs. referitoare la botezul nou-testamentar. Merg în iad? Cad de pe planetă? Dar cei care cred că mântuirea nu se pierde și pentru care cuvântul „veșnic” chiar înseamnă veșnic?
Nu credeți că mult mai important este să dovedim prin viața pe care o trăim că suntem copii ai lui Dumnezeu și nu prin discuții sterile asupra unor acte de cult care aplicate în viețile multora sunt doar forme fără fond?
Vreți un exemplu? Iosif Țon. Cu siguranță, s-a botezat în cunoștință de cauză, a făcut legământ în apa botezului, etc. Și? Citiți articolele fratelui Paul Dan și fratelui Brânzei. Botezul nou-testamentar nu l-a împiedicat să-și denunțe frații, nu l-a împiedicat să promoveze o mulțime de erezii și să ducă suflete în rătăcire.
Vreți un alt exemplu? Ionel Botgros. Botezat de mic. Ce a ajuns să facă? Să rupă o frățietate ca să-și impună convingerile personale.
Nu botezul în copilărie sau la maturitate ne definește drept creștini, ci viața pe care o trăim. Haideți să ne cercetăm pe noi și iar pe noi, din nou și din nou până va veni El!
„NU SUNTEȚI DECÂT UN ABUR”
Folosiți timpul pe care vi l-a mai dat Dumnezeu pe pământ ca să priviți la Domnul Iisus, să-L trăiți, să-L urmați pe El! Vă irosiți în replici și calomnii; acesta este creștinism?!? Faceți doctrine și teologie dintr-un singur verset. Cuvântul Sfânt al Domnului este atât de bogat!
În loc să vă îmbărbătați și să vă mângâiați unii pe alții, folosiți blogul pentru bârfă și calomnie. Luați bine seama, nu aceasta este Calea!
Și chiar dacă vă botezați, chiar dacă țineți o anumită zi, chiar dacă mâncați un anumit fel de mâncare, să nu vă treziți la o poartă închisă, cu atâta ură și mânie. Ce priveliște sunteți pentru lume și pentru BOR??? Oameni nemulțumiți și criticiști.
Domnul să vă îndrepte inimile spre dragostea lui Hristos! Să fie El la centru! Vă irosiți puterea și de fapt „un singur lucru trebuiește!”
ALEGEȚI PARTEA CEA BUNĂ CARE NU VI SE VA LUA!
AM MAI AUZIT ACEST COMENTARIU ȘI DEZBATERI FĂRĂ SENS „BOTEZAT MATUR ORI COPIL”
ÎN PREAJMA ANULUI 1950, ÎN ADUNAREA DIN CAROL DAVILA, A FOST RIDICATĂ ACEASTĂ DEZBATERE DE O PERSOANĂ NUMITĂ INGINERUL POPESCU. DOMNUL TEODOR POPESCU, GHEORGHE CORNILAȘCU ȘI EMIL CONSTANTINESCU AU CONCLUZIONAT CĂ NU ESTE NIMIC RĂU ORI PĂCAT DACĂ EȘTI BOTEZAT LA ORICE VÂRSTĂ.
Răspuns pentru P.R.
„ÎN PREAJMA ANULUI 1950 […] DOMNUL TEODOR POPESCU, GHEORGHE CORNILAȘCU ȘI EMIL CONSTANTINESCU AU CONCLUZIONAT CĂ NU ESTE NIMIC RĂU ORI PĂCAT DACĂ EȘTI BOTEZAT LA ORICE VÂRSTĂ.”
Dacă așa stau lucrurile, dacă fratele Teodor Popescu (cel care a pus bazele Bisericii Evanghelice Române = Creștini după Scripturi = Tudoriști) a fost de acord că NU E NIMIC RĂU ORI PĂCAT ca un om să se boteze la orice vârstă, ATUNCI, DE UNDE ATÂTA URĂ ȘI ÎNCRÂNCENARE LA FRAȚII TUDORIȘTI CÂND AUD CĂ CINEVA DOREȘTE SĂ SE BOTEZE LA MATURITATE?!?!?!?!?!?!?!?
Nu voi putea înțelege și nu-mi voi putea explica niciodată acest fenomen… Tocmai din această cauză, dezbaterile teologice pe această temă AU SENS și sunt sigur că VOR AVEA ÎNTOTDEAUNA SENS până când (sper să trăiesc suficient ca să apuc și eu acea zi) frații tudoriști BER vor permite ca orice credincios (din Biserica dumnealor) care dorește să se boteze la maturitate, SĂ POATĂ FACE ACEST LUCRU CU TOATĂ INIMA ȘI FĂRĂ NICIO FRICĂ, fără să fie pedepsit, dat afară din Biserică, jignit, umilit, declarat eretic, denigrat, împroșcat cu noroi și „omorât cu pietre”, așa cum se întâmplă la ora actuală dacă cineva îndrăznește să ridice această problemă.
De fapt, așa a fost întotdeauna! Atunci când cineva încearcă să facă voia Domnului (botezul la maturitate se încadrează aici, adică la împlinirea voii și poruncii lui Dumnezeu) TREBUIE SĂ FIE PREGĂTIT PENTRU SUFERINȚĂ, BATJOCURĂ, MARGINALIZARE ȘI ANATEMIZARE…
Să nu mai spui niciodată că dezbaterea subiectului „botezat matur sau copil” n-are sens pentru că greșești rău de tot!
Nu prea le am cu computerul. Văd că liniile de dialog nu apar la începutul rândului. Pentru o citire mai ușoară, puteți căuta articolul pe blogul creștinilor tudoriști [edit].
Nea Costică, eu cred din toată inima că dumneata ești fratele meu întru Hristos dar să-mi fie cu iertare, n-am să-ți dau voie să faci apologetică tudoristă tocmai aici pe blogul meu. Dacă dorești, poți să-ți deschizi un blog personal, unde dumneata ai posibilitatea să aduci la cunoștința marelui public, toate argumentele de natură teologică și doctrinară pe care le consideri de cuviință. Singura condiție este ca toate tezele pe care le susții să fie conforme cu litera și spiritul Sfintei Evanghelii a Domnului Hristos. Noi trebuie să fim URMAȘI AI LUI HRISTOS, nu neapărat urmași ai lui Tudor Popescu pentru care am un respect deosebit dar care din nefericire, n-a înțeles cu adevărat valoarea și semnificația botezului creștin nou-testamentar și a păstrat această reminiscență ortodoxă a botezului pruncilor. Asta nu înseamnă în nici un caz că Tudor Popescu n-a fost un copil al lui Dumnezeu.
Să ne vedem cu bine în Împărăția lui Dumnezeu chiar dacă dumneata ai o înțelegere DIFERITĂ de a mea în ceea ce privește momentul și modul în care omul care se întoarce la Domnul trebuie să se boteze (nu să fie botezat de alții, ca la ortodocși!) Botezul nu este o condiție a mântuirii omului dar este O EXPRESIE A MÂNTUIRII! Să nu uităm acest adevăr!
Domnul să ne lumineze pe fiecare!
Fii binecuvântat împreună cu cei dragi!
Prin faptul că ai șters postarea, ai recunoscut deja că n-ai argumente în susținerea botezului la maturitate. Nu ți-e frică de Dumnezeu de îmi modifici și ce mi-ai publicat? Eu am scris: blogul [edit]. Dumneata ai scris: blogul creștinilor tudoriști. Ți-e frică să nu citească cineva acolo? Acolo nu-i apologie pentru Tudor Popescu, ci explicarea botezului, fără teologie de catedră.
@ Constantin din S
Dacă nu există argumente în susținerea botezului la maturitate, atunci DE CE CREDINCIOȘII DIN BISERICILE VOASTRE PLEACĂ CU GRĂMADA LA ALTE BISERICI CREȘTINE CA SĂ SE BOTEZE ACOLO (ÎN SECRET, FĂRĂ SĂ ȘTIȚI VOI, CA SĂ NU-I „EXECUTAȚI”!) LA VÂRSTA CÂND AU CAPACITATEA SĂ ÎNȚELEAGĂ EVANGHELIA ȘI SĂ-L PRIMEASCĂ PE DOMNUL HRISTOS?!?!? Fac acest lucru doar așa ca să se plimbe din Biserică în Biserică ca să mai schimbe „peisajul”?!? Hai să fim serioși!
Eu nu sunt deloc de acord ca oricine (parcă moș Ene sau cum ai zis că se chema acel „teolog”?) să-și dea cu părerea sau cu presupusul cu privire la valoarea și semnificația botezului creștin nou-testamentar și susțin TEOLOGIA DE CATEDRĂ, aceea care nu-ți place deloc, dumitale!
Domnul să te lumineze în umblarea pe acest pământ și să te ajute să faci pasul adevăratului botez creștin, indiferent de vârsta pe care o ai! Important e să împlinești voia și Cuvântul Domnului. Hai să renunțăm la „orgoliile teologice” nefolositoare pentru sufletele noastre și să facem CE SPUNE BIBLIA, nu ce considerăm noi că e bine!
ATENȚIE! PENTRU CEI CARE […] frecventează Biserica Evanghelică „Carol Davila” din București.
Liderii acestui cult religios […]
Nu au nici măcar bun simț […]
Carmen, am fost obligat să-ți cenzurez comentariul pentru că ai făcut generalizări NEPERMISE cu care este imposibil să fiu de acord. Folosești tot timpul pluralul și insinuezi că TOȚI sunt așa sau că TOȚI sunt pe dincolo deși în orice Biserică (inclusiv în Biserica Evanghelică Română B.E.R.) pot exista și oameni deosebiți, nu numai oameni de nimic. Ca peste tot, ca și în Biserica Ortodoxă Română, NU EXISTĂ PĂDURE FĂRĂ USCĂTURI. Rugămintea mea la tine este următoarea: NU MAI GENERALIZA aiurea, nu mai arunca pe toată lumea în aceeași oală, faci o „ciorbă” în care amesteci totul, toți sunt ticăloși și nenorociți, toți sunt niște nemernici, toți sunt niște hoți și niște bandiți, etc. Cunosc personal oameni neprihăniți, cu mult bun simț și cu frică de Dumnezeu, plini de bunătate și dragoste, oameni care sunt membri ai acestei Biserici Evanghelice Române și care sunt un model de comportament și de trăire creștină pe acest pământ. Faci un mare păcat să arunci anatema asupra tuturor acestor oameni, nu este drept și nu-ți voi da voie să faci acest lucru tocmai aici pe blogul meu. Nu ai venit cu exemple concrete, cu nume, prenume sau alte date exacte, ci numai cu lucruri abstracte și generalizări pe care nu le pot suporta și în niciun caz aproba. Ai mare grijă și te rog să fii atentă pe viitor, să nu cumva să încalci Regulamentul acestui blog ca să nu fiu obligat să-ți cenzurez comentariul. Sper să te conformezi.
REGULI OBLIGATORII PENTRU POSTAREA COMENTARIILOR PE BLOGUL LUI TOMIS THE CAT:
Vă rugăm să comentaţi la obiect, referindu-vă strict la conţinutul prezentat în articol. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene sau “epitete”, atacurile de orice fel la persoana autorului articolului, afişarea de anunţuri publicitare sau linkuri prin care sunt promovate ateismul, satanismul, anticreştinismul, rasismul, fascismul, comunismul, precum şi jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori care au scris un comentariu, se vor sancţiona drastic prin cenzurarea parţială a comentariului, ştergerea integrală a comentariului sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului celui care şi-a permis să încalce acest Regulament.
Blogul lui Tom the Cat nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora, revenind, integral, autorului comentariului.
Bună seara! Am citit comentariile despre botez.
Cunosc o persoană, care s-a botezat de două ori în aceeași Biserică. LA MATURITATE! Și este certat cu surorile de mamă, nu s-a dus la înmormântarea mamei, bârfește, urăște. Dar… este botezat în numele Domnului Iisus Hristos. Este normal?!?
Ce vrea Domnul de la noi, oamenii? Să avem iubire, compasiune, răbdare, să avem roadele Duhului Sfânt. Te botezi bătrân, dar inima ți-e nebotezată. Botezul cu Duhul Sfânt este schimbarea omului vechi în omul nou. Ce ai făcut să nu mai faci!
Dacă crezi în inima ta că Domnul Iisus Hristos a murit pe cruce, pentru păcatele tale și ale mele, atunci… în timp, vine de la Domnul și botezul cu Duhul Sfânt. Dacă devii mai bun, mai darnic, calm, cu o ținută decentă, cu o vorbire aleasă.
Omul trebuie să aibă credință, nădejde și dragoste. Aceștia sunt cei iubiți de Dumnezeu.
Dumnezeu să vă binecuvânteze!